Tot ce am rostit în viață
S-a auzit într-o zăpăceală continuă
Nimeni nu înțelegea nimic
Nimicul își pierdea esența…
Și atunci când alții îmi vorbesc
Eu mă ascund printre crini
Și le scutur galbenul fertil pe mâini
Cerneală pentru zilele mele de mâine
În care voi încerca să deslușesc și eu ce am rostit
Sau ce însemnătate au avut vorbele celorlalți
E un exercițiu bun până la urmă
În care te regăsești în anii ce vor veni
Când tragi linie și îți dai seama
Că uneori chiar ai fost mut și surd!
Nu te grăbi să te înalți!
În lume totul se învârte atât de ciudat și de repede!
Până și stelele s-au înscris în cursa de o sută de metri,
Continuă să rămâi așa!
Să fii asemeni unui pui de rândunică care ține vlăstarul crud de măslin între dinți
Pentru a-și construi casa,
Zboară cât mai sus în înaltul norilor
Și când vor veni zmeii și balaurii, să te ascunzi
Lasă-mă pe mine să mă lupt cu ei
Doar sunt mai puternică!
Ți-am dat viață și te-am crescut,
Dar tu, pentru că-mi semeni atât de mult
Mi-ai luat-o și de data asta înainte…
Nu te-ai ascuns, așa cum nu te-ai ascuns niciodată
Ai zâmbit și ți-ai deschis atât de albastru ochii,
Ai cuprins toată iubirea în inima ta mică
Și lumea s-a făcut dintr-o dată mai bună.
Iar eu am învățat de la tine( cum de altfel tot timpul am învățat ) să merg mai departe,
Să nu mă grăbesc,
Să mă opresc și să încerc să cuprind totul cu mirare, înțelepciune și răbdare așa cum o faci tu!
Poate uneori am mers doar cu piciorul stâng în viață
Tronc pleosc hop
Parcă uneori și acum piciorul stâng e de gheață
Chiar dacă inima e pe aceeași vericală cu el
Blegul tembel picior a nimerit toate gropile de-a lungul anilor
Împiedicându-se mereu
Dar interesant e că nu mă doare
Are o anduranță lipită de soare
Și-o gleznă lihnită după mângâieri
Mângâierile de azi de ieri
Și-i plac pantofii cu tocuri înalte elegante ciocatele de piele fină
Și nu sunt ele de vină
Pentru mersul uneori ombilicat de c…at
Al trecerii mele în viață
Trebuia să exersez mai mult prima poziție de bază a picioarelor în balet
Să mă întorc mult mai ferm
În unghiul de maxim 90 de grade
Să-l cern
Să-mi iasă perfect
Și totuși de cele mai multe ori cineva mi-a admirat mersul și și-a îndreptat privirea spre piciorul meu stâng invidiind strategia
Mirarea mea spontană onestă de a face pașii mari
Impresionând
Ce
Pe cine
Când
Pentru cine
Pentru ce
Asta rămâne de văzut!
Lunga noapte de octombrie portocalie
Asemenea portocalelor din sudul cald
Mă sufocă și deschid ferestrele larg
Și plâng
Plâng cu plâns mărunt de focă
Plânsul din serile în care le alintam pe fetele mele mici
Acoperite până pe bărbie cu plapuma de lână molâie
Să nu le fie frig
Iar ele somnoroase își întindeau buzele să mă țocăie pe obraji
Și noaptea de octombrie se alungea sfioasă asemenea unui batic de mătase
Pe inima mea
Inima mea
Care bate și se desface în felii de portocală
Pentru a fi mângâiată de căldura din sud
Atât de departe a plecat
Atât de multe a uitat din toamnele de odinioară
Și de aceea acum învață din nou
Să încolțească în pământurile vechi și neschimbate ale timpului!
Trecut 34 de ani
Trecut plâns jale
Au rămas oasele tale în picioare
Lucind ca un felinar în noapte
Doar mâna mea cu degetele încleștate de stofa pantalonilor tăi să nu mă pierd în mulțime mică fiind și urmărindu-te asemeni unei fetițe
Poate stinge lumina plăpândă a felinarului!
Ce putem lua cu noi
Când ne vom risipi
Când inimile noastre se vor opri
Oare vom mai iubi
Vom fi în sfârșit împăcați
Uitați
Renegați
Adulați
Scriși pe pomelnice cu sume mai mici
Sau mai mari depinde de inflația bisericilor ortodoxe sau alte culte bizare
Eu mi-am propus să-mi duc iubirile multe din zile și nopți să-mi las trupul uns cu ierburi de câmp
Uscat de vânt
Ars de soare
Mângâiat de mare
Pe degetul mic să-mi puneți un inel cu o floare
Înfășurată să fiu cu rochia de botez din Iordan
Desculță să mă lăsați să alerg pe maidan
Iar în brațe să țin oasele albe de câine bătrân cu suflet de înger prietenul meu bun
În rest las tot ce-am adunat pe pământ
Zâmbetul meu cuvinte rostite și scrise
Genele mele frumos și trainic clădite
Dar mai ales multe multe vise
Să mă tămâiați din când în când cu smirnă și să -mi culegeți rouă
Să mă strigați
Să mă înjurați
Să vă aud răzând
Să vă țineți de mâini să vă strângeți în brațe
Cam atât
Dar nu vă speriați
Nu am să plec curând!
Poezia e o umbrelă de soare deschisă
Pe care o uităm pe nisip seara, ghetele ude aruncate în colțul din baie
Până mâine,
Cafeaua sorbită adunată în gândurile dinainte de zi,
Poezia e floarea mov sau galben pe care mi-o culegi și o ții în mâini
Și eu răsfoiesc secundele multe sau puține până te voi putea ține în brațe,
Poezia e știi tu,sentimentul acela ciudat
În care te văd culcat lângă mine
Și eu te învelesc cu un zâmbet mirat,
Mirată că ești,
Că îmbătrânim împreună,
Poezia e?!
Spuneți voi ce e poezia
Ca eu și alții ca mine
Să o pot traduce în tot atâtea limbi vorbite și nevorbite,inventate și neinventate
Ca să putem să ne amintim
De noi și viețile noastre.
Mi-au mai rămas atâtea zile
În care pot răspunde fiecăruia!
Și eu sunt bine!
Tu?
Promite-mi că ai să rămâi cu mine,
Să învățăm să preparăm margarite odată și odată ca lumea,
Am făcut provizii de sticle de tequila și triple sec,
Lămâile galbene și grase?
Ai să mă storci pe mine
Sau poate anul acesta mai dăm o fugă în Napoli sau Aegina
Să despuiem pomii de roade
Pe ascuns sau
în văzul tuturor
Să se întrebe toți de ce suntem atât de barbari,de needucați și neciopliți,
Poate facem și o baie în marea cu solzi de arginți
Și lăsăm slipurile în valuri
Să nu fim cuminți!!!
Sigur că pot fi bine
Dar tu să-mi promiți că ai să mă îngrijești și când voi fi mai senilă de atât
Și voi alerga desculță pe plajele unor mări doar de mine știute
Și le voi face cu mâna și voi trimite bezele
Oamenilor care te vor întreba
De ce mai stai cu mine
Și cum de m-ai putut suporta atât de mult.
Desmierdările tale mă ating pe celulita scorțoasă diluând-o în arșița verii,
Mă frămânți ca pe un aluat de gogoașă,
Îmi ungi vergeturile cu uleiul de iasomie cumpărat acum patru ani din Tunisia
Pe puțini dinari,
Eu încerc să vizualizez termenul de expirare
Dar îmi amintesc că nu are,
E produs hand-made
Ca și mine,
Sunt făcută cu mâna
Care a îndepărtat picioarele mamei
Într-o după-amiază de sfârșit de august sau septembrie plus minus zece zile,
Între timp mă cerți că nu mă mai îngrijesc atât de mult,
Că mănânc noaptea pe furiș
În loc să mă strecor lângă tine,
Că beau apă multă că mă p..ș,
Dar sunt ca și o cățea în călduri,
Mă p..ș când te văd iubitule pe tine,
Dezmierdările tale dor și continuă,
Iar eu adorm visând ce bine mi-a fost în burta imensă a mamei mele cele nouă luni,evolând secundă de secundă în întuneric
Și socot și adun
Câte secunde voi mai cunoaște în lumină
Și câte îmi mai rămân,să pot dezmierda în cuvinte vara în ultima suflare a acestui an!
M-am pierdut în vară,
Am alergat atât de mult în zilele ei lungi
De teama că nu o să mai ajungi și tu lângă mine
Să guști din carnea mea
Pârguită ca o piersică
Atârnată pe o creangă pocnită de arșiță.
Cine mai știe în care timp a fost inventată vara?
Cine mai își aduce aminte în care secundă mama și tatăl meu m-au născut,
Calculând îmi dau seama că totuși era o zi de vară
Când trupurile lor s-au auzit strigând,
Sunt pline piețele de fructe roșii și galbene de import de mure,caise și piersici
De flori împăiate și lavandă uscată,
Femei se iubesc,bărbați se iubesc în noapte târziu
Și eu parcă așteptând să știu
Ce să știu ?
Mă văd cum mă mai nasc încă o dată
Oprindu-mă lângă tine
Vară să-ți fiu!
Lazăr Elena 