Îngerului meu din noiembrie

Îngerului meu i s-a făcut somn
E scurtă acum ziua în noiembrie
E pâclă
E rece
Ba uneori e și cald
(Mai închidem caloriferul economie)
E ceață cu semne ireale
Bizare
Și trupul meu e umflat și articulațiile mă dor de umezeală
Îmi cere el îngerul perne și dună
Și-i spun că nu le mai am
Că penelor lui i-am pus cutumă
Și le-am împrăștiat pe drum
Dar îi promit că am să-l țin la mine în brațe
Și capul lui plecat de smerenie am să-l pun
Pe umeri
Pe inimi
Pe viață
Și am să-i cânt duios și am să-l legăn ușor ca pe un prețios odor
Că atâta iubirea zace în mine
Încât atunci când el va pleca
Îmi va rămâne puf și pene albe în amintire încât pot face și o saltea pe care în sfârșit mă pot întinde și eu să mă pot odihni pe ea!

Lanzarote Insulele Canare Miramar del Mar Arancia

Sunt îndrăgostită

Sunt îndrăgostită
La vârsta mea? (E o tâmpită!?)
Și eu declar cât pot de tare
Da, sunt îndrăgostită de toamna nevestită,
Caldă cu ploi de primăvară,
Cu galbenul din case crud de caisă,
Cu arbori dezveliți și fără de pudoare,
Cu foșnet scurt de frunze în suflet,
Cu struguri cruzi și cu gutui,
Cu coaptele ludăi dulci amărui,
Cu mersul meu anapoda pe străzi
Lăsându-i toamnei sufletul să mi-l culeagă
Să fie ghindă sau castană pe o creangă,
Să-l mângâie în noapte vântul ei,
Să-l ducă în inimi teleleu, în voi, în tot și nicăieri!

De toamnă sunt îndrăgostită, atât de îndrăgostită
Încât mi-aș da din suflet să rămână și să-mi doarmă
Pe brațe și pe pântec și pe ochi, să fie amorțite secundele în ceață, să vă încălzesc târziu în dimineață,
Să fiu eu somn de drumuri castanii
Și somn cu vise roșii printre vii, să întind cât pot din viața mea , noaptea de toamnă, ca o taină cu stele mici și plumburii, cu îngerii pictați în strană, pe cer cu chipuri de aramă, să fiu eu somn și voi în toamnă arbori vii, să îmbătrâniți plini de iubiri!

Timișoara România(anonim)🍂🍁❤️

(A se citi cuvântul vii ca fiind pluralul substantivului vie)

De octombrie

Trecerea noastră în toamnă
A venit ca o suflare,
O suflare într-o lumânare mică de ceară,
Pâlpâie zilele noastre totuși calde,
Vântul bate mai leneș
Copacii își sufulcă mânecile
Și dau din mână încet,
Discret și atât de cochet
Încât ți-ar fi teamă să le atingi trupurile costelive acum
Scrijelite de nervurile negre, galbene sau roșii
Ale frunzelor atârnate pe ei!
Trecerea noastră în toamnă seamănă cu mersul din bucătărie în dormitor
Unde ne întindem pe pledurile groase de lână
Și ne spunem:Noapte bună! Somn ușor!
Și tu în vis m-ai ține de mână
Ca pe o răsfățată ce îngână
Încă o dată
Un verb duios și ros de amintire
Cu susul în jos
Cu miros de măr copt
Asemenea trupului meu
Și deodată mi s-ar face poftă de ceai,
Și mi s-ar face sete de ceva dulce
Și pentru că nu am sau nu ai
Te-aș săruta mult, mult,mult
Ca și cum toamna sau visul s-ar duce!

Timișoara 22.10.2021Bienala de artă contemporană 1.10-7.11.2021 Art Enconunters ISHO Office fragment de tapițerie

Melancolie de toamnă

Puține suflete mai sunt îndrăgostite în toamnă
Puține picioare cu cizme de gumă murdare mai sar în ochiurile de ploaie
Printate în zgura străzilor ( asfaltate demult de comuniști de oameni triști ce țineau strâns în ochi sudalme și sudoare speranță și candoare)
Puține palme mai țin castanele despletite de taine
Puține suflete mai iubesc timide
Și se țin în brațe sau fac sex în firide
De case de pe care cade tencuiala
Îngustă și bizară
Cu gust de cafea de cicoare moale și amară
Puțina sfială de a sta înghesuită în tine
Dispare încet ca un apus dintr-un gadget
Propus acum în valuri
Puținul tremur ce-l mai am
Din trupul tău
Pe trupul meu vlăguit și cuprins de sărutări neinstagramate
De mângâieri încete și nedownloadate
Puține suflete rămân acum în toamnă
Gripate virusate și cu toane
Și mai încearcă să rămână treze
Cu inimele prinse în zile
Și vorbele scrise în grile:
Adevărat sau fals
Sau varianta trei sau varianta patru cu mai multe răspunsuri sau să o lăsăm baltă și mergem la teatru au mai rămas puține scene neatinse nici de noi și nici de vreme sau te invit la dans acolo în pădure pe o margine de șanț…sau toamna asta cu miros de puțin divin ne dă șah mat din plin!

Gărâna România județul Caraș Severin ( fotografie realizată de Lara Nuțu octombrie 2021)

Uneori

Uneori obosesc și eu
De puține ori obosesc
Și atunci mă vâr într-o cochilie
Sau într-o chilie de maici
Sau mă prefac într-un cerb
Purtându-mi frumusețea de zile în adâncul lumii
Până mă pierd,
Visez!
Cu sufletul visez
Și mă răsfir într-un nor călător
Plin de dor
Deasupra … tuturor!

Vulcanul Timanfaya Rezervația naturală Lanzarote Insulele Canare

Poem sfios și de jale


Vai vai

Inima mea
Va înceta

În bătaia sa
Când toamna va cădea
Din înalt
Curând
Și va rămâne
Pe pământ
Doar pene și vânt
Cuvânt peste cuvânt în cuvânt
Și un gând
Că ne vom revedea
Acum sunt stea
Și plâng și plânge și ea
Printre alte stele
Dar nici una dintre ele
Nu vor fi găuri negre
Doar inima mea
Va fi singură printre ele
Voi râde voi iubi voi privi voi priveghea pentru voi cu inima mea,

Până într-o zi când ne vom revedea căci veți fi și voi stele printre stele

Vai vai dar voi ve-ți mai sta pe pământ mult și de aceea un gând gândul meu singur rămas vi-l las și eu mă duc pe un drum fără popas până acas’

Drum bun!😥😥😥

Poezie de echinocțiu bizar

Câtă zăpăceală în acest echinocțiu
Câtă pălăvrăgeală smintită și aburită
Zace în ceainicul sec
Cu încrustații art deco
Cu sept
De petale de trandafiri ofiliți de pe
buzele tale
Curând îmi voi pune șalul ros de timp
Și voi fi ca o cioară văduvită și gonită
Pe când ea adevărată cioară goală de vară va plânge
Nu am timp s-o ascult
Sunt atât de preocupată
Ca și cum aș fi din nou fată
Să aranjez frunzele verzi și uscate de ceai
În moduri ombilicate
Scrise în tratate
Iar lacrimile îmi zac uitate
În ceașca albă de porțelan
Câte anotimpuri vor mai sta acolo tolănite în
Încercări de a ne continua viața
De a iubi în moduri cât mai profunde false sau adevărate ca și cum am fi ultimii aleși de Dumnezeu din nou ca și cum circumzia ar fi efectuată ecliptic curată

Cât echinocțiu uitat în seară

Strânge-mă în brațe toamnă bizară!

Sunt zăpăcită și vorbesc o nouă limbă de ciori !

A treia poezie de toamnă

Îți spun privindu-te pentru ultima oară
A acestui an
Rândunică
Mică
Du-te, zboară,
Nu mă uita!
Întoarce-te în altă patrie a ta!
Te despart de mine vară,
Te despart cu tristețe
Și aștept o altă vară
Cu o altă frumusețe
Cu o altă tinerețe.
Du-te în Sud,
Să-mi pui pe rug
Inima,
Să mi-o arzi cu focul tău,
Să mi-o scalzi
În apele Oceanului Pacific sau Indian,
Te aștept,
Te voi aștepta încă un an!
Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt,
Cu galbenul crud al acestui pământ în curând
Vor semăna ochii mei orbi
Negri de corb
Ploi
Ploi mărunte și dese
Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase
În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune,
Iubire îți voi da,
Doar iubire îmi vei da
Du-te !Îți spun pentru prima oară,
Du-te și tu în vară
Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!

România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)

Prima poezie de toamnă

O, Doamne
Parcă eram cu iubirea în brațe în vară, strângând-o atât de tare
Să nu mi se strecoare
Ca o hoață în soare
Și azi m-am trezit
În dimineață
Într-o nouă toamnă.
Ar trebui să mă încalț
Să dau o tură la piață,
La piața de îngeri,
Unul din ei sigur plânge
Și stă înghesuit printre mesele ticsite de roade
Și socoate
Câte mere,
Câte pere,
Câte prune și alune
Îmi voi pune în sacoșă…
Poate voi strecura și o brioșă
Pentru omul iubit de acasă
Și un morcov cu tiv de mătase,
Pentru omul de zăpadă
Ce-l port peste tot
Ca un netot mereu îndrăgostit de iubire,îndrăgostit și de prima zi de toamnă și poate spre târziu când păsările călătoare se duc în pustiu, îl va convinge pe îngerul care plânge că toamna totuși nu doare, atât de mult!