Pe prag am pus pâine și sare Pentru îngerii mei Să nu flămânzească Să nu mă vorbească de rău Doar cucul îmi face cu ochiul De l-ar apuca deochiul Să-l lovească migrena de primăvară în seară Că nu mi-a cântat Stă și mă privește pe creanga mărului tulburat de frumusețea ivită dintr-o dată Ce spală păcatul de păcat Pământule tu te bucură De ziua aceasta Pământule ce ai fost arat și însămânțat cu bucurie Iubirea va umple marginile tale De iertare de dorință de speranță de mirare de bună vestire în toate În ziua aceasta prima din toate Am învățat despre mine Iar îngerii mei cu burțile pline bucuroși m-au aprobat Într-o zi cu soare voi spăla pragul cu detergentul universal Chanteclair cu miros de cer!
Azi noapte intenționat am lăsat ușa grea de mahon vopsită în gri înecăcios Deschisă, Larg deschisă Și am presărat pe podele pene de îngeri și pene de flori Și eu stau lacomă, întinsă Dar m-ai ocolit și penele alb-roșii le-ai strivit. Nu e timp de tăvăleală! E frig,e beznă afară E jale în alte țări, în țară Se trezesc țânțarii din somn, Cresc răuri, se deplasează pământuri , Urcă prețul la pâine, Mâine, Femeie ai îmbătrânit degeaba pe lume?! Tot ce ai adunat în viață nu ne rămâne! Păi tocmai de-aia te aștept încâlcită, supusă și moale Poate oi fi dorită, Se surpă case,huruie vântul, Se duce ziua odată cu gândul, Mai bine rămâi să jumulim de penele bătrâne îngeri, Le cresc în neștire, le îngreuie zborul, Îl vezi pe al meu, Plânge!
În sufletul fiecărui om sunt zăvorâți doi îngeri Primul pleacă atunci când închidem ochii pentru todeauna Merge și cere loc de casă în rai, Negociază cu sfinții Îmi dai? Măcar un colț în care să pun un pat,o masă, a fost om bun, Nu-i place decât să citească Și-o veioză cu led A iubit mult… Promit vom face economie în aceste vremuri de criză și de curent și de hârtie, Cât mai aștept? Uite îl plâng toți ai lui El nu mai este de mult acolo, Pot să-i spun? Îi vor rămâne cuvinte,rugăciuni și sminteli,copiii?! dar sunt pe drumul cel bun Aici va fi cuminte, Va tace! Ooooooo, nu credeți că e el? În sufletul meu locuiesc doi îngeri Pe primul îi voi trimite la negocieri Pe cel de-al doilea îl voi lăsa aici pe pământ Să păzească ce nu mai pot păzi eu, să trăiască,să zboare ca frunza-n vânt, Îl voi face mai marele amintirilor mele Va fi scrib, prim ministru,temnicer, Dar nu-l găsesc,nu știu pe unde umblă, E cu mine sau pe nicăieri Sau s-a transformat în micuțul om de zăpadă de pe stradă Dar lumea e atât de zorită Nu are timp să îl vadă sau doar îngerii au mai rămas Și așteptăm în tăceri noile primăveri!
Sinaia România 03.12.2022 ( fotografie realizată de Lara Nuțu)
În fiecare din noi este zidită o casă de iubire Alții și-au construit în suflet și pe pământ mai multe case Deunăzi am văzut melci Mulți melci agățați pe tijele de yuca din grădină Erau și ei verzi Dar verzi de lumină Și mă întrebam dacă nu pot și eu să-mi port casa la propiu în mine Asemenea lor Nu aș mai avea nici o factură de plătit Și aș putea în sfârșit să dorm Oriunde Fără grijă Mamă draga mea mamă de ce nu erai melcă Să mă fi născut și pe mine tot melcă Să-mi fi purtat forever young dragostea undeva pe malul Mării Adriatice Mediterane sau Egee O casă albastră limpede cu suflet de femeie În care să îmi adun visele!
Încă ne mai facem promisiuni pentru ziua aceea când cactușii înfloresc Și noi nu suntem acolo să-i privim Ne amăgim sau ne pierdem Printre casele albite de soare Cu bucătării în care acum se coc vinete Se fierbe bulion Și curți în care nimeni dar absolut nimeni nu mai joacă șotron Doar pisici ofilite cu mustăți blegite dorm Iar nouă celor care încă mai iubim Nu ne e somn Și nici nu pregătim conserve pentru iarnă Nu avem unde le depozita Iar cămară e goală nevăruită Las-o așa! Mai bine te strecori lângă mine să te miros Să te țin mică în brațe Cuminte domoală Să-ți pun scoici adunate din timpul trecut La ureche să ascultăm marea Mi-e dor să o aud Cum coboară în apus Și luna cum se uită de sus Și vara… E aici? Sau s-a dus?
Acum sunt hotărâtă mai mult ca oricând să mă iubesc cu tine, La vârsta aceasta ne putem permite orice nebunie, Să te privesc zi de zi cum te plimbi ombilicat cu mădularul dezumflat de inhibiții Pe lângă,în pat,sub pat,în pat Și chiar dacă se rupe vreo scândură ruginită Nu ne mai pasă, Nici unul dintre copiii noștri Nu doresc moștenire un pat cu saltea de mătase, Vor să fie cât mai minimalist Gri dacă se poate ( mie mi se pare chiar dacă e gri nordic trist). Acum putem face sex oriunde și oricum Toate camerele sunt ale noastre, Suntem singuri, Nu avem program de dus,s-au adus copiii de la orele de salsa, fotbal, șah sau franceză, Putem face sex pe dormeză, Pe mașina de spălat vase, Pe podele, Să mă întinzi și să mă penetrezi cum vrei tu sau eu, E o prostie zicala aceea, ,,Bătrânețe haine grele” Cine are nevoie de ceva de îmbrăcat, Dezbrăcată sunt atât de frumoasă Mă pot purta astfel toată ziua prin casă, Doar tu mă vezi Și am tot timpul din lume Să exersez poziții de păsări sau flori ciudate, Să te gust, să te miros, Am învățat în toți acești ani din urmă, Acum sunt mai domoală,mai lucidă, nu mai iau anticoncepționale, nu mai sunt frigidă, De orice prejudecăți m-am dezis Și pot sta cum vrei tu la întins Și poți ejacula oriunde între cei patru pereți( totuși să fii atent la tablourile de pe pereți) Toată viața am aspirat, am dat cu mopul de l-am crăpat Și am un dulap ticsit de rochii care nu mă mai încap, Din care pot face cârpe cu care să șterg parchetul, Și pe tine pe dos Să te leg și pe os, Nu ne deschide ușa casei nimeni Și nu avem programate nici măcar vizite ca la azil, Dă-mă iubitule pe spate În modul cel mai juvenil Debil Și mă scoate Din amorțeală Din senin,😜vezi că se poate!
Am văzut marile piețe ale orașului ticsite de oameni Parcă erau mai mulți ca niciodată, Parcă s-au născut deodată Sau în aceste zile pârjolite și dezgolite,amețite nu se practică activități domestice, Oamenii nu mai dorm împreună, Preferă să se țină de mână pe stradă, Pe la colțurile clădirilor au pus coșuri imense de metal pentru așa zisele reziduuri,cine să se mai înghesui pe acolo, Să se lipească lasciv de ziduri, Oamenii nu se mai țin în brațe, Se cuibăresc atenți în vreun fotoliu de marcă Cu laptopuri scumpe drept iubire, Eu fac yoga între timp și-mi examinez sânii cu uimire Și nu sunt hotărâtă dacă mi-i măresc Sau nu pot, să te întreb pe tine?! Iubi avem bani pe card? Iubi chiar dacă am sânii lăsați și grei de bătrânețe mă iubești? Iubi ai văzut pozele din piață? Casele au ochi de oameni în loc de ferestre Iubi, trăiești, alo, cine mai trăiește? Am văzut marile orașe în care te pot pierde și să nu mai te găsesc!(iubi eu iubesc, tu iubești, el, ea iubește…)
Am fost tânără odată Ai fost și tu tânăr odată Pe vremuri am fost fată nemăritată Nemăritată cu acte sau fără acte sau măritată viața s-a petrecut în alte și alte activități emoții și cuvinte Însă am stat atât de puțin în casa copilăriei mele M-au trimis devreme de acasă Să nu cumva să cunosc mai multe despre jocuri și spații familiare Nu am avut bunici care să îmi facă poftele Nici rochii cu sclipici Dar am avut vară cu miros de iarbă verde sau uscată Cu seri neimaginabil de minunate Au rămas agățate în mine multe mirosuri Mirosul de căpșuni coapte De înghețată De struguri dulci și galbeni ca o ceapă Mirosul înălțării mele nespus de dureroasă Și nu priveam această înălțare în oglindă Dar realizez acum când privesc la fetele mele Că am fost fericită că n-am avut acnee Eram uscată prea uscată Aveam nevoie de iubire Iar când te-am cunoscut Și ai început în vară Să mă privești cu ochi de îndrăgostit M-am făcut mică Și m-am făcut frumoasă Crezi că mai poți să mă iubești Pentru măcar încă un deceniu? Sau să mă micșorez și mai mult până am să mă nasc prin fisiune binară și înmugurire? Poți să mă privești din nou cu iubire E iarăși vară!
Generații de femei mi-au umblat prin casă Fără copii,sterpe de-a dreptul Dar drepte între scândurile de nuc Ale sicriului uituc în pământ( nimeni nu știe care pământ) Eu sunt prima care am dat naștere, Care am făcut facere Din iubire și din dorința bărbaților mei, Eu sunt prima care am crescut două femei, Celelalte care au pășit pe scândurile de parchet de fag apăsat sau ritmat au plecat demult, Nu am auzit despre ele nici un cuvânt Si atunci plină de speranță Fiind singura din casa aceasta imensă care am dat viață Și am luat și iau din viață cât mai mult,mă strădui Să le amintesc pe celelalte plecate(necunoscându-le) Pentru a nu fi uitate poate nicicând!
Un colț de casă și grădină (str. Ion Creangă Timișoara)
Uneori trebuie să plec Să măsor timpul în alte lumi Ca și cum nu mi-ar fi de ajuns lumea mea imaginară Cei peste 100 de metri pătrați ai casei ,grădina cu trandafirii vărgați. Știu că uneori le-aș muta într-o altă țară Ca pașii să-mi bată pietrișul mării Lăsându-mă să mă înnegrească vântul serii, Aș mânca doar alge și caracațițe prinse dimineața în plase, Melci de nisip cu trup de mătase, Fructe cu nume ciudate crescute în iarnă Și mi-aș arde trupul cu smirnă și-n taină Aș putea colinda neobosită,năucă în vreme (Doar m-am născut pe drum pesemne) Sufletului meu nu i-ar ajunge niciodată îmbrățișările furate,fumate,sărutările alunecoase pe buze,pe umeri, pe spate, Dar într-o zi, M-aș opri, M-aș opri, Încovoiat trupul meu ar dormi, Ar dormi, Și dacă-n somn voi umbla ca și-n viață Voi ajunge departe, Voi fi dimineață Pescar de midii moluște și scoici Cu ale căror schelete ai să te joci Și culmea nu știu deloc să înot Dar m-aș scufunda în valuri cât mai mult Să pot culege din toate iubire Albastru și verde Și soare-n privire, Aș fi pescărușul sau pasărea de după potop Care v-ar aduce firul de iarbă,speranță și un pic de noroc!
Lazăr Elena 