Uneori

Uneori obosesc și eu
De puține ori obosesc
Și atunci mă vâr într-o cochilie
Sau într-o chilie de maici
Sau mă prefac într-un cerb
Purtându-mi frumusețea de zile în adâncul lumii
Până mă pierd,
Visez!
Cu sufletul visez
Și mă răsfir într-un nor călător
Plin de dor
Deasupra … tuturor!

Vulcanul Timanfaya Rezervația naturală Lanzarote Insulele Canare

Ramona

Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!

Poezie despre seri

Serile mele, nu sunt toate la fel.
O seară are chipul vesel, rebel,
Una, față encaustică
Pierdută demult și mistică.
Într-una din aceste seri mă pregătesc intens,
Mă fardez și-mi pun blush
Cremos, pe obraji, fond de ten și ruj roșu intens,
Pe buze, ruj de ieșit și hoinărit prin oraș.
Dar tu mă prinzi frenetic,
De teamă să nu mă pierzi pe străzi
Și mă iubești demonstrându-ți încă o dată vitejia printre viteji.
Iar în alte seri mirosind a sarmale, a tocăniță și a friptură de pui,
Mă înghesui în baie tandru îmi spui,
Că miros atât de lasciv, atât de bine,
De parcă dragostea mea ți s-ar vârâ în intestine.
Serile mele nu seamănă deloc una cu cealaltă,
Pe unele le muncesc, le oblojesc
Și le târâi în gărzi,
În unele citesc asiduu
De parcă luna ar sta strecurată în cărți
Dar serile mele au în comun
Toate , mirosul de fum
Al țigărilor mele, suave și tari
,,Reach for a Lucky instead of a sweet”
Țigările mele Lucky Strike cu care mă mint
În serile mele și mă alint !

Timișoara, Cartierul Traian( într-o seară savurând un pahar de gin și de vorbă)

Dor

Încurc de cele mai multe ori,
Mirosul de august cu mirosul tău de la subțiori,
Cu mirosul meu de coapse încinse,
Înnegrite în trecut de soarele mării,
Atât de sărat, atât de albastră,
Parcă mă înfierbânt mai tare anul acesta,
Așteptând să-mi susure vara în urechi,
Să mă diezmierd,
În timp ce calc toate cămășile tale cu mâneci scurte( observ că doar una e de firmă, de fițe, marca Jack Wolfskin El Dorado)
Împăturindu-le apoi în valize,
Și mă apucă o poftă nebună
De a mă întinde pe tine, de a pătrunde în tine,
Dar nu pot, o amân pe altă vară,
Și mă apucă disperarea căutând slipul îngust de baie,
Cu miros de femeie și mare scăldată de ploaie,
Și-mi înmoi timpul rămas și mărunțișul pentru înghețate,
Verific disciplinat, încă o dată , de două, trei, cinci ori biletele de avion, pașapoarte,
Încurcând din nou
Mirosul de august,
Cu mirosul de flori,
Cu numărul de culori,
Al zilelor noastre
Ce par atât de departe!

Costinești, România(fotografie din arhiva proprie august 2000)

Poezie pentru Adelina

Vreau să fii fericită, ți-o spun de fiecare dată când te văd

Și te văd atât de puțin, uneori timpul se revarsă ca un pahar de vin plin

Mai tot timpul ești plecată, te-ai îndrăgostit de ocean, de neliniște,de pietrele albe ce seamănă cu racii cu cleștii înfipți în sufletul tău până în dinți

Sufletul ce ascunde secundele efemere ce dispar

Asemuite cu un dar pe care-l primești , același împodobit cu fundă roșie sau mov,

Cu care mai apoi când ți-e dor de toate ți-o legi ca o neroadă în părul tău de soare copt, și-ți repeți : Vreau să fiu fericită și nu pot

Și eu îți strig de departe : fericirea e în tine, doarme,sforăie, plescăie din buze în ritm de meduze, dusă în visări, trezește-o,nu mâine, ci acum când tu ești la mari depărtări!

Reverie

Îngerul meu fuge
În depărtări
Înoată în mări
Mai suie un munte
Cuminte
E îngerul meu
Stă plin de el
Într-un ungher al casei
Atârnat pe perete
Printre tablourile cumpărate la licitații
Și fotografii colorate din vacanțe
Și nu mă lasă să-l vopsesc în alb
Așa cum se cade să le steie îngerilor
Îmi spune de fiecare dată
Când înmoi trafaletul
În ploi
În var
Că n-am habar
Că pe lume îngerii
Împrumută culorile locurilor în care noi am fost
Și nu vede de ce ar avea rost
Să renovez casa
De fiecare dată
Când mă întorc de unde am fost plecată
Pereții mei nu au voie sa fie decojiți de lumină!

Sat Râu de Mori , județul Hunedoara, România

Mă iubesc

Mă iubesc cu bărbatul cu piele ridată de soare de vreo două decenii
Am încercat să-i pun puțină culoare iubirii
Să-i dau soarele din Tropicul Racului
Ca el bărbatul meu să nu se mai îndrepte mereu spre Polul Nord să-și înghețe sentimentele în calotă
Ori de câte ori i se înecau vuind în glotă
Amândoi devenind disfonici și ironici
În momentele de grație ale aurorei boreale
Străduindu-ne
Să ne arcuim, să ne unduim în mișcarea iubirii trupurile
Căutând mereu viața
Într-o lume a noastră mai mică , pitică
Dăruind o lume de cele mai multe ori uriașă, mai mare
Răsucind-o înspre Tropicul Capricornului
Încă două decenii, în vară, în soare,doar cu bărbatul meu , regăsind în visare ce am pierdut amândoi în timpul de dinainte de potop și încălzirea globală!

Marea Neagră ( fotografie realizată de Liliana Drăghia)

Poezie de duminică

Ce ai făcut cu dragostea mea uitată în timp
Azi cerul are culoare de iulie
Caldă
Mai albastră decât irisul copilului meu mare
Cât de mult te-ai împrăștiat în mine
Nisipându-mă pe tot întinsul lumii ăsteia
Plecată la plimbare…
Hei, amintește-ți de prima îmbrățisare refulată undeva …
Până și Alzheimerul poate fi învins prin iubire,fără tristețe, fără hapuri, fără resemnare, scăldându-l în necuprinsul spațiului nostru în amintire, în mare…

Lanzarote, Insulele Canare ( fotografie realizată de Adelina Iacobuți)

De dor

Parcă nu se întâmplă nimic nou
Parcă și mama mea a murit acum șapte ani
Și urmează din nou să moară
Parcă pomana de azi cu grâu fiert și boțit
Ne ajunge la toți cei de acasă de mâncare.
O săptămână am albit oasele ei din nou în minte
Spălate cu var alb și amar depănând amintiri zăcute în lobul temporal sau în dinte.
Parcă nu mai simt de atâta reînviere mâna ta strecurată și topită pe coapsa mea (femeie dorită)
Mângâindu-mi firișoarele de păr ițite după epilarea cu fenomenalul aparat luat la reduceri de pe un site
Parcă mă doare
Și mă scufund încet, încet în tine sau în mare (mi-e dor de ea, sau de tine, sau de mama, sau copilărie)
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Nici canicula de afară nu are altă culoare
Altă ,,vară la mal”
Cu aceleași imagini în calendar
Undeva timpul s-a prins în eșarfa cu motive roz, de mătase aruncată în poduri de case
Printre păianjeni și sărutări trișate , strânse sau răsfirate
Și noi
Iubim din nou, parcă nu se întâmplă nimic nou sau totul are ecou: Tuuuuuuu….Euuuuuuuu

Malta 2021( răsărit fotografie realizată de d-na Laura Nerău)