Oh și ce repede a trecut timpul
Și aripile mi s-au desprins iar mai sus decât sunt nu pot să zbor
Iar mai mult decât am murit nu pot să mor
Voi ce mai faceți?
Voi cum ați mai crescut?
Ce iubire vă stoarce sau iubiți ce ați iubit și-n trecut?
Iubirea mea nu seamănă cu a voastră
Iubirea mea am strâns-o în mine şi am plecat
Iar unde sunt nimeni nu se mai întoarce
Și-şi strigă iubirile în înalt
Şi bărbați ca mine tineri și veseli strigă într-un timp ce nu are sfârșit
Iubiri aduse secrete iubiri calde în asfințit
Dar eu şi ei nu mai avem soare ce apune şi răsare în zi
Nici nopți cu puzderie de stele și luna plutind printre vii
De aceea vă rog să-mi trimiteți cuvinte despre ce s-a mai întâmplat
Și o nouă pereche de aripi să zbor cât mai sus într-un alt univers mai adânc și înalt
Și o undiță nouă căci aici am uitat să pescuiesc
Mi-ați pus cu mine flori multe și o grămadă de pixuri să vă scriu mereu
Vă iubesc!

Să-ți spun de noaptea asta care vine
În care înveți și tu de bine și de iertare și iubire
Dar o iubire care ține
Nu e ca fulgul de zăpadă ce se topește pe hârtie
În noaptea asta ni se aduce cuvânt și legământ și bucurie
Şi promisiunea de a cunoaște
De a şti
De a fi
În veci să fie.
Cum mama îşi ține pruncul în brațe și nu i-ar da drumul în lume și l-ar ascunde doar de lacrimi și lacrimile i le-ar lua drept urme a drumurilor de-ar străbate toate ținuturile toate şi de-ar aduce doar dreptate și în dar lumina Lui asupra noastră
Și în noaptea asta în care doar suflete ce nu cuvântă stau drepte treze ca o lumânare și sufletul din ele cântă
Colind de aducere aminte colind ce numai mamele îl cântă
Colind de bucurie mare
Ce doar în iarnă se mai cântă
Și care picură iubire cum picuri albi se adună de prin ceruri
Și inima ni se aprinde
Și peste noi frumos mai ninge
Și plânsul mamelor se stinge
Și pacea în suflete ne atinge
Și lerui ler și iarăși lerui
Atunci și acum și azi și ieri.

Trec prin mine 39 de ani
Asemeni ploilor de vară scurte și răpăite
Calde iubite
Ani nu trecuți nu pierduți
Ci înfipți în ochi
Ca niște aripi ce țin cerul să nu se prăbușească
Nervii mei în tot acest timp au fost întinși ca firele EKG-ului
Mâinile mele au ținut mâini sincopate albastre sau albe reci
Ochii mei au mințit de atâtea ori
Vorbele mele au fost aspre tăioase pline de speranță și dragoste
De cele mai multe ori de dragoste
Pentru că ea dragostea nu uită
Trăiește în oftatul pe care nu-l aude nimeni
În cafeaua băută nu de poftă ci de nevoie
Mi-am spus ,,hai mai poți “ mi-am amânat pauze
Am venit acasă tristă plânsă
Am răspuns la telefoane
Am păstrat în mine toate florile zâmbetele de mulțumire
Nu mă uit înapoi
Mi-e dor doar de oamenii care nu mai sunt
Munca mea nu m-a frânt în tot acest timp
M-a scris ca pe o poezie
Ca pe un vis
Sunt încă aici
Mai puțin în acești 39 de ani nu am reușit să-i salvez pe toți
Dar m-am salvat pe mine
Rămânând acolo aici unde nu mulți pot rămâne și unde nu ai cum să fii niciodată perfect.
Da, am obosit
Da, m-au durut oameni care încă nu mă cunosc așa cum sunt
Da, m-a durut că nu am putut fi parte sută la sută din viața fetelor mele
Dar i-am iubit în felul meu pe toți și-i voi iubi și pe cei care vor mai veni
Oooh , Isuse ce muncă uriașă a fost
Și ce bucurie că am fost și eu părtașă și împreună cu atât de mulți.
Și… să pot vedea și auzi numai de bine despre voi și despre mine 🤪

57
Nu-i număr îi ascult îi las să-mi cânte în oase ca o pasăre rătăcită și rară
Încă respir cu poftă și sorb aerul ca și cum aerul ar fi un sărut furat de la o secundă care nu mă cunoaște dar mă vrea
Am păcătuit mult și m-am iertat chiar dacă alții nu m-au iertat
Dar am păcătuit cu frumusețea
57
Și nu mai cer nimic
Îmi beau cafeaua fierbinte dimineața devreme și la orice oră vreau eu
Înjur pe stradă la fel ca în tinerețe
Dar de data asta doar dacă mă calcă cineva pe suflet
Port roșu la fel ca-n tinerețe
Dar de data asta zâmbesc mai mult
Am trupul brăzdat de urme pe care doar eu le știu urme lăsate de bocanci pantofi cu toc cui de mângâierile bărbaților pe care nu i-am regretat niciodată cu adevărat pentru că nu au știut că eu sunt îndrăgostită doar de dragoste
Cine m-a iubit știe
La 57 de ani nu mă mai încap poveștile strâmte
Îmi scriu singură finalurile
Dar nu mai mor singură în ele
La 57 de ani nu mai adun oameni ci liniște
Și o împart
doar cu cei care au carnea mea
Cu cei care nu fac zgomot când intră în mine
Și dacă e să fiu singură atunci să fiu doar cu mine pe deplin
Pentru că dintre toate aceasta e vârsta în care în sfârșit mă cred
Și voi cunoaște doar patru mâni care vor arunca țărana într-un final.