Mă tânguie
Galbenul aprins de făclie al florii soarelui
Dintr-o mie de culori,
Splendori,
Mă surprinde
Și omblilicul ei negru, tuciuriu
Mare și viu
Ce mă știe și-l știu.
Mă miră
Întoarcerea ei după iubire
Sufletul plecat în asfințit,
Liniștea somnului ce o să vină.
Mă hrănește
Rodul ei de semințe
Albe, dulci, anorexice ființe,
Cu chipuri de sfinți.
Dar mai ales
Mă bucură
Tainicul zilei în care mă scald
Privind-o cu calm,
De-ar putea ochii mei să oprească secera toamnei lucioase,
Care pârguie în oase,
Seceta iernii,
Stolurile
De ciori,
De corbi,
Și de orbi!
De-ar putea,
De-ar iubi, inima mea
Iar în vară, pe drumuri călătoare până ar poposi cu tine,
Semănător de flori
De galben
De culori…
