Nu tremură frunza de movul deschis al înfloririi Nici de cutremure cu magnitudine joasă De ploaia mieroasă ce-mi învăluie măduva Ce-ți cuprinde carnea pe oase, Carnea movă deschisă cu miros de iarbă Cu gust de primăvară tânără, Caldă, Nu tremură lacrimi,nici cuvinte,nici unde, Apăsată rămâne talpa ta de antilopă pe pământuri, Amintire rămâne urma sărutului Dat ție, Soarele și-a făcut rotația, Grația,migrația Pentru noi doi Tremurăm în îmbrățișări cuprinși de albastru,goi Germină norii în stele,în inimi și ploi!
Ne privim noi două, Iarna se alungește se iuțește spre poli Parcă mai rămâne puțină gheață în sufletul meu Hibernând în ceață, Se caută stingheră în cele patru colțuri Și ia chip de himeră Anorexică și bulbucată, Umflată, efemeră Pa iarnă, îi spun mestecând tutun, Te du, Mă apucă angina instabilă labilă, Pa, te du Azi a venit ea primăvara cu aere de Cannes pe maidan Cu lujeri verzi de mătase, Cu muguri pocniți de cravașe, Cu albul imaculat al zilelor tot mai lungi, Cu zbaterea temporară a păsărilor în lunci, Dar parcă în ultimii ani mi-e și teamă s-o privesc Are viruși,războaie,jocuri grotești Și după prognoza stabilită și ploaie,parcă ar vrea să mai cresc, Nu-i ajung brațele mele prelungi cu care apuc și strâng iubiri Nu-i ajung nici cele zece porunci Și mă strivește cu norii ei încolăciți care seamănă când îi țin în palmă cu trupuri albe de iubiți Mi-a pus aripi de verde crud de păpădie să mă duc, dar eu nu mă duc Mi-a făcut cuib de iarbă în care să clocească barza albă cele patru ouă, Trei vă voi da vouă, Și atunci, Mă plouă cu foc cu albastru și roz Cu focoase nucleare,angoase, și mult moloz Cu rătăcirea în zbor a rândunelelor și a șirurilor de cocori Și îmbătrânesc în primăveri pătrunsă de polenul narciselor galben, lacom, Și se pare că visez din nou și din nou eu am să zbor! Nu mor! Nu am să mor!
I-am propus să fim primăvară Eu și el Galben un ochi să port eu de păpădie Când numai vreau să văd nimic să-i împrăștii puful Să mă pierd într-un labirint să alerg să mă mint Un ochi albastru ca văzduhul Să poarte el Doar el știe să urle ca un tunet Să scapere scântei ca un fulger Dar norii să mi-i trimită mie Numai eu plâng în zile Și aștern mai apoi curcubee în ploi O inimă liliachie de brândușă cu cave portocalii aprinse am să-mi pun eu în piept Sau mai bine lui El e fragil lui i se înfundă coronarele Eu voi avea de trăit mai mult De aceea îmi voi așeza inima roșie de roză în cutia toracică sau mai bine în osul temporal Și am să tac când vor sângera spinii și-i voi înfige să crească ca vița de vie pe arac să dea rod potop de belșug ca să vă aduc vin la fiecare masă de duminică Pântec de lalele colorate voi avea Toate culorile sunt cele mai de preț Voi fi listată la bursa de valori Pentru ce am purtat în pântec și am dat viață Iar amândoi vom avea brațe de salcie curgătoare să vă putem cu prinde neliniștile patimile lacrimile cuvintele sau brațe de crini și măslini cu care vom purta pace și alin În fiecare primăvară de acum înainte!
De azi parcă se apropie mai mult toamna În vecernia ceasului de seară, cu miros de fagure aurit și sfială, Printre aracii dulci de vie și prunii doldora de must, Coboară primul tulnic ce vestește o vară caldă în apus Și sufletul îmi pare dus Printre năvalnic, trandafirii înroșiți și floarea albă a iasomiei Și parcă pare, că are atâtea de spus Și mă îmbie, mă învie Să prind cu cele cinci degete ale mâinii stângi Ziua de azi în inimi Și s-o duc În închinare, să o adorm, S-o spovedesc sau să mi-o dau plocon De Sântă Mărie!
Zugspitze 2962 metri Germania( fotografie realizată de Dorina Bender)
Se încing Sânzienele În dimineață În lanurile coapte și zdrobite de rod Oare pot, Să fiu drăgaica Care joacă nebună Îmbrăcată în alb ca o mireasă Pe cap purtând din spice de grâu, cunună, Sau numai el , soarele, pe cer Stă în loc la amiază Și trează Inima ca un nor stingher Nechează Alergând în galop. Trupul meu de drăgaică Aprins în văpaia de galben A pământului Binecuvântează, De belșug e plin sufletul Neschimbat, neluat, neîntinat, când dansez, când te aștept…
La vârsta de 1 an Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu. La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare În el Nisipul ,mișel Care- mi contura înălțarea mea De rebelă,fidelă! La 14 ani eram atât de îndrăgostită Lumea mea onirică era desăvârșită în creație Nisipul era adorație Magie Mister! La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă Nu mai știam Dacă era albă Sau împrumutase Griul de cânepă al Saharei! La 28 de ani îmi învățam Copiii să alerge prin nisip Erau mici Și mă străduiam să-l cunoască Cu ochii lor mari Ca pe o mană cerească! La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare Să-i anihilez simțurile Să sădesc în el o floare! La 42 de ani Priveam speriată cum dune albastre Zideau în jurul meu Castele sihastre Care se prăbușeau Și strigam îngrozită Că printre ele,eu nu mă zăream ! La 49 de ani Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul Îmi exploram liniștea Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați ! La 56 de ani uitați Descopeream cu uimire și candoare Că între-adevăr în nisip Crescuse o floare! La 63 încă mai adunam buruieni imaginare Răsărite în jurul creației mele Ca ciupercile după ploaie Și făceam ordine în timp Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină Cu trandafiri și hortensii roz Plină de lumină! Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri Să desenez mantre , să știu Ca mai apoi , poate La 84 sau 91 sau 98 Când totul e copt, Că o să mă întorc , În burta mamei mele Înotând în nisip Mică câte un pic, Adunând vise și stele Și ploi peste deșertul vieții mele Și zăpezi și nori Și lună și soare Făcând lumea aceasta mai mare!
Nu am pierdut niciodată nimic în iubire, Poate doar trupul meu răvășit s-a revoltat uneori, Poate mirosul tău de la subțiori A rămas în părul meu albit de tine. Privesc în urmă și tremur din mână alungând durerile trecute ca bondarul rătăcit în floarea trandafirului de grădină vânătă de roșu în răsărit, Vânătă uneori de disperarea De a mă trezi dimineața și a nu te vedea mereu cu mine , De a strânge cuta obrazului tău afundat în pernă și pierdută în zilele mele cu tine, În zilele trupului tău odihnit de mângâiere,în inima ta mai strâmtă și prea plină de amintiri, de vorbe nerostite și priveghere, Și tocmai de aceea mă agăț cu putere, Chiar dacă n-o spun, și mă pierd în iubire și acum , Pentru că nu am pierdut niciodată nimic în iubire!
Vine, vine vara, Vine în curând, trăgând,în lună norii, Și zilele lungi, Ca să mă ajungi Și să mă ascunzi Într-un curcubeu sau să mă arunci și să mă scufunzi în sufletul tău! Vine, vine vara Vine în curând, Inima-mi surâde, roșie, sângerie Ca un mac umflat și purtat de vânt! Vine, vine vara peste buza mea, Și se vâră în tine ca o pușlama și mă minți în seară că am părul blond, răsfirat în fânuri și de dor necopt. Vine , vine vara peste ochii mei, Cricăie un greier în urechea-ți surdă că sunt spicul verde care-l vezi în luncă, Ce se-ncinge -n truda de a-ți rămâne în suflet și de a da în pârg. Vine, vine vara, Vine în curând! Tu, deschide-i ușa, n-o auzi strigând? Ea e disperată Că a venit în grabă și e necoafată, N-are nici sandale , nici costum de baie , nici rucsacul roșu sau coșul de paie, Are doar cireșe,zmeură și pepeni, ochelari de soare și valiza veche în care a îngrămădit dragostea mea toată, Să o duci la munte, să o duci la mare, Să o duci în lume, s-o pierzi în visare!
Plini de vise sunt copiii noștri, de gânduri curate, în noapte. Mari , micuți, timizi,deștepți, curioși, Frumoși, Ne arată lumea cu susul în jos, numai ei și cei care iubesc o pot vedea așa , răsturnată și mirată. Pentru ei gravitația nu există, Joaca lor e mixtă Încărcată de umbre și culori, Drumurile presărate cu flori Cărți , avioane, mașinuțe, Creioane, pompoane, Stele argintii Ochii lor râzând vii Mâinile lor strânse veșnic în îmbrățișare, Ei pun totul în mișcare! Placa de întins părul și bretoane ondulate, Sprâncene pensate, Creme pentru acnee și epilatoare, Gantere, vitamine, Lumea lor e mare! Iubiri făgăduite și promise Jurăminte călcate și stinse, Flăcări aprinse sunt zilele lor Plâns pe obraji În ceas de seară, cu dor! IPhone-uri , tablete și gadgeturi, Jocuri electronice , Barbie, și diete ținute cu luna, Algebră, engleză , franceză și dans, Nu mai respiră în lanuri și luncă, Atât de puțin timp le-a rămas! Dar ei sunt plini de vise Și-n fiecare secundă învață Să alerge desculți ,râzând cu tine mamă și tată, Să împartă timpul în trei Zi , noapte,zi Noapte,zi ,noapte, Să gândească liber și întreg Să uite de alfabet Să crească și să zboare în lume
Să iubească, să cunoască Să nu mai adune sume, Să zidească pentru ei un nou început Fără norme , Pedepse Și legi. Priviți-i pe ei copiii voștri ca și cum voi ați fi copii, Și voi ați crește în locul lor Și ați vrea să fiți iubiți , să iubiți Să uitați, Visați ce vreți Uitați ce sunteți! Copiii noștri au lumea plină de vise Priviți-i zi de zi cum visează cu ochii lor Albaștri , verzi , negri , căprui Cum gravitează în timpul lor șui! Lumea lor a fost ,și este lumea noastră, Cea mai fermecată din lumi,și a rămas ca o fereastră deschisă mereu în casă să primească minuni!
Trandafiri roșii de mai Crescuți peste ani Ofiliți în tăcere Scuturați de vântul sălbatic Dulci ca de miere Se înalță în suflet Sângeriul lor de tafta, Picură roua albă și grea, Încet, Peste lume și zile. Trandafiri roșii cu buzele pline, De polenul străpuns , De dansul ascuns Al fluturilor de nea! Ce n-ar da mâinile mele Să rupă licoarea din stele, Să smulgă tulpina de soi S-o sădească în noi, Nobil altoi Să înflorească în mai Trandafirii roșii din rai!
Lazăr Elena 