Ramona

Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!

A treia poezie de toamnă

Îți spun privindu-te pentru ultima oară
A acestui an
Rândunică
Mică
Du-te, zboară,
Nu mă uita!
Întoarce-te în altă patrie a ta!
Te despart de mine vară,
Te despart cu tristețe
Și aștept o altă vară
Cu o altă frumusețe
Cu o altă tinerețe.
Du-te în Sud,
Să-mi pui pe rug
Inima,
Să mi-o arzi cu focul tău,
Să mi-o scalzi
În apele Oceanului Pacific sau Indian,
Te aștept,
Te voi aștepta încă un an!
Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt,
Cu galbenul crud al acestui pământ în curând
Vor semăna ochii mei orbi
Negri de corb
Ploi
Ploi mărunte și dese
Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase
În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune,
Iubire îți voi da,
Doar iubire îmi vei da
Du-te !Îți spun pentru prima oară,
Du-te și tu în vară
Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!

România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)

Poezia a doua de toamnă

Cât de mult te ascundeam în vară
Să te ardă soarele, să-ți fie bine,
Acum, mă simt năucită în toamna ce vine
Și caut străzi cu nume de destinații exotice și exclusiviste,
Cu aere desprinse din reviste,
Aruba, Argentina, Creta, Cuba.
Și știu că-ți tremură inima,
Știu că-ți tremură inima
Asemenea frunzei desprinsă de trupul copacului
Se tânguie el, că a rămas fără păsări
Fără cuiburi de păsări
Fără verdele aromat și roșul crud și înspumat al fructelor,
Cade doar un măr
Pârguit, stingher,
Tremură inima ta de dorința păcatului,
Mușcă cu patimă inima ta din inima mea
Fă-ți pomană și dă ce rămâne din vară săracului
Care așteaptă pe strada cu case înghesuite, ceruite, năpârlite de atâta viață
Renovate cu gust amar, cu alb murdar de var
Fără de culoare, fără de soare.
Cât de mult ne vom ascunde acum între zidurile lor crăpate
Când vine toamna cu zilele ciudate
Cât de mult mă voi ascunde în tine
Și nu voi mai tremura!

Bara , județul Timiș

Prima poezie de toamnă

O, Doamne
Parcă eram cu iubirea în brațe în vară, strângând-o atât de tare
Să nu mi se strecoare
Ca o hoață în soare
Și azi m-am trezit
În dimineață
Într-o nouă toamnă.
Ar trebui să mă încalț
Să dau o tură la piață,
La piața de îngeri,
Unul din ei sigur plânge
Și stă înghesuit printre mesele ticsite de roade
Și socoate
Câte mere,
Câte pere,
Câte prune și alune
Îmi voi pune în sacoșă…
Poate voi strecura și o brioșă
Pentru omul iubit de acasă
Și un morcov cu tiv de mătase,
Pentru omul de zăpadă
Ce-l port peste tot
Ca un netot mereu îndrăgostit de iubire,îndrăgostit și de prima zi de toamnă și poate spre târziu când păsările călătoare se duc în pustiu, îl va convinge pe îngerul care plânge că toamna totuși nu doare, atât de mult!

De sfârșit de vară

Vară hăbăucă ce te sfârșești cu ploi
Acum în ceas de toamnă
Ai ars iubiri în noi
Te-aș tămâia cu vorbele-mi ascunse în sufletul meu mare,și,
Te-aș purta o vreme pe piscuri verzi , pe soare,
Te-aș arunca în mări și ape curgătoare,
Să pot mai stoarce puțină căldură și zăduf
Te-aș săruta pe ochii tăi albaștri să nu-i uit,
Dar tu ca o nălucă mi te îmbraci cu vânt, cu nori și cu vâltori,
Îți iei cizmele grele de ploaie și umbrele și pelerine negre cu mâneci fără stele,
Măcar de-ai mai zâmbi, sau de m-ai strânge în brațe,
Să nu mă închid în casă , să stau ca pe găoace,
Să scot din saramură, din șpais și din dulapuri,
Toamna galbenă și grasă, cu zgomot și alai,
Cu a ei bețivi notorii,artiști și nași și fini și doamnele firave, amanți,nebuni străini ce aleargă prin ciulinii îmbătrâniți de vreme, nedumiriți, căutând doar semne de va fi lungă toamna, bogată sau săracă, de-mi mai mărit o fată sau de mă duc odată!

Rămas bun(varianta în limba engleză a poeziei Vali, traducere făcută de Cristiana Scarlat)

We all need love
But I just needed a bit more
I might find her now
In the earth
Or with the wind
Or in your thought that came
So soon to me.
And love was all I wanted
Love to waste…
And when love wasn’t to be found
Or she was getting smaller
Some days I used to laugh a lot, a lot with you all
Caressed
My laughter will, maybe, drive away
Even the last sigh from my heart.
Now those days are gone, one by one.
I will look for them soon, my friends
From where I am now
In the earth, or in the wind, or in a thought…
But I wait now for my other lives
To gather fishing rods and hooks and a trawl
For I will be a fisherman in the after world
Fishing for love…
Yet, I’m never coming back.

,,…țărână ești și în țărână te vei întoarce”Geneza3:19”

De duminică


Tulbure e ceasul dimineții,
Învăluită în ceața din august
Duminica pironită
Îmi spune
Că îngerul meu
Picotește
În altar, așteptând
Ca lumina blândă
Să mă spele pe ochi,pe suflet,
Mă trezește !
Îngerul meu de liturghie
Unde e haina cumpărată în Iordan?
Sau iarăși, a nu știu câta oară
Mă pregătesc în van?
Dormi tu mai departe
Căci eu ,visătoare
Mă duc din nou la mare
Acolo voi aprinde dune și ciulini, pescărușii plini,nimfe și căile lactee în stele albicioase ca spuma din valuri,în auriile maree.
Duminică dimineața ,
Atunci altarele înfloresc,când eu îmi adorm îngerul și uit să vorbesc, când îi spăl lui tălpile și picioarele negre de nisipul ud,când doar cu iubire mă miruiesc, în ea mă înec, mă scufund!

Italia, Matera , Biserica în grotă( fotografie realizată de Lara Nuțu20.08.2021)

De Sântă Mărie

De azi parcă se apropie mai mult toamna
În vecernia ceasului de seară, cu miros de fagure aurit și sfială,
Printre aracii dulci de vie și prunii doldora de must,
Coboară primul tulnic ce vestește o vară caldă în apus
Și sufletul îmi pare dus
Printre năvalnic, trandafirii înroșiți și floarea albă a iasomiei
Și parcă pare, că are atâtea de spus
Și mă îmbie, mă învie
Să prind cu cele cinci degete ale mâinii stângi
Ziua de azi în inimi
Și s-o duc
În închinare, să o adorm,
S-o spovedesc sau să mi-o dau plocon
De Sântă Mărie!

Zugspitze 2962 metri Germania( fotografie realizată de Dorina Bender)

Minuni

Pentru cei ce nu mă cunosc
Nici nu mă știu deloc și mă întreabă de unde sunt și din ce loc
Le răspund că am venit într-o zi cu soarele galben și nu gri,
Într-o salvare abandonată pe șosea din mama mea tăcută,tristă,iarăși grea
În strigăte metalice și dure
De parcă ar fi fost linii de tren nocturne,
Care se sfârșesc în fiecare gară, ca eu
Să mă strecor în timpul de afară.
Unde sfârșesc:Nu știu , nici îngerul meu durduliu și cu aparat auditiv și proteză dentară ce pictează iubirile mele pe dinafară nu știe nici el.
Degeaba îi zic că aș vrea să mă sting într-o seară pe malul mării( mare de care sunt atât de îndrăgostită, ascultând valul
Cum urcă și coboară sinusal în clipă
Asemenea pulsului meu
Drept e că el , pulsul, o mai razna uneori, mi se înfige în jugulară și în subțiori atât de vertiginos și apos)
Dar e normal și marea și viața iscă furtuni și în urmă rămân minuni,
Minuni,
Minunea de mine, minunea de tine, minunea de tu, minunea de voi

Evia, Edipsos august 2018

Poezie despre seri

Serile mele, nu sunt toate la fel.
O seară are chipul vesel, rebel,
Una, față encaustică
Pierdută demult și mistică.
Într-una din aceste seri mă pregătesc intens,
Mă fardez și-mi pun blush
Cremos, pe obraji, fond de ten și ruj roșu intens,
Pe buze, ruj de ieșit și hoinărit prin oraș.
Dar tu mă prinzi frenetic,
De teamă să nu mă pierzi pe străzi
Și mă iubești demonstrându-ți încă o dată vitejia printre viteji.
Iar în alte seri mirosind a sarmale, a tocăniță și a friptură de pui,
Mă înghesui în baie tandru îmi spui,
Că miros atât de lasciv, atât de bine,
De parcă dragostea mea ți s-ar vârâ în intestine.
Serile mele nu seamănă deloc una cu cealaltă,
Pe unele le muncesc, le oblojesc
Și le târâi în gărzi,
În unele citesc asiduu
De parcă luna ar sta strecurată în cărți
Dar serile mele au în comun
Toate , mirosul de fum
Al țigărilor mele, suave și tari
,,Reach for a Lucky instead of a sweet”
Țigările mele Lucky Strike cu care mă mint
În serile mele și mă alint !

Timișoara, Cartierul Traian( într-o seară savurând un pahar de gin și de vorbă)