Poezie pentru doamne

Nimeni nu știe câte mâini folosesc când îmi dau jos chiloții bej
De doamnă
Sau pe cei roșii de toamnă
Sau pe cei negri de purtat la operetă pentru a fi măcar o oră cochetă
Sau pe cei albi cu ochi de smarald pe care îi țin într-un sertar anume special pentru atunci când voi merge de-adevăratelea la spital
Am o duzină din toți.
S-ar termina iarna, și tot aș avea de purtat chiloți.
E un întreg fetișișm comunist,
E o cămară nemțească la mine în dormitor de a avea atâtea perechi de chiloți și atâtea culori,
E singurul lux pentru pielea mea
Aceea de-ai avea și de-ai purta.
Iar când voi împlini o sută de ani,
Îi voi dona
Sau nu îi voi da,
Mă voi agăța de ei înebunită după vremea trecută,
Mi-i voi aduna într-o plasă de ață cu mânere de lemn
De cea cu care mergi la plajă
Și o voi purta etern!

Fotografie realizată în Tunisia acum trei ani( sper ca anul acesta să reeditez fotografia la La Goulette ).E prea frig să fac o altfel de fotografie😂😉

Reeditare

Când bunica bunicilor mele s-a gândit că ar trebui să-i port numele
Era pandemia de gripă spaniolă,
Era primăvară,
Se tulburau secătuite de duhoarea morților
Magnoliile,
În acel sezon,în plin război,s-au străduit să-mi contureze trăsăturile de femeie cu sex-apeal
Învinseseră și neoplasmul și astmul erelor nucleare
Dar,se pare că nu le-a ieșit defel.
Era mare jale
Și în munca ei asiduă de a mă concepe
De a mă naște înainte cuceririi lunei de către americani,
Putea să fie luna cucerită și de chinezi, coreeni, spanioli, francezi sau ruși
Nu era așa de important pentru ea,semnificativă era reeditarea unei alte femei din familie,
Și-a pus în mine praf stelar și roșu tipic de maidan,
S-a întristat când a ghicit în flori de tei, cărți de tarot și în cafea
Că atunci când mă voi apuca de iubit,dar a fost
Târziu,nu voi înțelege ce e iubirea,poate o spicuială, trândăveală și amețeală,
O voi face cu o forță inegalabilă fără rușine
Cu o cutezanță care te-a zăpăcit și pe tine,
Și acest ,,iubit” ( a se lua nu ca substantiv ci ca adverb)
M-a uimit
Încât și acum îl descos pe toate părțile, îmi deșir arterele și-i deschid porțile
Ca unui oapete de vază
Îi aduc omagii
Plocoane
Îi scriu zilnic
Mărturisându-i că acum la bătrânețe pot spune cu adevărat că m-am îndrăgostit și iubesc!

Tablou(autor necunoscut din colecția proprie cumpărat la târgul de vechituri din Piața Traian Timișoara)

O altfel de poezie de Bobotează și Sf. Ioan Botezătorul

De azi suntem Meta
Unii din noi pleacă la Mecca
Sufletului lor,
Unii dintre noi se spală în Iordan
Amintindu-și botezul,
Important este ce vor învăța despre iubire
Vor lua hapuri de nemurire?
Eu împachetez omuleții de zăpadă și renii de pluș
Parcă ieri erau plecați la petrecerea nupțială a pinguinilor imperiali la Polul Sud,
Fundele cu care i-am legat de balustradă miroseau a alb,
A zăpadă,
Erau pătate și de sângele focăi leopard(Amintindu-mi să numai fiu monogamă căutând în fiecare an dragostea ta)
Parcă de Bobotează era ger,
Eram în anii trecuți mai trează
Cu sufletul hingher
Alergând să anihilez păcatele lumii cu o doză de sminteală
Cerșind puțină apă sfințită în inima lor goală,
Mult mai târziu am învățat că bucuriile simple,mărunte,
Ca vârâtul în pat cu o carte în mână alături de tine mângâindu-ți firele aspre și puține,
Promițându-mi că o să tac,
Că o să fac piftia mai puțin sărată,
Că voi pleca din nou în Israel
Să-mi duc sufletul să alerge în sensul în care curge azi el,
Că-mi voi pune în loc de atrii și valve și cave și pulmonare aripi întinse care or să zboare,
Că-mi voi numi din nou dacă voi mai naște primul copil
În amintirea celui ucis de Irod,
Că-mi voi schimba mersul și capul nerod,
Și-am să mă întorc în pustiu să culeg penele lăsate ca urme
De voi
Despuiați de gânduri urâte și goi!
De azi suntem Meta
Parcă ar muri și planeta
În pelerinaje,
În promisiuni și miraje,s-o salvăm, să ne salvăm,
Miracolul zace în noi!

Pinguin realizat de Monica Richards (din colecția proprie)

Și doar pe tine te am în inima mea(poezie de iubire pentru femeia din viața ta pe care nu o cunosc, dar știu că vă iubiți muult)

Niciodată nu am știut ce nr. porți la pantofi
Și totuși îți cumpăr pantofi pe care îi porți,
Nu știu nici ce grupă sanguină ai,
Dar oricum eu sunt donatorul tău universal,
Nu înțeleg nici de ce nu mă mai ții uneori de mânâ
Și totuși atingerea ta aspră
Îmi rămàne pe trup,
Și parcă acum în iarnă mi-e mai mult dor de tine și trebuie să împodobim bradul dar eu nu mă pot dezlipi de sufletul tău,
Oricum avem ornamentele de Crăciun de anul trecut,
E cazul și să pregătesc o altă friptură de rață
Poate se ieftinesc portocalele sau mandarinele,
Poate ne vindem merele la piață,
Și totuși știu că vom îmbătrâni împreună
Și ar fi cazul să notez date esențiale despre tine
Și tu despre mine
Pentru ziua de mâine,
Apropo cred că am să te cadorisesc cu un vis,
Depinde de inflație sau de programul meu liber,
Și totuși parcă nu este timp în existența mea decât să te iubesc,
Să te iubesc,
Și toți știu despre această iubire cu tine,și o văd în fiecare zi cu aceeași privire senină!

Fotografie realizată de Călin Leucuța

Nespus

Nespus de verde
A încolțit în mine,
Nespus de alb e în iarnă și în tine,
Nespus de roșu îți aduc în dar,
Nespus de albastru se întinde cerul fără de hotar,
Nespus de întinsă se revarsă
Iubirea și înflorește ca un crin în glastră,
Nespus de frig mă înconjoară,
Nespus de cald e înăuntru și afară,
Nespus de dor mi-e de tine,casă,
Când sărbătorile vin și le așez la masă,
Nespus de drag îmi este pământul pe care calc și-îi aduc cuvântul,
Nespus de alint eu te cuprind
Și îți colind
Și îți colind
Cu clopoțeii de argint
Cu mere roșii și cu nuci
Cu crengi de brad și cu cristale
Albe,albastre mărgăritare
Și îți vestesc în ceas de seară
Când liniștea ni se coboară
Când bucuria urcă, urcă,că prețuiesc tot ce mă-nconjoară,tot ce mi-ai dat iubită mamă, și tot ce voi lăsa și eu în urmă!

Mihaela Mladenovic și ,,miniatura”ei Alessia

Revoluția de la Timișoara(În memoria EROULUI IOSIF CACOCEANU)

Uneori te întreb pe tine cel care trăiești acum
Liber
Îmbuibat, saturat de așa zisa libertate
Tu cel democrat care îți întinzi oasele pe un pat,
Ale mele oase zac
În pământ, de ce a trebuit să mor,
Tocmai eu?
Să-mi vărs sângele pentru popor,
Se scriu pentru noi eroii
Poezii,
Discursuri tipice,
Atipice,
Memorii,
Critice,
Diacritice,
Cine mai știe ce nume am purtat?
Cine mai plânge sau gâtuie câte un oftat?
Cine îmi aude sufletul luat atât de devreme?
A-ți mai întrebat-o pe mama, tata, soția, soțul,fica, fiul,sora,fratele,bunica,bunicul ce mai fac?
Mai stau pe aceeași stradă în același toropit oraș?
I-ați dat un alt nume străzii, orașului?Numele meu ?
Aprindeți lumânări să ardă mereu…
Uneori,dar de cele mai multe ori stau de vorbă cu tovarășii mei aici în rai,
Pentru că suntem în rai(măcar atât am primit în afară de jelit)
Dumnezeu ne-a lăsat să locuim aici
Să numai știm de frici, de comuniști, de zile lungi întunecate
Chiar dacă ne este atât de dor
De tine frate,frate al meu în libertate,
Dor de părinți
Dor de copii
Dor de a mai strânge în brațe iubita ascunși anonimi printre cei vii,
Vouă vă este dor de noi
Acum în decembrie când plouă cu lacrimi
Și ninge cu rouă,nouă ne este dor de voi, dar nu ne mai întoarcem înapoi, rămânem aici,pentru încă o revoluție,o nouă constituție, vom alege un nou președinte,un nou rege care să ne țină minte!

Fotografie realizată de Lara Nuțu copilul meu postrevoluție în Amsterdam

Poezie de iubire de decembrie

Spală-mă pe față iubire
Cu gheață
Lacrimile mele fierbinți,
Se vor transforma în arginți
Cu care voi cumpăra sau voi vinde
Tot ce viața-mi va da de acum înainte.
Spală-mă iubire pe trup
Cu zăpadă
Ca oriunde mă duc
Toți să mă vadă
Că eu urc
Și că port o lumină a anilor de demult
Și-o împrăștii în lume
Si o ard cu tăciune,
Sfios în rugăciune
Să o pot rosti
Să mă pot posti
Să o pot propădui,să mă pot vesti
Oriunde,
Spală-mi oasele iubire cu stelele albe
Să fulguie gândul
Și iarna să-l scalde
Oricând cu tine,om bun, să rămâie în urma ta și mereu de acum înainte cuvintele, faptele tale, iubirile tale.!

Nicoleta Voica și Roxana Tamaș

De 13 Decembrie

Mamă mă ninge în decembrie
Și pe tine te întoarce timpul
La frumosul de atunci
Când a fost,
Mamă,tu știi că de fiecare dată mă întorc mereu acasă la tine,la,
Rotația din pântecele tău minunat când mi-era cald și mi-era bine,
Și ninge și cu fiecare ninsoare mai măruntă, mai multă,am crescut mare
Cuminte ,
Uită-te la mine,
Sunt tot mai frumoasă,
E ca și cum decembrie mi-ar împrumuta din semne e ca și cum aș lua din vreme
Din zilele tale tale
Pesemne,
Atunci când m-ai adus în lumină îngerii și-au pus pe frunte cunună de stele, au scrijelit în inimă
Și tu le-ai zâmbit
M-ai închinat înspre ele,
M-ai închinat în iubire
Senină,
M-ai nins,și de atunci tot ninge în decembrie!

Munteanu Irina și Nicolae

De Moș Nicolae

Sunt atât de cuminte Moș Nicolae,
Sunt atât de cuminte,
În fiecare seară îmi lustruiesc cu lacrimile putinței sau neputinței
Saboții de spital de gardă, sandalele roșii cu tocuri,botinele cu șireturi și mofturi
În ani,
Și-mi pare că sunt singura femeie de la mine din sat, de la Greci
Care stau de veghe pe veci,
Care am umblat și cu tine viață
Și cu tine moarte,
Sunt atât de cuminte în seara aceasta
Mă cuibăr plină de iubire și mă fac mică
Încât nuielușa ta să nu mă atingă,
Să-mi dăruie clipa stelele albe
Stelele albastre,stelele roz,
Să vă pot mângâia pe voi,
Să fulguie iarna
Cu mii de culori,pentru că eu sunt atât de cuminte, sunt rază de soare,fluture ce-n zbor vă ating inimile care dor!

Liana Pleșa

Poveste despre brazi

Braazi de vânzare,
Din pădurea cea mare,
Brazi împodobiți cu durere, cu tăcere,cu lacrimi, cu zâmbete,cu stele,
Braazi pentru voi toți, bunici și nepoți,
Mame și iubite,pisici și căței,
Mulți braaaazi pentru ei
Marfă de contrabandă
Pe puțini lei!
Vânzătorii de iarnă se întrec între ei
Care au mai multe ghirlande de vorbe de dor,
Beteală de sânge,și iubire și nori,
Aleargă,se îmbrâncesc, se calcă în picioare
Până în seară când își fac socoteală cu sârbătorile din urmă
În care împodobeau brazii cu mere,cu nuci,cu covrigi, cu dulci colinzi și arginți…

Dar vânzătorii sunt triști,


Și plâng după ierni trecute
Cu braaazi de iubire,
Cu globuri albastre de cer,
Și pene albe de îngeri
Și frunze de meri,cu secunde pline, cu secunde senine și ar dori să se întoarcă la tine acele secunde pline, să le alungi supărarea,să le pui în casă,cu cinste și alai și frumuseții trecute prinos să îi dai!

Ivancu Diana Nicoleta (costumul Dianei este vechi de peste 90 de ani și aparține comunei Buteni județul Arad era purtat de fetele din corul căminului cultural, iar în prezent este purtat de către femeile corului bisericii ortodoxe)