Urare de Anul Nou

Ce aștept eu, ce așteptați voi de la 2021?
Aștept bine, așteptați numai bine,
Aștept, așteptați să vină
Zile cu soare, zile senine
Cu ploi albastre și roz
Cu luni albe răspândite printre astre purtând numele noastre,
Terase cu flori și privighetori,
Cafeaua aburind printre ele, clinchet de pahare cu vin
Sau halbe cu bere, și vorbe rostite , strângeri de mână în stele.
Îmbrățișări multe, săruturi nenumărate, zâmbete, sănătate,
Prietenii alături de noi,iubiri căutate sau regăsite printre nori.
Aștept și așteptați să avem alți ochi,feriți de deochi de frumoși și buni ce suntem cu care să ne privim noua casă
Cu brazi și ienupări oglindiți în fereastră
Noul motor,
Noua mașină , un Ferrari de lux sau un Volvo de dus și plimbat în munții Retezat,
Un copil nenăscut sau născut, adoptat,cu suflet de Marie curat,
Un cățeluș sau o pisicuță cu blană de urs sau de pluș,
O croazieră sau o vacanță de vis,o licență de scris, un majorat de sărbătorit, un nou job, sau o nouă promovare,
Muuult binemeritata pensionare,
Un iubit sau o iubită, o liniște de nedescris într-o clipă.
Multe aștept și așteptați,
Dar,să-i spunem anului 2020 ,că nu-l uitați
Că am învățat să ne cunoaștem mai bine,
Că unii dintre noi am devenit îngeri de suspine,
Îngeri albi pe pământ
Că scriem poezii, basme pentru copii, că așternem pe pânză imagini de vis sau zmee de hârtie,
Că am crescut măreț și cumsecade în înalt,
Că am știut la bine,și mai ales la greu,să fim împreună
Și vom rămăne în 2021, la fel, iubind mereu!

La muuuuulți ani!

Poezie de sfârșit de an

,,Ascultați toți cei ce locuiți în lume”
Mi-ar place să vă cunosc secunda pe care o priviți cum înghite
Bucuria,surâsul,strângerea de mână furișată,iubirea uitată, mâncarea arsă pe aragaz,
Cartea cu colțurile îndoite în mod grotesc și firesc,
Pantofii creați de Mihai Albu sau Mihaela Glăvan,
Secunda ce plimbă câinii în lesă sau bărbații bătrâni ce-și permit o metresă sau vecinii mei singuri de peste drum.
Ascultați voi toți ce locuiți în lume,
Mi-ar place să vă cunosc, să vă iubesc,
Să vă aștept să bem o bere rece la terasă , sau un ceai de gălbenele molâu și ascet,
Mi-ar place să știu mai multe despre voi, despre cât de triști sau fericiți , sau entuziasmați sau drogați sau smeriți sau plecați ,vă trăiți secunda,
Secundă diferită mult sau asemănătoare cu a mea,
Mi-ar place să facem schimb de secunde măcar o dată sau măcar să v-o iau sau să vi-o dau cu împrumut,
Sau voi să mi-o îndatorați mai mult, Secunda plină de viață…

Fotografie realizată de Cătălin Petrișor Tamaș (Caraș Severin România)

Colind despre inimi


În mâini țin inimile voastre
Fulguite a nu știu câta oară
De prima zăpadă,
Ce înfășoară drumul pe care mergeți
Lăsând urme pestrițe de jivine, divine
Adulmecând în ceas de noapte
Iarna ce vine.
În mâini țin
Inimile voastre,
Topite de strigăt, adormite în vise,
Colorate în alb de zăpada sfântă ce cade din înalt.
Troienite sunt inimile voastre
Ce trăiesc și nu îngheață,
Îngerii le împodobesc chipul
În joacă cu iubire și pene,
De aceea eu țin acum inimile voastre ca semne
Puțin câte puțin, le alint, le colind
Peste vreme,
Le încălzesc în pumni
Și apoi le răsfir să ardă în lume
Să fie lumini!

Fotografie realizată de Tamara Gajac(12 ani)

Decembrie

Decembrie ne ia zilele și le transformă în globuri de cristal, de mătase, de catifea, albe, argintii, vii,
Nopțile ni le ia și ni le duce și le transformă în turtă dulce, cu nuci, stafide și ghimbir,
Cuvintele le scaldă în vin roșu și dulce, fiert cu scorțișoară și cu aromă fină de măr și portocală,
Și-n pledul inimii ne pune foc viu, roșu și negru de tăciune
Și pe spinarea gândului supus
Colindul urcă până sus, cuminte,
Și așteptăm să vină în dar
Îngerii albi cu ochii mari să scuture vise și flori, să ne prefacem în ninsori
Să ningem neîncetat în lume ninsori de oameni fără nume

Fotografie realizată de Daniela Munteanu

,,Revoluția de la Timișoara”azi la Timișoara mâine în toată țara


Tineri
Liberi
Îndrăzneală
Să ceară
Au vrut n-au știut
Gloanțe
Tăcere
Durere
Strângeri de mână
Să apună
Comunism
Bis
Abis
Vis
Pentru totdeauna
Să piară
Să moară
Urne rotunde
Albe
De ceară
Plânsete de mamă
Iarnă
Clopote
Catedrală
Piață
Victorie
Urlete
Paiață
Gemete
Vaiete
17
18
19
Armată
Și fraieri
Copii
Fără tați
Legați
Uciși
Sfâșiați
Tineri
Liberi
Generații
Damnați
Oase strivite
Cruci înnegrite
Lacrimi
-Să taci!
Urme lăsate
Uitate
Minciună
Adevăr
Crăciun
Carne de tun
Galbenul fum
Rotocoale
Viețile goale
Aduni
Revoluții
Soluții
Drum bun
Gloată!
Cinste
Onoare
Cine mai moare
Acum?
Crizanteme
Trandafiri
Steaguri
Coroane
Ură
Lacrimi
Ne rămân
Averi
Nicovală
Ciocane
Președinți
Baroni
Securiști
Și sudalme
Aplauze
Ovații
Donații
Lumea din urmă
Și cea viitoare
Treizeci și unu de ani
De lupte,
Speranță
Și soare
România cea mare
Trăiască
Trăiască
Trăiască…om bun!

Victorie

Poezie pentru o viață

Când îți pui inima adusă în decembrie de sufletul mamei rămas în Godinești,
Când îi spui inimii tale să asculte inimi, să iubească, să iubești
Când îmbraci cu zile nedormite inimi bolnave, fulguite, ceruite cu ceară și roșu de primăvară,
Când îi șoptești inimii psalmi și rugi, spovedanii liturghice și cruci,
Când păzești inimi, când le croiești, când le șoptești, le scrii poezii,
Când învii și le oblojești și sunt sute și mii,
Noi îi spunem inimii tale
Să se împodobească cu stele și pace, cu îmbrățișări, amintiri și busuioace,
Cu strângeri de vise, pentru anii ce vin
Pentru tot, pentru cerul albastru, cuvinte, mulțumiri, taine sfinte, îngeri și oameni senini,
Inimii tale îi spunem,
Să rămână tânără și neprețuită,
Trăind mereu, neîncetat, clipă de clipă!

Oameni de zăpadă

Tablou realizat de Ramona-Maria Ciuca. 10.12.2020
Ramona-Maria Ciuca,
Iubesc joaca, iubesc să trăiesc, iubesc arta și natura.
Pictatul pentru mine e locul în care timpul si spațiul nu mai există, decât emoții, culoare și pasiune.
Locul în care mă simt atât de liberă unde nu există compromis și nimic nepotrivit.
În curând o să apar într-o revistă internațională (Madrid, luna martie). Am onoarea de a fi singura româncă și a-mi reprezenta țara.
Am 33 de ani si jocul continuă.

Să fim azi doar oameni de zăpadă,
Să stăm nestingheriți, cuminți pe stradă,
Pe alei, printre copacii despuiați și goi,
Cu ochii negri de tăciune,
Pe cap să ni se pună oale ciuruite și bătrâne,
Și șaluri roase de molii cenușii
De mâini fierbinți și albe de copii.
Și gândurile noastre să cuprindă
Golul din viață și de gheață ca-ntr-o ghindă,
Să uităm de taxe, de promisiuni, facturi omise,
Să stăm cuprinși de vise, înțepeniți și fără mâini
Doar să privim la stele și minuni,
Să nu mai alergăm cu măștile pe gură
Făcând cumpărături fără măsură,
Să așteptăm ca soarele să vină,
Să ne sărute, să ne aline,
Să ne topim încet, încet în taină,
Tăcuți și singuri fără spaimă,
În picuri roz de nori purtați în vânt,
Noi, oameni de zăpadă pe pământ,
Și-n urmă să rămână
Inimile noastre roșii împreună,
Pe stradă, cuminți , nestingherite printre copacii despuiați și goi,
Mâine când iarna noastră doar va ninge
Iubiri și șoapte și culori!

Sunt Everest

Fotografie realizată de Călin Leucuța

Am fost plecată multe zile într-o țară
Țara bolnavilor de covid,
Țară cu soare arid,
Și cer fără stele,
Credeam că eu sunt singura stea printre stele,
În țara aceea, noi umblam rătăciți cu plămânii sufocați
Fără oxigen,
Cu plămâni pozitivi care gem,
Cu plămâni care cer
Care cer într-una și nu primesc răspuns,
Spuneam că uneori mi-e de ajuns,
Că e destul,
Dar în țara din care plecasem
Erau prietenii mei negativi,
Erau îngerii mei lăsați acasă,
În plâns și speranță,
Care-mi strigau: ,,Nu te lăsa, ești puternică, ai să treci și peste asta!”
Uneori ajungeau la mine frânturi de rugăciune, de bine,
Unele silabe rostite în gând, țipând ,
Promisiuni, amintiri, mesaje, convorbiri.
Parcă plămânul drept mă lăsa,
Iar cel stâng, mă privea cu inima mea
Și inima mea și a voastră negativă mereu se atrăgea,
Și secunda polarizată astfel, se făcu iar de oxigen,
Și azi numai gem,
Și azi trăiesc și iubesc
Și știu că sunt supraviețuitorul acestui pământ,
Că pot să mai strig,să râd și să cânt,
Că sunt Everest!!!

Poezie despre numele noastre

Fiecare loc, sau oraș, sau cătun din lume
Are ca și patron ocrotitor
Un sfânt, un arhanghel,
De parcă locuitorii pământului
Ar parcela cerul și raiul.
Oare acolo sus
Stelele și galaxiile și nebuloasele
Și câte alte corpuri cerești ar mai fi,
N-ar trebui să poarte numele noastre?
N-ar trebui să le cheme
Nicoleta, Maria,Adelina,Daniela, Nicolae
Ramona,Valentina,Adina,Patricia,Mihai
Florina,Liana,Andra,Andrada,Gabriel
Claudia,Liliana,Monica,Sofia, Cantemir
Doar noi și numele noastre purtăm iubiri!

Tradiționalele bețe de Moș Nicolae (fotografie realizată de Ioana Pop)

Decembrie

Decembrie, ar trebui să poarte numele Maria,
Fără de ea, neaua nu ar mai fi nea,
Nu am sărbători Crăciunul,
Nu ar fi ziua împodobită cu beteală și crengi de măr țesute cu fire de urzeală,
Nu ar trâmbița îngerul Gabriel,
Nu am colinda cu lerui ler,
Și nu am zdrăngăni,
Clopote de aramă,
Nu am înverzi ieslea casei noastre cu smerenie și taină,
Nu am iubi,
Nu am posti,
Nici nu am ști
De lumina aleasă
Și steaua rămasă în locul ei pe câmpia de mătase a Betleemului,
Maria, ar trebuie luna aceasta de iarnă rebotezată,
Când ne promitem să fim mai buni,
Să nu ne certăm, să ne iertăm,
Să adunăm imnuri, cântări, slavă și rugi în inimile noastre
Roșii de speranță, de încredere,
Și de mai bine, ninse și albe în iarna ce vine!

Israel, tablou realizat de Bracha Brym-Lavee