A treia poezie de toamnă

Îți spun privindu-te pentru ultima oară
A acestui an
Rândunică
Mică
Du-te, zboară,
Nu mă uita!
Întoarce-te în altă patrie a ta!
Te despart de mine vară,
Te despart cu tristețe
Și aștept o altă vară
Cu o altă frumusețe
Cu o altă tinerețe.
Du-te în Sud,
Să-mi pui pe rug
Inima,
Să mi-o arzi cu focul tău,
Să mi-o scalzi
În apele Oceanului Pacific sau Indian,
Te aștept,
Te voi aștepta încă un an!
Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt,
Cu galbenul crud al acestui pământ în curând
Vor semăna ochii mei orbi
Negri de corb
Ploi
Ploi mărunte și dese
Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase
În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune,
Iubire îți voi da,
Doar iubire îmi vei da
Du-te !Îți spun pentru prima oară,
Du-te și tu în vară
Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!

România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)

Când m-am îndrăgostit iar

De când m-am îndrăgostit iar
Mă fac mai duioasă,
Parcă mă întind ca un par,pe care se încolăcește via crudă,
Și parcă îmi vine să fug mereu de acasă
Și n-am habar că mă scufund încet în tine
Cu tălpile să îți cuprind trupul tău cândva tânăr și negru și subțire.
Și mă întind, și mă închid
În inima ta ca o omidă cu zilele ce mi-au rămas,
Să cresc în tine mai departe,
Să pot mult mai târziu , ca să mă nasc,
Într-un sărut, ca și frumoasa dintr-un basm.
De când însă m-am îndrăgostit iar,
În această vârstă mai coaptă,
Mă lovesc amnezii de bătrâni exilați în azil sau rămași pe la poartă,
Dar tot e bine, că demența întârzie măcar în vară
Și uit să o strecor în șoapte, în râs și-n scrumul de țigară.
De când m-am îndrăgostit iar, vorbesc în dodii și iubire, silabele le spun mai rar și eu rămân o frază doar rostită în tine!Privesc spre cer senin și el și eu și mă înalț și zbor mereu, mă rătăcesc în ,,i-ul “ tău de început și mă tot duc , și mă tot duc…

Sighișoara

Poem despre anii trecuți


În dimineață
Zăresc o brunetă superbă
Cu mijloc de viespe
În jurul gâtului, îi stă atârnat de parcă l-ar fi furat
Un colier de argint
Cu ametist
O brunetă cu părul întins într-un vis.
Întorci și tu capul ușor,
Să nu observ
Că ești trecător,
Eu tund arbuștii și azalea
Și-ți șoptesc printre buruieni și fluturi
Că s-a dus timpul,
Ce frumoși eram, ce tineri eram ținându-te mână căutând vise printre florile de muscarii mov ca de amestiste.
Numai singura diferență este
Că eu nu am fost niciodată neagră la tâmple,
Părul meu și acum îmbracă coaja roșie a castanului
Sărutat de soare
Puținele fire albe de mătase a porumbului
Îmi încrețesc iubirea.
Trecătorule,
Te astept deseară iarăși în asfințit( nu e rost de dormit)
Să-mi vopsești părul negru chiar dacă e timp de postit, e primăvară, te aștept deseară!

Archibald Standish Hartrick( Woman looking out of the window) desen în cărbune 1905

Urare veselă de primăvară

,,Să vă cuprindă hainele de primăvară” și pantofii portocalii cu tocurile ciudate,
Creați de Versace, prezentați în noua colecție,să nu-i purtați pe afară,
Și fustele cu strasuri multe, verzi să le asortați cu gențile ușoare și pantalonii lungi, trapezi,
În jurul taliei de viespe vă puneți doar dantele,
Pe burți volane lila, croșetate cu andrele,
În părul strâns la spate cu breton,vă prindeți meșe blonde și un pompon,
Să fie roșu cu zorzon,
Să fie roz de tuberoză,
Să fie atârnat în ghilimele în zborul lung de rândunele
Ce se întorc iarăși acasă
Să-și facă în inimile voastre, cuib de mătase,
Ca primăvara care vine,
Metamorfoză pentru tine
Să prindă în cerul ei albastru de muscarii și brebenele,
Zilele tale,
Zilele mele,
Și tu să fii cea mai frumoasă,iar ea, primăvara să pălească în fața frumuseții să se închine…….
Să auzim mereu de bine!

Timișoara(Muscarii din grădina mea)

Declarație


Mă declar fericită.
Toată viața am fost înconjurată de bărbați
Frumoși
Deștepți
Îmbrăcați în alb.
Fericită că nu m-au tratat
De boli
De nevoi
De sfială
De vorbe
De artrită
Sau ploi.
De aceea când te-am zărit
Am fugit , în brațele tale
De teamă să nu-mi rătăcesc declarația, argumentația și fundația zilelor mele.
Tu mi-ai dat, mi-ai inoculat
Culoare,
Numai culoare.
Roșu și gri,
Verde și negru,
Albastru și roz,
Galben și mov,
Mi-ai dat iubire
Stop după strop,
Până și pe îngerul meu l-ai vopsit cu vopsea de iubit, de a rămas încremenit în fericire!

Desen realizat de Daniela Areta Voștinar

Poezie despre picioare


Îmi privesc picioarele
Crescute în vreme
Bătătorite, cu răni și cu semne, pline
De kilometri bătuți, tociți prin lume.
Un du-te, vin-o
Încoace și încolo,
Autostrăzi tipărite pe hartă
Dar marcate cu artă,
Rupestră,
Precolumbiană,
Romantică,
Gotică
Și urbană.
Stopuri, opriri, semafoare doar în noapte,
Uneori rostite sau șoapte
La câte o poartă,
Centru de spa sau hazna
Sau rătăcită gară prinsă într-o stea.
Îmi privesc picioarele
Sunt nehotărâtă cu ce o să mă încalț?!
Parcă aș lăsa pe asfalt
Saboții albi de spital
Sau pe cei roșii de bal,
Pe cei ce mă strâng,
Pe cei peticiți (dar care au fost cei mai fericiți).
Îmi privesc picioarele
Și mi le scufund
Pe rând, în iubire fierbinte,
Poate or să învețe minte
Să se oprească, (în gând)!
Și-mi pun pantofii cu tocurile cui,(sunt cei mai noi și cei mai buni) și o iau azi,iarăși hai-hui prin viață în iarna albă de gheață, însoțită de pisica neagră!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

Poezie pentru femeile frumoase din viața mea

Privesc azi uimită și calculez tonele de dezinfectant și șervețele pe care le cumpărăm într-o viață,
Ambalaje reciclate sau uitate ale zilelor noastre printre ghemurile de lână roșie sau ață,
Uneori mă uit înapoi iar vorbele mele se opresc aici,
Alteori gândul meu zboară la anii în care am crescut, la anii de școală
Când era imposibil să te descurci, să te înnalți fără agrafe de birou sau creioane colorate sau să exiști fără să să guști vata cea roz de zahăr vândută de ambulanții din parcurile de copii,
Sau adolescente fiind când nu ne mai găseam tușul negru de ochi printe maldărele de hârtii,
În toți anii aceștia ne-am ciulit sau ne-am astupat urechile ori de câte ori am vrut să nu mai auzim țipetele mamei când ne arăta praful, șosetele sau resturile de gumă de mestecat,
De sub pat,
Apoi femei devenind ne închideam sau ne deschideam sufletul de femei măritate cu certificate,
Sau femei divorțate cu sentințe uitate sau îngropate într-un colț,
Făceam curățenie peste tot, în sertare, în dulapurile de pantofi, aruncam mopuri gri sau ziare.
Mult mai târziu a venit și nepăsarea când inimile noastre au primit binecuvântarea
Sau au căpătat azuriul serii,
Parcă nu ne mai deranja atât de mult că iar s-a vărsat sarea,
Că colțurile cearșafurilor mătuite stau îndoite și nu apretate , că pe masa din bucătărie dorm de-a valma de toate,
Ne îmbrăcăm azi,paltonul negru cu guler de blană(doar suntem doamne)
Luăm câte o pungă de plastic (tot neagră și ea)plină ochi cu gunoi,
Cu gunoiul din viață și zâmbim,
Ne mângâiem ridurile tăcute pe față și privim,
Numai dăm înnapoi, și nu contează de data asta dacă ne-am încălțat cu botine sau șlapi,
Noi mergem tot înainte chiar dacă am cumpărat,
Tone de dezinfectant sau șervețele (poate nici nu ne-am folosit de ele),
Pe drumul acesta mai lăsăm câte o amintire, dar mereu vom ști că în tot timpul nostru trecut și prezent purtăm doar iubire!

Tablou realizat de Elizabeth Dempster(Fillette au chapeau)