Melancolie de toamnă

Puține suflete mai sunt îndrăgostite în toamnă
Puține picioare cu cizme de gumă murdare mai sar în ochiurile de ploaie
Printate în zgura străzilor ( asfaltate demult de comuniști de oameni triști ce țineau strâns în ochi sudalme și sudoare speranță și candoare)
Puține palme mai țin castanele despletite de taine
Puține suflete mai iubesc timide
Și se țin în brațe sau fac sex în firide
De case de pe care cade tencuiala
Îngustă și bizară
Cu gust de cafea de cicoare moale și amară
Puțina sfială de a sta înghesuită în tine
Dispare încet ca un apus dintr-un gadget
Propus acum în valuri
Puținul tremur ce-l mai am
Din trupul tău
Pe trupul meu vlăguit și cuprins de sărutări neinstagramate
De mângâieri încete și nedownloadate
Puține suflete rămân acum în toamnă
Gripate virusate și cu toane
Și mai încearcă să rămână treze
Cu inimele prinse în zile
Și vorbele scrise în grile:
Adevărat sau fals
Sau varianta trei sau varianta patru cu mai multe răspunsuri sau să o lăsăm baltă și mergem la teatru au mai rămas puține scene neatinse nici de noi și nici de vreme sau te invit la dans acolo în pădure pe o margine de șanț…sau toamna asta cu miros de puțin divin ne dă șah mat din plin!

Gărâna România județul Caraș Severin ( fotografie realizată de Lara Nuțu octombrie 2021)

Poem sfios și de jale


Vai vai

Inima mea
Va înceta

În bătaia sa
Când toamna va cădea
Din înalt
Curând
Și va rămâne
Pe pământ
Doar pene și vânt
Cuvânt peste cuvânt în cuvânt
Și un gând
Că ne vom revedea
Acum sunt stea
Și plâng și plânge și ea
Printre alte stele
Dar nici una dintre ele
Nu vor fi găuri negre
Doar inima mea
Va fi singură printre ele
Voi râde voi iubi voi privi voi priveghea pentru voi cu inima mea,

Până într-o zi când ne vom revedea căci veți fi și voi stele printre stele

Vai vai dar voi ve-ți mai sta pe pământ mult și de aceea un gând gândul meu singur rămas vi-l las și eu mă duc pe un drum fără popas până acas’

Drum bun!😥😥😥

A treia poezie de toamnă

Îți spun privindu-te pentru ultima oară
A acestui an
Rândunică
Mică
Du-te, zboară,
Nu mă uita!
Întoarce-te în altă patrie a ta!
Te despart de mine vară,
Te despart cu tristețe
Și aștept o altă vară
Cu o altă frumusețe
Cu o altă tinerețe.
Du-te în Sud,
Să-mi pui pe rug
Inima,
Să mi-o arzi cu focul tău,
Să mi-o scalzi
În apele Oceanului Pacific sau Indian,
Te aștept,
Te voi aștepta încă un an!
Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt,
Cu galbenul crud al acestui pământ în curând
Vor semăna ochii mei orbi
Negri de corb
Ploi
Ploi mărunte și dese
Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase
În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune,
Iubire îți voi da,
Doar iubire îmi vei da
Du-te !Îți spun pentru prima oară,
Du-te și tu în vară
Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!

România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)

Reverie

Îngerul meu fuge
În depărtări
Înoată în mări
Mai suie un munte
Cuminte
E îngerul meu
Stă plin de el
Într-un ungher al casei
Atârnat pe perete
Printre tablourile cumpărate la licitații
Și fotografii colorate din vacanțe
Și nu mă lasă să-l vopsesc în alb
Așa cum se cade să le steie îngerilor
Îmi spune de fiecare dată
Când înmoi trafaletul
În ploi
În var
Că n-am habar
Că pe lume îngerii
Împrumută culorile locurilor în care noi am fost
Și nu vede de ce ar avea rost
Să renovez casa
De fiecare dată
Când mă întorc de unde am fost plecată
Pereții mei nu au voie sa fie decojiți de lumină!

Sat Râu de Mori , județul Hunedoara, România

De dor

Parcă nu se întâmplă nimic nou
Parcă și mama mea a murit acum șapte ani
Și urmează din nou să moară
Parcă pomana de azi cu grâu fiert și boțit
Ne ajunge la toți cei de acasă de mâncare.
O săptămână am albit oasele ei din nou în minte
Spălate cu var alb și amar depănând amintiri zăcute în lobul temporal sau în dinte.
Parcă nu mai simt de atâta reînviere mâna ta strecurată și topită pe coapsa mea (femeie dorită)
Mângâindu-mi firișoarele de păr ițite după epilarea cu fenomenalul aparat luat la reduceri de pe un site
Parcă mă doare
Și mă scufund încet, încet în tine sau în mare (mi-e dor de ea, sau de tine, sau de mama, sau copilărie)
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Nici canicula de afară nu are altă culoare
Altă ,,vară la mal”
Cu aceleași imagini în calendar
Undeva timpul s-a prins în eșarfa cu motive roz, de mătase aruncată în poduri de case
Printre păianjeni și sărutări trișate , strânse sau răsfirate
Și noi
Iubim din nou, parcă nu se întâmplă nimic nou sau totul are ecou: Tuuuuuuu….Euuuuuuuu

Malta 2021( răsărit fotografie realizată de d-na Laura Nerău)

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor,
Pe strada cu parfumul
Mi-au dăruit un nor
Ca să plutesc prin ploaie cu ei și cu un dor.
Au înflorit și crinii
Și -n somnul lor cel galben
Mi-au dăruit un vis
În care luna cântă
Și ține în așternut ,
Trompetele lor albe
De îngeri din trecut!
Au înflorit și teii
Și iasomia, blândă ,
Tăcută și mahmură
Ca după o beție lungă
În ziua cea trecută,
Și mă înconjoară în taină
Și-mi murmură cuvinte,
De spovedeală scumpă
Și-mi umple a mea minte!
Și le privesc pe toate
Și vă miros pe toți
Căci eu sunt grădinarul
Fructului necopt,
Și scutur floarea
Si retez vlăstarii
Când tânguie castanii
Și cresc buimaci arțarii.
Și ud cu lacrimi
Și mai stropesc cu soare
Pe strada veche a orașului cel mare
Și strig ca o dementă:
Au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor
Au rupt ciulinii și gândurile mele
Iar norul cel albastru
Lunatic călător,
L-au dus în altă lume,
L-au dus pe altă stradă,
În alt oras
Departe,
Și știi că îmi va fi dor
De altă primăvara,
De alt parfum și ploaie,
De alt salcâm și tei,
Și eu voi fi doar iarba
Nopților de ieri,
Iar,tu,tu vei fi de data asta grădinarul
Fructului necopt și verde,
Care nu mai aude
Și care nu mai vede
Că au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor
Ți-au dăruit iubire
Parfum
O lume
Și un nor…

O altfel de poezie pentru o dumininică ploioasă de mai

Timpul sfârteca tăceri,
Asta s-a întâmplat ieri,
Azi,ceasul numără secunde
Ca sa plec, n-am unde…
La fereastră strigă rândunica neagră
Vara se-ntârzie,cu broboada albă,
Ca o văduvă bătrână,
Iar începe ploaia
Să se tânguie nebuna
Și să întoarcă foaia,
Zilei care va sa vină
Uimită și aproape
(Doar se termină în noapte, zbor și lună plină).
Și se apleacă în genunchi
Mărul verde din grădină
Și se duce timpul meu
Gol și fără vină.
Să încep o nouă zi,
Mă încumet a înțelege
Dimineața în zori de zi
Visele ți le-oi culege!
Și voi crede și voi ști
Ceasurile tale,
Când te apropii și când vii
Și îmi dai târcoale
Că doar anii de demult,
Vor desparte totul
Și în cei ce nu mai sunt
Vom sfârși noi jocul.
Și în timpul ce-a rămas și în vara ce-i aproape
Ți-e îți voi dărui
Toate
Toate…

Timișoara piața Traian

Remember Thassos


Pescărușii ciugulindu-mi din palmă
Vinișoarele străvezii ale mele
Ale Mării Egee
Eu,Kouros sunt acum
Ce înalt a crescut sufletul meu
Acum sunt și eu tânăr bărbat
Acum pot fi,dacă vrei , iubitul tău,
Doar pentru câteva zile,
Cât suntem plecați in vacanță!
Eu Kouros sunt acum
Îngropat
În plaja cu marmură albă
Inima mea caldă
Pulsează mai mult sânge,
Mai multă frumusețe
Închinăciune
Să n-o dai nimănui
Nici măcar pescărușilor
Când ne întoarcem iar acasă!
Eu , Kouros , am fost cândva!

Thassos 2013

Poezie despre mine

Îmbătrânesc, cât de mult îmbătrânesc o spun ceștile de cafea băute în nopțile în care mă trezesc.
Iubesc, cât de mult iubesc, o spune fiecare secundă a inimii mele, secunda timpului petrecut cu tine.
Tac, nu mai vorbesc, rostesc cuvintele acum pe hârtie
Nu mai pot să vorbesc,tac și tăcerea mea vibrează în trigonometrie sau poezie.
Alerg, uneori numai alerg, nu pentru că mă dor articulațiile din cauza iernii umede și tăioase, mă opresc într-un loc numit și cântat de mine, acasă.
Prietenii îmi spun : ,,Hai la o bere în oraș!” iar eu le răspund cuminte, că parcă aș merge pe izlaz să-mi privesc vacile taciturne și blânde să le pictez mugetul, să-l pun în răvaș”
Tu, iubitule îmi spui moale:,,Vreau să facem dragoste pe îndelete, pe răcoare” eu mirată și ascunsă mă întorc înspre clavicula ta sfărâmată de dor și mă cuibăresc în ea, să visez, să adorm.
Parcă întineresc, cât de mult întineresc, îmi spune sufletul și gravitația și fizica ce se schimbă în timp,
Mi-aș întoarce viața cu brațele în jos, cu ochii să cuprind cât mai mult din spațiul petrecut în lume, aș râde mai mult, aș spune glume când îmi zăresc ridurile adunate în colțurile feței, le întind cu mâna uscată și le răsfir în frunzele căzute în iarnă și nu le mai strâng,
Le las să adoarmă sau le strig înlemnită în scoarța pământului roșie de frig!
Copiilor mei le duc îmbrățișarea mea mai departe și o parte din mine rămâne cu ei.
Nu e nostalgie și nici înțelepciune, e o nouă viață pa care nu am avut-o ieri!

25.02.2021 Timisoara

Melancolic și de dor

Azi îmi răsfir mărgelele de sticlă de Murano pe degete
Mătănii de curcubee
De iubire peste Mediterană
Sticlă albastră diafană
Irizații de marmură și argint
Mărgelele îmi străpung unghiile și carnea
Ca și cum m-ar crucifica
Și-ar da din învierea mea
Viață insulei,Veneției i-aș da din iubirea mea,
Păcatele mele
Spălate
Adultere
Uitate
Iertate
Și grele.
Cuiele
Cu care mă pironiți
Rogu-vă trimiteți-le
acasă
Copiiilor mei,
Iubitului meu,
Legate cu fire de mătase
Moștenire peste ani și zile
Amintire a trecerii mele pe aici!

Veneția, acuarelă realizată de pictorul Nicolae Iorga