Și cât mai țipă ca o fetiță isterică barza pribeaga și draga de ea Și soarele-și scaldă amiaza și ar vrea Să strige și el că anunță o primăvară învăluită în lila și roz și galben aprins sau stins și duios Și toate azi de întâi se-mpletesc în alb și roșu și se iubesc De parcă prima dată s-ar vedea S-ar cunoaște S-ar știi. Și noi rătăciți de nu am mai fi! Iubito îți leg șnururi albe și roșii să porți Toate iubirile Din lume prin lume Acum Să le ții legate de porți Să nu -mi vii sau să-mi vii Dacă poți!
Primele brândușe acasă ( Timişoara str.Ion Creangă nr.2)
Şi mă port cu februarie de mǎnă Şi-mi pun pe degete inimi roșii de lună Şi-ți croiesc aripi albe de ziuă să ți le prinzi pe umerii tăi mici Să fii buburuză și zână Să nu plângi niciodată, să nu plângi Și-ți trimit toată iubirea din lume și toată iubirea ce doar o mamă poate avea Să-ți fie viața tihnită și roză și lungă și plină și a ta Să nu te cuprindă sfiala şi tremurul când tu vei păşi şi oamenii răi cu sufletele de gheață când te vor vedea vor împietri oamenii răi de nu ar mai fi. Să apari mereu cu soarele în privire și suspinul să te ocolească de-ar vrea numai de-ar vrea. Și mă port și te port cu februarie de mână de parcă încă în pântec te-aş purta şi las în urmă urme roșii de lună și lumea întreagă să fie, să fie numai a ta.
Să-ți spun de noaptea asta care vine În care înveți și tu de bine și de iertare și iubire Dar o iubire care ține Nu e ca fulgul de zăpadă ce se topește pe hârtie În noaptea asta ni se aduce cuvânt și legământ și bucurie Şi promisiunea de a cunoaște De a şti De a fi În veci să fie. Cum mama îşi ține pruncul în brațe și nu i-ar da drumul în lume și l-ar ascunde doar de lacrimi și lacrimile i le-ar lua drept urme a drumurilor de-ar străbate toate ținuturile toate şi de-ar aduce doar dreptate și în dar lumina Lui asupra noastră Și în noaptea asta în care doar suflete ce nu cuvântă stau drepte treze ca o lumânare și sufletul din ele cântă Colind de aducere aminte colind ce numai mamele îl cântă Colind de bucurie mare Ce doar în iarnă se mai cântă Și care picură iubire cum picuri albi se adună de prin ceruri Și inima ni se aprinde Și peste noi frumos mai ninge Și plânsul mamelor se stinge Și pacea în suflete ne atinge Și lerui ler și iarăși lerui Atunci și acum și azi și ieri.
Trec prin mine 39 de ani Asemeni ploilor de vară scurte și răpăite Calde iubite Ani nu trecuți nu pierduți Ci înfipți în ochi Ca niște aripi ce țin cerul să nu se prăbușească Nervii mei în tot acest timp au fost întinși ca firele EKG-ului Mâinile mele au ținut mâini sincopate albastre sau albe reci Ochii mei au mințit de atâtea ori Vorbele mele au fost aspre tăioase pline de speranță și dragoste De cele mai multe ori de dragoste Pentru că ea dragostea nu uită Trăiește în oftatul pe care nu-l aude nimeni În cafeaua băută nu de poftă ci de nevoie Mi-am spus ,,hai mai poți “ mi-am amânat pauze Am venit acasă tristă plânsă Am răspuns la telefoane Am păstrat în mine toate florile zâmbetele de mulțumire Nu mă uit înapoi Mi-e dor doar de oamenii care nu mai sunt Munca mea nu m-a frânt în tot acest timp M-a scris ca pe o poezie Ca pe un vis Sunt încă aici Mai puțin în acești 39 de ani nu am reușit să-i salvez pe toți Dar m-am salvat pe mine Rămânând acolo aici unde nu mulți pot rămâne și unde nu ai cum să fii niciodată perfect. Da, am obosit Da, m-au durut oameni care încă nu mă cunosc așa cum sunt Da, m-a durut că nu am putut fi parte sută la sută din viața fetelor mele Dar i-am iubit în felul meu pe toți și-i voi iubi și pe cei care vor mai veni Oooh , Isuse ce muncă uriașă a fost Și ce bucurie că am fost și eu părtașă și împreună cu atât de mulți. Și… să pot vedea și auzi numai de bine despre voi și despre mine 🤪
Este o poză recentă de la Festivalul de jazz( dr.Popa Cătălin și dr.Chirilă Raul).
Ooo și crinii mei care nu vor like și story și postări cu comentarii admirative Nu dorm Stau ca la un priveghi Drepți ușor încovoiați cu miros înțepător de beton ars Așa cum stăm noi în fața morții Fragilitate pioșenie nesiguranță Alb roz galben Speranță Un copil murdar sclifosit ținând în mănă acadele și floricele Aleargă nepăsător pe lângă ei Brusc se oprește: Bă bă!!! Florile astea seamănă cu mama când plânge Brusc îl iert pentru agramata lui vorbire Pentru nesimțire Pentru cutezanță Și mama m-a iertat pe mine Și tot brusc s-a făcut liniște Și doar dalele ard Lângă verande și buruieni Și crinii mei rezistă țepeni și bravi ca niște bătrâni care nu vor să plece din casa lor Chiar dacă vecinii urlă toată noaptea și nu vor să pornească aerul condiționat Pentru că prețul la electricitate a crescut de o mie de ori E tot o formă de rezistență de supraviețuire Plantați crini oriunde ați fi!
57 Nu-i număr îi ascult îi las să-mi cânte în oase ca o pasăre rătăcită și rară Încă respir cu poftă și sorb aerul ca și cum aerul ar fi un sărut furat de la o secundă care nu mă cunoaște dar mă vrea Am păcătuit mult și m-am iertat chiar dacă alții nu m-au iertat Dar am păcătuit cu frumusețea 57 Și nu mai cer nimic Îmi beau cafeaua fierbinte dimineața devreme și la orice oră vreau eu Înjur pe stradă la fel ca în tinerețe Dar de data asta doar dacă mă calcă cineva pe suflet Port roșu la fel ca-n tinerețe Dar de data asta zâmbesc mai mult Am trupul brăzdat de urme pe care doar eu le știu urme lăsate de bocanci pantofi cu toc cui de mângâierile bărbaților pe care nu i-am regretat niciodată cu adevărat pentru că nu au știut că eu sunt îndrăgostită doar de dragoste Cine m-a iubit știe La 57 de ani nu mă mai încap poveștile strâmte Îmi scriu singură finalurile Dar nu mai mor singură în ele La 57 de ani nu mai adun oameni ci liniște Și o împart doar cu cei care au carnea mea Cu cei care nu fac zgomot când intră în mine Și dacă e să fiu singură atunci să fiu doar cu mine pe deplin Pentru că dintre toate aceasta e vârsta în care în sfârșit mă cred Și voi cunoaște doar patru mâni care vor arunca țărana într-un final.
Inima ta nu bate E o pasăre roșie prinsă între două bătăi și Ascultă atâtea păsări roșii Transformând timpul și viața. Unele sunt atât de bolnave încât respirația lor abia o mai auzi Dar tu cu inima ta le cuprinzi într-un zbor atât de albastru Două secunde… Atât durează Apoi alte două secunde Secunde pline de lumină Nici nu le mai numeri Tu nu ai sânge nu ai oase Ascunsă sub degetele și urechea ta stă de veghe mereu un stetoscop Nu e surd nu e mut nu e orb Înfrunzește în durere Și când atingi toate aceste păsări inimi Le înveți din nou să iubească Iar uneori dacă nu ai mai striga Ți-ai auzi și tu inima ta Răsfrântă în iarba de acasă În aripile întinse ale visului tău Și ai știi că ea vorbește mereu Ascultă cum caută Cum ar vrea și ar trebui să fie Cum învață Cum nu știe să ceară Cum iartă Cum așteaptă Să fie îmbrățișată Pentru că toate păsările roșii iubesc. Tu nu știi încă Dar vei afla că vei rămâne înscris în oameni cu liniștea dintre două bătăi.
Iar cine știe să audă cum strigă pământul din care se înalță tulbure macii Și vântul cum șuieră în surdină În înaltul de puf al cerului Învață și ține minte pentru totdeauna Iubirea. Și cine e surd la trudeala țărânii La lupta ei de a nu ascunde cenușa Izvorâtă din tainicele inimi și oase Mai are multe de auzit și răzbate E o lume atât de departe Și minunile ni se arată mereu Sibilinica și aspra lumină Să o purtăm și să ne fie pază.
Se scurg diminețile Cad asemeni unei cascade şi se răsfrâng curcubee imense în muzica lor Și se închină în fața ta Tu care pentru mine ești cea mai frumoasă Tu care pentru mine aduci mereu primăvara Pentru că tu întotdeauna ai avut mirosul ei explozia ei de roz albastru verde și roșu Cântecul păsărilor care cheamă la iubire Vântul și ploile calde care sărută pământul Soarele care se trezește după îndelungul lui somn Fie copilul meu ca niciodată să nu adormi Fie ca zâmbetul tău să-ți rămână în suflet și în ochii tăi în care se scaldă cerul Fie ca inima ta să nu ascundă lacrimi Fie ca eu să rămân mereu mama ta Iar tu întâiul meu născut Prima mea bucurie și mângâiere Primul meu anotimp care aduce viață Fie acum și odată pentru totdeauna Şi tot ce există în lumea aceasta să te cheme cu numele tău.Amin!
Azi ai tu știi câte primăveri ai ( Nu se cuvine să le număr eu) Azi ridici cupa de șampanie plină Și câte cupe vei mai ridica Sute să fie! Azi vei zâmbi cum numai tu știi să zâmbești Cu soarele în ochii tăi Și luna ascunsă în inimă Populată de iubirile mari și mici de culorile curcubeului răsfrânte mereu Azi vei vorbi doar despre tine Azi vei îmbrățișa și vei fi îmbrățișată Fie ca azi și de acum înainte să te sărute mereu viața cu bucurie și dragoste Azi vor cânta doar pentru tine păsările cerului Și azi vei cânta și tu cu ele Fie ca azi și de acum înainte să-ți întinzi aripile și să zbori așa cum numai tu știi să o faci!
Lazăr Elena 