De mai…mai

Astăzi mi-am smuls unghia
Să nu mai pot zgâria muchia umărului, carnea ta,
Mi-am prins limba în spinii ascuțiți ai trandafirilor albi
Și dinții i-am înfipt în încinsul asfalt,
Năucită sunt și mă prefac
În pământ,
În afânatul pământ pe care calc
Și tac.
O mie de silabe se răsfrâng în urmă și plâng
Pedepsită sunt să adorm în iubire
Ca și când,
Ca și când
Nu mi-ar ajunge,
Nu ți-ar ajunge
Inima mea,
Sufletul meu
Afrodisiacă tăcere
Pierdută în hău
Secunde efemere.
Astăzi mă transform în mimoză,râmă,tubercul de tuberoză,
Părul meu va crește și se va prelinge în tufe de iasomii de parcă ar ninge,
Sângele meu din artere și vene
Se va însămânța pe maci,pe araci în vreme,
Mi-am lăsat carnea așternut pentru vietățile pământului și scut,
Soarele mă-negrește în amiază,
Mintea plină de dor
Visează,dar
Îngerul meu nu mai cântă ca o mierlă
Uituc și mirat de faptul că tac,
De frumusețea ce o las în primăvară,
Nechează asemenea unui armăsar,
Îl strâng la pieptul meu, îi mângâi coama sălbatică
Și-i repet într-una
Fii bun și tu visează!
Visează mereu și mereu
Nu am să te dau nimănui
În vise eu sunt trează!

Fotografie realizată în 16.05.2022 Timișoara ( trandafir din grădina proprie)

Duminică de după toate sărbătorile

Amețită de petrecerea ultimelor zile
Iarna se scutură amețitor
De toate sticlele de șampanie
Băute în dormitor,
De artificiile aruncate în noaptea dintre ani,
De colindătorii grăbiți după bani
Care n-au cântat decât: „Domn, Domn să’nălțăm”,
De trândăvelile și alinturile după post în pat, sub pat, pe lângă pat.
Acum ninge
Am petrecut destul,
E ziua de după, în care ne reluăm postum viața.
Facturi, farfurii nespălate, faruri de ceață, fornetti la pachet pentru servici,
Futaiuri lungi, futaiuri mici,
Foarfece de ascuțit pentru gardul viu(mai puțin se înverzește),
Focuri de aprins în casele înalte,
Fripturi de rumenit,
Flori veștejite de coronițe sau ornamente, de aruncat la gunoi sau de presat,
Finalizate examene, angajări, demisii, revolte, Open-ul Australiei nejucat,
Finish-uri ale zilelor de ianuarie
În care ninge,
Ninge acum ca o bucurie și o răsplată că nu te-am sau nu m-ai părăsit încă…că nu am plecat sau nu ai plecat, și dacă ai plecat promit că te aștept eu… și cred că e cel mai important în ziua de după!

Copenhaga, Danemarca detaliu de fotografie realizată de Lara Nuțu

O altfel de poezie de Bobotează și Sf. Ioan Botezătorul

De azi suntem Meta
Unii din noi pleacă la Mecca
Sufletului lor,
Unii dintre noi se spală în Iordan
Amintindu-și botezul,
Important este ce vor învăța despre iubire
Vor lua hapuri de nemurire?
Eu împachetez omuleții de zăpadă și renii de pluș
Parcă ieri erau plecați la petrecerea nupțială a pinguinilor imperiali la Polul Sud,
Fundele cu care i-am legat de balustradă miroseau a alb,
A zăpadă,
Erau pătate și de sângele focăi leopard(Amintindu-mi să numai fiu monogamă căutând în fiecare an dragostea ta)
Parcă de Bobotează era ger,
Eram în anii trecuți mai trează
Cu sufletul hingher
Alergând să anihilez păcatele lumii cu o doză de sminteală
Cerșind puțină apă sfințită în inima lor goală,
Mult mai târziu am învățat că bucuriile simple,mărunte,
Ca vârâtul în pat cu o carte în mână alături de tine mângâindu-ți firele aspre și puține,
Promițându-mi că o să tac,
Că o să fac piftia mai puțin sărată,
Că voi pleca din nou în Israel
Să-mi duc sufletul să alerge în sensul în care curge azi el,
Că-mi voi pune în loc de atrii și valve și cave și pulmonare aripi întinse care or să zboare,
Că-mi voi numi din nou dacă voi mai naște primul copil
În amintirea celui ucis de Irod,
Că-mi voi schimba mersul și capul nerod,
Și-am să mă întorc în pustiu să culeg penele lăsate ca urme
De voi
Despuiați de gânduri urâte și goi!
De azi suntem Meta
Parcă ar muri și planeta
În pelerinaje,
În promisiuni și miraje,s-o salvăm, să ne salvăm,
Miracolul zace în noi!

Pinguin realizat de Monica Richards (din colecția proprie)

Poveste pentru fetițe(pentru Sofia)

Sofia Maria Dronca

Fiecare zi de decembrie este o poveste
Cu Feți frumoși și cu crăiese,
Cu inorogi, și ursuleți,
Cu iezi cuminți și cucuieți,
Cu broaște mici, sticloase,verzi,
Cu oameni de zăpadă stând pe stradă,
Dirijând iarna ca toți s-o vadă,
Având bagheta magică în loc de mătură zburlită,și un cor de găște rătăcite,împodobite cu castane,și pene galbene de portocale,
Și artificii, și baloane
Pentru fetițele frumoase
Cu rochii albe de mătase.
Fiecare zi de decembrie este o poveste
Cu ,,azi a fost, dar tot mai este”
Rostită în ceasurile lungi, târzii
De noi, cei mari, pentru copii!

De 13 Decembrie

Mamă mă ninge în decembrie
Și pe tine te întoarce timpul
La frumosul de atunci
Când a fost,
Mamă,tu știi că de fiecare dată mă întorc mereu acasă la tine,la,
Rotația din pântecele tău minunat când mi-era cald și mi-era bine,
Și ninge și cu fiecare ninsoare mai măruntă, mai multă,am crescut mare
Cuminte ,
Uită-te la mine,
Sunt tot mai frumoasă,
E ca și cum decembrie mi-ar împrumuta din semne e ca și cum aș lua din vreme
Din zilele tale tale
Pesemne,
Atunci când m-ai adus în lumină îngerii și-au pus pe frunte cunună de stele, au scrijelit în inimă
Și tu le-ai zâmbit
M-ai închinat înspre ele,
M-ai închinat în iubire
Senină,
M-ai nins,și de atunci tot ninge în decembrie!

Munteanu Irina și Nicolae

Poezie de dor acum de vară în iarnă

Bântuită iarnă de ger
De polei,
De ploi care te mucegăiesc și te rod pe dinăuntru
De-ți pocnesc articulațiile și scrâșnesc de durere în tăcere,
Parcă îmi vine, sigur îmi vine
Să mă împachetez cu pălării și ochelari de soare
Cu rochii roșii cu modele etno și cu buline
Și să negociez o croazieră pentru mâine,
Să fac escale chiar și o sută, prin porturi și orașe colorate,
Să mă scufund în apele albastre,
Să stau cu burta mea de doamnă doar la soare,
Să învârt măsline coapte și acide
În deți de gin sau de Martini,
Să uit să pun cuburi de gheață(le las acasă și în piață)
Să răsucesc paiul în gură,
Și tu să mă iubești peste măsură!

Costea Crina

Poezie dulce de decembrie

Cum îți începi ziua în decembrie iubire?
Oare,
Ne întindem nărăvașe în pat
Ne tragem plapumele matlasate peste cap,
Stăm până la amiază îmbrăcate în pijamale flaușate sau ne jucăm
De-a ascunselea în zăpada moale,noi și o pisică albă,mică,
Iar după-masă poate ne și bem cafeaua, ceaiul sau ciocolata neagră, fierbinte și cu gulere de frișcă,
Și ronțăim prăjiturele cu cranț și nuci și cu bezele,
Și poate seara ne mai și iubim,
Sau poate iar ne punem în pat și mai citim,
Și lenevim, și lenevim
Și stelele polare le privim
Și adormim cu gândul doar la ele
La cerul magic și mistere!

Suzana Nicolae Staicu

Poezie despre mame

Maria suntem noi toate mamele din lume,
Parcă inimile noastre poartă același nume
Bucuria nașterii,
Bucuria aducerii în lumea aceasta
A speranței,
A iertării,
A strângerilor de mână ca-ntr-o cunună
Nedezlegată,magică, curată,
A supunerii în bunătate,
A încrederii că poți că se poate
Dar mai ales,
A iubirii.
Clătinavă-se-vor arborii
Își vor pleca capetele,
Își vor frânge rădăcinile
Munții vor amuții în tremure
Peste pustii,
Dar iubirea,
Iubirea mereu va fi,
Mamele nu vor pieri
Și inimile lor vor purta numele
Maria!

Lenu Indru într-o combinație de costum popular cu piese tradiționale din Banat, Maramureș și Ucraina

Poezia a șaptea de toamnă

Acum s-a desfrunzit mărul
Am uitat de câte ori s-a desfrunzit sau a înfrunzit pentru mine
Anul acesta a a avut cel mai bogat rod
Și parcă o teamă o port
Că va fi ultimul an
Va înflori mereu în sufletul meu
Mereu îi voi căuta lumina aruncată de brațele lui pe pereții sufrageriei
Numai ei știu de câte ori m-am oprit să o mângâi ca pe o bucurie
Așa cum ne mângâiem inimile uneori! S-a desfrunzit și îngerii iernii îl vor împodobi greu cu pene albe
Se va mai rupe o creangă trosnind de ger
Eu să-i mai cer
Să rodească iar?!
Frumusețea lui va rămâne în mine așa cum te port și pe tine rămas în mine în anii dintâi când erai îndrăgostit
Eu să-ți mai cer să fii același
Nu aș mai avea bucuria amintirii despre mine cea plină de vlagă și fără de vergeturi slabă atunci cu grimasele burții lăsate în paragină și uitare acum
Se desfrunzește mărul!
Iarăși?
De câți ani iubito îl avem?

Casa Artelor interior Timișoara România(fotografie realizată în data de 05.11.2021 când a avut loc vernisajul expoziției Sabin Nicolae Dancu realizată cu sprijinul comunității Beta platformă euroregională de colaborare și dialog ) Vă invit s-o vizitați ☺️

Ramona

Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!