Parcă

Mi se strecoară în noapte albul dulceag de zăpadă a mărului stropit cu șoapte,
Privesc cerul lin acoperit de berze,
Parcă aud sufletul lor, parcă sufletul meu merse, pe cărări înapoi. În presă, apar articole diverse, lumea își plânge morții aruncați în gropi , goi,
Parcă dintr-o dată printre ei rămânem doar noi doi ținându-ne de mână în loc,
Parcă soarta ne lovește în moalele capului încă o dată, jucând același joc. Până și noi parcă, în pacea acestui timp cunoaștem mai puțin iubirea,
Chiar dacă nu purtăm războaie și furibunde zoaie,
Nu ne inundă grădina de flori, pe care mărul îmbrățișat de atâtea ori îi acoperă inima cu ninsori.
Mi se strecoară în zi
Albul lui ce iarăși va rodi,
Încă o dată și ne vom ține de mână.
Nu ne va opri nici o boală , nici o pandemie,
Mereu ne vom iubi ca și cum secunda acestui pământ să știe,că are nevoie numai și mereu de iubire!

Fotografie realizată de domnul profesor doctor Marian Gașpar(Bazoșu Nou , județul Timiș, România)

De Mărțișor

La început de martie înverzește colbul din mine zăcut și iubit în iarna dinainte și după pandemie,
Carantinată a fost iubirea,
Parcă a fost luată și ascunsă de lume,
Parcă n-am mai folosit stropitoarea de alamă să ud liliacul din grădină,
Parcă albinele au căutat numai irișii și macii înecați de frică și inima, biata de ea, s-a făcut mică.
La început de martie închin cupa de șampanie în cinstea trecerii unui an prin bejanie, prin litanie, prin smerenia întoarcerii în noi preocupați de alte zidiri, de alte faceri, de alte zămisliri.
Parcă ar îmbrățișa verdele colbului din mine alte trupuri, alte buze ar mângâia, ar striga în ziua ce vine că ajunge, e destul, a fost iarna cea grea.
Că ar trebui să tăiem tufele de trandafiri roșii, lemnoase din cauza bolii și a arșiței și ar trebui plantați alți trandafiri albi și rădăcini de lămâiță.
Că ar trebui ferecat albastrul cerului în ochi și fețele noastre să nu mai fie ascunse sub mască, ferite de deochi,
Ar trebui să ne purtăm gențile prăfuite pe umerașe și fustele scurte pe străzi, prin orașe,
Că ar trebui alb de porumbel să îți pui pe frunți și roșul de iubire din inimi să-l asculți,
Că ar trebui mai ales să fim din nou îndrăgostite și cuminți în noua primăvară care vine
Cu soare în zile și pe degetele noastre inele de rubine!

Poezie despre unda P

,,Rănită este inima mea și s-a uscat iarba”
Se năruie nalba și nectarul din ea,
Cerul coboară în mai multe asfințituri pe pietre, pe scoici și peste nisipuri.
Mă întind cât mai mult să cuprind zilele rămase, ascunse în semne și larve de vierme,
Pesemne, inima recunoaște doar ritmul agale
Tipărit pe hârtia albă și moale,
Doar unda P pătrunde inima mea și o ia razna când privește în inima ta
Pedale gri, geluite, risipite pe stern, etern
Stau pironite gata să ardă tatuaje și piele,
Lăsând în viață cicatrici de pulberi de stele,
De pulberi de rouă, de pulbere de iubire, de respirație.
“Rănită este inima mea și s-a uscat iarba”
Și lasă în urma sa vindecată fiind ea pe veci
O altă undă neînregistrată, pe care doar tu o poți vedea în serile de februarie nătânge și reci!

Gărâna județul Caraș Severin( fotografie realizată de Lara Nuțu)

De februarie

Sprijinite stau zilele în februarie
Înlățuite cu fiare de ploi sau nea,
Fiecare za a lanțului ce leagă secunda se rupe în iubire și ea,
Se sfarămă în inima mea.
Tânjesc după soare, suspin după mare,
Miros a primăvară,
Miros a pământ ce poartă urme de ciută,
M-aș întinde pe cer ca să alung zilele scurte și slute,
M-aș colora în violet de brândușă,
Cu gulerul galben și gușă,
M-aș încolți într-un măr pădureț cu brațe lungi și pas săltăreț,
Și aș zăvorî iarna la ușă,
Să aștepte până am să prind soarele roz, mare în plasa inimii tale,
Și m-aș încălța cu noile sandale,
Iar pe capul meu mic, neînțelept aș pune pălăria de paie,
Să aștepte iarna,
Și eu să aștept căldura verii ce-mi stăruie în piept!

Tablou realizat de Liana Nicolae

Poezie de sfârșit de ianuarie

La sfârșit de ianuarie stropesc secundele cu puțin soare,
Frigul de afară îmi deschide sufletul lâncezit de zăpadă,
Norii aleargă și strigă pe stradă,
Negrul pământului se rotește în axă
Și dorm ascunși în el viermii cruzi de mătase.
Îmi întind ochii lung înspre februarie
Oare
Ne pregătim de iubire?
Irisul meu se întâlnește cu el,
Întâiul ghiocel,
Atât de îngust, atât de sfios,
Cu albul sidefat ca de os,
Cu verdele verde în al său trup.
Parcă rup, la sfârșit de ianuarie, secundele ce întârzie să apară în nou început, în așteptare.
Nările mi se măresc și miros
Miros a primăvară.
Mă bucură, ne bucură primul ei semn
Și-i fac, și-i facem cu mâna iernii ce tremură că pleacă în tandem,iernii ce pleacă spre aurolele boreale, spre sudul cuprins în ocean, cu strigătul norilor în van!

Poezie despre picioare


Îmi privesc picioarele
Crescute în vreme
Bătătorite, cu răni și cu semne, pline
De kilometri bătuți, tociți prin lume.
Un du-te, vin-o
Încoace și încolo,
Autostrăzi tipărite pe hartă
Dar marcate cu artă,
Rupestră,
Precolumbiană,
Romantică,
Gotică
Și urbană.
Stopuri, opriri, semafoare doar în noapte,
Uneori rostite sau șoapte
La câte o poartă,
Centru de spa sau hazna
Sau rătăcită gară prinsă într-o stea.
Îmi privesc picioarele
Sunt nehotărâtă cu ce o să mă încalț?!
Parcă aș lăsa pe asfalt
Saboții albi de spital
Sau pe cei roșii de bal,
Pe cei ce mă strâng,
Pe cei peticiți (dar care au fost cei mai fericiți).
Îmi privesc picioarele
Și mi le scufund
Pe rând, în iubire fierbinte,
Poate or să învețe minte
Să se oprească, (în gând)!
Și-mi pun pantofii cu tocurile cui,(sunt cei mai noi și cei mai buni) și o iau azi,iarăși hai-hui prin viață în iarna albă de gheață, însoțită de pisica neagră!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

Poezie de iubire

Mă uit la firele tale de păr,cărunte
Ce mi se strecoară în trup
Unde se duc ?
Și oasele tale, îmbătrânite acum de trudă
Parcă rup
Timpul
Doar în iarnă.
În care veac
Ai uitat sărutul,rostit cu
Cu patimă,pe inimă,
Acum nu-mi rămâne
Decât să adun vreascuri de foc
Oasele tale lemne și semne
Care stau pe loc.
Știu ce vom face de acum încolo,
Vom călători și vom căuta verile care au trecut atât de repede,
Și-ți voi pune puțină iarbă pe la tâmple,puțină iubire
Doar tu să rămâi lângă mine
Cuminte,până puțin am să mă joc cu ziua ta
Și cu a mea,
Monopoly
Zaruri,
Nu te supăra frate,
Domino,
Șah…mat.
Hei , deja ai plecat?

Fotografie realizată de Elena Petrica (Stațiunea Semenic)

Poezie de duminică

Se împrăștie iarna în noi cu repeziciune,
Iarna ce vine,cu nori,
Cu norii grei de zăpadă alunecă în mine.
Mi-aș înhăma zilele la sanie
Să tragă sufletul meu alb
Încărcat de iubire,
Să-l alerg printre stele,
Lăsând noi pași curcubeului din ele,
Pași mari și mov și roz de ninsoare,pași pe lumină,pe cuvinte și pe locuri,
Și aș pune și puțin roșu de sânge pe alocuri
Și verde de brazi
Ca să arzi de iubire în iarna ce vine,
Cu nori, norii grei de zăpadă
Ce alunecă în tine.

Fotografie realizată de Liliana Drăghia

Poezie de ianuarie

Ianuarie ar trebui să poarte numele tău, copilul meu cu ochi de albăstrea, copilul meu cu ochi de cer, cu ochi de mare,
Numele voastre, Ioane binecuvântate, în ziua de șapte.
Pe palmele voastre ar picura alba nea,
Dezlegând ape, aducând dar, aprinzând câte o stea,
Pe cerul plumburiu și încețoșat de iarnă, ar înflori ghioceii în taină.
Ianuarie ar trebui să se numească Ioana, așa cum decembrie ar trebui să poarte numele Maria,
Și ea, iarna miluită ar fi cu ochi de copii,
Stăpână pe sufletele noastre argintii ce mână zilele, ce alungă nopțile lungi și pustii,
În vuietul timpului adunat în copca de gheață,
A Polului Sud,
Zile și nopți ce duc vântul și gerul,ploaia, cuvântul, iubirea, misterul.

Fie ca toate bucuriile și împlinirile și spiritul acestei zile să vă însoțească tot anul. Vă doresc o zi de Sfântul Ioan minunată (icoană cu Sf.Ioan Botezătorul, Grecia, insula Skiathos)

De Bobotează

De Bobotează
Ne botezăm
În numele Tatălui înveștmântați în alb,
Cuminți, ascultând ceasuri de taină
Desculți in zăpadă,ascunși in iarnă.
Ne botezăm
În numele Fiului
Râzănd,spărgând sufletele
În cristale de gheață,
Ne împreunăm mâinile peste pântec,
Aducem viață.
Ne botezăm
În numele Sfântului Duh,
Buimace rostite cuvinte
Uitate trezite de plug
Între brazde cernite semințe
Ce pârghie albastru și verde plăpând.
Ne botezăm
Botezând ape și cruci.
Văruite zilele noastre
Ca niște năluci
Fi-vor
De nu vom ști ierta și iubi,
Iubi și ierta,
De nu vom spune în fiecare veșnică secundă
,,Da”
Primim botezul Sfințit
Ne întoarcem ochii spre soare și lună și zi și noapte mereu împreună,
Ne botezăm smeriți
În neuitare
iară și iarăși
In numele meu și al tău și al nostru !
De Bobotează ne învățăm destinul și rostul!

,,Curgerile Iordanului, pe Tine Izvorul te-au primit și Mângâietorul în chip de porumbel s-a pogorât”