Și nu fi sfios când eu te iubesc
Așa știu să te miros cu susul în jos
Mă strecor ca o hienă pe lângă umărul tău stâng
Să pot privi dedesuptul lui
Să-l miros să-l descos
Să-mi înfig dinții până la os
Să-i sorb seva și măduva roasă de timp
Și sătulă să pot să te ating
Mai jos de rotulă
Pe tibia groasă
Să-mi știi mângâierea aspră sau de mătase
Și mă voi lăsa până sub talpă
Strivită și grea
Istovită și rea
Și mă vei purta și mă vei ține minte
Voi fi vie ca durerea de măsea și de dinte!
Iar eu te știam atât de mult pitulat în mine
Încât am uitat să te mai strig
Poate uneori ți-era frig
Și trebuia să te țin în brațe
Ca pe un nou născut
Să te alăptez și să te mângâi pe frunte
Să nu rămâi încruntat
Ar fi păcat
Se spune că faci riduri de expresie
Poate tu nu ai vrut asta
Și cu cât mă gândeam mai mult la nevoile tale
Cu atât mai mult te vârai pe sub pielea mea
La un moment dat mi-a apărut pe brațe fire de păr d-alea tale
Și încercam să le ascund
Și mă uitam și dedesupt ca nu cumva să-mi crească și o pereche știi tu
Sau un falus mic sub subțiori sau pe pântec
Nu mă speria acest lucru prea tare
Mai mult eram nedumirită ce gel de duș să folosesc
Trupul meu mirosea veșnic a transpirație de bărbat
De cât de mult mă iubeai
Mă doreai
Mă aveai
Și m-am trezit dintr-o dată singură în primăvară
toți din jurul meu plecau sau păstrau distanța
Nedumiriți de prezența ta
Pentru că ele persoanele cumsecade nu purtau nimic sub epidermă!
Ieșisem cu capul înainte
Și m-am agățat de sfeterul roșu al mamei care într-o zi împrumutase o culoare scorțoasă galbenă deasupra buzunarului stâng
Mult mai târziu aflasem
Că l-a ars când l-a pus la uscat într-o iarnă lângă cuptorul din camera din mijloc unde aveam două paturi și eu încă dormeam cu mama
Ce bine că nu m-am născut în iarnă și nu m-am prins de bucata de lână a sfeterului roșu care încă ardea
Aș fi rămas cu o semilună în palma mea!
Au venit în primăvară îngerii casei și m-au certat drastic cu țipete și de-alea de femei isterice de se lasă cu leșinat
Ce-i cu voi îngeri ce v-a apucat?
E dezastru!
Unde, cum?
Privește dezordine peste tot rufe murdare aspiratorul e mort? Ferestre nespălate și neîmpodobite covoare pătate prăfuite
Offf offf
Și ce dacă!
Eu sunt fericită
Pocnesc lalele de galben și alb
Zambilele roz și roșii de drag
Bondari și albine încă mai zboară
Iar berzele clăpăne în ceasul de seară
Și inima bate nebună de fată nemăritată și tunată
Buună!!!Buună!!!
De luat pe la spate…
Așa că dragii mei îngeri
Pur și simplu nu am timp!
Pentru prima dată
Mai bine mă întind pe iarba cea crudă
Citesc poeme de Pablo Neruda
Și visez și visez
Cine știe câte vise voi mai avea
Întindeți-vă și voi îngeri alături de mine
Visați!
Vi se cuvine!
Înainte să plecați.
Și știam că în acest an caișii vor înflori mult mai târziu
De roz de rozul din soare le este teamă
Va fi frig din nou de Paști
Ne anunță metereologii
Tu taci
Iar eu mă enervez că nu pot să încalț balerinii bătuți de culoare galben de malț
Și știam oricum că nu mai am coapsele tonifiate
Să mi le expun
Și știam că mi-e dor de rochițele vaporoase
Ce se-nfoaie în mers pe drum
Dar timpul măsoară tic-tacul din noi
Ore de după echinocțiu
Pocnesc de un roșu aprins
De iubire
Oricum va trece și ea
Alți oameni se vor ține de mână
Timizi și fără întrebări
Caișii privesc înspre mine
Și știam că vor învia…mâine!
Pe prag am pus pâine și sare
Pentru îngerii mei
Să nu flămânzească
Să nu mă vorbească de rău
Doar cucul îmi face cu ochiul
De l-ar apuca deochiul
Să-l lovească migrena de primăvară în seară
Că nu mi-a cântat
Stă și mă privește pe creanga mărului tulburat de frumusețea ivită dintr-o dată
Ce spală păcatul de păcat
Pământule tu te bucură
De ziua aceasta
Pământule ce ai fost arat și însămânțat cu bucurie
Iubirea va umple marginile tale
De iertare de dorință de speranță de mirare de bună vestire în toate
În ziua aceasta prima din toate
Am învățat despre mine
Iar îngerii mei cu burțile pline bucuroși m-au aprobat
Într-o zi cu soare voi spăla pragul cu detergentul universal Chanteclair cu miros de cer!
O să fie primăvară
Or să vină mulți copii mucoși și fricoși la spital
O să fie primăvară și eu o să cumpăr stive de șervețele Floralys pentru copiii frumoși
Care țin în mână pietricele colorate și flori albastre și nu au curajul să mi le deie mie
Iar eu trebuie să inventez în camera de urgențe povești cu inorogi mofturoși
Să suprim penitențe
Să previn dezastre naturale
Și traume mortale
O să fie primăvară și mie îmi vine pe bune
Să iau copiii de mână și să alergăm afară să căutăm pietricele și flori albastre de seară
Sau să desenăm pereții albi ai camerei de primire cu galben de păpădii cu rozul din zile
Cu gânduri și cuvinte rostite în semn de mulțumire
O să fie primăvară și știu că în toate primăverile ce or să vină
Voi purta de grijă copiiilor cu pietricele și flori roșii și galbene
Și voi clădi iubire
Iubire din mine
Pentru azi și mâine pentru că e primăvară!
Binecuvântează-mă tată
Căci nu am știut să prețuiesc iubirea întru începuturi
Binecuvântează-mă iar în numele Tatălui
Căci atunci când m-am îndrăgostit
Am alergat prea mult cu dragostea
Am strigat-o,am dat-o de pomană
Și atunci cei suferinzi și tăcuți mi-au luat-o.
Binecuvântează-mă azi
Te implor
Ca să pot păstra iubirea
Să nu mor,
Să o pot așeza în fiecare celulă din inima mea
Tremurată ca picurul de ploaie târzie de primăvară,
Să-l pot sorbi cu sete,
Să-l adulmec în cerul gurii în laringe,
Să pot înverzi
Poate de această dată mi-o ajunge
Iar corzile vocale
Îl vor atinge într-un singură vocală
Neuitată
Cântată
În liturghii
Mereu
Pentru a nu împiedica în mod semnificativ
Ieșirea din sufletul meu,
Omnia mea mecum poeto
Nu mai spun nimic
Nu mai strig
Nu mai ridic din sprâncene
Nu mai rezolv probleme
Nu e treaba mea
Nu e lumea mea
Și ce minunat liniștea se așterne
Și mă vâr în pat
Te iau în brațe ascunzându-mă și visez
Picuri de rouă
Plutesc pe diminețile mele
Somnabula de mine
Doarme în sfârșit când nu mai strig
Nu mai spun nimic
Și nu mai rezolv probleme.
Doar aștept să se facă liniște
Pentru a putea ierta
Greșelile părinților
Mei ai tăi ai noștri ai celorlalți
Oamenii nu mai au nevoie de oameni
În duminici se sfințesc cuvintele neauzite de îngeri!
Vinerea se ung trupurile cu ulei de iasomie
Mie
Mi se face poftă de tine
În fiecare zi din mai,
În fiecare an
Mă reîndrăgostesc de ce am.
Sunt absolut sigură că
Dumnezeul meu îmi vorbește cel mai mult la sfârșitul primăverii,
Îmbătată,năucă, sedusă de frumusețea a ceea ce crease,
Flori de curcubee,
Flori de mătase,
Vocale de păsări,
Stele,
Și mă ispitește din nou,
În fiecare zi de mai,
În fiecare timp al lui și-mi dăruiește bucuria, încântarea de a avea acest sfârșit de primăvară
Cu mărinimie.
Mie
Mi se face dor de tine
Și-ți murmur acest dor în urechea ta albă,
În timpul meu
Supusă,spunându-mi rugăciunea de mulțumire
Pentru iubire!
Lazăr Elena 