Poezie de echinocțiu de toamnă(știu că a fost în 22.10,orele 21 anul acesta 2021)

Am vrut să fiu femeie în viața aceasta
În toamna aceasta cu miros de castane încinse ca și buzele mele rostind iubirea
Propovăduind-o ca pe o litanie sau mai simplu ca pe o lihnită creatură obeză ce nu se mai satură niciodată
Am vrut să fiu femeie doar pentru a mai purta odată stivale
Infernale de piele maro cu ținte
Și fermoare
Sau pantofi roșii cu tocurile cui
Prin ploaie
Șiroaie curg șoaptele tale tremurate acum
Când te înghesui în mine
Argumentându-mi că ți-e frig
Că s-a scumpit gigacaloria
Și că ai închis doar pentru o oră caloriferul să facem puțină economie
O să ne încălzim știi tu cu …aia a săracului
Iar eu abandonându-mă în tine doar pentru zece sau maxim numai spun câte minute

Încerc să-ți transmit prin semne prin mișcarea ombilicată mirată și neschimbată a trupului meu
Că am plătit în avans
Că am poftă de sex de iubire de dans
Am vrut să fiu femeie doar în viața asta
În toamna asta
Cu miros de măști medicinale cu decizii halucinante și bizare cu o nouă vaccinare
Dar m-am hotărât să devin echinocțiu cu organe genitale egale sau casnică și pustnică în stele!

Guatiza-Teguise Lanzarote

Cine?

Cine m-ar prețui pe mine cea care în timp am purtat trei inimi șase ochi treizeci de degete de la mâini șase tălpi și atâtea iubiri în atătea zile cât au stat înghesuite în calendarele gregoriene sau iuliene acum când
Au înflorit copacii în galben roșu castaniu
Și sunt ca raciii și
Încet se despodobesc de cuvinte
Se aștern ca niște lumânări pe morminte
Cine ar prețui sau m-ar prețăluie pe mine cea care azi
Îmi vine s-o las baltă cu îngrijirea celor bolnavi de inimă rea
Și-mi vine să mă angajez la horticultură s-o iau pe arătură
Sau la spațiile verzi
Să adun frunzele căzute în grămezi
Cine? Sau cine va fi următorul ca mine?!

Curtea Bisericii Ortodoxe Sfântul Gheorghe Fabric Timișoara România

Melancolie de toamnă

Puține suflete mai sunt îndrăgostite în toamnă
Puține picioare cu cizme de gumă murdare mai sar în ochiurile de ploaie
Printate în zgura străzilor ( asfaltate demult de comuniști de oameni triști ce țineau strâns în ochi sudalme și sudoare speranță și candoare)
Puține palme mai țin castanele despletite de taine
Puține suflete mai iubesc timide
Și se țin în brațe sau fac sex în firide
De case de pe care cade tencuiala
Îngustă și bizară
Cu gust de cafea de cicoare moale și amară
Puțina sfială de a sta înghesuită în tine
Dispare încet ca un apus dintr-un gadget
Propus acum în valuri
Puținul tremur ce-l mai am
Din trupul tău
Pe trupul meu vlăguit și cuprins de sărutări neinstagramate
De mângâieri încete și nedownloadate
Puține suflete rămân acum în toamnă
Gripate virusate și cu toane
Și mai încearcă să rămână treze
Cu inimele prinse în zile
Și vorbele scrise în grile:
Adevărat sau fals
Sau varianta trei sau varianta patru cu mai multe răspunsuri sau să o lăsăm baltă și mergem la teatru au mai rămas puține scene neatinse nici de noi și nici de vreme sau te invit la dans acolo în pădure pe o margine de șanț…sau toamna asta cu miros de puțin divin ne dă șah mat din plin!

Gărâna România județul Caraș Severin ( fotografie realizată de Lara Nuțu octombrie 2021)

Casa mea


Ar încăpea casa mea într-o frunză
De ambrozie de salvie sau măr
I-aș întinde și încârlionța ferestrele prin al meu păr
Și ochii i-aș ține deschiși într-un vis
Ca tu trecătorule să-i citești și să-mi atingi inima
Tămâiată a nu știu câta oară
În vară și unsă cu mir într-un suspin și o bătaie de toamnă.
Ar încăpea casa mea într-o frunză bălaie
Și-ar cuprinde cartierul și strada orașul meu cu clădirile căzute și uitate de ploaie
În soare le-ar cuprinde și le-ar atinge cu dor și iubire
De frunze
De frunze.

Gărâna octombrie 2021( fotografie realizată de Lara Nuțu)

Sfârșit de vacanță

Cât de adânc în oceanul Antlantic
Cât de adânc
Mă pătrund în tine
În albastru și verde
Doamne cât de bine și amorțit și liniștit îngerul meu visează cocoțat pe valuri dansează
În timp ce eu mă scufund în calima să-mi ducă visul mai departe și inima
Îi fac cu mâinile mele semne
Îngerului
Semne cu mâinile mele crescute în nisip și în lavă
Dar cine să le vadă
El e atât de preocupat să consume rom alb gin și daquiri
Și algele și scoicile îmi sug sângele ca vampirii și nu-mi mai rămâne decât să îmi las sufletul meu de bun rămas în Oceanul Atlantic în hăul plin de mister la granița dintre umbre și cer!

Fuerteventura, Insulele Canare

Uneori

Uneori obosesc și eu
De puține ori obosesc
Și atunci mă vâr într-o cochilie
Sau într-o chilie de maici
Sau mă prefac într-un cerb
Purtându-mi frumusețea de zile în adâncul lumii
Până mă pierd,
Visez!
Cu sufletul visez
Și mă răsfir într-un nor călător
Plin de dor
Deasupra … tuturor!

Vulcanul Timanfaya Rezervația naturală Lanzarote Insulele Canare

Numele meu

Piedra de arena volcanes extintos Sin tocar solo mi alma El océano azul negro verde Solo él ve Nuestras vidas Infinidad Amor Comprometidos en el tiempo Náufragos y exiliados aquí y donde Las espinas florecen

Nisip piatră vulcani stinși
Și neatinși
Decât de sufletul meu
Oceanul albastru negru verde
Doar el vede
Viețile noastre
Nesfârșirea
Iubirea
Logodită cu timpul
Naufragiată exilată aici unde
Înfloresc spinii!

Tias Lanzarote casa muzeu Jose Saramago

Iubirea mea

Mă gândesc cum virusul sau lumea sau bogații sau maniacii
Ne-au împărțit în două
Vaccinații și nevaccinații
Bunii
Și nebunii
Cu mască FFP2 sau fără mască
Cu deștepți sau gură-cască
Cu tineri sau cu bătrâni
Cu maniaci sau burlaci
Într-un val două sau nouă
Cu denumiri de stele
Sau galaxii efemere
Și mă încumet să sper că iubirea mea
Infinită ca un cer
Nu se va curma
Nu va fi stea
Sau proteină mesageră
Migrenă sau efemeră
Voi continua și voi crede în ea
Ca și cum mi-ar fi ultima genă
Ultimă alveolă pulmonară
Ultima secundă din ultima țară
Și nimeni și nimic nu mi-o poate lua
Chiar dacă am trăit jumătate de veac și trei ani și ceva
Iubirea mea va lumina dar nu va fi stea
Va fi lumina din inima mea
Și doar tu
Numai tu o vei vedea!

Poezie doar pentru tine

De exemplu rămâne o parte din tine banală în mine
În cele mai mărunte gânduri și gesturi din zi
Mereu oricât aș alunga-o
Uneori zăresc lingurița de cafea lăsată anapoda
În dimineață când mă trezesc alături de
Cana lălâie cu gust de gutuie al trupului tău
Șoșetele aruncate sub pat și mirate când le strâng cu dispreț și mă eeeenerveeez
Dar în același timp
Gândesc ca o prematură și pură făptură
Că ce m-aș face dacă într-o zi tu pur și simplu te-ai topi
Eu care beau de-o viață cafeaua neagră și amară de-mi răsfață creierul atent și zevzec și absent
Aș dona când tu n-ai mai fi lingurițele din casă
M-aș zăpăci și aș umbla fără șosete
Când tu n-ai mai fi
Și aș rămâne somnoroasă în zi
Fără statistici și fără de gesturi nimicuri prostii
Și aș vorbi singură aș exersa grimase
Nepricepând jocul de snooker de la terase
Sau m-aș eterniza în poziția de nufăr
Și aș visa că de iubire mă scutur
Ca de o boală misterioasă și rară
Și aș rămâne pustiită și goală fără de dragoste dacă n-ai mai fi tu!

Miramar Del Mar Lanzarote Insulele Canare