Lăudat să fie pământul pe care calci Tu Apăsarea tălpilor tale o aud Mă plec în genunchi Pe cărarea Pe care o voi împrejmui Cu lacrimile mele de recunoștință. Voi sădi trandafiri roșii atât de roșii Cu care voi înconjura zidul tăcerii Tu vei rupe petală cu petală și copiii noștri și toate neamurile noastre până și morții noștri vor șopti rugăciuni Cu mâinile cuprinse în tremurul rugăciunii Vor pune roze Iar spinii vor rămâne spre aducere aminte Ție Care ne-ai spus Iubirea cu cât e mai mare Cu atât mai mult doare Nu mă uita Și sloboade-ți privirea Atunci când voi merge pe cărare Dumnezeul meu! Voi fi în viață trandafir Mă voi strădui să fiu! Coroană de trandafiri am să port.
Black Rose ( Belu-Simion Făinaru The Void of Silence Muzeul Național de Artă Timișoara 17 Noiembrie 2022)
Vinerea se ung trupurile cu ulei de iasomie Mie Mi se face poftă de tine În fiecare zi din mai, În fiecare an Mă reîndrăgostesc de ce am. Sunt absolut sigură că Dumnezeul meu îmi vorbește cel mai mult la sfârșitul primăverii, Îmbătată,năucă, sedusă de frumusețea a ceea ce crease, Flori de curcubee, Flori de mătase, Vocale de păsări, Stele, Și mă ispitește din nou, În fiecare zi de mai, În fiecare timp al lui și-mi dăruiește bucuria, încântarea de a avea acest sfârșit de primăvară Cu mărinimie. Mie Mi se face dor de tine Și-ți murmur acest dor în urechea ta albă, În timpul meu Supusă,spunându-mi rugăciunea de mulțumire Pentru iubire!
Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri Să-l plouă pe stradă, Să-l plouă cu meri, Să-i cânte vântul roșiatic și lung, Să-l mângâie luna Când se prelinge în umbre pe pământ Să-l pun la vedere, Mirați să se întoarcă copiii Să întrebe de unde e el, Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu Că a venit doar cu mine, În suflet mi-a stat Și i-a fost atât de bine Încât de iarna trecută a noptat A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu Și a plâns că n-o poate atinge, Dar i-am povestit eu Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin, Să-i arăt cum se stinge frunza, Și ciorile cum ne vin, Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin Cu mine ,cu el omul de zăpadă Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!
În prima imagine am deosebita onoare să v-o prezint pe artista Ramona Maria Ciuca.Anul acesta Ramona a expus la Galeria EKKA MOOR , Madrid , Spania, la Cluj în cadrul expoziției Primăvară cu Parfum de femeie, la Veneția în cadrul expoziției ROMANIAN ARTIST IN ITALY iar în momentul de față la Biblioteca Națională a României !În cea de-a doua imagine vă prezint tabloul realizat de Ramona, Omul de zăpadă(omul de zăpadă al meu și al Ramonei😌)Am scris poezia ,,Oameni de zăpadă” publicată anul trecut pe acest blog ,iar Ramona a pictat pur și simplu în maniera ei caracteristică și desăvârșită cuvintele. Mulțumesc Ramona!🤗
Rătăciți in ploaia din Amsterdam Asteptăm să înflorească laleaua De un roșu aprins De sânge, clocotit, Nestins, Savurăm prăjiturele Mititele, Cu arome de cocaină, Pudrate din belsug Cu zahăr brun de trestie Uitate in ploaia din Amsterdam. Bărbați grăbiți mă înghiontesc Trupul meu nu -i ademenește, Miroase a vară. Surprinsă rămân Când iubitului meu ei îi șoptesc vorbe neînțelese la urechea lui bleagă Astupată cu ceară. De aceea el îmi zâmbește Și-mi arată casele înguste cu ferestre fără perdele, Roțile de cașcaval Și tablourile gri cu cartofii lui Van Gogh. De dragoste,de multă dragoste I-aș reteza și lui urechea Să rămână și el neuitat Și rătăcit în ploaia din Amsterdam Câte un pic … Plouă acum cu sufletul curat… Vezi și tu?
Astăzi toamna m-a întrebat de tine, Ce faci? Dacă-ți este bine Sau te înmoaie ploile ei din amiază, Dacă te înnoptează luna gălbuie din tei, Dacă te ceartă aripi de frunze Dacă ceața te mai ajunge și acoperă urma pașilor tăi, Dacă vântul te strănge în brațe, Dacă de toamnă ți-e cald sau ți-e frig, Sau eu te mai uit sau te mint? Astăzi i-am spus toamnei că ești bine, Că încă mai ești îndrăgostit de mine, Că încă mă mai străngi în brațe, mă ții pe genunchi, mă săruți, Mă ierți, mă alinți, mă privești, Mă asculți, Mă aduni în inima ta și o acoperi cu vânt, ploi și frunze, Și stele! Astăzi alerg printe ele Numărând distanțe și zile Pitite în casele orașului meu, roșu de iubire.
Fuior de toamnă se desprinde din noi Cerul urcă sau parcă coboară uneori, Lin mă fură zborul unui bărzoi, rătăcit. Busola mea de călătorie e pusă în sertar, N-am cum să-i arăt sudul Unde acum soarele mocnește Gândul meu zboară în Nord Și se topește. Îi zâmbesc păsării și ridic neputincioasă din umeri Îi șoptesc duios că eu voi rămâne, S-o aștept în timp mai bătrâni, amândoi, Și dintr-o dată sufletul meu își întinde aripile, Zboară, sunt și eu bărzoi Rătăcit, într-o țară!
Lazăr Elena 