Ramona

Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!

Noiembrie de ploi și iubire în Amsterdam


Rătăciți in ploaia din Amsterdam
Asteptăm să înflorească laleaua
De un roșu aprins
De sânge, clocotit,
Nestins,
Savurăm prăjiturele
Mititele,
Cu arome de cocaină,
Pudrate din belsug
Cu zahăr brun de trestie
Uitate in ploaia din Amsterdam.
Bărbați grăbiți mă înghiontesc
Trupul meu nu -i ademenește,
Miroase a vară.
Surprinsă rămân
Când iubitului meu ei îi șoptesc vorbe neînțelese la urechea lui bleagă
Astupată cu ceară.
De aceea el îmi zâmbește
Și-mi arată casele înguste cu ferestre fără perdele,
Roțile de cașcaval
Și tablourile gri cu cartofii lui Van Gogh.
De dragoste,de multă dragoste
I-aș reteza și lui urechea
Să rămână și el neuitat
Și rătăcit în ploaia din Amsterdam
Câte un pic …
Plouă acum cu sufletul curat…
Vezi și tu?

Fotografie realizată de Andrada Pătruca

Iubitul nostru, Noiembrie


Astăzi toamna m-a întrebat de tine,
Ce faci?
Dacă-ți este bine
Sau te înmoaie ploile ei din amiază,
Dacă te înnoptează luna gălbuie din tei,
Dacă te ceartă aripi de frunze
Dacă ceața te mai ajunge și acoperă urma pașilor tăi,
Dacă vântul te strănge în brațe,
Dacă de toamnă ți-e cald sau ți-e frig,
Sau eu te mai uit sau te mint?
Astăzi i-am spus toamnei că ești bine,
Că încă mai ești îndrăgostit de mine,
Că încă mă mai străngi în brațe, mă ții pe genunchi, mă săruți,
Mă ierți, mă alinți, mă privești,
Mă asculți,
Mă aduni în inima ta și o acoperi cu vânt, ploi și frunze,
Și stele!
Astăzi alerg printe ele
Numărând distanțe și zile
Pitite în casele orașului meu, roșu de iubire.

Pictură realizată de Maria Onica

Fuior de toamnă se desprinde din noi
Cerul urcă sau parcă coboară uneori,
Lin mă fură zborul unui bărzoi, rătăcit.
Busola mea de călătorie e pusă în sertar,
N-am cum să-i arăt sudul
Unde acum soarele mocnește
Gândul meu zboară în Nord
Și se topește.
Îi zâmbesc păsării și ridic neputincioasă din umeri
Îi șoptesc duios că eu voi rămâne,
S-o aștept în timp mai bătrâni, amândoi,
Și dintr-o dată sufletul meu își întinde aripile,
Zboară, sunt și eu bărzoi
Rătăcit, într-o țară!

Autor: Maria Onică