De mai…mai

Astăzi mi-am smuls unghia
Să nu mai pot zgâria muchia umărului, carnea ta,
Mi-am prins limba în spinii ascuțiți ai trandafirilor albi
Și dinții i-am înfipt în încinsul asfalt,
Năucită sunt și mă prefac
În pământ,
În afânatul pământ pe care calc
Și tac.
O mie de silabe se răsfrâng în urmă și plâng
Pedepsită sunt să adorm în iubire
Ca și când,
Ca și când
Nu mi-ar ajunge,
Nu ți-ar ajunge
Inima mea,
Sufletul meu
Afrodisiacă tăcere
Pierdută în hău
Secunde efemere.
Astăzi mă transform în mimoză,râmă,tubercul de tuberoză,
Părul meu va crește și se va prelinge în tufe de iasomii de parcă ar ninge,
Sângele meu din artere și vene
Se va însămânța pe maci,pe araci în vreme,
Mi-am lăsat carnea așternut pentru vietățile pământului și scut,
Soarele mă-negrește în amiază,
Mintea plină de dor
Visează,dar
Îngerul meu nu mai cântă ca o mierlă
Uituc și mirat de faptul că tac,
De frumusețea ce o las în primăvară,
Nechează asemenea unui armăsar,
Îl strâng la pieptul meu, îi mângâi coama sălbatică
Și-i repet într-una
Fii bun și tu visează!
Visează mereu și mereu
Nu am să te dau nimănui
În vise eu sunt trează!

Fotografie realizată în 16.05.2022 Timișoara ( trandafir din grădina proprie)