Poem sfios și de jale


Vai vai

Inima mea
Va înceta

În bătaia sa
Când toamna va cădea
Din înalt
Curând
Și va rămâne
Pe pământ
Doar pene și vânt
Cuvânt peste cuvânt în cuvânt
Și un gând
Că ne vom revedea
Acum sunt stea
Și plâng și plânge și ea
Printre alte stele
Dar nici una dintre ele
Nu vor fi găuri negre
Doar inima mea
Va fi singură printre ele
Voi râde voi iubi voi privi voi priveghea pentru voi cu inima mea,

Până într-o zi când ne vom revedea căci veți fi și voi stele printre stele

Vai vai dar voi ve-ți mai sta pe pământ mult și de aceea un gând gândul meu singur rămas vi-l las și eu mă duc pe un drum fără popas până acas’

Drum bun!😥😥😥

Ramona

Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!

A treia poezie de toamnă

Îți spun privindu-te pentru ultima oară
A acestui an
Rândunică
Mică
Du-te, zboară,
Nu mă uita!
Întoarce-te în altă patrie a ta!
Te despart de mine vară,
Te despart cu tristețe
Și aștept o altă vară
Cu o altă frumusețe
Cu o altă tinerețe.
Du-te în Sud,
Să-mi pui pe rug
Inima,
Să mi-o arzi cu focul tău,
Să mi-o scalzi
În apele Oceanului Pacific sau Indian,
Te aștept,
Te voi aștepta încă un an!
Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt,
Cu galbenul crud al acestui pământ în curând
Vor semăna ochii mei orbi
Negri de corb
Ploi
Ploi mărunte și dese
Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase
În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune,
Iubire îți voi da,
Doar iubire îmi vei da
Du-te !Îți spun pentru prima oară,
Du-te și tu în vară
Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!

România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)

Rămas bun(varianta în limba engleză a poeziei Vali, traducere făcută de Cristiana Scarlat)

We all need love
But I just needed a bit more
I might find her now
In the earth
Or with the wind
Or in your thought that came
So soon to me.
And love was all I wanted
Love to waste…
And when love wasn’t to be found
Or she was getting smaller
Some days I used to laugh a lot, a lot with you all
Caressed
My laughter will, maybe, drive away
Even the last sigh from my heart.
Now those days are gone, one by one.
I will look for them soon, my friends
From where I am now
In the earth, or in the wind, or in a thought…
But I wait now for my other lives
To gather fishing rods and hooks and a trawl
For I will be a fisherman in the after world
Fishing for love…
Yet, I’m never coming back.

,,…țărână ești și în țărână te vei întoarce”Geneza3:19”

Poezie pentru noi femeile

Înainte de toate, am fost fetițe cu codițe din puf de lebădă neagră, Apoi,adolescente cu ochii mari, infinit de mari Cuprinși de multe orizonturi, Apoi, iubite cu inimi în care încăpeau versuri și cârlionții întâilor bărbați. Apoi, am stat și noi puțin întinse în duminica însorită, Ne-am împodobit pântecul cu flori de iasomie, busuioc,trandafir,lauri și mirt, Apoi, ne-am crescut în ani eroii, eroii de poveste, eroii lumii neuitați și Penelopele, Șeherezadele și Mariile sufletului nostru
Am purtat cruciade și războaie, ne-am înmormântat tați și frați. Apoi, când ne-am împlinit rostul Ne-am înveștmântat trupul cu iilee cu amintiri și împliniri. Pe frunte și pe cap ne-am pus broboada de sudoare și iubiri! Cât de frumos am crescut! Cât de măreț și trainic am înălțat! Cât de înalt am crezut! Și am creat și am dat! Dacă nu am fi fost noi pământul ar fi rămas pustiu, tern, rece, sărac, sângele nostru l-a hrănit, sânii noștri albi cu pace l-au alăptat, Norii de primăvară au purtat nucleele țesute de mâna noastră cu ARN și ADN, oasele, mărgele și stele, Mângâiere de vânt în cuvânt. Peste tot! Universul acesta are numele tău de femeie…

Eu la 18 ani

Poezie despre km.0


Toate orasele mari au km 0
Al nostru care ar fi?
Poate brațul stâng și omoplatul
Pântecul roditor în zi
Ochii, ,,gura ce din belșugul inimii grăiește”
Creierul care gândește,
Talpa bătută în cuie,
ADN luat de la mamă
Sau îngerul nostru ce cântă în strană
Și ne îmbracă în lumină.
Km 0 al meu știu sigur că e iubirea
Ea mă ridică
Ea mă face mică
Și mă modelează în scară
Pe care tu urci până la stele
Curios să afli dacă ele au km 0
Iar pe podeaua lor pavată cu mozaic, tu ești atăt de mic, stând în genunchi pe punctul lor fragil și,
Când acest punct de iubire se va roti, se va axa în rotația universală a sa,
eu voi fi bărbatul tău
Iar tu , femeia mea!

Aproape de km 0 al Parisului(Notre-Dame 2020)