Primul înger

În sufletul fiecărui om sunt zăvorâți doi îngeri
Primul pleacă atunci când închidem ochii pentru todeauna
Merge și cere loc de casă în rai,
Negociază cu sfinții
Îmi dai?
Măcar un colț în care să pun un pat,o masă, a fost om bun,
Nu-i place decât să citească
Și-o veioză cu led
A iubit mult…
Promit vom face economie în aceste vremuri de criză și de curent și de hârtie,
Cât mai aștept?
Uite îl plâng toți ai lui
El nu mai este de mult acolo,
Pot să-i spun?
Îi vor rămâne cuvinte,rugăciuni și sminteli,copiii?! dar sunt pe drumul cel bun
Aici va fi cuminte,
Va tace!
Ooooooo, nu credeți că e el?
În sufletul meu locuiesc doi îngeri
Pe primul îi voi trimite la negocieri
Pe cel de-al doilea îl voi lăsa aici pe pământ
Să păzească ce nu mai pot păzi eu, să trăiască,să zboare ca frunza-n vânt,
Îl voi face mai marele amintirilor mele
Va fi scrib, prim ministru,temnicer,
Dar nu-l găsesc,nu știu pe unde umblă,
E cu mine sau pe nicăieri
Sau s-a transformat în micuțul om de zăpadă de pe stradă
Dar lumea e atât de zorită
Nu are timp să îl vadă sau doar îngerii au mai rămas
Și așteptăm în tăceri noile primăveri!

Sinaia România 03.12.2022 ( fotografie realizată de Lara Nuțu)

….

În fiecare din noi este zidită o casă de iubire
Alții și-au construit în suflet și pe pământ mai multe case
Deunăzi am văzut melci
Mulți melci agățați pe tijele de yuca din grădină
Erau și ei verzi
Dar verzi de lumină
Și mă întrebam dacă nu pot și eu să-mi port casa la propiu în mine
Asemenea lor
Nu aș mai avea nici o factură de plătit
Și aș putea în sfârșit să dorm
Oriunde
Fără grijă
Mamă draga mea mamă de ce nu erai melcă
Să mă fi născut și pe mine tot melcă
Să-mi fi purtat forever young dragostea undeva pe malul Mării Adriatice Mediterane sau Egee
O casă albastră limpede cu suflet de femeie
În care să îmi adun visele!

Hurghada-Al Halele(septembrie 2022)

Încă

Încă ne mai facem promisiuni pentru ziua aceea când cactușii înfloresc
Și noi nu suntem acolo să-i privim
Ne amăgim sau ne pierdem
Printre casele albite de soare
Cu bucătării în care acum se coc vinete
Se fierbe bulion
Și curți în care nimeni dar absolut nimeni
nu mai joacă șotron
Doar pisici ofilite cu mustăți blegite dorm
Iar nouă celor care încă mai iubim
Nu ne e somn
Și nici nu pregătim conserve pentru iarnă
Nu avem unde le depozita
Iar cămară e goală nevăruită
Las-o așa!
Mai bine te strecori lângă mine să te miros
Să te țin mică în brațe
Cuminte domoală
Să-ți pun scoici adunate din timpul trecut
La ureche să ascultăm marea
Mi-e dor să o aud
Cum coboară în apus
Și luna cum se uită de sus
Și vara…
E aici?
Sau s-a dus?

Manți pisica pe care o alerga Hazel

Poezie kinky vetustă

Acum sunt hotărâtă mai mult ca oricând să mă iubesc cu tine,
La vârsta aceasta ne putem permite orice nebunie,
Să te privesc zi de zi cum te plimbi ombilicat cu mădularul dezumflat de inhibiții
Pe lângă,în pat,sub pat,în pat
Și chiar dacă se rupe vreo scândură ruginită
Nu ne mai pasă,
Nici unul dintre copiii noștri
Nu doresc moștenire un pat cu saltea de mătase,
Vor să fie cât mai minimalist
Gri dacă se poate ( mie mi se pare chiar dacă e gri nordic trist).
Acum putem face sex oriunde și oricum
Toate camerele sunt ale noastre,
Suntem singuri,
Nu avem program de dus,s-au adus copiii de la orele de salsa, fotbal, șah sau franceză,
Putem face sex pe dormeză,
Pe mașina de spălat vase,
Pe podele,
Să mă întinzi și să mă penetrezi cum vrei tu sau eu,
E o prostie zicala aceea,
,,Bătrânețe haine grele”
Cine are nevoie de ceva de îmbrăcat,
Dezbrăcată sunt atât de frumoasă
Mă pot purta astfel toată ziua prin casă,
Doar tu mă vezi
Și am tot timpul din lume
Să exersez poziții de păsări sau flori ciudate,
Să te gust, să te miros,
Am învățat în toți acești ani din urmă,
Acum sunt mai domoală,mai lucidă, nu mai iau anticoncepționale, nu mai sunt frigidă,
De orice prejudecăți m-am dezis
Și pot sta cum vrei tu la întins
Și poți ejacula oriunde între cei patru pereți( totuși să fii atent la tablourile de pe pereți)
Toată viața am aspirat, am dat cu mopul de l-am crăpat
Și am un dulap ticsit de rochii care nu mă mai încap,
Din care pot face cârpe cu care să șterg parchetul,
Și pe tine pe dos
Să te leg și pe os,
Nu ne deschide ușa casei nimeni
Și nu avem programate nici măcar vizite ca la azil,
Dă-mă iubitule pe spate
În modul cel mai juvenil
Debil
Și mă scoate
Din amorțeală
Din senin,😜vezi că se poate!

,,Iubi”

Am văzut marile piețe ale orașului ticsite de oameni
Parcă erau mai mulți ca niciodată,
Parcă s-au născut deodată
Sau în aceste zile pârjolite și dezgolite,amețite nu se practică activități domestice,
Oamenii nu mai dorm împreună,
Preferă să se țină de mână pe stradă,
Pe la colțurile clădirilor au pus coșuri imense de metal pentru așa zisele reziduuri,cine să se mai înghesui pe acolo,
Să se lipească lasciv de ziduri,
Oamenii nu se mai țin în brațe,
Se cuibăresc atenți în vreun fotoliu de marcă
Cu laptopuri scumpe drept iubire,
Eu fac yoga între timp și-mi examinez sânii cu uimire
Și nu sunt hotărâtă dacă mi-i măresc
Sau nu pot, să te întreb pe tine?!
Iubi avem bani pe card?
Iubi chiar dacă am sânii lăsați și grei de bătrânețe mă iubești?
Iubi ai văzut pozele din piață?
Casele au ochi de oameni în loc de ferestre
Iubi, trăiești, alo, cine mai trăiește?
Am văzut marile orașe în care te pot pierde și să nu mai te găsesc!(iubi eu iubesc, tu iubești, el, ea iubește…)

Piața Traian Timișoara iulie 2022

Crezi că poți?

Am fost tânără odată
Ai fost și tu tânăr odată
Pe vremuri am fost fată nemăritată
Nemăritată cu acte sau fără acte sau măritată viața s-a petrecut în alte și alte activități emoții și cuvinte
Însă am stat atât de puțin în casa copilăriei mele
M-au trimis devreme de acasă
Să nu cumva să cunosc mai multe despre jocuri și spații familiare
Nu am avut bunici care să îmi facă poftele
Nici rochii cu sclipici
Dar am avut vară cu miros de iarbă verde sau uscată
Cu seri neimaginabil de minunate
Au rămas agățate în mine multe mirosuri
Mirosul de căpșuni coapte
De înghețată
De struguri dulci și galbeni ca o ceapă
Mirosul înălțării mele nespus de dureroasă
Și nu priveam această înălțare în oglindă
Dar realizez acum când privesc la fetele mele
Că am fost fericită că n-am avut acnee
Eram uscată prea uscată
Aveam nevoie de iubire
Iar când te-am cunoscut
Și ai început în vară
Să mă privești cu ochi de îndrăgostit
M-am făcut mică
Și m-am făcut frumoasă
Crezi că mai poți să mă iubești
Pentru măcar încă un deceniu?
Sau să mă micșorez și mai mult până am să mă nasc prin fisiune binară și înmugurire?
Poți să mă privești din nou cu iubire
E iarăși vară!

Eu

Memento

Generații de femei mi-au umblat prin casă
Fără copii,sterpe de-a dreptul
Dar drepte între scândurile de nuc
Ale sicriului uituc în pământ( nimeni nu știe care pământ)
Eu sunt prima care am dat naștere,
Care am făcut facere
Din iubire și din dorința bărbaților mei,
Eu sunt prima care am crescut două femei,
Celelalte care au pășit pe scândurile de parchet de fag apăsat sau ritmat au plecat demult,
Nu am auzit despre ele nici un cuvânt
Si atunci plină de speranță
Fiind singura din casa aceasta imensă care am dat viață
Și am luat și iau din viață cât mai mult,mă strădui
Să le amintesc pe celelalte plecate(necunoscându-le)
Pentru a nu fi uitate poate nicicând!

Un colț de casă și grădină (str. Ion Creangă Timișoara)

Aș pleca

Uneori trebuie să plec
Să măsor timpul în alte lumi
Ca și cum nu mi-ar fi de ajuns lumea mea imaginară
Cei peste 100 de metri pătrați ai casei ,grădina cu trandafirii vărgați.
Știu că uneori le-aș muta într-o altă țară
Ca pașii să-mi bată pietrișul mării
Lăsându-mă să mă înnegrească vântul serii,
Aș mânca doar alge și caracațițe prinse dimineața în plase,
Melci de nisip cu trup de mătase,
Fructe cu nume ciudate crescute în iarnă
Și mi-aș arde trupul cu smirnă și-n taină
Aș putea colinda neobosită,năucă în vreme
(Doar m-am născut pe drum pesemne)
Sufletului meu nu i-ar ajunge niciodată îmbrățișările furate,fumate,sărutările alunecoase pe buze,pe umeri, pe spate,
Dar într-o zi,
M-aș opri,
M-aș opri,
Încovoiat trupul meu ar dormi,
Ar dormi,
Și dacă-n somn voi umbla ca și-n viață
Voi ajunge departe,
Voi fi dimineață
Pescar de midii moluște și scoici
Cu ale căror schelete ai să te joci
Și culmea nu știu deloc să înot
Dar m-aș scufunda în valuri cât mai mult
Să pot culege din toate iubire
Albastru și verde
Și soare-n privire,
Aș fi pescărușul sau pasărea de după potop
Care v-ar aduce firul de iarbă,speranță și un pic de noroc!

Tablou din colecția proprie ( Parga Grecia 2011)

De Înviere

Într-o duminică am realizat că trăiesc
Din nou,
Iar,
She’s gonna live forever
Au murmurat pământurile îmbrăcate cu o nouă culoare
Cea a cojilor de ceapă în care fierbem ouăle de Paști,
Mirifică culoare,
Mirifică zi,
Eu mirifică într-o viață
Sperând că mă voi regăsi cu toți ai mei plecați înviați,vii,neuitați,
Stând la masă sau pe iarba proaspăt cosită a raiului,
Eu ascultând nesfârșirea secundelor așteptării
Ei mirându-se de faptul că nu am luat nimic cu mine în afara iubirii,
Clopote,narcise bătute de vânt,
Gând,
Stai la rând pentru împărtășanie!
Te-ai spovedit?
Nu,n-am reușit nici de data asta
Chiar dacă am postit,
Dar mai ales în Duminica de Paști
Nu vă uit,nu vă las,
Să uitați că eu sunt aici pentru voi
Și voi să fiți aici pentru mine,
Să lăudăm lumina ce curge din mine din tine!
De aceea sunt atât de aproape de neamurile mele și zâmbesc
În ziua de Înviere,
Îi adun pe toți laolaltă în casă să-mi laude drobul de miel,ouăle vopsite în tonuri de miere,supa de vițel
Și repetând ca într-o cântare, mătanie adusă din cer:
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
În viața noastră de azi și de ieri.

Penelopez, Gargalianoi (mulțumesc Cati pentru fotografie)

Copilului meu

Îngerii mei s-au pierdut în graba mare în acea zi de februarie cu mult somn și soare
Pentru că atunci când ai venit tu
S-au speriat atât de tare și dintr-o dată
Au căzut,
S-au lovit,
Gurile lor au amuțit și ascultau plânsul tău înserat
Îngerul tău de data asta
A vorbit,
A strigat tare,
Silabele lui semănau cu sunete de trompetă
Duioase
Vârâte în urechea mea internă
Și au rămas acolo
Și s-au făcut o singură silabă eternă.
Pe urmă în timp învățând din nou iubirea a doua oară,
Îngerii mei s-au ridicat din nou cu îngerul tău
Și au învățat să fâlfâie și să scuture aripile
Peste nemărginire,
Eram eu și tu,
Tu și eu, eu, tu și celălalt copil al meu mare, tu și noi.
Copilul meu în timp mi-ai adus atâția îngeri în casă,
Încât uneori duminica numai aveam loc să îi așez la masă,
Îi orânduiam pe unde puteam,
Începeam să-i număr,
Dar erau tot mai mulți cu fiecare an,
Creșteau alături de tine
Și nici nu mă mai miram
Erau ca într-o simfonie
Și cântau într-una
Vară, iarnă
Doar de bucurie,îmi învățau din nou oasele să meargă, gura să postească
Ochii să-mi adoarmă în cele din urmă uimiți
De frumusețea pe care mi-ai dăruit-o și o dărui mereu!
Iar acum că ai crescut frumos și mare
Mi-a rămas timp suficient de privit!

Lara