Știe că în primăvara aceasta nu are voie să tragă în mierle Și ține arma ascunsă aproape de inima sa Acolo poartă înăuntru iubire Oare iubita lui a aflat că nu are voie să tragă în mierle nici în cuci în cintezoi sau grauri El nu va purta lauri Nici iubita lui nu va purta lauri El se roagă într-una îngerului său Oare îngerul lui se întâlnește cu îngerul iubitei lui Acum în vreme de război Plâng amândoi El nu are voie să verse lacrimi e bărbat De aceea poartă armă și nu are voie să tragă în mierle Poate doar să tragă în alți bărbați cu îngeri și cu iubite!
A deschide ochii albastru de mare A învăta să te rătăcești asemenea pescărușilor pe stânci pierdute în zare Sau pe țărmuri adâncite de algele aduse de reflux A deschide ochii verde spre sus A bătători cărări în urma altor pași A surprinde alte cărări în zilele celor rămași A nu spune sau a spune mereu că în căutările mele A fost și bine și greu A înțelege pe deplin Că sunt iubire din plin Că sunt iubire mereu A cunoaște ierni prelungite în primăveri A căuta să cunosc tot și să cer Secundei de azi și de ieri Să nu uit și să port tot ce înțeleg sau nu înțeleg În fiecare port din viață în care mă opresc În lungul meu drum îmi doresc acum!
I-am propus să fim primăvară Eu și el Galben un ochi să port eu de păpădie Când numai vreau să văd nimic să-i împrăștii puful Să mă pierd într-un labirint să alerg să mă mint Un ochi albastru ca văzduhul Să poarte el Doar el știe să urle ca un tunet Să scapere scântei ca un fulger Dar norii să mi-i trimită mie Numai eu plâng în zile Și aștern mai apoi curcubee în ploi O inimă liliachie de brândușă cu cave portocalii aprinse am să-mi pun eu în piept Sau mai bine lui El e fragil lui i se înfundă coronarele Eu voi avea de trăit mai mult De aceea îmi voi așeza inima roșie de roză în cutia toracică sau mai bine în osul temporal Și am să tac când vor sângera spinii și-i voi înfige să crească ca vița de vie pe arac să dea rod potop de belșug ca să vă aduc vin la fiecare masă de duminică Pântec de lalele colorate voi avea Toate culorile sunt cele mai de preț Voi fi listată la bursa de valori Pentru ce am purtat în pântec și am dat viață Iar amândoi vom avea brațe de salcie curgătoare să vă putem cu prinde neliniștile patimile lacrimile cuvintele sau brațe de crini și măslini cu care vom purta pace și alin În fiecare primăvară de acum înainte!
Când tu te aplici să ridici pachetul de țigări mototolit de pe jos aruncat de un grăbit Când tu așezi electrozii pe pieptul meu timid încercând să nu vezi dincolo de dantela neagră a sutienului viața Când tu învârți furculița în frișca prea siropoasei savarine Cu gândul la gogoșile frământate de mine Când tu alegi același traseu înspre casă Iar eu sunt prinsă în același curcubeu Aruncat pe cer acum nu știu câți ani în drumul nostru spre Mexic Cappadocia Cuba Dublu curcubeu dublu Ca și relațiile noastre cu alții În căutarea iubirii Când voi putea spune din nou Că sunt îndrăgostită de tine Când tu ești îndrăgostit de mine Și astfel putem trăi din nou Mai departe Când? În acel timp în acea zi voi scrie autobiografia iubirii
Îngerii mei s-au pierdut în graba mare în acea zi de februarie cu mult somn și soare Pentru că atunci când ai venit tu S-au speriat atât de tare și dintr-o dată Au căzut, S-au lovit, Gurile lor au amuțit și ascultau plânsul tău înserat Îngerul tău de data asta A vorbit, A strigat tare, Silabele lui semănau cu sunete de trompetă Duioase Vârâte în urechea mea internă Și au rămas acolo Și s-au făcut o singură silabă eternă. Pe urmă în timp învățând din nou iubirea a doua oară, Îngerii mei s-au ridicat din nou cu îngerul tău Și au învățat să fâlfâie și să scuture aripile Peste nemărginire, Eram eu și tu, Tu și eu, eu, tu și celălalt copil al meu mare, tu și noi. Copilul meu în timp mi-ai adus atâția îngeri în casă, Încât uneori duminica numai aveam loc să îi așez la masă, Îi orânduiam pe unde puteam, Începeam să-i număr, Dar erau tot mai mulți cu fiecare an, Creșteau alături de tine Și nici nu mă mai miram Erau ca într-o simfonie Și cântau într-una Vară, iarnă Doar de bucurie,îmi învățau din nou oasele să meargă, gura să postească Ochii să-mi adoarmă în cele din urmă uimiți De frumusețea pe care mi-ai dăruit-o și o dărui mereu! Iar acum că ai crescut frumos și mare Mi-a rămas timp suficient de privit!
Fotografii prinse cu magneți de frigider Nu e bine pentru produsele și cașcavalul afumat din el ne urlă ei, Le desprindem și le punem pe centrală Cu cleme albastre sau lipici,cu migală Nu e bine nici aici, Ne crește factura Influențează calitatea gazului și natura, Le iau timid și le lipesc pe mine Mă cuprinde o amețeală și o stare de bine Când tu vrei să-mi săruți sânul stâng te împiedici de magnetul cu turnul din Pisa, Și te îndoi și tu, Îți înclini buza de jos, Dar atingi magnetul cu sfinții de mozaic și de ipsos din Ravenna Și devii curios, Îmi desenezi moale cercuri de aur Pe pântec, pe șold și pe os Și mă acoperi cu o lungă și albastră ploaie De artere și vene răsucite pe dos, Descoperi și Roma, Tunis sau Barcelona Și râzi zgomotos Și-mi șoptești tandru în ureche Că am fost, Pe acolo am fost Și-ți amintești mirosul meu din anii trecuți impregnat cu roșu de azalee, Cu liliachiul profund de bougainvillea înflorită Și pasul meu rătăcit și desculț Străbătând agale cupola înaltă de stâncă ce străjuie moscheea, Te împiedici de magnetul prins de degetul mare de la piciorul stâng cu măgărușul albastru cumpărat într-un sfârșit de toamnă pe pământ Ai uitat? Și atras de verile lungi cu săruturi de migdale și pepeni Începi să mă piepteni, Să-mi desprinzi amintiri Secetoase cu miros de pietre, de mare, de zbor de egrete și pescăruși, Mă descâlci pe-ndelete Și aduci dintre toate în secundele de atunci Soarele mare și roșu în apus Și-mi șoptești moale și trist S-au dus, toate s-au dus! Uite nu mai avem pereți ca să punem magneți? Nici trupul tău nu-i de ajuns! Iar eu îți cuprind sufletul în palme și îi șoptesc înainte să adoarmă:Te iubesc!Ne rămân atâtea veri cu iubire, iubitule vom pleca din nou Mâine!
Unii spun că doar eu te iubesc, Am stat fidelă în patul tău atâția ani Unii spun că doar tu mă iubești, Că m-ai protejat de intemperiile iernii Ca pe o prețioasă imortelă Că atât demult te-ai străduit să-mi ții trupul meu rupt în tinerețe Erect și plin de frumusețe Dăruindu-mi din vlaga ta de bărbat, Unii mă văd pe mine înflorind mov sau galben în umbra ta, Unii te văd pe tine atât de îndrăgostit de mine Încât nu știu dacă eu am același număr la cămașă sau același număr la pulovărul de tricot Pentru că mă văd purtându-ți puloverul în fiecare dimineață Savurându-ți mirosul dulceag de transpirație Amestecat cu izul parfumului meu, Uneori parcă avem aceeași culoare a ochilor obosită sau mirată Pomeții parcă nu sunt patru ci sunt doi Pe aceeași față ridată, Unii ne confundă în grabă când ne văd pe stradă Dar noi alergăm doar cu două picioare în grabă, Unii nu știu de fapt că avem o singură splină, Un singur pat, O singură viață, Un singur dulap În care ne stau aruncate hainele Pentru că nu are nici o importanță Cu ce suntem îmbrăcați Când ne sărutăm Apăsat, tulburați de îndrăgosteală Pe inimă!
Mi-am împrumutat sufletul unora dintre cei răi și egoiști Voi cere adaos celor triști, Voi lua camătă pentru tupeiști Și voi prelungi amanetul Celor dornici de cunoaștere. Le-am descris stările sufletului meu Unii au înotat în mare și au găsit perle de vânzare Unii au stat tolăniți într-un vis descoperind frumusețea clădită în rânduri scrise prescrise pe o rețetă compensată sau unii au primit-o chiar gratuit, Unii au rămas cu chilipuri Inele cu stele, pietre găsite pe drumuri, tablouri câștigate la licitații, Enumerații și holocaust de zile De muncă, Facturi vechi,ponosite,uitate, îmbrățișări și ore de dragoste nemărginite, nehotărâte dar benefice Tratament balnear,ancestral, bonus sau premiu pentru tinerețe. Unii sau mai bine zis copiii mei înfiați în zilele de vară,au găsit frumusețe, Siguranță,organe, viață de donat Singurul loc sigur din lumea aceasta Mi l-au luat și eu nu am depus nici o plângere Nu m-am mirat. Unii au scotocit mult, avar, au crezut că e în zadar dar au găsit și puțină tristețe Atât de puțină încât n-au pregetat să-i deie binețe. Sufletul meu e atât de roșu și roz de fericire Consideră că a primit suficient, Destulă iubire Și poate s-o dea cui vrea Așa că fiți păsări de pradă Fiți corbi, fiți berze sau bărzoi Fiți albe, negre ciori Nu am să vă cert și nu am să îmi iau sufletul înapoi!
Minunată este dragostea Și sper să o văd în fiecare Minunate sunt brațele iubitului Și sper că sunteți îmbrățișate în fiecare secundă Încleștate amorțite și apărate în ziua cea lungă Minunate sunt îmbrățișările iubitei Nesfârșite sunt ele și par că nu o să ne ajungă Minunate sunt săruturile date în alba noapte Și sper ca ele să vă rămână în suflet Minunate sunt strângerile de mână Și sper ca ele să vă fie atingeri de fluturi Minunat este creierul golit de orice gânduri îmbibat de aburii năbădioși ai îndrăgostelii Fără sintagme negreșeli sminteli și aiureli Ți se iartă orice Ți se spune ,,e cu capul în nori” Și minunat este dacă acolo va rămâne Minunat este trupul îndrăgostit Încolăcit ca un șarpe Dorit privit dezgolit de orice urâțenie de moarte Minunată este inima plină de dragoste Ea vorbește cu tonuri de solfegiu cu vocale cu semne fără de cuvinte Măsurând timpul Și cred în această trecere că voi toți aveți inimi pline de dragoste îndrăgostite de dragoste care și-au găsit perechea!
Iarna aceasta cu miros de ceai de mușețel, Iarna aceasta cu scumpiri reflectate în calorifer, Iarna aceasta în care ne picură lămâile din balcoanele închise galben de cer, De vară, De vară toscană, Iarna aceasta care după ce a vizitat estul,întinsa Rusie pregătită de schimbări apocaliptice și de ger ninge și vestul, Iarna aceasta am să mă schimb(în…bine)de aceea Iarna aceasta îmi promit că voi purta doar ciorapi negri de mătase În fiecare zi,rând pe rând și noaptea pentru a-mi încălzi picioarele să nu sufere,să nu plângă de frig și Știu că-mi tot repetați pentru confortul meu să port dresuri de lână sau ciorapi moțați, tricotați de mână, Dar lăsați, Vai lăsați, Vă promit că am să-i port în iarna din urmă!
Lazăr Elena 