Melacolie de toamnă

Puține suflete mai sunt îndrăgostite în toamnă
Puține picioare cu cizme de gumă murdare mai sar în ochiurile de ploaie
Printate în zgura străzilor ( asfaltate demult de comuniști de oameni triști ce țineau strâns în ochi sudalme și sudoare speranță și candoare)
Puține palme mai țin castanele despletite de taine
Puține suflete mai iubesc timide
Și se țin în brațe sau fac sex în firide
De case de pe care cade tencuiala
Îngustă și bizară
Cu gust de cafea de cicoare moale și amară
Puțina sfială de a sta înghesuită în tine
Dispare încet ca un apus dintr-un gadget
Propus acum în valuri
Puținul tremur ce-l mai am
Din trupul tău
Pe trupul meu vlăguit și cuprins de sărutări neinstagramate
De mângâieri încete și nedownloadate
Puține suflete rămân acum în toamnă
Gripate virusate și cu toane
Și mai încearcă să rămână treze
Cu inimele prinse în zile
Și vorbele scrise în grile:
Adevărat sau fals
Sau varianta trei sau varianta patru cu mai multe răspunsuri sau să o lăsăm baltă și mergem la teatru au mai rămas puține scene neatinse nici de noi și nici de vreme sau te invit la dans acolo în pădure pe o margine de șanț…sau toamna asta cu miros de puțin divin ne dă șah mat din plin!

Gărâna România județul Caraș Severin ( fotografie realizată de Lara Nuțu octombrie 2021)

Poezia a patra de toamnă

Să-mi pui o întrebare tu,
O singură întrebare
În ziua în care vara se trece, moare,
Se jeluie copacul și-și flutură în lumină
Frunzele sale albe de ceață și a lui splină,
Mi se-ncovoaie-n spate
Mă apleacă, mă cocoașă,
Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă,
Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade
Iară pe zile septembrie se sloboade
Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași
Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire
Și parcă ascultându-i
Mai, mai că-mi vine,
Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri
Să mă preschimb în fluturi
Și în ambrozie amară,
Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!

România Baia de Arieș , Valea Ciorii, Muntele Simulești , fotografie realizată de Alina Buliga

Fericirea

Fericirea nu e departe, ea e ca un semn de carte, lăsat intenționat
Între paginile unui volum de poezie de pe raft, ca să-ți amintești atunci când vei șterge praful,
Că și tu ești …praf.
Fericirea să o ții cât mai aproape.
Să o porți zi de zi în poșetă dar, să nu o ascunzi printre multele carduri și șervețelele intime și nonalergene,
Poart-o într-un etui de mătase sau lipită de tușul de gene.
Fericirea e lângă mine astăzi, s-a așezat pe creanga de cireș înflorită,
Pocnită de soare.
Fericirea e ceea ce visez când mă strecor în brațele tale.
Fericirea e atunci când înalț zmee de hârtie colorate și le dau drumul să zboare pe-nserate,
În echinocțiul unei primăveri necarantinate.
Fericirea o ții strânsă în mâna întinsă să alinți pisica vecinului sau genunchii iubitului
Pe care ai vrea să stai tot timpul cocoțată( amintește-ți acest lucru atunci când îl refuzi când nu ai chef să faci dragoste din diverse și stupide motive) tu , răsfățat-o!
Fericirea se numește acasă , cuvânt ce face parte din familia casă,
Găsește tu sinonime sau pleonasme sau antonime pentru expresia:fericirea mă lasă!
Fericirea se află în respirația trupului ud de sudoare,
Sau în bătaia inimii tale atinsă de soare.
Și nu în cele din urmă fericirea e ultima închidere a ochilor nemaiînchiși în vis,
Plini de lumină și triști pentru : vă părăsesc, iubesc, plec, bun rămas, am uitat irisul ochilor mei încolțit în amintirea voastră despre mine.
Rămâneți cu bine!
Fiți fericiți!
Fericirea, om bun și frumos e în tine!

Poezie despre mine

Îmbătrânesc, cât de mult îmbătrânesc o spun ceștile de cafea băute în nopțile în care mă trezesc.
Iubesc, cât de mult iubesc, o spune fiecare secundă a inimii mele, secunda timpului petrecut cu tine.
Tac, nu mai vorbesc, rostesc cuvintele acum pe hârtie
Nu mai pot să vorbesc,tac și tăcerea mea vibrează în trigonometrie sau poezie.
Alerg, uneori numai alerg, nu pentru că mă dor articulațiile din cauza iernii umede și tăioase, mă opresc într-un loc numit și cântat de mine, acasă.
Prietenii îmi spun : ,,Hai la o bere în oraș!” iar eu le răspund cuminte, că parcă aș merge pe izlaz să-mi privesc vacile taciturne și blânde să le pictez mugetul, să-l pun în răvaș”
Tu, iubitule îmi spui moale:,,Vreau să facem dragoste pe îndelete, pe răcoare” eu mirată și ascunsă mă întorc înspre clavicula ta sfărâmată de dor și mă cuibăresc în ea, să visez, să adorm.
Parcă întineresc, cât de mult întineresc, îmi spune sufletul și gravitația și fizica ce se schimbă în timp,
Mi-aș întoarce viața cu brațele în jos, cu ochii să cuprind cât mai mult din spațiul petrecut în lume, aș râde mai mult, aș spune glume când îmi zăresc ridurile adunate în colțurile feței, le întind cu mâna uscată și le răsfir în frunzele căzute în iarnă și nu le mai strâng,
Le las să adoarmă sau le strig înlemnită în scoarța pământului roșie de frig!
Copiilor mei le duc îmbrățișarea mea mai departe și o parte din mine rămâne cu ei.
Nu e nostalgie și nici înțelepciune, e o nouă viață pa care nu am avut-o ieri!

25.02.2021 Timisoara

Poezie pentru cuvintele din viață

Când eram tânără
Prea tânără,
Vorbeam mult
Mă ascultau toți uimiți,
Aprobator,cuceriți de logoreea mea mocnită
Apoi am devenit puțin mai grăbită cu timpul,
Îmi crescuse și inima,
Mi se alungiseră și picioarele
Coapsele s-au tonifiat de iubire,
Buza de jos mi s-a crăpat de sărutul dat ție,
Vorbeam mai puțin,
Ascultam cu urechea culcată pe spatele tău
Poate , poate voi prinde șoaptele statornice și blânde ale existenței mele.
Când au venit pe lume
Fetele mele,
Cântam,strigam nume,
Îngânam povești și sintaxe
Mersul vertical și apoi pe sinapse,
Frazele erau interminabile și grele
De povesti,de sfaturi,de zicători și proverbe,
Dar sincere,îndrăznețe ,mărețe.
Mai târziu,mult mai târziu
S-a strecurat și minciuna
Încet , plăpândă la început
Neadevăruri golite de conținut,
Nelămurită și mică.
Și acum,azi,stau cuminte pe iarbă,aici,
Și tac.
Sunt absorbită total de ceea ce fac,
Și sap,
Și sap,
Și sap încet colțul meu de rai
Și-mi cumpăr și un nai
Am să fredonez și am să mă alint și îngân de acum
În viață!
Cuvintele au căpătat înțeles de simfonie,
De menuet,
De vals,
De poezie!

Proximus ille Deo qui scit ratione tacere(Cel mai apropiat de Dumnezeu este acela care știe cu chibzuință să tacă). Marcus Porcius Censorius Cato(234-149î.Hr.)