Of
și numai rozul mă prinde cu moftul lui primăvăratic
Și inima mi-o întinde ca pe o pânză de in
Și o bate și o scutură de praf și gânduri
De zi și noapte
Și stelele se ascund în ea, în pânza lungă ce este inima mea
Dar a ta inimă în ce culori oare se prinde
Sau poate doar culoarea nu o știe
Sau poate doar culoarea nu o vede
Din cauza păpădiilor coapte de soare
Și a verdelui ce nu se stinge
De nu s-ar stinge niciodată
Și stelele nici ele nu s-ar stinge.
Și cât mai țipă ca o fetiță isterică barza pribeaga și draga de ea
Și soarele-și scaldă amiaza și ar vrea
Să strige și el că anunță o primăvară învăluită în lila și roz și galben aprins sau stins și duios
Și toate azi de întâi se-mpletesc în alb și roșu și se iubesc
De parcă prima dată s-ar vedea
S-ar cunoaște
S-ar știi.
Și noi rătăciți de nu am mai fi!
Iubito îți leg șnururi albe și roșii să porți
Toate iubirile
Din lume prin lume
Acum
Să le ții legate de porți
Să nu -mi vii sau să-mi vii
Dacă poți!
Lazăr Elena 