Copilului meu Ioana

Nu te grăbi să te înalți!
În lume totul se învârte atât de ciudat și de repede!
Până și stelele s-au înscris în cursa de o sută de metri,
Continuă să rămâi așa!
Să fii asemeni unui pui de rândunică care ține vlăstarul crud de măslin între dinți
Pentru a-și construi casa,
Zboară cât mai sus în înaltul norilor
Și când vor veni zmeii și balaurii, să te ascunzi
Lasă-mă pe mine să mă lupt cu ei
Doar sunt mai puternică!
Ți-am dat viață și te-am crescut,
Dar tu, pentru că-mi semeni atât de mult
Mi-ai luat-o și de data asta înainte…
Nu te-ai ascuns, așa cum nu te-ai ascuns niciodată
Ai zâmbit și ți-ai deschis atât de albastru ochii,
Ai cuprins toată iubirea în inima ta mică
Și lumea s-a făcut dintr-o dată mai bună.
Iar eu am învățat de la tine( cum de altfel tot timpul am învățat ) să merg mai departe,
Să nu mă grăbesc,
Să mă opresc și să încerc să cuprind totul cu mirare, înțelepciune și răbdare așa cum o faci tu!

Piciorul meu stâng

Poate uneori am mers doar cu piciorul stâng în viață
Tronc pleosc hop
Parcă uneori și acum piciorul stâng e de gheață
Chiar dacă inima e pe aceeași vericală cu el
Blegul tembel picior a nimerit toate gropile de-a lungul anilor
Împiedicându-se mereu
Dar interesant e că nu mă doare
Are o anduranță lipită de soare
Și-o gleznă lihnită după mângâieri
Mângâierile de azi de ieri
Și-i plac pantofii cu tocuri înalte elegante ciocatele de piele fină
Și nu sunt ele de vină
Pentru mersul uneori ombilicat de c…at
Al trecerii mele în viață
Trebuia să exersez mai mult prima poziție de bază a picioarelor în balet
Să mă întorc mult mai ferm
În unghiul de maxim 90 de grade
Să-l cern
Să-mi iasă perfect
Și totuși de cele mai multe ori cineva mi-a admirat mersul și și-a îndreptat privirea spre piciorul meu stâng invidiind strategia
Mirarea mea spontană onestă de a face pașii mari
Impresionând
Ce
Pe cine
Când
Pentru cine
Pentru ce
Asta rămâne de văzut!

Egipt deșertul septembrie 2022

Îmbătrânesc?

Uneori unii dintre noi îmbătrânim mai devreme decât ar trebui
Alții se trezesc față în față cu îmbătrânirea mult mai târziu
Pesemne îmbătrânirea cu ale ei semne
Are o scală de la unu la zece
Asemenea durerii
Ți-a apărut primul fir de păr alb
Notezi unu
Ai devenit bunic poate notezi șapte
Ai o nevralgie închipuită zilnic sau isterie notezi patru
Unora dintre noi le îmbătrânește mintea prima dată
Uită uită…
Vor sau nu vor
Gafează mimează cercetează întrebări răspunsuri cu noimă sau fără noimă
Unora le îmbătrânesc picioarele într-alergare imensă de a stabili recorduri
Km înregistrați acum pe gadgeturi super cool
Pe tălpile lor stă înțepenit soarele
(Aleargă doar ziua noaptea se întorc de pe-o parte pe alta pe saltelele tari silabisând oniric empiric)
Unora le îmbătrânește însă sufletul
Își spun:Mi-a ajunge viața e ipocrită obtuză confuză
Poate mă pregătesc pentru cealaltă viață de după
Sau poate nu am să o fac.
Ooo de am înțelege că iubirea e descătușată că e viața noastră!
Mă privesc în oglindă și-mi întind ridurile într-o mișcare largă
Ca și cum,mereu,tot timpul
Mi-aș îmbrățișa oamenii pe care îi iubesc
Și repet această mișcare ori de câte ori îmi amintesc.
Îmbătrânesc?

Timișoara str.Griviței(cred că e făcut acest graffiti de cineva tânăr ) 20.10.2022

Nopți

Lunga noapte de octombrie portocalie
Asemenea portocalelor din sudul cald
Mă sufocă și deschid ferestrele larg
Și plâng
Plâng cu plâns mărunt de focă
Plânsul din serile în care le alintam pe fetele mele mici
Acoperite până pe bărbie cu plapuma de lână molâie
Să nu le fie frig
Iar ele somnoroase își întindeau buzele să mă țocăie pe obraji
Și noaptea de octombrie se alungea sfioasă asemenea unui batic de mătase
Pe inima mea
Inima mea
Care bate și se desface în felii de portocală
Pentru a fi mângâiată de căldura din sud
Atât de departe a plecat
Atât de multe a uitat din toamnele de odinioară
Și de aceea acum învață din nou
Să încolțească în pământurile vechi și neschimbate ale timpului!

Oskar Szuhanek Curte interioară Str.Dacilor 1956

,,Un veac de singurătate”

Și încă vine toamna
Și încă se mai poartă războaie
În acest,,veac de singurătate”
Ni s-a promis că se va schimba totul
Că va crește durata medie a vieții
De parcă viața ar putea avea o medie
Viața are o anumită durată
Începe dimineața când ne întindem mădularele asemenea pisicilor
Și ne ridicăm brusc în picioare
Mirați de verticalitatea ce ne-a fost dată
Și uimiți că nu ne cresc încă aripi
Cu care să putem cuprinde iubirea
Inima bate
Fără a se hipertrofia
Nu se oprește
În toamna frumoasă bizară
A mea a ta
Și o luăm de la capăt mereu și mereu
Pentru a marca statistici
Sau pentru?
Pentru a-mi zâmbi
A mă ține de mână
A te privi
A privi
Vom fi mereu împreună
Nu știu cine va arunca colbul și jerbele de crizanteme peste noi
Nu știm dacă vom învinge sisteme
Nu știu uneori dacă pot număra mai departe de doi
Sau pot împărți sau mediatiza jumătatea ta
Jumătatea mea…
Sau poate cineva va face odată o medie.

Anemone de toamnă(un mic detaliu din grădina mea)11.10.2022

Trecut

Trecut 34 de ani
Trecut plâns jale
Au rămas oasele tale în picioare
Lucind ca un felinar în noapte
Doar mâna mea cu degetele încleștate de stofa pantalonilor tăi să nu mă pierd în mulțime mică fiind și urmărindu-te asemeni unei fetițe
Poate stinge lumina plăpândă a felinarului!

Tablou care face parte din expoziția permanentă a terminalului aeroportului Traian Vuia Timișoara

O inimă

Să trăiești într-o inimă
Ce poate fi mai minunat
Să înțelegi în clipele din urmă ale acestui august
Că ea te poartă insomniacă
Fiind o pasăre ce cuprinde nesfârșirea cerului
Roșul iubirii
Ce se revarsă atunci când tu
Îți deschizi larg fereastra
Să miroși dimineața
Și mâna îți tremură în timp ce îți torni cafeaua neagră în cană
De bucuria revederii cu tine
În singura noastră inimă.

Oskar Szuhanek ( detaliu de tablou )

Încă

Încă ne mai facem promisiuni pentru ziua aceea când cactușii înfloresc
Și noi nu suntem acolo să-i privim
Ne amăgim sau ne pierdem
Printre casele albite de soare
Cu bucătării în care acum se coc vinete
Se fierbe bulion
Și curți în care nimeni dar absolut nimeni
nu mai joacă șotron
Doar pisici ofilite cu mustăți blegite dorm
Iar nouă celor care încă mai iubim
Nu ne e somn
Și nici nu pregătim conserve pentru iarnă
Nu avem unde le depozita
Iar cămară e goală nevăruită
Las-o așa!
Mai bine te strecori lângă mine să te miros
Să te țin mică în brațe
Cuminte domoală
Să-ți pun scoici adunate din timpul trecut
La ureche să ascultăm marea
Mi-e dor să o aud
Cum coboară în apus
Și luna cum se uită de sus
Și vara…
E aici?
Sau s-a dus?

Manți pisica pe care o alerga Hazel

Testamentul meu

Ce putem lua cu noi
Când ne vom risipi
Când inimile noastre se vor opri
Oare vom mai iubi
Vom fi în sfârșit împăcați
Uitați
Renegați
Adulați
Scriși pe pomelnice cu sume mai mici
Sau mai mari depinde de inflația bisericilor ortodoxe sau alte culte bizare
Eu mi-am propus să-mi duc iubirile multe din zile și nopți să-mi las trupul uns cu ierburi de câmp
Uscat de vânt
Ars de soare
Mângâiat de mare
Pe degetul mic să-mi puneți un inel cu o floare
Înfășurată să fiu cu rochia de botez din Iordan
Desculță să mă lăsați să alerg pe maidan
Iar în brațe să țin oasele albe de câine bătrân cu suflet de înger prietenul meu bun
În rest las tot ce-am adunat pe pământ
Zâmbetul meu cuvinte rostite și scrise
Genele mele frumos și trainic clădite
Dar mai ales multe multe vise
Să mă tămâiați din când în când cu smirnă și să -mi culegeți rouă
Să mă strigați
Să mă înjurați
Să vă aud răzând
Să vă țineți de mâini să vă strângeți în brațe
Cam atât

Dar nu vă speriați
Nu am să plec curând!

Poezia

Poezia e o umbrelă de soare deschisă
Pe care o uităm pe nisip seara, ghetele ude aruncate în colțul din baie
Până mâine,
Cafeaua sorbită adunată în gândurile dinainte de zi,
Poezia e floarea mov sau galben pe care mi-o culegi și o ții în mâini
Și eu răsfoiesc secundele multe sau puține până te voi putea ține în brațe,
Poezia e știi tu,sentimentul acela ciudat
În care te văd culcat lângă mine
Și eu te învelesc cu un zâmbet mirat,
Mirată că ești,
Că îmbătrânim împreună,
Poezia e?!
Spuneți voi ce e poezia
Ca eu și alții ca mine
Să o pot traduce în tot atâtea limbi vorbite și nevorbite,inventate și neinventate
Ca să putem să ne amintim
De noi și viețile noastre.
Mi-au mai rămas atâtea zile
În care pot răspunde fiecăruia!

Elveția 15.08.2022 (fotografie realizată de Lara Nuțu)