Uit numele meu tatuat
Pe urechea ta cea bleagă și aproape astupată de ceară
Cu zumzetul prezent al tinusului macabru și tandru
Uit că cineva mă mai poate striga
Când eu mă scufund în marea cea roșie
Ca și carnea mea
Nimeni nu mai știe acum cum mă cheamă
Doar soarele mă mângâie pe spinare
Și se colorează într-un indigo
Pe papirusuri și pe pietre
Ca un început!
Să trăiești într-o inimă
Ce poate fi mai minunat
Să înțelegi în clipele din urmă ale acestui august
Că ea te poartă insomniacă
Fiind o pasăre ce cuprinde nesfârșirea cerului
Roșul iubirii
Ce se revarsă atunci când tu
Îți deschizi larg fereastra
Să miroși dimineața
Și mâna îți tremură în timp ce îți torni cafeaua neagră în cană
De bucuria revederii cu tine
În singura noastră inimă.
Când am crescut mare,mare, așa cum se cuvine,
Mi-am decupat sternul,
cu degetele răsfirate în rugăciune
Să vă holbați la inima mea,
O minune!
Decolorată de iubire,
Pulsând în ritmuri de zile și nopți,
Galopând în aridul gândurilor
Elegant,mai târziu haotic semănând a dinți de femeie,nu de fierăstrău,
puls ce nu va fi convertit niciodată!
Se va accelera mereu într-un flux și reflux asemănător mării,
Va primi aripi de înger
Și va zbura,
Va cânta,va dansa, se va autografia răzând
Și nici o clipă nu va plânge pentru timpul trecut!
M-am pierdut în vară,
Am alergat atât de mult în zilele ei lungi
De teama că nu o să mai ajungi și tu lângă mine
Să guști din carnea mea
Pârguită ca o piersică
Atârnată pe o creangă pocnită de arșiță.
Cine mai știe în care timp a fost inventată vara?
Cine mai își aduce aminte în care secundă mama și tatăl meu m-au născut,
Calculând îmi dau seama că totuși era o zi de vară
Când trupurile lor s-au auzit strigând,
Sunt pline piețele de fructe roșii și galbene de import de mure,caise și piersici
De flori împăiate și lavandă uscată,
Femei se iubesc,bărbați se iubesc în noapte târziu
Și eu parcă așteptând să știu
Ce să știu ?
Mă văd cum mă mai nasc încă o dată
Oprindu-mă lângă tine
Vară să-ți fiu!
Unii dintre noi nu trezesc iubirea
O lasă să doarmă adânc,
Atât de adânc,
Încât cheamă preotul pentru împărtășanie
Își spun:asta a fost,
Sau îngaimă sfios
Pe curând!
Eu le strig, îi dojenesc aspru sau moale
Ce folos?
E întors totul cu susul în jos,
Se varsă prinosul din prinos,
Se golesc măruntaiele
Ca și cum am jupui păsări de vii,
Cresc tensiunile arteriale
Ca și cum ar izbucni
Epidemii, de boli cardiace
Cu ritmuri agonice,zglobii,
Ies din mame copii și învață să urce în timp,
Respiră cu plămânii fixați în vârfuri de munți verzi și curați,
Ținând inimi în mâini
Care se prefac în vulcani ce erup și apoi tac,
Vulcani,din care în loc de lavă curg iubiri
Pe alte drumuri,
Inversând circulația mică cu cea mare,
Sprijinându-și arterele,venele și capilarele pe cer asemeni lui Atlas, rostogolind în alt timp iubirea și ce a mai rămas
Mă întrebi: ce a mai rămas?!
Un măr roșu și gras îți răspund
Cu care mă vei ispiti într-o zi
Să pot păcătui
Iubindu-te
Și apoi să pot muri…
Îmi vine să-ți amintesc de mine cea tânără din când în când
De aceea mă port prin casă fără sutien cu o nonșalanță și o angoasă de parcă m-aș rătăci în etern
Iar după fiecare noapte și secundă lungă în care noi doi ne-am iubit,
Mănânc înghețată multă,
Acum am timp să observ
Că rochia cu tivul brodat cu roșul mat
Nu mă cuprinde,
Am tot timpul din lume
Să exersez pilates și stretching și yoga,
Să plâng,să nu plâng,să mă plâng
Privind în anii din urmă
Cum zburam rătăcind, rătăcind
Adunând ca într-un puzlle 3 D
Fărâme din tinereți
Și-ți fac cu ochiul într-una, în dimineți
Când tu mă trezești,șoptindu-mi:
-Nu știu ce faci iubito
Dar tot mai frumoasă și dragă îmi ești!
Și eu mă adun în tine mioapă la tot ce e în jur
Și știu că îmi vine, dar ce îmi vine
Să iubesc,
Să te mir,
Să te …
Tot timpul din lume!
,,Launmomentdat în parc”
Am țipat
Așa ca o hienă
Lovită de migrenă
Care a uitat să-și ieie tadorul
Și o chinuie dorul
Printre castanii loviți de furtunile din verile trecute,
Hortensiile plantate de mult și acum ponosite,
Doar câteva tije înflorite mai păstrează albul imaculat al dimineții de vară,
Pufoșenii de câini tineri și bătrâni aleargă dorind atât de mult să cuprindă din viață
Și ei hiene mai mici, cu zâmbet pe fețe cu sclipici
Mă înec într-o înghițitură de bere artizanală
Visând la tine,
Sufletul meu se îneacă și el pe acorduri de rock, disco, funny, reggae,pop,
E un amalgam cu nuanțe de bleu,orange, roz și lila,
Parcă mi-aș spune pa,
Dar e atât de frumos
Și mă-ntind pe jos
Pe iarba strivită de pantofi și șlapi,
Teniși,adidași
Mărimi cuprinse între 20 și 45
Și știu că mă atingi
Și știu că te ating
,,Launmomentdat în parc!”
Știu că numai tu mă miroși ca pe o vară cu nopți lungi,acoperite de stele fierbinți în îmbrățișările mele
Cuvintele auzite uneori cad,
Ploi repezi,
Tunete de vocale,
Mă încalț cu sandale și port rochițe scurte
Galbene,roșii sângerii
Ca și cum apusurile
S-ar pătrunde în mine stinghere, hoațe și vii
Și trupul meu acoperit de sudoarea smintită din zi
Îți amintește de dogoarea
Coaptă din lanuri
Și-mi scrii,
Că ți-e dor dor de pâinea dospită și arsă în cuptor
Că mi-ai întins cearșaful de pânză
Și l-ai împodobit cu flori,
Maci ofiliți să zaci
Margarete turtite de albul fără bronz
De buzele mele dorite
În dimineți peste tot.
Știu că numai tu mă miroși ca pe o vară
Ce abia e la început
Și-mi trimiți mesaje cu gif-uri drăguțe mereu
Să nu te uit.
Uneori cred că am deschis ochii ca să văd ochi,
Pupila ascunsă ferită de deochi,
Ochii mei verzi care cresc
Câte o secundă din fiecare timp o surprind
Ochii mei verzi,
Ochii mei vă arată,
Această minune unică
Doar odată,
Ochii mei plâng, ochii mei râd,
Ochii mei strigă,
Ochii mei verzi aud
Cum se ridică firul de iarbă , vulturul alb,
Barza ce-și scaldă lungul grumaz,
Căderea pe scenă a unui actor
Cuprins de teama de a nu fi monoton,
Repetând în ritmuri de jazz,
În ritmuri de noapte,
De soare,în ochii mei verzi
Tu nu îi știi
Sau poate nu-i vezi
Cum râd,cum plâng, cum strigă și cer
Frumusețea secundei
Adusă din cer.
Alb negru,culoare de vânt,
Culoare,emoție strânsă în pumnii ce țin puținul pământ,
Trupuri istovite care aleargă în ape
Ca și cum potopul din nou
Ne-ar strivi,
Cuvântul ce rămâne blocat în laringe
Când tu îmi spui mereu nu,
Ochii mei se închid uneori a uimire
Verzind uimirea rămasă în voi,
Ochii mei strigă căutând iubirea
Fiind un strigăt verde de Munch
Cu neoane forforescente ce ticăie în noapte
Zorindu-mă să dorm,să visez,
Să pot imprima pe hârtii ceruite
Ce vreți,ce știți,
Dar eu fotografiez!mișcarea ochilor voștri
Ce strânge artera cea dreaptă
S-o aveți pentru mâine și ieri, să rămână în viață s-o aveți să nu o uitați niciodată!
Femeii îi stătea bine în rochia galbenă
Dar n-avea pantofi
Putea să-i împrumute și apoi să nu îi mai înapoieze deloc.
Primăverii îi stătea bine pe stradă uitată și îmbrățișată doar în grabă de brațele unui copac ce se înverzește de abia acum
Dar părea prea goală și soarele nu-i acoperea umerii încă
E doar martie
Și atunci a luat cu împrumut rochia galbenă a femeii care se plimba pe lângă ea.
Femeia nu s-a supărat
Știa că în curând n-o să mai aibă nevoie de rochie
Venea vara nesfârșită și n-o mai vroia.
Își putea înfășura trupul cu căldura
Trupului lui de bărbat
Și-i mulțumi primăverii
Și rochia cea galbenă luată cu împrumut i-a lăsat!
Și astfel primăvara poartă galbenul pal sau intens depinde de oră
Prin univers!
Lazăr Elena 