Și nu fi sfios când eu te iubesc
Așa știu să te miros cu susul în jos
Mă strecor ca o hienă pe lângă umărul tău stâng
Să pot privi dedesuptul lui
Să-l miros să-l descos
Să-mi înfig dinții până la os
Să-i sorb seva și măduva roasă de timp
Și sătulă să pot să te ating
Mai jos de rotulă
Pe tibia groasă
Să-mi știi mângâierea aspră sau de mătase
Și mă voi lăsa până sub talpă
Strivită și grea
Istovită și rea
Și mă vei purta și mă vei ține minte
Voi fi vie ca durerea de măsea și de dinte!
Ieșisem cu capul înainte
Și m-am agățat de sfeterul roșu al mamei care într-o zi împrumutase o culoare scorțoasă galbenă deasupra buzunarului stâng
Mult mai târziu aflasem
Că l-a ars când l-a pus la uscat într-o iarnă lângă cuptorul din camera din mijloc unde aveam două paturi și eu încă dormeam cu mama
Ce bine că nu m-am născut în iarnă și nu m-am prins de bucata de lână a sfeterului roșu care încă ardea
Aș fi rămas cu o semilună în palma mea!
Eu trăiesc după cum îmi spune inima
Iar inima mea nu este perfectă
De-a lungul vieții am încercat să mulțumesc oameni care credeam eu că au o inimă ca a mea
Mult mai târziu am constatat că fiecare inimă are ritmul ei
Și nici măcar inimile fetelor mele nu seamănă cu a mea pentru că au luat și din inimile taților lor
De aceea nu mi-a ieșit nimic bine în viață
Nu am fost o mamă perfectă nu am fost o soție perfectă o iubită prietenă vecină tovarășă sau colegă perfectă
Nu am fost nimic din toate acestea
Nu am reușit nici măcar pe jumătate
Și aici îi las pe alții să o spună pe ,, bună dreptate”
Poate orânduială lor e mult mai potrivită
Eu am fost de mult etichetată!
Dar știu că inima mea bate în zilele acestei primăveri bucurându-se de soarele blând și timid
Bate puternic și avid
Sinceră și răsfățată
Deschizându-și aripile în inocența tulpinilor verzi
Doar îngerul meu știe cum înflorește mereu iubirea în sufletul meu
O vezi? Crește rotundă și dolofană printre scaieți și nu aștept și să nu te aștepți că va avea vreo altă formă sau ritm vreodată!
Ziua ea e mereu cu mine
Noaptea mi-o ține trează cu gândurile
Cu angoasele iubirile speranțele care fac parte din viața ei
Uneori îmi cuprinde inima toată
Se îmbarcă pe ea ca pe un vas de croazieră și mă poartă peste tot
Îmi arată cum îi strălucesc ochii în soare
Părul blond castaniu cu miros de cicoare alintat de vânt
Îi privesc picioarele cu degetele răsfirate pe pământ
Și știu că o vor duce peste tot
Cu mâinile mai avem de lucrat
Trebuie dată forma perfectă pentru zburat
Îmi cuprinde mereu inima toată
Eu o mai cert așa cum se ceartă
Blând răzând
Lasă-i loc și Ioanei
Uite facem o înțelegere
Ție azi îți dau atriile
Mâine vei avea ventriculele
Și o luăm în fiecare zi de la capăt
Să nu vă supărați
E loc pentru amândouă
Puteți să-mi inversați și plămânii sau ce vă place vouă
E ca-ntr-un joc în care ne vedem ne găsim una pe cealaltă
În care ne copiem
Și nu mai știm ce am împrumutat sau ce ne-am lăsat una celeilalte
În mod sigur
Mulți multe spun că ți-am dăruit zâmbetul
Sau poate eu l-am moștenit de la tine?
E de bine
Când suntem noi două nu poate fi nimeni trist
De aceea tu trebuie să te strădui să râzi tot timpul din lume
Și ochii să nu-ți fie niciodată plânși copilul meu!
Există iubiri mai mari decât iubirile pe care le trăim unii dintre noi
Există tăceri asemenea tăcerilor pe care le ascundem și nu le putem scoate la lumină
Există zile în care tânjim după îmbrățișări
Și nopți în care nu știu ce m-aș face fără tine
Există firele albe pe creasta ta îngustată de mângâiere și pe care timpul nu le mai poate colora
Există un singur braț
Pe care tu îl ridici
Ca să îndepărtezi umbrele reci ce mă înconjoară uneori
Dar există o singură inimă care bate încă sinusal atât de curat
Departe și totodată aproape
Și știu că ea își va opri existența atunci când unul din noi nu va mai fi!
Tot ce am rostit în viață
S-a auzit într-o zăpăceală continuă
Nimeni nu înțelegea nimic
Nimicul își pierdea esența…
Și atunci când alții îmi vorbesc
Eu mă ascund printre crini
Și le scutur galbenul fertil pe mâini
Cerneală pentru zilele mele de mâine
În care voi încerca să deslușesc și eu ce am rostit
Sau ce însemnătate au avut vorbele celorlalți
E un exercițiu bun până la urmă
În care te regăsești în anii ce vor veni
Când tragi linie și îți dai seama
Că uneori chiar ai fost mut și surd!
Nu te grăbi să te înalți!
În lume totul se învârte atât de ciudat și de repede!
Până și stelele s-au înscris în cursa de o sută de metri,
Continuă să rămâi așa!
Să fii asemeni unui pui de rândunică care ține vlăstarul crud de măslin între dinți
Pentru a-și construi casa,
Zboară cât mai sus în înaltul norilor
Și când vor veni zmeii și balaurii, să te ascunzi
Lasă-mă pe mine să mă lupt cu ei
Doar sunt mai puternică!
Ți-am dat viață și te-am crescut,
Dar tu, pentru că-mi semeni atât de mult
Mi-ai luat-o și de data asta înainte…
Nu te-ai ascuns, așa cum nu te-ai ascuns niciodată
Ai zâmbit și ți-ai deschis atât de albastru ochii,
Ai cuprins toată iubirea în inima ta mică
Și lumea s-a făcut dintr-o dată mai bună.
Iar eu am învățat de la tine( cum de altfel tot timpul am învățat ) să merg mai departe,
Să nu mă grăbesc,
Să mă opresc și să încerc să cuprind totul cu mirare, înțelepciune și răbdare așa cum o faci tu!
Poate uneori am mers doar cu piciorul stâng în viață
Tronc pleosc hop
Parcă uneori și acum piciorul stâng e de gheață
Chiar dacă inima e pe aceeași vericală cu el
Blegul tembel picior a nimerit toate gropile de-a lungul anilor
Împiedicându-se mereu
Dar interesant e că nu mă doare
Are o anduranță lipită de soare
Și-o gleznă lihnită după mângâieri
Mângâierile de azi de ieri
Și-i plac pantofii cu tocuri înalte elegante ciocatele de piele fină
Și nu sunt ele de vină
Pentru mersul uneori ombilicat de c…at
Al trecerii mele în viață
Trebuia să exersez mai mult prima poziție de bază a picioarelor în balet
Să mă întorc mult mai ferm
În unghiul de maxim 90 de grade
Să-l cern
Să-mi iasă perfect
Și totuși de cele mai multe ori cineva mi-a admirat mersul și și-a îndreptat privirea spre piciorul meu stâng invidiind strategia
Mirarea mea spontană onestă de a face pașii mari
Impresionând
Ce
Pe cine
Când
Pentru cine
Pentru ce
Asta rămâne de văzut!
Lunga noapte de octombrie portocalie
Asemenea portocalelor din sudul cald
Mă sufocă și deschid ferestrele larg
Și plâng
Plâng cu plâns mărunt de focă
Plânsul din serile în care le alintam pe fetele mele mici
Acoperite până pe bărbie cu plapuma de lână molâie
Să nu le fie frig
Iar ele somnoroase își întindeau buzele să mă țocăie pe obraji
Și noaptea de octombrie se alungea sfioasă asemenea unui batic de mătase
Pe inima mea
Inima mea
Care bate și se desface în felii de portocală
Pentru a fi mângâiată de căldura din sud
Atât de departe a plecat
Atât de multe a uitat din toamnele de odinioară
Și de aceea acum învață din nou
Să încolțească în pământurile vechi și neschimbate ale timpului!
Trecut 34 de ani
Trecut plâns jale
Au rămas oasele tale în picioare
Lucind ca un felinar în noapte
Doar mâna mea cu degetele încleștate de stofa pantalonilor tăi să nu mă pierd în mulțime mică fiind și urmărindu-te asemeni unei fetițe
Poate stinge lumina plăpândă a felinarului!
Lazăr Elena 