Moartea mi-a bătut în ușă
Pentru a nu știu câta oară.
Nu i-am deschis.
Între noi două e o chestie personală
De orgoliu,
De competiție,
E o înscriere în cursa finală
A unui congres de nutriție.
Trebuie să recunoască odată și odată
Că e obeză,
Că s-a hrănit atât de mult
Ca o pisică siameză pe care o îmbuib cu pate de somon și vin de Bourbon
(Mă iertați voi stăpâni de pisici)
Bulimici suntem cu toți, iubim atât de mult,
Urâm atât de mult,
Îngurcităm atâtea minciuni și falsuri în viața noastră
Încât singura adevărată este ea moartea
Pe care o invit să-mi bată în fereastră,
Să cred că e un iubit
De modă veche
Sau chiar sufletul meu pereche, de aceea
Îl rog să mai privim puțin
Apusurile care vin
Să-i spun rândunicii rătăcite de pe măr
Că am să pier,
Și am să zbier
În ultima secundă,
În ultima bătaie nu fibrilată,
Sinusală,
Că voi sfârși,
Când nu voi mai iubi
Când nu voi mai iubi!