Încă o poezie de august

Desmierdările tale mă ating pe celulita scorțoasă diluând-o în arșița verii,
Mă frămânți ca pe un aluat de gogoașă,
Îmi ungi vergeturile cu uleiul de iasomie cumpărat acum patru ani din Tunisia
Pe puțini dinari,
Eu încerc să vizualizez termenul de expirare
Dar îmi amintesc că nu are,
E produs hand-made
Ca și mine,
Sunt făcută cu mâna
Care a îndepărtat picioarele mamei
Într-o după-amiază de sfârșit de august sau septembrie plus minus zece zile,
Între timp mă cerți că nu mă mai îngrijesc atât de mult,
Că mănânc noaptea pe furiș
În loc să mă strecor lângă tine,
Că beau apă multă că mă p..ș,
Dar sunt ca și o cățea în călduri,
Mă p..ș când te văd iubitule pe tine,
Dezmierdările tale dor și continuă,
Iar eu adorm visând ce bine mi-a fost în burta imensă a mamei mele cele nouă luni,evolând secundă de secundă în întuneric
Și socot și adun
Câte secunde voi mai cunoaște în lumină
Și câte îmi mai rămân,să pot dezmierda în cuvinte vara în ultima suflare a acestui an!

Vama veche România august 2022 (fotografie realizată de Erika Jurca)

A nu uita

Tata îmi repară bicicleta
Tăcut afundat în spițele ruginite și zdrobite de asfalt,
Mai smulge câte un fir de iarbă ciufulit,
Nu e grăbit!
Nu e grăbit!
Mama ne pune în farfuriile de porțelan mâncarea de varză dulce cu roșii tercite
Fierbinte,
Mă ard la limbă și buze și înghit,
I-am promis că o să mănânc tot
Dar ea urlă,urlă:
Costică
Nu e cuminte!!
Nu e cuminte!!
Și atunci în ziua aceea mi-am promis
Că am să cresc mare,
Știu că am și scris undeva, ,, asta”
Poate chiar am compus o scrisoare
Și mi-am promis că nu o să gătesc feluri de mâncare sezoniere,
Cu varză sau alte legume aduse de prin lume
Și bicicletele copiilor mei vor fi mereu noi,
De parcă ar avea importanță
Sau poate nu le voi cumpăra biciclete niciodată,
Tata m-a auzit ;(wow)
Nuțica ar fi păcat!
Iartă-mă!iartă-mă
Că te-am întristat!
Acum șterg de păianjeni și praf biciclete
Și caut rețete,cu tăieței și varză creață
Uscându-mă în soarele de iulie holbat
Nu am uitat!
Nu m-ați uitat!

05.07.2022(IBCV Timișoara curtea din spate,nu știu a cui este bicicleta 🚲)

De iubire de început de vară

Eu știu că mama lui l-a născut pentru mine.
Dar mama lui nu se gândea la asta,
Mama lui își dorea ca atunci când a venit pe lume
Să fie sănătos ,să aibă noroc( de frumos era și este frumos).
Acum obligatoriu îi fac setul de analize uzuale
Și-l programez pentru la anul la RMN…
Când era copil făcea parte din UTC…
Acum face parte din mine
Cu tot cu miros,
Cu partea din dos,
Cu matricea din os,
Acum eu îl știu cel mai bine( sau poate nu știu) așa cum nici mama lui nu știa ce făcea când era copil
Sau ins juvenil,
Habar nu avea de masturbare
Sau Doamne ce mult te-ai înălțat
Cum ai crescut mare!
Eu știu că mama lui în durerile facerii mă striga pe mine,
Eu nesuflet fiind încă
Rătăcind minuscul în inima îngerului meu
Îmbolnăvindu-l atât de tare de stenoză
Încât auzind țipătul de mamă
Nu a mai respirat
Și pentru o secundă a închis ochii,s-a luminat și m-a creat
Din minusculul lui
Ca să-l iau de bărbat
Pe el întregul meu
Pentru toți anii
Ca să nu sufăr de nimic
Învățând mereu despre iubire,
Ca eu
Eu,să vindec,
Să oblojesc,
Să tămăduiesc ce e verde sau copt,nuanțând totul în roșu sau roz!

Coș cu cireșe primit în dar de la Monica Cvașa

Copilului meu

Îngerii mei s-au pierdut în graba mare în acea zi de februarie cu mult somn și soare
Pentru că atunci când ai venit tu
S-au speriat atât de tare și dintr-o dată
Au căzut,
S-au lovit,
Gurile lor au amuțit și ascultau plânsul tău înserat
Îngerul tău de data asta
A vorbit,
A strigat tare,
Silabele lui semănau cu sunete de trompetă
Duioase
Vârâte în urechea mea internă
Și au rămas acolo
Și s-au făcut o singură silabă eternă.
Pe urmă în timp învățând din nou iubirea a doua oară,
Îngerii mei s-au ridicat din nou cu îngerul tău
Și au învățat să fâlfâie și să scuture aripile
Peste nemărginire,
Eram eu și tu,
Tu și eu, eu, tu și celălalt copil al meu mare, tu și noi.
Copilul meu în timp mi-ai adus atâția îngeri în casă,
Încât uneori duminica numai aveam loc să îi așez la masă,
Îi orânduiam pe unde puteam,
Începeam să-i număr,
Dar erau tot mai mulți cu fiecare an,
Creșteau alături de tine
Și nici nu mă mai miram
Erau ca într-o simfonie
Și cântau într-una
Vară, iarnă
Doar de bucurie,îmi învățau din nou oasele să meargă, gura să postească
Ochii să-mi adoarmă în cele din urmă uimiți
De frumusețea pe care mi-ai dăruit-o și o dărui mereu!
Iar acum că ai crescut frumos și mare
Mi-a rămas timp suficient de privit!

Lara

Poezie despre mame

Maria suntem noi toate mamele din lume,
Parcă inimile noastre poartă același nume
Bucuria nașterii,
Bucuria aducerii în lumea aceasta
A speranței,
A iertării,
A strângerilor de mână ca-ntr-o cunună
Nedezlegată,magică, curată,
A supunerii în bunătate,
A încrederii că poți că se poate
Dar mai ales,
A iubirii.
Clătinavă-se-vor arborii
Își vor pleca capetele,
Își vor frânge rădăcinile
Munții vor amuții în tremure
Peste pustii,
Dar iubirea,
Iubirea mereu va fi,
Mamele nu vor pieri
Și inimile lor vor purta numele
Maria!

Lenu Indru într-o combinație de costum popular cu piese tradiționale din Banat, Maramureș și Ucraina

Ea este toamna mea

Ea este toamna mea
Cu bestiale culori
Desprinse din trupurile noastre
Atâta galben
Atâta fum
De parcă ne-am arde iubirile pe drum
De parcă nu ne-ar mai rămâne nimic
Mult mai târziu
Vom deveni candele

Mame

Post

Iubire

Sacrificiu

Solstițiu
Și alb
În înalt
Vom fi cer
Rugăciune
Iar pentru alții
Vom fi stea
Călătoare în inimi pe o mare de suflete
Stea de soare în toamna mea de acum!

Paris 23.11.2021 (fotografie realizată de Lara Nuțu)

Varianta 2 a poeziei de 39 grade Celsius

Mă strecor lângă trupul tău gol
Lovit de cele 39 de grade de afară
Ignor amețeala lui și deshidratarea,
Transpirația albastră ca marea
Alunecă iubirea mea pe trup
Acum mă știi ca pe o cireașă
Cu gustul roșu și copt
Cu speranța primei înfulecări de mireasă.
Tu mă strivești cu greutatea ta de bărbat,
Revigorat și mahmur de uimire,
Eu mă strecor în suflet și în pat
Încinsă ca un asfalt
Și miros a șoșea neagră de zmoală și fum
În așteptarea ploii din noapte
Și tună
Și bum, bum
Se adună amintiri din veri mai puțin fierbinți cu cireșe mai roșii în noi toți
Și bum, bum
Inima bate
Iar un nebun face proiecte de autostrăzi pe mai departe, iar noi privim năuciți de atâta iubit cum frigiderul dintr-o dată a luat-o razna și gheața dinăuntrul lui se topește și apa rămasă în urma lui , în urma ploii de aseară ne șoptește: o iubește, îl iubești? Oricum nu are importanță iubește, iubește, trăiește!

Rhodos septembrie 2020 ( fotografie realizată de Ioana Pop)

De dor

Parcă nu se întâmplă nimic nou
Parcă și mama mea a murit acum șapte ani
Și urmează din nou să moară
Parcă pomana de azi cu grâu fiert și boțit
Ne ajunge la toți cei de acasă de mâncare.
O săptămână am albit oasele ei din nou în minte
Spălate cu var alb și amar depănând amintiri zăcute în lobul temporal sau în dinte.
Parcă nu mai simt de atâta reînviere mâna ta strecurată și topită pe coapsa mea (femeie dorită)
Mângâindu-mi firișoarele de păr ițite după epilarea cu fenomenalul aparat luat la reduceri de pe un site
Parcă mă doare
Și mă scufund încet, încet în tine sau în mare (mi-e dor de ea, sau de tine, sau de mama, sau copilărie)
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Nici canicula de afară nu are altă culoare
Altă ,,vară la mal”
Cu aceleași imagini în calendar
Undeva timpul s-a prins în eșarfa cu motive roz, de mătase aruncată în poduri de case
Printre păianjeni și sărutări trișate , strânse sau răsfirate
Și noi
Iubim din nou, parcă nu se întâmplă nimic nou sau totul are ecou: Tuuuuuuu….Euuuuuuuu

Malta 2021( răsărit fotografie realizată de d-na Laura Nerău)

Poezie despre viață


La vârsta de 1 an
Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu.
La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare
În el
Nisipul ,mișel
Care- mi contura înălțarea mea
De rebelă,fidelă!
La 14 ani eram atât de îndrăgostită
Lumea mea onirică era desăvârșită în creație
Nisipul era adorație
Magie
Mister!
La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă
Nu mai știam
Dacă era albă
Sau împrumutase
Griul de cânepă al Saharei!
La 28 de ani îmi învățam
Copiii să alerge prin nisip
Erau mici
Și mă străduiam să-l cunoască
Cu ochii lor mari
Ca pe o mană cerească!
La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare
Să-i anihilez simțurile
Să sădesc în el o floare!
La 42 de ani
Priveam speriată cum dune albastre
Zideau în jurul meu
Castele sihastre
Care se prăbușeau
Și strigam îngrozită
Că printre ele,eu nu mă zăream !
La 49 de ani
Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului
Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul
Îmi exploram liniștea
Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați !
La 56 de ani uitați
Descopeream cu uimire și candoare
Că între-adevăr în nisip
Crescuse o floare!
La 63 încă mai adunam buruieni imaginare
Răsărite în jurul creației mele
Ca ciupercile după ploaie
Și făceam ordine în timp
Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină
Cu trandafiri și hortensii roz
Plină de lumină!
Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri
Să desenez mantre , să știu
Ca mai apoi , poate
La 84 sau 91 sau 98
Când totul e copt,
Că o să mă întorc ,
În burta mamei mele
Înotând în nisip
Mică câte un pic,
Adunând vise și stele
Și ploi peste deșertul vieții mele
Și zăpezi și nori
Și lună și soare
Făcând lumea aceasta mai mare!

Scoția (fotografie realizată de Lara Nuțu)

Copiilor noștri, copiilor din voi

Plini de vise sunt copiii noștri, de gânduri curate, în noapte.
Mari , micuți, timizi,deștepți, curioși,
Frumoși,
Ne arată lumea cu susul în jos, numai ei și cei care iubesc o pot vedea așa , răsturnată și mirată.
Pentru ei gravitația nu există,
Joaca lor e mixtă
Încărcată de umbre și culori,
Drumurile presărate cu flori
Cărți , avioane, mașinuțe,
Creioane, pompoane,
Stele argintii
Ochii lor râzând vii
Mâinile lor strânse veșnic în îmbrățișare,
Ei pun totul în mișcare!
Placa de întins părul și bretoane ondulate,
Sprâncene pensate,
Creme pentru acnee și epilatoare,
Gantere, vitamine,
Lumea lor e mare!
Iubiri făgăduite și promise
Jurăminte călcate și stinse,
Flăcări aprinse sunt zilele lor
Plâns pe obraji
În ceas de seară, cu dor!
IPhone-uri , tablete și gadgeturi,
Jocuri electronice , Barbie, și diete ținute cu luna,
Algebră, engleză , franceză și dans,
Nu mai respiră în lanuri și luncă,
Atât de puțin timp le-a rămas!
Dar ei sunt plini de vise
Și-n fiecare secundă învață
Să alerge desculți ,râzând cu tine mamă și tată,
Să împartă timpul în trei
Zi , noapte,zi
Noapte,zi ,noapte,
Să gândească liber și întreg
Să uite de alfabet
Să crească și să zboare în lume

Să iubească, să cunoască
Să nu mai adune sume,
Să zidească pentru ei un nou început
Fără norme ,
Pedepse
Și legi.
Priviți-i pe ei copiii voștri ca și cum voi ați fi copii,
Și voi ați crește în locul lor
Și ați vrea să fiți iubiți , să iubiți
Să uitați,
Visați ce vreți
Uitați ce sunteți!
Copiii noștri au lumea plină de vise
Priviți-i zi de zi cum visează cu ochii lor
Albaștri , verzi , negri , căprui
Cum gravitează în timpul lor șui!
Lumea lor a fost ,și este lumea noastră,
Cea mai fermecată din lumi,și a rămas ca o fereastră deschisă mereu în casă să primească minuni!