De mai…mai

Astăzi mi-am smuls unghia
Să nu mai pot zgâria muchia umărului, carnea ta,
Mi-am prins limba în spinii ascuțiți ai trandafirilor albi
Și dinții i-am înfipt în încinsul asfalt,
Năucită sunt și mă prefac
În pământ,
În afânatul pământ pe care calc
Și tac.
O mie de silabe se răsfrâng în urmă și plâng
Pedepsită sunt să adorm în iubire
Ca și când,
Ca și când
Nu mi-ar ajunge,
Nu ți-ar ajunge
Inima mea,
Sufletul meu
Afrodisiacă tăcere
Pierdută în hău
Secunde efemere.
Astăzi mă transform în mimoză,râmă,tubercul de tuberoză,
Părul meu va crește și se va prelinge în tufe de iasomii de parcă ar ninge,
Sângele meu din artere și vene
Se va însămânța pe maci,pe araci în vreme,
Mi-am lăsat carnea așternut pentru vietățile pământului și scut,
Soarele mă-negrește în amiază,
Mintea plină de dor
Visează,dar
Îngerul meu nu mai cântă ca o mierlă
Uituc și mirat de faptul că tac,
De frumusețea ce o las în primăvară,
Nechează asemenea unui armăsar,
Îl strâng la pieptul meu, îi mângâi coama sălbatică
Și-i repet într-una
Fii bun și tu visează!
Visează mereu și mereu
Nu am să te dau nimănui
În vise eu sunt trează!

Fotografie realizată în 16.05.2022 Timișoara ( trandafir din grădina proprie)

Aș pleca

Uneori trebuie să plec
Să măsor timpul în alte lumi
Ca și cum nu mi-ar fi de ajuns lumea mea imaginară
Cei peste 100 de metri pătrați ai casei ,grădina cu trandafirii vărgați.
Știu că uneori le-aș muta într-o altă țară
Ca pașii să-mi bată pietrișul mării
Lăsându-mă să mă înnegrească vântul serii,
Aș mânca doar alge și caracațițe prinse dimineața în plase,
Melci de nisip cu trup de mătase,
Fructe cu nume ciudate crescute în iarnă
Și mi-aș arde trupul cu smirnă și-n taină
Aș putea colinda neobosită,năucă în vreme
(Doar m-am născut pe drum pesemne)
Sufletului meu nu i-ar ajunge niciodată îmbrățișările furate,fumate,sărutările alunecoase pe buze,pe umeri, pe spate,
Dar într-o zi,
M-aș opri,
M-aș opri,
Încovoiat trupul meu ar dormi,
Ar dormi,
Și dacă-n somn voi umbla ca și-n viață
Voi ajunge departe,
Voi fi dimineață
Pescar de midii moluște și scoici
Cu ale căror schelete ai să te joci
Și culmea nu știu deloc să înot
Dar m-aș scufunda în valuri cât mai mult
Să pot culege din toate iubire
Albastru și verde
Și soare-n privire,
Aș fi pescărușul sau pasărea de după potop
Care v-ar aduce firul de iarbă,speranță și un pic de noroc!

Tablou din colecția proprie ( Parga Grecia 2011)

Poezie despre viață


La vârsta de 1 an
Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu.
La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare
În el
Nisipul ,mișel
Care- mi contura înălțarea mea
De rebelă,fidelă!
La 14 ani eram atât de îndrăgostită
Lumea mea onirică era desăvârșită în creație
Nisipul era adorație
Magie
Mister!
La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă
Nu mai știam
Dacă era albă
Sau împrumutase
Griul de cânepă al Saharei!
La 28 de ani îmi învățam
Copiii să alerge prin nisip
Erau mici
Și mă străduiam să-l cunoască
Cu ochii lor mari
Ca pe o mană cerească!
La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare
Să-i anihilez simțurile
Să sădesc în el o floare!
La 42 de ani
Priveam speriată cum dune albastre
Zideau în jurul meu
Castele sihastre
Care se prăbușeau
Și strigam îngrozită
Că printre ele,eu nu mă zăream !
La 49 de ani
Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului
Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul
Îmi exploram liniștea
Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați !
La 56 de ani uitați
Descopeream cu uimire și candoare
Că între-adevăr în nisip
Crescuse o floare!
La 63 încă mai adunam buruieni imaginare
Răsărite în jurul creației mele
Ca ciupercile după ploaie
Și făceam ordine în timp
Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină
Cu trandafiri și hortensii roz
Plină de lumină!
Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri
Să desenez mantre , să știu
Ca mai apoi , poate
La 84 sau 91 sau 98
Când totul e copt,
Că o să mă întorc ,
În burta mamei mele
Înotând în nisip
Mică câte un pic,
Adunând vise și stele
Și ploi peste deșertul vieții mele
Și zăpezi și nori
Și lună și soare
Făcând lumea aceasta mai mare!

Scoția (fotografie realizată de Lara Nuțu)

Nu am pierdut niciodată

Nu am pierdut niciodată nimic în iubire,
Poate doar trupul meu răvășit s-a revoltat uneori,
Poate mirosul tău de la subțiori
A rămas în părul meu albit de tine.
Privesc în urmă și tremur din mână alungând durerile trecute ca bondarul rătăcit în floarea trandafirului de grădină vânătă de roșu în răsărit,
Vânătă uneori de disperarea
De a mă trezi dimineața și a nu te vedea mereu cu mine ,
De a strânge cuta obrazului tău afundat în pernă și pierdută în zilele mele cu tine,
În zilele trupului tău odihnit de mângâiere,în inima ta mai strâmtă și prea plină de amintiri, de vorbe nerostite și priveghere,
Și tocmai de aceea mă agăț cu putere,
Chiar dacă n-o spun, și mă pierd în iubire și acum ,
Pentru că nu am pierdut niciodată nimic în iubire!

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor,
Pe strada cu parfumul
Mi-au dăruit un nor
Ca să plutesc prin ploaie cu ei și cu un dor.
Au înflorit și crinii
Și -n somnul lor cel galben
Mi-au dăruit un vis
În care luna cântă
Și ține în așternut ,
Trompetele lor albe
De îngeri din trecut!
Au înflorit și teii
Și iasomia, blândă ,
Tăcută și mahmură
Ca după o beție lungă
În ziua cea trecută,
Și mă înconjoară în taină
Și-mi murmură cuvinte,
De spovedeală scumpă
Și-mi umple a mea minte!
Și le privesc pe toate
Și vă miros pe toți
Căci eu sunt grădinarul
Fructului necopt,
Și scutur floarea
Si retez vlăstarii
Când tânguie castanii
Și cresc buimaci arțarii.
Și ud cu lacrimi
Și mai stropesc cu soare
Pe strada veche a orașului cel mare
Și strig ca o dementă:
Au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor
Au rupt ciulinii și gândurile mele
Iar norul cel albastru
Lunatic călător,
L-au dus în altă lume,
L-au dus pe altă stradă,
În alt oras
Departe,
Și știi că îmi va fi dor
De altă primăvara,
De alt parfum și ploaie,
De alt salcâm și tei,
Și eu voi fi doar iarba
Nopților de ieri,
Iar,tu,tu vei fi de data asta grădinarul
Fructului necopt și verde,
Care nu mai aude
Și care nu mai vede
Că au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor
Ți-au dăruit iubire
Parfum
O lume
Și un nor…

Parcă

Mi se strecoară în noapte albul dulceag de zăpadă a mărului stropit cu șoapte,
Privesc cerul lin acoperit de berze,
Parcă aud sufletul lor, parcă sufletul meu merse, pe cărări înapoi. În presă, apar articole diverse, lumea își plânge morții aruncați în gropi , goi,
Parcă dintr-o dată printre ei rămânem doar noi doi ținându-ne de mână în loc,
Parcă soarta ne lovește în moalele capului încă o dată, jucând același joc. Până și noi parcă, în pacea acestui timp cunoaștem mai puțin iubirea,
Chiar dacă nu purtăm războaie și furibunde zoaie,
Nu ne inundă grădina de flori, pe care mărul îmbrățișat de atâtea ori îi acoperă inima cu ninsori.
Mi se strecoară în zi
Albul lui ce iarăși va rodi,
Încă o dată și ne vom ține de mână.
Nu ne va opri nici o boală , nici o pandemie,
Mereu ne vom iubi ca și cum secunda acestui pământ să știe,că are nevoie numai și mereu de iubire!

Fotografie realizată de domnul profesor doctor Marian Gașpar(Bazoșu Nou , județul Timiș, România)

Urare veselă de primăvară

,,Să vă cuprindă hainele de primăvară” și pantofii portocalii cu tocurile ciudate,
Creați de Versace, prezentați în noua colecție,să nu-i purtați pe afară,
Și fustele cu strasuri multe, verzi să le asortați cu gențile ușoare și pantalonii lungi, trapezi,
În jurul taliei de viespe vă puneți doar dantele,
Pe burți volane lila, croșetate cu andrele,
În părul strâns la spate cu breton,vă prindeți meșe blonde și un pompon,
Să fie roșu cu zorzon,
Să fie roz de tuberoză,
Să fie atârnat în ghilimele în zborul lung de rândunele
Ce se întorc iarăși acasă
Să-și facă în inimile voastre, cuib de mătase,
Ca primăvara care vine,
Metamorfoză pentru tine
Să prindă în cerul ei albastru de muscarii și brebenele,
Zilele tale,
Zilele mele,
Și tu să fii cea mai frumoasă,iar ea, primăvara să pălească în fața frumuseții să se închine…….
Să auzim mereu de bine!

Timișoara(Muscarii din grădina mea)

Fie

Mă încumet să te caut prin toată viața, iubire, mereu și mereu
Parcă aș fi melcul meu din grădină ce umblă cu casa în spinare, teleleu.
N-am somn, n-am nopți și numai am nici răbdare!
Uneori te mai descopăr atunci când te uiți pe furiș la revărsarea burții mele peste jeanși,
Dar nu reușesc să văd dincolo de sclipirea ta și mă ascund rușinată după perdea.
Fie ție iubire după cuvântul meu,
Fie mie după neajunsul tău
Fie să mă desprind dintr-un măr,cu albastrul cerului încâlcit în păr,
Și să fiu nor, nor de ploaie de primăvară să pot să rup firul ierbii din pământ,să-l inund,
Să duc iubirea căutată, în altă lume
Să pot căra cu trupul semnele ei în văzduhuri
Să o pot striga cu alt nume!
Te caut și tu tremuri, iubire căci eu nu văd
Parcă aș fi melcul meu orb
Din grădină, singurul melc salvat de Noe după potop,
Melc ce umblă cu casa în spinare în fiecare anotimp, teleleu, fie soare sau frig,neobosit, mereu, mereu!

Fotografie realizată de Păsărelu Nadia