Patria mea România

Patria
Patria mea
Pe care o vestesc
De câte ori mă opresc în altă Patrie
Și nu mă rușinez că Patria mea este România Și o vestesc ca pe o mare bucurie
Și mi-e dor în fiecare zi de ea
Și mi-e dor de locul acasă
Și mi-e dor de tine casă
Și de câte ori revin
Cu un suspin de întoarcere Cu ochii înecați în lacrimi de tot ce se grăiește în românește de tot ce înseamnă mame și tați bunici și frați Chiar dacă mi-e sufletul plin de alte frumuseți
De alte pământuri
Știu că locul meu este aici
Știu că numele meu nu poate fi rostit într-o altă limbă
Știu că arterele mele sunt pline de supa de găină cu tăieței cu jumări
Cu cozonaci și cu mucenici
Cu cireșe pârguite în mai
Cu șorici
Că buzele mele cântă colinzi
Că trupul meu miroase a fânețe și brazi
Miroase a Carpați a Dunăre și e albastru sărat și tulbure asemenea cântecului melcului copilăriei
Că mi-l îmbrac în iie
Și sunt atât de frumoasă
Încât numai noi puteam să creăm Pasărea măiastră
Patria le-am dat-o din multă dragoste copiilor mei
Cu genele tinereții fără de bătrânețe și vieții fără de moarte
Patria sunt tot ce sunt eu
Și mi-o duc și mi-o port
Peste tot
Și v-o las vouă s-o duceți mai departe Patria mea România ești tu și voi cei plecați cei veniți în zile voi ce rămâneți cu cuvinte și gânduri în mine rostind aceeași limbă și aceeași iubire

Sunt îndrăgostită

Sunt îndrăgostită
La vârsta mea? (E o tâmpită!?)
Și eu declar cât pot de tare
Da, sunt îndrăgostită de toamna nevestită,
Caldă cu ploi de primăvară,
Cu galbenul din case crud de caisă,
Cu arbori dezveliți și fără de pudoare,
Cu foșnet scurt de frunze în suflet,
Cu struguri cruzi și cu gutui,
Cu coaptele ludăi dulci amărui,
Cu mersul meu anapoda pe străzi
Lăsându-i toamnei sufletul să mi-l culeagă
Să fie ghindă sau castană pe o creangă,
Să-l mângâie în noapte vântul ei,
Să-l ducă în inimi teleleu, în voi, în tot și nicăieri!

De toamnă sunt îndrăgostită, atât de îndrăgostită
Încât mi-aș da din suflet să rămână și să-mi doarmă
Pe brațe și pe pântec și pe ochi, să fie amorțite secundele în ceață, să vă încălzesc târziu în dimineață,
Să fiu eu somn de drumuri castanii
Și somn cu vise roșii printre vii, să întind cât pot din viața mea , noaptea de toamnă, ca o taină cu stele mici și plumburii, cu îngerii pictați în strană, pe cer cu chipuri de aramă, să fiu eu somn și voi în toamnă arbori vii, să îmbătrâniți plini de iubiri!

Timișoara România(anonim)🍂🍁❤️

(A se citi cuvântul vii ca fiind pluralul substantivului vie)

Sfârșit de octombrie cu rime

Se jeluie octombrie în final
Și parcă ar da în cinstea lui un bal
La care să ne invite pe noi toți
Catolici ortodocși fanarioți
Cu îngerii pe post de toboșari
Sau poate vreți să fie ospătari
Să ne servească în cupele înalte de cristal
Iubire liniște sau ceai
Să picotim să stăm înmărmuriți puțin în toamnă
Să o cinstim să o aplaudăm ca pe o doamnă

Și să privim cum noaptea se coboară
Duios molatic lin pe scară
Și-și pune cizmele cu gulerul de blană
Pufos și cu miros de slană
Pe întreg orașul meu
Cu case galbene de somn
Pe apele lui verzi albastre
Pe ponton
Pe bicicletele încețoșate ruginite
Pe vise și pe suflete lihnite ce vor iubire și nu dorm!

Timișoara România

Melancolie de toamnă

Puține suflete mai sunt îndrăgostite în toamnă
Puține picioare cu cizme de gumă murdare mai sar în ochiurile de ploaie
Printate în zgura străzilor ( asfaltate demult de comuniști de oameni triști ce țineau strâns în ochi sudalme și sudoare speranță și candoare)
Puține palme mai țin castanele despletite de taine
Puține suflete mai iubesc timide
Și se țin în brațe sau fac sex în firide
De case de pe care cade tencuiala
Îngustă și bizară
Cu gust de cafea de cicoare moale și amară
Puțina sfială de a sta înghesuită în tine
Dispare încet ca un apus dintr-un gadget
Propus acum în valuri
Puținul tremur ce-l mai am
Din trupul tău
Pe trupul meu vlăguit și cuprins de sărutări neinstagramate
De mângâieri încete și nedownloadate
Puține suflete rămân acum în toamnă
Gripate virusate și cu toane
Și mai încearcă să rămână treze
Cu inimele prinse în zile
Și vorbele scrise în grile:
Adevărat sau fals
Sau varianta trei sau varianta patru cu mai multe răspunsuri sau să o lăsăm baltă și mergem la teatru au mai rămas puține scene neatinse nici de noi și nici de vreme sau te invit la dans acolo în pădure pe o margine de șanț…sau toamna asta cu miros de puțin divin ne dă șah mat din plin!

Gărâna România județul Caraș Severin ( fotografie realizată de Lara Nuțu octombrie 2021)

Sfârșit de vacanță

Cât de adânc în oceanul Antlantic
Cât de adânc
Mă pătrund în tine
În albastru și verde
Doamne cât de bine și amorțit și liniștit îngerul meu visează cocoțat pe valuri dansează
În timp ce eu mă scufund în calima să-mi ducă visul mai departe și inima
Îi fac cu mâinile mele semne
Îngerului
Semne cu mâinile mele crescute în nisip și în lavă
Dar cine să le vadă
El e atât de preocupat să consume rom alb gin și daquiri
Și algele și scoicile îmi sug sângele ca vampirii și nu-mi mai rămâne decât să îmi las sufletul meu de bun rămas în Oceanul Atlantic în hăul plin de mister la granița dintre umbre și cer!

Fuerteventura, Insulele Canare

Uneori

Uneori obosesc și eu
De puține ori obosesc
Și atunci mă vâr într-o cochilie
Sau într-o chilie de maici
Sau mă prefac într-un cerb
Purtându-mi frumusețea de zile în adâncul lumii
Până mă pierd,
Visez!
Cu sufletul visez
Și mă răsfir într-un nor călător
Plin de dor
Deasupra … tuturor!

Vulcanul Timanfaya Rezervația naturală Lanzarote Insulele Canare

Poezie doar pentru tine

De exemplu rămâne o parte din tine banală în mine
În cele mai mărunte gânduri și gesturi din zi
Mereu oricât aș alunga-o
Uneori zăresc lingurița de cafea lăsată anapoda
În dimineață când mă trezesc alături de
Cana lălâie cu gust de gutuie al trupului tău
Șoșetele aruncate sub pat și mirate când le strâng cu dispreț și mă eeeenerveeez
Dar în același timp
Gândesc ca o prematură și pură făptură
Că ce m-aș face dacă într-o zi tu pur și simplu te-ai topi
Eu care beau de-o viață cafeaua neagră și amară de-mi răsfață creierul atent și zevzec și absent
Aș dona când tu n-ai mai fi lingurițele din casă
M-aș zăpăci și aș umbla fără șosete
Când tu n-ai mai fi
Și aș rămâne somnoroasă în zi
Fără statistici și fără de gesturi nimicuri prostii
Și aș vorbi singură aș exersa grimase
Nepricepând jocul de snooker de la terase
Sau m-aș eterniza în poziția de nufăr
Și aș visa că de iubire mă scutur
Ca de o boală misterioasă și rară
Și aș rămâne pustiită și goală fără de dragoste dacă n-ai mai fi tu!

Miramar Del Mar Lanzarote Insulele Canare

Poezia a patra de toamnă

Să-mi pui o întrebare tu,
O singură întrebare
În ziua în care vara se trece, moare,
Se jeluie copacul și-și flutură în lumină
Frunzele sale albe de ceață și a lui splină,
Mi se-ncovoaie-n spate
Mă apleacă, mă cocoașă,
Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă,
Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade
Iară pe zile septembrie se sloboade
Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași
Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire
Și parcă ascultându-i
Mai, mai că-mi vine,
Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri
Să mă preschimb în fluturi
Și în ambrozie amară,
Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!

România Baia de Arieș , Valea Ciorii, Muntele Simulești , fotografie realizată de Alina Buliga

Poezie despre seri

Serile mele, nu sunt toate la fel.
O seară are chipul vesel, rebel,
Una, față encaustică
Pierdută demult și mistică.
Într-una din aceste seri mă pregătesc intens,
Mă fardez și-mi pun blush
Cremos, pe obraji, fond de ten și ruj roșu intens,
Pe buze, ruj de ieșit și hoinărit prin oraș.
Dar tu mă prinzi frenetic,
De teamă să nu mă pierzi pe străzi
Și mă iubești demonstrându-ți încă o dată vitejia printre viteji.
Iar în alte seri mirosind a sarmale, a tocăniță și a friptură de pui,
Mă înghesui în baie tandru îmi spui,
Că miros atât de lasciv, atât de bine,
De parcă dragostea mea ți s-ar vârâ în intestine.
Serile mele nu seamănă deloc una cu cealaltă,
Pe unele le muncesc, le oblojesc
Și le târâi în gărzi,
În unele citesc asiduu
De parcă luna ar sta strecurată în cărți
Dar serile mele au în comun
Toate , mirosul de fum
Al țigărilor mele, suave și tari
,,Reach for a Lucky instead of a sweet”
Țigările mele Lucky Strike cu care mă mint
În serile mele și mă alint !

Timișoara, Cartierul Traian( într-o seară savurând un pahar de gin și de vorbă)

Poezie pentru Adelina

Vreau să fii fericită, ți-o spun de fiecare dată când te văd

Și te văd atât de puțin, uneori timpul se revarsă ca un pahar de vin plin

Mai tot timpul ești plecată, te-ai îndrăgostit de ocean, de neliniște,de pietrele albe ce seamănă cu racii cu cleștii înfipți în sufletul tău până în dinți

Sufletul ce ascunde secundele efemere ce dispar

Asemuite cu un dar pe care-l primești , același împodobit cu fundă roșie sau mov,

Cu care mai apoi când ți-e dor de toate ți-o legi ca o neroadă în părul tău de soare copt, și-ți repeți : Vreau să fiu fericită și nu pot

Și eu îți strig de departe : fericirea e în tine, doarme,sforăie, plescăie din buze în ritm de meduze, dusă în visări, trezește-o,nu mâine, ci acum când tu ești la mari depărtări!