Vântul de azi 18.01.2023

Poate că tu nu știi că vântul s-a pornit să sufle turbat
M-a trezit m-a dat jos din pat
Și lovește cu o furie nemaiîntâlnită până azi
Zbiară iernatic pe drum
Poate că ne vestește un început de primăvară
Doar în zilele lungi de vară
Bătea ca un nebun
Cum bate acum
Mă închid între pereții casei și ascult bum bum
Gâlgâit de păsări călătoare ce vor să se întoarcă
Bulbi și lujeri de roze ce pocnesc
Bum bum iarnă te oprești
Sau ne aduci zăpezile de odinioară
Te zvârcolești sau ceva te doare
Și nu știi să-mi vorbești și de aceea îmi trimiți vântul nebun?

Fragment de tablou ( din colecția proprie)

O zi de miercuri

O zi de miercuri din care cad gutui ludăi și vise
Îți amintești de celilalți ani
În care mă vâram în tine
Nebună de iubire ca și iarna care vine?
O zi de miercuri în care stau pitită pe canapeaua de piele și îmi adun în vintrele fierbinți gânduri zurlii ca iarna care vine
Îți mai aduci aminte de celelalte cuvinte țipate spuse nespuse aruncate pe repede înainte
S-au adunat în mine toate ca un îngheț ce mă preface în mii de ace
Ace de gheață prinse în trup de carapace
Și zac și tac ursuză ca iarna care vine
Îți amintești iubire tu de mine?
O zi de miercuri…pentru fiecare dintre noi există o zi de miercuri…e de rău sau bine?

Fragment de tablou 1989 (colecția proprie)

Joc

Pot să mă prefac că e doar toamnă
E ca într-un joc
Te bagi?
Regulile sunt atât de simple:
Trebuie doar să-ți pui bască cu cozoroc gri
să se asorteze cu bocancii galbeni de piele și mantoul maro sau bej cu glugă în eventualitatea că plouă
În rest poți să trișezi…adică să fii melancolic îndrăgostit amant părăsit poți să râzi printre copacii despovărați de rod sau să plângi luându-ți o mină de nerod
Poți să-ți rozi unghiile de plictiseală sau mare scofală te poți îmbăta cu vin fiert sau cu rom
Poți să faci și pauze să dormi
Dar să nu devii alt anotimp
În timp
Acum ai voie să fii doar toamnă
Eu doar mă prefac!

O părticică din teiul din fața casei( teiul lui Doly)

De frumusețe

Ca ploaia mă lipesc de tine.
Nu-i așa că sunt mai frumoasă când mă port cu norii negrii prin casă,
Când te lipești de spinarea mea udă
Și brațele-mi fulgeră
Și ochii îmi tună?
Mă privești ciudat și mirat
Că soarele cald nu s-a arătat,
În suflet,pe buze te picur într-una,
Ca toamna te scutur
Și plouă…și plouă și luna.
Ne poartă în brațe noiembrie, ne plimbă cu el,
Ne iubim tragic de parcă am edita epopeea lui Ghilgameș de ieri.
Ca ploaia mă lipesc toată de tine.
Te iubesc!
Mă iubești!
Ne plouă noiembrie cu îngerii pământești,
Galbeni, rotunzi,
Mă ascund,
Mă ascunzi,nu mă vezi?
Eu știu frumusețea din toți, o păzesc, n-o s-o pierd,nu mă pierzi și plouă mereu cu ochii mei albaștri și verzi!

Fotografie realizată de dr.Fiscutean Ancuța

Avantajul de a lucra la…

Știu că în fiecare dimineață îmi spui:
Cana mea preferată e murdară,
Aparatul espresso iar nu are apă,
De ce nu cumperi cafea Lavazza?
Viața,
Viața,
Apoi dușul curge agale
Pe cărări de-a curmezișul sau urmărind ascunzișuri, sângele meu năvalnic pornește,
Luptă pentru iubire
Cu leucocitele și plasma lui,
Se anunță încă soare,
Degetele tale îmi bâjbâie pe spinare,
Mă tragi lângă tine, în tine,
Spui că e timp suficient, n-o să întârzii la job,
Pot să ajung și eu odată mai târziu.
Eu calculez câte minute te ține erecția,
Tu te joci,
Eu mă joc,
Mi-am învățat lecția
Sau încă mai învăț despre iubire
Oricum nu cred că îți pasă,după aceea,după acea eliberatoare doză de dopamină pentru tine, îmi faci oricum o cafea lungă cum îmi place,
Ai timp te duc eu!
Și-mi vine,dar ce îmi vine să sparg cafetiera,
Dar nonșalantă, crispată mă vâr iar în tine
Face parte din mișcarea de rezistență a femeii
De a lupta cumva…viată,iubire…
Poți avea o zi nemotivată,
Doar lucrezi la stat,
Nu te dă nimeni afară,
Vino,vino iubi în pat!

Aparatul de cafea al secției de chirurgie cardiovasculară (IBV Timișoara)

Nopți

Lunga noapte de octombrie portocalie
Asemenea portocalelor din sudul cald
Mă sufocă și deschid ferestrele larg
Și plâng
Plâng cu plâns mărunt de focă
Plânsul din serile în care le alintam pe fetele mele mici
Acoperite până pe bărbie cu plapuma de lână molâie
Să nu le fie frig
Iar ele somnoroase își întindeau buzele să mă țocăie pe obraji
Și noaptea de octombrie se alungea sfioasă asemenea unui batic de mătase
Pe inima mea
Inima mea
Care bate și se desface în felii de portocală
Pentru a fi mângâiată de căldura din sud
Atât de departe a plecat
Atât de multe a uitat din toamnele de odinioară
Și de aceea acum învață din nou
Să încolțească în pământurile vechi și neschimbate ale timpului!

Oskar Szuhanek Curte interioară Str.Dacilor 1956

,,Un veac de singurătate”

Și încă vine toamna
Și încă se mai poartă războaie
În acest,,veac de singurătate”
Ni s-a promis că se va schimba totul
Că va crește durata medie a vieții
De parcă viața ar putea avea o medie
Viața are o anumită durată
Începe dimineața când ne întindem mădularele asemenea pisicilor
Și ne ridicăm brusc în picioare
Mirați de verticalitatea ce ne-a fost dată
Și uimiți că nu ne cresc încă aripi
Cu care să putem cuprinde iubirea
Inima bate
Fără a se hipertrofia
Nu se oprește
În toamna frumoasă bizară
A mea a ta
Și o luăm de la capăt mereu și mereu
Pentru a marca statistici
Sau pentru?
Pentru a-mi zâmbi
A mă ține de mână
A te privi
A privi
Vom fi mereu împreună
Nu știu cine va arunca colbul și jerbele de crizanteme peste noi
Nu știm dacă vom învinge sisteme
Nu știu uneori dacă pot număra mai departe de doi
Sau pot împărți sau mediatiza jumătatea ta
Jumătatea mea…
Sau poate cineva va face odată o medie.

Anemone de toamnă(un mic detaliu din grădina mea)11.10.2022

TU

Luxor septembrie 2022

În prima zi Tu ai creat pământul și cerurile,
Eu am descoperit întrebările
Nedeslușite unele dintre ele au rămas și acum,
Le-am pus într-un colț al memoriei,
Le-am spus rămas bun.
În a doua zi ai zis să fie lumină,
Lumină fără de care nu am fi cunoscut roșul trupurilor, rozul iubirii, verdele pădurii, galbenul câmpiei, albastrul mării
Lumină pe care ar trebui să o avem fiecare în inimi.
Eu încă mă mai încurc în umbre.
Pe urmă ai făurit ziua să ne privim și noaptea să ne mirosim,
Eu am deschis și închis ochii în viață visând
În toate anotimpurile pe care mi le-ai dat
Înmulțindu-mă în iubire,
Dar m-ai făcut conform matricei Tale,
Deci Tu ești singur și îndurerat
Chiar dacă ,,toate au fost bune”
Undeva ai greșit sau ai uitat?(dar Tu ești fără greșeală)
Duminicile îți promit că te voi ține în brațe
Ca pe un copil și-ți voi scărmăna memoria
Să-ți aduni gândurile în diminețile dăruite de Tine iar Tu,
Sper că-mi vei risipi ceața de toamnă și tulburarea
Care au încolțit în mine încercându-mă în răbdare,
Se scutură iarba!
Aproape se scutură floarea!

De veri și iubiri

I-am povestit verii despre tine,
Despre trupul nădușit ce se desprinde de mine
După ce ne-am iubit,
E muuult,muult prea cald să te pot ține în brațe!
Nu cumva vrei limonadă cu vreo două, trei cuburi de gheață?
I-am vorbit verii despre tine,
Cum îți miști degetele pe sânii mei
Întinzând uleiul încins de bronzat,
Cum strâng în pumni
Buretele cu care ca pe un copil te-am spălat în seri,de nisip,vânt și sarea dulce, adunată,
Sărutată pe umerii tăi.
I-am arătat stelelor din nopțile albastre și lungi cuvintele mele șoptite în curba axilei tale pitite
Și mi-au trimis ploi,
Să tremur mereu lângă tine,
Să mă vâr în tine,
Apoi au dezlănțuit ninsori
Și ghețuri veșnice
Să ne criogeneze
Sufletele în dragostea cea lungă
Să viseze,
Să viseze
Și atunci mi-am răsfirat vocalele să strălucească pe cer!

Portofino 2022

Nimeni

Nu știa despre viață absolut nimic,
I s-au tot repetat fraze primordiale
Ca un leit-motiv
De parcă pantalonii de vară musai să aibă tiv:
,,Ia viața așa cum e”
,,Dă piept cu viața”
Iar ea încă nu avea sâni ca ai lui Marylin Monroe și nici prieteni pe Arthur Miller, John DiMagio sau Kennedy,
Cine să o sfătuiască
Sau să o crească?
Îngerul ei era și el prematur sau nu era defel
Nu stabiliseră încă un dialog,
El se gândea că nu are nevoi aproape deloc,
Ea se ruga dar în timp ce rostea rugăminți fierbinți
Gândul îi plutea aiurea,aiurea
Și nu-l mai găsea,
Nu știa absolut nimic despre viață
Și atunci a disecat-o crunt într-o dimineață
Și a hotărât
Că poate porni pe alt drum
Doar era femeie
Și putea purta orice tristețe sau bucurie
Putea să o împărtășească cu cineva sau cu toți
Putea ca nimeni să nu știe
De câte ori era pierdută în singurătate
Sau nici o privire nu era îndreptată asupra ei când țopăia exaltată,
Altminteri se purta atât de normal
Cu eleganța cu care era învățată,
Dar nimeni, absolut nimeni
Nu știe despre viață
Și toți au pornit atunci egali luând-o de mână pe ea într-o dimineață
Cea care nu știa nimic!

Napoli 2022