Îngerii mei s-au pierdut în graba mare în acea zi de februarie cu mult somn și soare
Pentru că atunci când ai venit tu
S-au speriat atât de tare și dintr-o dată
Au căzut,
S-au lovit,
Gurile lor au amuțit și ascultau plânsul tău înserat
Îngerul tău de data asta
A vorbit,
A strigat tare,
Silabele lui semănau cu sunete de trompetă
Duioase
Vârâte în urechea mea internă
Și au rămas acolo
Și s-au făcut o singură silabă eternă.
Pe urmă în timp învățând din nou iubirea a doua oară,
Îngerii mei s-au ridicat din nou cu îngerul tău
Și au învățat să fâlfâie și să scuture aripile
Peste nemărginire,
Eram eu și tu,
Tu și eu, eu, tu și celălalt copil al meu mare, tu și noi.
Copilul meu în timp mi-ai adus atâția îngeri în casă,
Încât uneori duminica numai aveam loc să îi așez la masă,
Îi orânduiam pe unde puteam,
Începeam să-i număr,
Dar erau tot mai mulți cu fiecare an,
Creșteau alături de tine
Și nici nu mă mai miram
Erau ca într-o simfonie
Și cântau într-una
Vară, iarnă
Doar de bucurie,îmi învățau din nou oasele să meargă, gura să postească
Ochii să-mi adoarmă în cele din urmă uimiți
De frumusețea pe care mi-ai dăruit-o și o dărui mereu!
Iar acum că ai crescut frumos și mare
Mi-a rămas timp suficient de privit!