Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!
Etichetă / culoare
De sfârșit de vară
Vară hăbăucă ce te sfârșești cu ploi
Acum în ceas de toamnă
Ai ars iubiri în noi
Te-aș tămâia cu vorbele-mi ascunse în sufletul meu mare,și,
Te-aș purta o vreme pe piscuri verzi , pe soare,
Te-aș arunca în mări și ape curgătoare,
Să pot mai stoarce puțină căldură și zăduf
Te-aș săruta pe ochii tăi albaștri să nu-i uit,
Dar tu ca o nălucă mi te îmbraci cu vânt, cu nori și cu vâltori,
Îți iei cizmele grele de ploaie și umbrele și pelerine negre cu mâneci fără stele,
Măcar de-ai mai zâmbi, sau de m-ai strânge în brațe,
Să nu mă închid în casă , să stau ca pe găoace,
Să scot din saramură, din șpais și din dulapuri,
Toamna galbenă și grasă, cu zgomot și alai,
Cu a ei bețivi notorii,artiști și nași și fini și doamnele firave, amanți,nebuni străini ce aleargă prin ciulinii îmbătrâniți de vreme, nedumiriți, căutând doar semne de va fi lungă toamna, bogată sau săracă, de-mi mai mărit o fată sau de mă duc odată!
Poezie despre seri
Serile mele, nu sunt toate la fel.
O seară are chipul vesel, rebel,
Una, față encaustică
Pierdută demult și mistică.
Într-una din aceste seri mă pregătesc intens,
Mă fardez și-mi pun blush
Cremos, pe obraji, fond de ten și ruj roșu intens,
Pe buze, ruj de ieșit și hoinărit prin oraș.
Dar tu mă prinzi frenetic,
De teamă să nu mă pierzi pe străzi
Și mă iubești demonstrându-ți încă o dată vitejia printre viteji.
Iar în alte seri mirosind a sarmale, a tocăniță și a friptură de pui,
Mă înghesui în baie tandru îmi spui,
Că miros atât de lasciv, atât de bine,
De parcă dragostea mea ți s-ar vârâ în intestine.
Serile mele nu seamănă deloc una cu cealaltă,
Pe unele le muncesc, le oblojesc
Și le târâi în gărzi,
În unele citesc asiduu
De parcă luna ar sta strecurată în cărți
Dar serile mele au în comun
Toate , mirosul de fum
Al țigărilor mele, suave și tari
,,Reach for a Lucky instead of a sweet”
Țigările mele Lucky Strike cu care mă mint
În serile mele și mă alint !
Dor
Încurc de cele mai multe ori,
Mirosul de august cu mirosul tău de la subțiori,
Cu mirosul meu de coapse încinse,
Înnegrite în trecut de soarele mării,
Atât de sărat, atât de albastră,
Parcă mă înfierbânt mai tare anul acesta,
Așteptând să-mi susure vara în urechi,
Să mă diezmierd,
În timp ce calc toate cămășile tale cu mâneci scurte( observ că doar una e de firmă, de fițe, marca Jack Wolfskin El Dorado)
Împăturindu-le apoi în valize,
Și mă apucă o poftă nebună
De a mă întinde pe tine, de a pătrunde în tine,
Dar nu pot, o amân pe altă vară,
Și mă apucă disperarea căutând slipul îngust de baie,
Cu miros de femeie și mare scăldată de ploaie,
Și-mi înmoi timpul rămas și mărunțișul pentru înghețate,
Verific disciplinat, încă o dată , de două, trei, cinci ori biletele de avion, pașapoarte,
Încurcând din nou
Mirosul de august,
Cu mirosul de flori,
Cu numărul de culori,
Al zilelor noastre
Ce par atât de departe!
Reverie
Îngerul meu fuge
În depărtări
Înoată în mări
Mai suie un munte
Cuminte
E îngerul meu
Stă plin de el
Într-un ungher al casei
Atârnat pe perete
Printre tablourile cumpărate la licitații
Și fotografii colorate din vacanțe
Și nu mă lasă să-l vopsesc în alb
Așa cum se cade să le steie îngerilor
Îmi spune de fiecare dată
Când înmoi trafaletul
În ploi
În var
Că n-am habar
Că pe lume îngerii
Împrumută culorile locurilor în care noi am fost
Și nu vede de ce ar avea rost
Să renovez casa
De fiecare dată
Când mă întorc de unde am fost plecată
Pereții mei nu au voie sa fie decojiți de lumină!
Poezie de duminică
Ce ai făcut cu dragostea mea uitată în timp
Azi cerul are culoare de iulie
Caldă
Mai albastră decât irisul copilului meu mare
Cât de mult te-ai împrăștiat în mine
Nisipându-mă pe tot întinsul lumii ăsteia
Plecată la plimbare…
Hei, amintește-ți de prima îmbrățisare refulată undeva …
Până și Alzheimerul poate fi învins prin iubire,fără tristețe, fără hapuri, fără resemnare, scăldându-l în necuprinsul spațiului nostru în amintire, în mare…
De iubire și iubire joc de cuvinte
Cât m-am tânguit după iubire,
Ca un saxofon ce jeluie a jazz,
Cât am vrut să rămân vârâtă-n tine
Să te transform într-un obez
De atâta fericire să ți se reverse trigliceridele pe șold,
Trunchiul coronarelor să ți se astupe,
Colesterolul rău să mi te facă orb.
Dar tu, mă ții mereu la dietă
Mă înfometezi să nu te mint,
Mă ții încleștat în îmbrățișare
Și-apoi îmi sfâșii carotida ca un lup,
Și nu ai mai chema,
Și nu ai mai striga pe nimeni
Să înfulece din carnea mea
De parcă s-ar termina nopți și zile
Și nu mă mai poți avea!
Scheletic mă plimb și cerșesc în ani
Și mă dizolv în vara incandescentă ca o lavă
Iubesc, iubesc și-mi construiec de tu mă vrei mereu , o nouă aortă și o nouă cavă, îmi spăl culoarea de pe trup , mă mai înalț cu nouă centimetri , mă îngustez în punte și în maxilar, mă înfățișez cu altă minte și alt har, și am să fiu sfioasă și cuminte!
Festivalul de jazz Timișoara 05.07.2021(fotografie realizată de Petru Cojocaru)
De iulie și leneveală
Pisici întinse pe acoperiș
Uscate de căldură
Stau prinse în toropeala zilei
Bețive,fără băutură.
Și cafeneaua se deșteaptă
În zornăitul alb de ceașcă
Croissantul dă ca să plesnească
Iar pe tejgheaua coaptă
Se brumărește zahărul pe sticlă
Și uite așa uimită
Punând ziarul pe măsuță
Eu te zăresc o clipă.
Îți tremură în inimă țigara
Și fumul în rotocoale se destramă,
Se agață în pernele rotunde
De pe băncuțe și scaunele goale
Și scrumul cade peste tine
Și fierbe-n dimineți cafeaua
Iar eu mă încolăcesc pe vine
Și cred că m-a lovit damblaua
Îmi ard rărunchii, ochii verzi
Iar tu te faci că nu mă vezi
Strivind țigara în cerul gurii.
M-aș apuca și să fumez
M-aș apuca de tot ce-ai cere
Dacă ai vrea pentru o secundă
Să-ți stau în poală și să-ți fiu muiere.
Dar nu,tu, te ridici și pleci
Sorbind o ultimă înghițitură
Lăsând caimacul să rămână
Pe gleznă,
Pe obraz,pe gură,
Întinse stau pisicile pe acoperiș
Întinsă stau și eu , uscată
În toropeala zilei ce a trecut
Sperând să te mai văd o dată!
De dor
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Parcă și mama mea a murit acum șapte ani
Și urmează din nou să moară
Parcă pomana de azi cu grâu fiert și boțit
Ne ajunge la toți cei de acasă de mâncare.
O săptămână am albit oasele ei din nou în minte
Spălate cu var alb și amar depănând amintiri zăcute în lobul temporal sau în dinte.
Parcă nu mai simt de atâta reînviere mâna ta strecurată și topită pe coapsa mea (femeie dorită)
Mângâindu-mi firișoarele de păr ițite după epilarea cu fenomenalul aparat luat la reduceri de pe un site
Parcă mă doare
Și mă scufund încet, încet în tine sau în mare (mi-e dor de ea, sau de tine, sau de mama, sau copilărie)
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Nici canicula de afară nu are altă culoare
Altă ,,vară la mal”
Cu aceleași imagini în calendar
Undeva timpul s-a prins în eșarfa cu motive roz, de mătase aruncată în poduri de case
Printre păianjeni și sărutări trișate , strânse sau răsfirate
Și noi
Iubim din nou, parcă nu se întâmplă nimic nou sau totul are ecou: Tuuuuuuu….Euuuuuuuu
De iubire
Se încing Sânzienele
În dimineață
În lanurile coapte și zdrobite de rod
Oare pot,
Să fiu drăgaica
Care joacă nebună
Îmbrăcată în alb ca o mireasă
Pe cap purtând din spice de grâu, cunună,
Sau numai el , soarele, pe cer
Stă în loc la amiază
Și trează
Inima ca un nor stingher
Nechează
Alergând în galop.
Trupul meu de drăgaică
Aprins în văpaia de galben
A pământului
Binecuvântează,
De belșug e plin sufletul
Neschimbat, neluat, neîntinat, când dansez, când te aștept…
