35

Uneori aș vrea să fiu în pielea ta
Să fiu eu vacă,
Să stau, să privesc timpul
Să rumeg iarba de peste tot
Și gura să-mi tacă.
Să alung răutăți, și uri, și lacrimi,
Cu coada vânturând în lung și în lat,
Așteptând văcarul să vină
Să mă ducă la adăpat.
Dar în loc de apă, aș bea doar iubire
Și sufletul mi l-aș umple cu cerul de vară cu stele,cu vânt și ploi repezi
Să mi-l pierd printre ele.
Aș visa toată ziua în verdele pășunii, printre margarete și ciulini,
Aș strivi cu limba tăunii
Ce mă-nconjoară haini,
M-aș tăvăli în noroiul din baltă cu ugerul plin,
Și-aș străbate kilometrii din poartă în poartă cu muget și alin.
Uneori aș vrea să fiu eu în pielea ta,
Să fiu vacă,
Dacă aș putea să mă mai nasc o dată,
Să mă strecor în munți, în înalt,
Să smulg firul ierbii, să-mi scald,
Vocalele și consoanele ițite în zor,
Să mă pierd în strigătul lor plutind printre nori!

Retezat, vacă la păscut

În patul meu

La mine în pat
E loc acum doar pentru tine
Și cockerița noastră bătrână
Cu blană moale de lână.
Înainte vreme, mai veneau și fetele mele,
Să-mi arate noile instantanee de pe instagram,
Noile pulovere sau sutiene.
Mai făceam și câte o analiză literară( la științele reale nu mă pricep)
În ceas ascuns apus de seară
Iar când erau mici, mici de tot
Săreau în pat și peste tot
Și mă strigau într-una de parcă mi-ar fi pierdut mirosul și urma.
Și într-un târziu la mine în pat eu am să zac,
Leneșă și vulgară,poate îmi voi aprinde și o țigară,
Și-mi voi întinde apreteala cearșafului alb,
Cu miros puternic de înălbitor
Gândindu-mă că poate am să mor,
Într-o zi,
La mine în pat!

Hazel, cockerița noastră

Poezie de sfârșit de iulie

Și iulie s-a dus
Atât de repede
Parcă l-am ascuns
Sub fusta de in
Parcă mai sus de tivul de mână cusut,
Printre broderii și miros de grâu copt și lavandă,
Parcă nu se mai poartă acum iulie,
S-au stors și cireșe
Ne-am colorat și obrajii cu roșu carmin
Rumeniți în soare,
Parcă, în iulie nu a mai fost deloc răcoare,
Poate în augustul care va veni
Vom iubi
Vom iubi
Și voi ști, să te privesc mai mult
Și să-ți mângâi sprâncenele negre de stuf,
Voi strânge mai mult vara la piept,
În timp ce te aștept , franjurându-mi fusta de in cu miros de pepeni și vin,
Strivind cu tălpile goale torace și inimi de greieri,
Greieri ce-mi dau târcoale
În nopțile puțin mai lungi
Ca să-mi ajungi,
Să mă satur de tine
În augustul ce vine!

Fotografie realizată de Mălina Magda

,,Poezie pentru cei care nu vor să îmbătrânească”

Mă opresc din iubit
Din iubitul din tinerețe,
Parcă uneori avea mai multe fețe,
Parcă făceam acrobații atunci și coapsele le desfăceam mai intens, mai tare,
Parcă uneori mi se topeau oasele de atâta încleștare.
Învăț un nou iubit de data aceasta
Pentru așa zisa vârstă a treia,
Menopauzată,
Improvizez o nouă poziție, de ,,nefată”
Și constat cu uimire că unghiul perfect al coapselor mele,
Trăiește mut de uimire în hipocamp
Și-mi amân RMN-ul
Într-o altă decadă
Și cad,de-a dreptul mă scufund în adâncul trupului tău
Să te caut
Mirată și tânără încă te caut
Nărăvașă, topită pleiadă
Eu sunt,
Forever!

Biserica Sfântul Nicolae, Densuș, județul Hunedoara, România

Poezie pentru cei plecați la mare


Iubire,
De ce lovești marea cu stele?
Ai să te împiedici în ele
Si rănile nu știu să ți le îngrijesc
Eu pot doar ziua lungă
Să o îmbrățișez.
În trusa de urgență
Bandaje de tifon nu mai sunt,
E doar o sticlă goală de alcool
Și un cuvânt
Și nici tinctură brună
Și nici leucoplast
Să pun pe a ta gură
Sau pe al tău obraz
Așa că, stai cuminte
Așază-te în hamac
Bea una,sau două beri cu gheață
Privește cu nesaț
Cum marea mea te înhață
Și te îmbată, cu albastru, verde și topaz
Și te încinge cu briza albă și sarată
Iubire, nu mai lovi cu stele
Înoată pân’ la ele!
Chiar dacă sunt atât de sus
Atât de departe
Eu voi fi mereu lângă tine!

Marea Neagră România( fotografie realizată de Georgiana Popa iulie 2021)

Poezie pentru Adelina

Vreau să fii fericită, ți-o spun de fiecare dată când te văd

Și te văd atât de puțin, uneori timpul se revarsă ca un pahar de vin plin

Mai tot timpul ești plecată, te-ai îndrăgostit de ocean, de neliniște,de pietrele albe ce seamănă cu racii cu cleștii înfipți în sufletul tău până în dinți

Sufletul ce ascunde secundele efemere ce dispar

Asemuite cu un dar pe care-l primești , același împodobit cu fundă roșie sau mov,

Cu care mai apoi când ți-e dor de toate ți-o legi ca o neroadă în părul tău de soare copt, și-ți repeți : Vreau să fiu fericită și nu pot

Și eu îți strig de departe : fericirea e în tine, doarme,sforăie, plescăie din buze în ritm de meduze, dusă în visări, trezește-o,nu mâine, ci acum când tu ești la mari depărtări!

Mariei

Te-ai născut într-o zi
De luni sau de marți
Vezi, asta nu te-am întrebat niciodată
Sau poate duminica sau sâmbăta
Sau miercuri sau joi
Doar tu și mama noastră moartă sau sora cealaltă mai mare plecată demult o știu
Poate am să aflu odată și odată
Când o să vorbim și de tine
Pe un alt drum șerpuit și nebun,dar
Știu și toți o spun că tu râzi mereu , ne porți de grijă la toți cei rămași și cei duși
Chiar dacă genunchii ți-s frânți și supuși
Știu că dintre noi trei fetele tu ai râsul cel mai frumos
Și sufletul cel mai smerit și plâns și duios
Poate de aceea îți scriu să-ți întorci zilele cu susul în jos
Cu josul în sus
Într-un vis doar al tău,
Roz, sau roșu sau bleu!

Reverie

Îngerul meu fuge
În depărtări
Înoată în mări
Mai suie un munte
Cuminte
E îngerul meu
Stă plin de el
Într-un ungher al casei
Atârnat pe perete
Printre tablourile cumpărate la licitații
Și fotografii colorate din vacanțe
Și nu mă lasă să-l vopsesc în alb
Așa cum se cade să le steie îngerilor
Îmi spune de fiecare dată
Când înmoi trafaletul
În ploi
În var
Că n-am habar
Că pe lume îngerii
Împrumută culorile locurilor în care noi am fost
Și nu vede de ce ar avea rost
Să renovez casa
De fiecare dată
Când mă întorc de unde am fost plecată
Pereții mei nu au voie sa fie decojiți de lumină!

Sat Râu de Mori , județul Hunedoara, România

Mă iubesc

Mă iubesc cu bărbatul cu piele ridată de soare de vreo două decenii
Am încercat să-i pun puțină culoare iubirii
Să-i dau soarele din Tropicul Racului
Ca el bărbatul meu să nu se mai îndrepte mereu spre Polul Nord să-și înghețe sentimentele în calotă
Ori de câte ori i se înecau vuind în glotă
Amândoi devenind disfonici și ironici
În momentele de grație ale aurorei boreale
Străduindu-ne
Să ne arcuim, să ne unduim în mișcarea iubirii trupurile
Căutând mereu viața
Într-o lume a noastră mai mică , pitică
Dăruind o lume de cele mai multe ori uriașă, mai mare
Răsucind-o înspre Tropicul Capricornului
Încă două decenii, în vară, în soare,doar cu bărbatul meu , regăsind în visare ce am pierdut amândoi în timpul de dinainte de potop și încălzirea globală!

Marea Neagră ( fotografie realizată de Liliana Drăghia)

Poezie de duminică

Ce ai făcut cu dragostea mea uitată în timp
Azi cerul are culoare de iulie
Caldă
Mai albastră decât irisul copilului meu mare
Cât de mult te-ai împrăștiat în mine
Nisipându-mă pe tot întinsul lumii ăsteia
Plecată la plimbare…
Hei, amintește-ți de prima îmbrățisare refulată undeva …
Până și Alzheimerul poate fi învins prin iubire,fără tristețe, fără hapuri, fără resemnare, scăldându-l în necuprinsul spațiului nostru în amintire, în mare…

Lanzarote, Insulele Canare ( fotografie realizată de Adelina Iacobuți)