Mă tânguie
Galbenul aprins de făclie al florii soarelui
Dintr-o mie de culori,
Splendori,
Mă surprinde
Și omblilicul ei negru, tuciuriu
Mare și viu
Ce mă știe și-l știu.
Mă miră
Întoarcerea ei după iubire
Sufletul plecat în asfințit,
Liniștea somnului ce o să vină.
Mă hrănește
Rodul ei de semințe
Albe, dulci, anorexice ființe,
Cu chipuri de sfinți.
Dar mai ales
Mă bucură
Tainicul zilei în care mă scald
Privind-o cu calm,
De-ar putea ochii mei să oprească secera toamnei lucioase,
Care pârguie în oase,
Seceta iernii,
Stolurile
De ciori,
De corbi,
Și de orbi!
De-ar putea,
De-ar iubi, inima mea
Iar în vară, pe drumuri călătoare până ar poposi cu tine,
Semănător de flori
De galben
De culori…

Vara aceasta, lovită de carantină și izolare
Uităm de mare
Uităm de drumuri bătătorite de țară,
Ne ascundem în noi
Doi câte doi
De parcă am fi boi
Înjugați la căruță
Cu capul plecat,
Cu bocceaua de vreme
Legată la gură
Doi câte doi și atunci suntem
Cai la trăsură.
Păstrăm distanțe mari
Tu pe o stradă
Eu pe maidan
Ne vedem pe face-time
Sau pe whatsapp
Doi câte doi
Eu capră albă, tu negru țap
Jucăm partide interminabile de șah
Terminăm de citit cărți cumpărate online
Sărbătorim cu seri de taclale și pălăvrăgit
Dar mai ales vara asta cu pandemie,
Pură poezie
Ne apucăm de iubit.
Doi câte doi
Doi câte doi
Eu voi fi Rolls Royce,
Iar tu Ferrari,
Mercedes,
Sau Golf
Și uneori când nu mai poți
Fiatul verde de la colț!

Remember Cartierul Roșu

Astăzi vă povestesc puțin despre Amsterdam, patru oameni dragi mie se plimbă acum pe străzile lui, în căutarea… clipei care vine:



Mă plimb prin Cartierul Roșu în noapte
Poate găsesc ceva de vănzare
Sau poate îmi cumpără cineva
O fâșie din inima mea
Albastră indigo și pustie
Poate ofer eu un pantof, un braț,
Sau fac troc în schimbul unui loc sau platz
De stat pe jos
Pe piatra cenușie.
Poate primesc bonus
Pentru răbdare
Pentru strigare
Pentru amnezie.
Uimiți ochii tresar la vederea șirurilor de oameni
Căutători ca și mine
Nu -i văd tulburi și dezgoliți de pudoare,
Ei pălăvrăgesc într-una,
Îmbrăcați în trenciuri de ploaie
Despre bursă, despre copii,
Despre crinii imperiali,
Nimicuri, prostii.
Toți poartă creioane și hârtii
Ei, oamenii nopții scriu poezii!
Am să-mi cumpăr și eu o garsonieră aici,
Cu pat, scaun și noptieră, și o bucătărie chircită într-un colț
Să vin la pensie și să fac negoț
Cu zilele din urmă, cu timpul
Ca un hoț ce îmi fură amintirea
Și iubirea.

Poezie pentru ploaia de azi

Au venit ploile de toamnă
Mărunte și pline de ceață
Mă strecor lângă tine
Sub plapumă în dimineață,
În bucătărie , espresorul
Face gălăgie,
Cafeaua picură monoton în ceașcă.
Ne uităm somnoroși pe fereastră
Și ne îmbrățișăm .
Ce scurtă se face ziua
Înghesuită și albă
Mărul își întoarce crengile spre cer
Eu mă strecor în tine
Stingher, sufletul se înalță .
Nu mă alunga
Mâine poate fi ger!

Un ,,V” perfect

Desenează coapsa mea

Pe mâna ta

Pe mâna ta

Un ,,A” întors e trupul meu

Pe al tău tors

Pe al tău tors

Un ,,B” se înghesuie acum

Și tu îl ții

În al tău pumn

În al tău pumn

Un,,O” mirat

S-a întrupat

Gura mea

Pe gura ta

Pe gura ta

Și mă așez de mâine în pat

Pe palma ta

Pe palma ta.

Iubitule te-ai săturat

De scris vocale și consoane

Sau încă descifrezi mirat

Un alfabet naiv, cu toane?

Să încep cu ,,A”

Să încep cu ,,Z”

Să-l cânt, să-l bâlbâi, să-l traduc

Să stau apoi, iar să mă culc

Să strigi mai vreau,

Mai vreau, un bis și un refren

Dar fă-l Tu, Doamne de se poate

Trupul meu

Trupul meu

Și-al ei eter

Întrebare ?

Îl priveam pe Goethe

Admirându-l

Își mânca gânditor cârnații

 Albi

Împăturați în manuscrise învechite

Stătea pe o bancă de piatră

Bombardată,

De timp,

De aliați.

Când și-a sfârșit prânzul

A dispărut în mulțimea de bărbați

Îmbrăcați în costume și cravate

Angajați

Ai băncilor din piața centrală

Împodobită cu blocuri înalte

De sticlă și smoală.

Încerc și acum să-mi aduc aminte

Cu ce era încălțat poetul

Oare purta pantofi de piele

Sau converși

Adidași Nike

Sau espadrile

Sau plecase desculț

Pe străzile din Frankfurt pe Main

Pierdut printre zile?

Doi adulți

Doi copii

Un labrador

Coboară pe poteca prăfuita înspre mare

Două ore de dor,

De căldură,

De soare,

De zbor,

Apoi tristețea și așteptarea

Unei alte vacanțe

Donații

Speranțe

Adăpost

Viitor…

Câți dintre noi se vor întoarce

Să mai dăruiască iubire

Unui suflet de câine?

Iubitule,

Facem rezervarea pentru Skiathos

Mâine?

Îngerul te-a sărutat de culcare

Spre plecare

Spre sus

E viața lui

Chiar dacă în genunchi

Îți rosteai ruga

Îți strigai iubirea

El și-a întins aripile fulguite de noapte

Au rămas doar șoapte

Și perna de puf

Și un văzduh

Spre care

Să-ți arunci ochii

A chemare

A răspuns.

Tu, ești un înger

Cu o inimă vie

Bubuind de sânge!!

Îngerul tău din înalt

Te privește smerit

De atâta frumusețe

A fugit!

Ospătare un cidru de mere, vă rog,

Pentru părul meu copt

Și o halbă de bere rece

Pentru trupul ce trece

Și un pahar de vin

Azi, nu vezi, e senin

Și o cupă de șampanie

Pentru inima mea

Ce picură numai iubire

Dar cui să i-o dea?

Eu n-am fumat niciodată hașiș

Și nici n-am prizat cocaină

Poate am știut că n-am nici o vină

Și nimic de descris

Despre sufletul meu trist.

În schimb m-am îmbătat cu iubire

La început în doze mici

Apoi, tot mai mult, dependentă

Până i-am cunoscut nevoia stringentă

De a devora totul, până la epuizare

Făcând-o să crească în mine mai mare

Și acum privind în urma anilor trecuți

Voi ști și eu și narcomanii

Că vom avea toți un culcuș

De pământ negru și aspru

Sau vom fi puși

În urnă de alamă

Strigând toți într-un cor

De ce nu m-ai iubit tu, mamă?