Tot ce am rostit în viață S-a auzit într-o zăpăceală continuă Nimeni nu înțelegea nimic Nimicul își pierdea esența… Și atunci când alții îmi vorbesc Eu mă ascund printre crini Și le scutur galbenul fertil pe mâini Cerneală pentru zilele mele de mâine În care voi încerca să deslușesc și eu ce am rostit Sau ce însemnătate au avut vorbele celorlalți E un exercițiu bun până la urmă În care te regăsești în anii ce vor veni Când tragi linie și îți dai seama Că uneori chiar ai fost mut și surd!
Nu te grăbi să te înalți! În lume totul se învârte atât de ciudat și de repede! Până și stelele s-au înscris în cursa de o sută de metri, Continuă să rămâi așa! Să fii asemeni unui pui de rândunică care ține vlăstarul crud de măslin între dinți Pentru a-și construi casa, Zboară cât mai sus în înaltul norilor Și când vor veni zmeii și balaurii, să te ascunzi Lasă-mă pe mine să mă lupt cu ei Doar sunt mai puternică! Ți-am dat viață și te-am crescut, Dar tu, pentru că-mi semeni atât de mult Mi-ai luat-o și de data asta înainte… Nu te-ai ascuns, așa cum nu te-ai ascuns niciodată Ai zâmbit și ți-ai deschis atât de albastru ochii, Ai cuprins toată iubirea în inima ta mică Și lumea s-a făcut dintr-o dată mai bună. Iar eu am învățat de la tine( cum de altfel tot timpul am învățat ) să merg mai departe, Să nu mă grăbesc, Să mă opresc și să încerc să cuprind totul cu mirare, înțelepciune și răbdare așa cum o faci tu!
Poate uneori am mers doar cu piciorul stâng în viață Tronc pleosc hop Parcă uneori și acum piciorul stâng e de gheață Chiar dacă inima e pe aceeași vericală cu el Blegul tembel picior a nimerit toate gropile de-a lungul anilor Împiedicându-se mereu Dar interesant e că nu mă doare Are o anduranță lipită de soare Și-o gleznă lihnită după mângâieri Mângâierile de azi de ieri Și-i plac pantofii cu tocuri înalte elegante ciocatele de piele fină Și nu sunt ele de vină Pentru mersul uneori ombilicat de c…at Al trecerii mele în viață Trebuia să exersez mai mult prima poziție de bază a picioarelor în balet Să mă întorc mult mai ferm În unghiul de maxim 90 de grade Să-l cern Să-mi iasă perfect Și totuși de cele mai multe ori cineva mi-a admirat mersul și și-a îndreptat privirea spre piciorul meu stâng invidiind strategia Mirarea mea spontană onestă de a face pașii mari Impresionând Ce Pe cine Când Pentru cine Pentru ce Asta rămâne de văzut!
Lunga noapte de octombrie portocalie Asemenea portocalelor din sudul cald Mă sufocă și deschid ferestrele larg Și plâng Plâng cu plâns mărunt de focă Plânsul din serile în care le alintam pe fetele mele mici Acoperite până pe bărbie cu plapuma de lână molâie Să nu le fie frig Iar ele somnoroase își întindeau buzele să mă țocăie pe obraji Și noaptea de octombrie se alungea sfioasă asemenea unui batic de mătase Pe inima mea Inima mea Care bate și se desface în felii de portocală Pentru a fi mângâiată de căldura din sud Atât de departe a plecat Atât de multe a uitat din toamnele de odinioară Și de aceea acum învață din nou Să încolțească în pământurile vechi și neschimbate ale timpului!
Trecut 34 de ani Trecut plâns jale Au rămas oasele tale în picioare Lucind ca un felinar în noapte Doar mâna mea cu degetele încleștate de stofa pantalonilor tăi să nu mă pierd în mulțime mică fiind și urmărindu-te asemeni unei fetițe Poate stinge lumina plăpândă a felinarului!
Tablou care face parte din expoziția permanentă a terminalului aeroportului Traian Vuia Timișoara
Ce putem lua cu noi Când ne vom risipi Când inimile noastre se vor opri Oare vom mai iubi Vom fi în sfârșit împăcați Uitați Renegați Adulați Scriși pe pomelnice cu sume mai mici Sau mai mari depinde de inflația bisericilor ortodoxe sau alte culte bizare Eu mi-am propus să-mi duc iubirile multe din zile și nopți să-mi las trupul uns cu ierburi de câmp Uscat de vânt Ars de soare Mângâiat de mare Pe degetul mic să-mi puneți un inel cu o floare Înfășurată să fiu cu rochia de botez din Iordan Desculță să mă lăsați să alerg pe maidan Iar în brațe să țin oasele albe de câine bătrân cu suflet de înger prietenul meu bun În rest las tot ce-am adunat pe pământ Zâmbetul meu cuvinte rostite și scrise Genele mele frumos și trainic clădite Dar mai ales multe multe vise Să mă tămâiați din când în când cu smirnă și să -mi culegeți rouă Să mă strigați Să mă înjurați Să vă aud răzând Să vă țineți de mâini să vă strângeți în brațe Cam atât
Poezia e o umbrelă de soare deschisă Pe care o uităm pe nisip seara, ghetele ude aruncate în colțul din baie Până mâine, Cafeaua sorbită adunată în gândurile dinainte de zi, Poezia e floarea mov sau galben pe care mi-o culegi și o ții în mâini Și eu răsfoiesc secundele multe sau puține până te voi putea ține în brațe, Poezia e știi tu,sentimentul acela ciudat În care te văd culcat lângă mine Și eu te învelesc cu un zâmbet mirat, Mirată că ești, Că îmbătrânim împreună, Poezia e?! Spuneți voi ce e poezia Ca eu și alții ca mine Să o pot traduce în tot atâtea limbi vorbite și nevorbite,inventate și neinventate Ca să putem să ne amintim De noi și viețile noastre. Mi-au mai rămas atâtea zile În care pot răspunde fiecăruia!
Elveția 15.08.2022 (fotografie realizată de Lara Nuțu)
Și eu sunt bine! Tu? Promite-mi că ai să rămâi cu mine, Să învățăm să preparăm margarite odată și odată ca lumea, Am făcut provizii de sticle de tequila și triple sec, Lămâile galbene și grase? Ai să mă storci pe mine Sau poate anul acesta mai dăm o fugă în Napoli sau Aegina Să despuiem pomii de roade Pe ascuns sau în văzul tuturor Să se întrebe toți de ce suntem atât de barbari,de needucați și neciopliți, Poate facem și o baie în marea cu solzi de arginți Și lăsăm slipurile în valuri Să nu fim cuminți!!! Sigur că pot fi bine Dar tu să-mi promiți că ai să mă îngrijești și când voi fi mai senilă de atât Și voi alerga desculță pe plajele unor mări doar de mine știute Și le voi face cu mâna și voi trimite bezele Oamenilor care te vor întreba De ce mai stai cu mine Și cum de m-ai putut suporta atât de mult.
Aegina august 2022 ( fotografie realizată de Bella Dronca)
Desmierdările tale mă ating pe celulita scorțoasă diluând-o în arșița verii, Mă frămânți ca pe un aluat de gogoașă, Îmi ungi vergeturile cu uleiul de iasomie cumpărat acum patru ani din Tunisia Pe puțini dinari, Eu încerc să vizualizez termenul de expirare Dar îmi amintesc că nu are, E produs hand-made Ca și mine, Sunt făcută cu mâna Care a îndepărtat picioarele mamei Într-o după-amiază de sfârșit de august sau septembrie plus minus zece zile, Între timp mă cerți că nu mă mai îngrijesc atât de mult, Că mănânc noaptea pe furiș În loc să mă strecor lângă tine, Că beau apă multă că mă p..ș, Dar sunt ca și o cățea în călduri, Mă p..ș când te văd iubitule pe tine, Dezmierdările tale dor și continuă, Iar eu adorm visând ce bine mi-a fost în burta imensă a mamei mele cele nouă luni,evolând secundă de secundă în întuneric Și socot și adun Câte secunde voi mai cunoaște în lumină Și câte îmi mai rămân,să pot dezmierda în cuvinte vara în ultima suflare a acestui an!
Vama veche România august 2022 (fotografie realizată de Erika Jurca)
M-am pierdut în vară, Am alergat atât de mult în zilele ei lungi De teama că nu o să mai ajungi și tu lângă mine Să guști din carnea mea Pârguită ca o piersică Atârnată pe o creangă pocnită de arșiță. Cine mai știe în care timp a fost inventată vara? Cine mai își aduce aminte în care secundă mama și tatăl meu m-au născut, Calculând îmi dau seama că totuși era o zi de vară Când trupurile lor s-au auzit strigând, Sunt pline piețele de fructe roșii și galbene de import de mure,caise și piersici De flori împăiate și lavandă uscată, Femei se iubesc,bărbați se iubesc în noapte târziu Și eu parcă așteptând să știu Ce să știu ? Mă văd cum mă mai nasc încă o dată Oprindu-mă lângă tine Vară să-ți fiu!