Poezie de vineri

Nu tremură frunza de movul deschis al înfloririi
Nici de cutremure cu magnitudine joasă
De ploaia mieroasă ce-mi învăluie măduva
Ce-ți cuprinde carnea pe oase,
Carnea movă deschisă cu miros de iarbă
Cu gust de primăvară tânără,
Caldă,
Nu tremură lacrimi,nici cuvinte,nici unde,
Apăsată rămâne talpa ta de antilopă pe pământuri,
Amintire rămâne urma sărutului
Dat ție,
Soarele și-a făcut rotația,
Grația,migrația
Pentru noi doi
Tremurăm în îmbrățișări cuprinși de albastru,goi
Germină norii în stele,în inimi și ploi!

Fotografie realizată de Alexandra Dănescu

Promisiune de primăvară

Ne privim noi două,
Iarna se alungește se iuțește spre poli
Parcă mai rămâne puțină gheață în sufletul meu
Hibernând în ceață,
Se caută stingheră în cele patru colțuri
Și ia chip de himeră
Anorexică și bulbucată,
Umflată, efemeră
Pa iarnă, îi spun mestecând tutun,
Te du,
Mă apucă angina instabilă labilă,
Pa, te du
Azi a venit ea primăvara cu aere de Cannes pe maidan
Cu lujeri verzi de mătase,
Cu muguri pocniți de cravașe,
Cu albul imaculat al zilelor tot mai lungi,
Cu zbaterea temporară a păsărilor în lunci,
Dar parcă în ultimii ani mi-e și teamă s-o privesc
Are viruși,războaie,jocuri grotești
Și după prognoza stabilită și ploaie,parcă ar vrea să mai cresc,
Nu-i ajung brațele mele prelungi cu care apuc și strâng iubiri
Nu-i ajung nici cele zece porunci
Și mă strivește cu norii ei încolăciți care seamănă când îi țin în palmă cu trupuri albe de iubiți
Mi-a pus aripi de verde crud de păpădie să mă duc, dar eu nu mă duc
Mi-a făcut cuib de iarbă în care să clocească barza albă cele patru ouă,
Trei vă voi da vouă,
Și atunci,
Mă plouă cu foc cu albastru și roz
Cu focoase nucleare,angoase, și mult moloz
Cu rătăcirea în zbor a rândunelelor și a șirurilor de cocori
Și îmbătrânesc în primăveri pătrunsă de polenul narciselor galben, lacom,
Și se pare că visez din nou și din nou eu am să zbor!
Nu mor! Nu am să mor!

Să fim primăvară

I-am propus să fim primăvară
Eu și el
Galben un ochi să port eu de păpădie
Când numai vreau să văd nimic să-i împrăștii puful
Să mă pierd într-un labirint să alerg să mă mint
Un ochi albastru ca văzduhul
Să poarte el
Doar el știe să urle ca un tunet
Să scapere scântei ca un fulger
Dar norii să mi-i trimită mie
Numai eu plâng în zile
Și aștern mai apoi curcubee în ploi
O inimă liliachie de brândușă cu cave portocalii aprinse am să-mi pun eu în piept
Sau mai bine lui
El e fragil lui i se înfundă coronarele
Eu voi avea de trăit mai mult
De aceea îmi voi așeza inima roșie de roză în cutia toracică sau mai bine în osul temporal
Și am să tac când vor sângera spinii și-i voi înfige să crească ca vița de vie pe arac să dea rod potop de belșug ca să vă aduc vin la fiecare masă de duminică
Pântec de lalele colorate voi avea
Toate culorile sunt cele mai de preț
Voi fi listată la bursa de valori
Pentru ce am purtat în pântec și am dat viață
Iar amândoi vom avea brațe de salcie curgătoare să vă putem cu prinde neliniștile patimile lacrimile cuvintele sau brațe de crini și măslini cu care vom purta pace și alin
În fiecare primăvară de acum înainte!

De Sântă Mărie

De azi parcă se apropie mai mult toamna
În vecernia ceasului de seară, cu miros de fagure aurit și sfială,
Printre aracii dulci de vie și prunii doldora de must,
Coboară primul tulnic ce vestește o vară caldă în apus
Și sufletul îmi pare dus
Printre năvalnic, trandafirii înroșiți și floarea albă a iasomiei
Și parcă pare, că are atâtea de spus
Și mă îmbie, mă învie
Să prind cu cele cinci degete ale mâinii stângi
Ziua de azi în inimi
Și s-o duc
În închinare, să o adorm,
S-o spovedesc sau să mi-o dau plocon
De Sântă Mărie!

Zugspitze 2962 metri Germania( fotografie realizată de Dorina Bender)

De iubire


Se încing Sânzienele
În dimineață
În lanurile coapte și zdrobite de rod
Oare pot,
Să fiu drăgaica
Care joacă nebună
Îmbrăcată în alb ca o mireasă
Pe cap purtând din spice de grâu, cunună,
Sau numai el , soarele, pe cer
Stă în loc la amiază
Și trează
Inima ca un nor stingher
Nechează
Alergând în galop.
Trupul meu de drăgaică
Aprins în văpaia de galben
A pământului
Binecuvântează,
De belșug e plin sufletul
Neschimbat, neluat, neîntinat, când dansez, când te aștept…

Poezie despre viață


La vârsta de 1 an
Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu.
La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare
În el
Nisipul ,mișel
Care- mi contura înălțarea mea
De rebelă,fidelă!
La 14 ani eram atât de îndrăgostită
Lumea mea onirică era desăvârșită în creație
Nisipul era adorație
Magie
Mister!
La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă
Nu mai știam
Dacă era albă
Sau împrumutase
Griul de cânepă al Saharei!
La 28 de ani îmi învățam
Copiii să alerge prin nisip
Erau mici
Și mă străduiam să-l cunoască
Cu ochii lor mari
Ca pe o mană cerească!
La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare
Să-i anihilez simțurile
Să sădesc în el o floare!
La 42 de ani
Priveam speriată cum dune albastre
Zideau în jurul meu
Castele sihastre
Care se prăbușeau
Și strigam îngrozită
Că printre ele,eu nu mă zăream !
La 49 de ani
Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului
Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul
Îmi exploram liniștea
Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați !
La 56 de ani uitați
Descopeream cu uimire și candoare
Că între-adevăr în nisip
Crescuse o floare!
La 63 încă mai adunam buruieni imaginare
Răsărite în jurul creației mele
Ca ciupercile după ploaie
Și făceam ordine în timp
Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină
Cu trandafiri și hortensii roz
Plină de lumină!
Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri
Să desenez mantre , să știu
Ca mai apoi , poate
La 84 sau 91 sau 98
Când totul e copt,
Că o să mă întorc ,
În burta mamei mele
Înotând în nisip
Mică câte un pic,
Adunând vise și stele
Și ploi peste deșertul vieții mele
Și zăpezi și nori
Și lună și soare
Făcând lumea aceasta mai mare!

Scoția (fotografie realizată de Lara Nuțu)

Nu am pierdut niciodată

Nu am pierdut niciodată nimic în iubire,
Poate doar trupul meu răvășit s-a revoltat uneori,
Poate mirosul tău de la subțiori
A rămas în părul meu albit de tine.
Privesc în urmă și tremur din mână alungând durerile trecute ca bondarul rătăcit în floarea trandafirului de grădină vânătă de roșu în răsărit,
Vânătă uneori de disperarea
De a mă trezi dimineața și a nu te vedea mereu cu mine ,
De a strânge cuta obrazului tău afundat în pernă și pierdută în zilele mele cu tine,
În zilele trupului tău odihnit de mângâiere,în inima ta mai strâmtă și prea plină de amintiri, de vorbe nerostite și priveghere,
Și tocmai de aceea mă agăț cu putere,
Chiar dacă n-o spun, și mă pierd în iubire și acum ,
Pentru că nu am pierdut niciodată nimic în iubire!

Vine, vine vara

Vine, vine vara,
Vine în curând, trăgând,în lună norii,
Și zilele lungi,
Ca să mă ajungi
Și să mă ascunzi
Într-un curcubeu sau să mă arunci și să mă scufunzi în sufletul tău!
Vine, vine vara
Vine în curând,
Inima-mi surâde, roșie, sângerie
Ca un mac umflat și purtat de vânt!
Vine, vine vara peste buza mea,
Și se vâră în tine ca o pușlama și mă minți în seară că am părul blond, răsfirat în fânuri și de dor necopt.
Vine , vine vara peste ochii mei,
Cricăie un greier în urechea-ți surdă că sunt spicul verde care-l vezi în luncă,
Ce se-ncinge -n truda de a-ți rămâne în suflet și de a da în pârg.
Vine, vine vara,
Vine în curând!
Tu, deschide-i ușa, n-o auzi strigând?
Ea e disperată
Că a venit în grabă și e necoafată,
N-are nici sandale , nici costum de baie , nici rucsacul roșu sau coșul de paie,
Are doar cireșe,zmeură și pepeni, ochelari de soare și valiza veche în care a îngrămădit dragostea mea toată,
Să o duci la munte, să o duci la mare,
Să o duci în lume, s-o pierzi în visare!

Copiilor noștri, copiilor din voi

Plini de vise sunt copiii noștri, de gânduri curate, în noapte.
Mari , micuți, timizi,deștepți, curioși,
Frumoși,
Ne arată lumea cu susul în jos, numai ei și cei care iubesc o pot vedea așa , răsturnată și mirată.
Pentru ei gravitația nu există,
Joaca lor e mixtă
Încărcată de umbre și culori,
Drumurile presărate cu flori
Cărți , avioane, mașinuțe,
Creioane, pompoane,
Stele argintii
Ochii lor râzând vii
Mâinile lor strânse veșnic în îmbrățișare,
Ei pun totul în mișcare!
Placa de întins părul și bretoane ondulate,
Sprâncene pensate,
Creme pentru acnee și epilatoare,
Gantere, vitamine,
Lumea lor e mare!
Iubiri făgăduite și promise
Jurăminte călcate și stinse,
Flăcări aprinse sunt zilele lor
Plâns pe obraji
În ceas de seară, cu dor!
IPhone-uri , tablete și gadgeturi,
Jocuri electronice , Barbie, și diete ținute cu luna,
Algebră, engleză , franceză și dans,
Nu mai respiră în lanuri și luncă,
Atât de puțin timp le-a rămas!
Dar ei sunt plini de vise
Și-n fiecare secundă învață
Să alerge desculți ,râzând cu tine mamă și tată,
Să împartă timpul în trei
Zi , noapte,zi
Noapte,zi ,noapte,
Să gândească liber și întreg
Să uite de alfabet
Să crească și să zboare în lume

Să iubească, să cunoască
Să nu mai adune sume,
Să zidească pentru ei un nou început
Fără norme ,
Pedepse
Și legi.
Priviți-i pe ei copiii voștri ca și cum voi ați fi copii,
Și voi ați crește în locul lor
Și ați vrea să fiți iubiți , să iubiți
Să uitați,
Visați ce vreți
Uitați ce sunteți!
Copiii noștri au lumea plină de vise
Priviți-i zi de zi cum visează cu ochii lor
Albaștri , verzi , negri , căprui
Cum gravitează în timpul lor șui!
Lumea lor a fost ,și este lumea noastră,
Cea mai fermecată din lumi,și a rămas ca o fereastră deschisă mereu în casă să primească minuni!

Trandafiri de mai

Trandafiri roșii de mai
Crescuți peste ani
Ofiliți în tăcere
Scuturați de vântul sălbatic
Dulci ca de miere
Se înalță în suflet
Sângeriul lor de tafta,
Picură roua albă și grea,
Încet,
Peste lume și zile.
Trandafiri roșii cu buzele pline,
De polenul străpuns ,
De dansul ascuns
Al fluturilor de nea!
Ce n-ar da mâinile mele
Să rupă licoarea din stele,
Să smulgă tulpina de soi
S-o sădească în noi,
Nobil altoi
Să înflorească în mai
Trandafirii roșii din rai!