De tristețe

Astăzi îngerul tău a rămas șomer
Numai lucrează pentru tine
Era trist și ieri și alaltăieri,
L-am văzut, știa că nu-ți este bine
A vorbit cu Maimarele nostru
El îți știa rostul,
Atât de multe a-ți povestit
A-ți stat la taclale ca între prieteni i-ai spus cât de mult ai iubit, ți-a spus cât de mult te-a iubit,
Cât de mult vei iubi
Și acolo în rai
Dar ție ți-este oprit să mai stai aici cu el,
Ți s-au terminat penele,
Eu de durere ți-am sfârtecat aripile
Eu
Ți-am luat mantaua albă de nea
Să-l înfășor,
Ți-am smuls inima,
Căci îmi va fi dor
Și le-am transmis și celor de la Forțele de muncă din rai
Că dacă tu nu ai mai avut zile să-i dai
Nu vei primi nici indemnizație de șomaj
L-ai luat azi,
Mi l-ai luat azi,
Nu vei primi nici pensie de boală,
Nici lacrimi, și nici o sudalmă,
De strigat nu îl voi mai striga decât pe el,
Nu voi rosti rugăciuni de nici un fel
Dar ca să te iert,fiind liber acum și dezlegat să-ți faci de cap,promite-mi că mereu vei purta
Dragostea mea,
Dragostea mea!

O altfel de poezie de Bobotează și Sf. Ioan Botezătorul

De azi suntem Meta
Unii din noi pleacă la Mecca
Sufletului lor,
Unii dintre noi se spală în Iordan
Amintindu-și botezul,
Important este ce vor învăța despre iubire
Vor lua hapuri de nemurire?
Eu împachetez omuleții de zăpadă și renii de pluș
Parcă ieri erau plecați la petrecerea nupțială a pinguinilor imperiali la Polul Sud,
Fundele cu care i-am legat de balustradă miroseau a alb,
A zăpadă,
Erau pătate și de sângele focăi leopard(Amintindu-mi să numai fiu monogamă căutând în fiecare an dragostea ta)
Parcă de Bobotează era ger,
Eram în anii trecuți mai trează
Cu sufletul hingher
Alergând să anihilez păcatele lumii cu o doză de sminteală
Cerșind puțină apă sfințită în inima lor goală,
Mult mai târziu am învățat că bucuriile simple,mărunte,
Ca vârâtul în pat cu o carte în mână alături de tine mângâindu-ți firele aspre și puține,
Promițându-mi că o să tac,
Că o să fac piftia mai puțin sărată,
Că voi pleca din nou în Israel
Să-mi duc sufletul să alerge în sensul în care curge azi el,
Că-mi voi pune în loc de atrii și valve și cave și pulmonare aripi întinse care or să zboare,
Că-mi voi numi din nou dacă voi mai naște primul copil
În amintirea celui ucis de Irod,
Că-mi voi schimba mersul și capul nerod,
Și-am să mă întorc în pustiu să culeg penele lăsate ca urme
De voi
Despuiați de gânduri urâte și goi!
De azi suntem Meta
Parcă ar muri și planeta
În pelerinaje,
În promisiuni și miraje,s-o salvăm, să ne salvăm,
Miracolul zace în noi!

Pinguin realizat de Monica Richards (din colecția proprie)

De 13 Decembrie

Mamă mă ninge în decembrie
Și pe tine te întoarce timpul
La frumosul de atunci
Când a fost,
Mamă,tu știi că de fiecare dată mă întorc mereu acasă la tine,la,
Rotația din pântecele tău minunat când mi-era cald și mi-era bine,
Și ninge și cu fiecare ninsoare mai măruntă, mai multă,am crescut mare
Cuminte ,
Uită-te la mine,
Sunt tot mai frumoasă,
E ca și cum decembrie mi-ar împrumuta din semne e ca și cum aș lua din vreme
Din zilele tale tale
Pesemne,
Atunci când m-ai adus în lumină îngerii și-au pus pe frunte cunună de stele, au scrijelit în inimă
Și tu le-ai zâmbit
M-ai închinat înspre ele,
M-ai închinat în iubire
Senină,
M-ai nins,și de atunci tot ninge în decembrie!

Munteanu Irina și Nicolae

Poveste despre brazi

Braazi de vânzare,
Din pădurea cea mare,
Brazi împodobiți cu durere, cu tăcere,cu lacrimi, cu zâmbete,cu stele,
Braazi pentru voi toți, bunici și nepoți,
Mame și iubite,pisici și căței,
Mulți braaaazi pentru ei
Marfă de contrabandă
Pe puțini lei!
Vânzătorii de iarnă se întrec între ei
Care au mai multe ghirlande de vorbe de dor,
Beteală de sânge,și iubire și nori,
Aleargă,se îmbrâncesc, se calcă în picioare
Până în seară când își fac socoteală cu sârbătorile din urmă
În care împodobeau brazii cu mere,cu nuci,cu covrigi, cu dulci colinzi și arginți…

Dar vânzătorii sunt triști,


Și plâng după ierni trecute
Cu braaazi de iubire,
Cu globuri albastre de cer,
Și pene albe de îngeri
Și frunze de meri,cu secunde pline, cu secunde senine și ar dori să se întoarcă la tine acele secunde pline, să le alungi supărarea,să le pui în casă,cu cinste și alai și frumuseții trecute prinos să îi dai!

Ivancu Diana Nicoleta (costumul Dianei este vechi de peste 90 de ani și aparține comunei Buteni județul Arad era purtat de fetele din corul căminului cultural, iar în prezent este purtat de către femeile corului bisericii ortodoxe)

Îngerului meu din noiembrie

Îngerului meu i s-a făcut somn
E scurtă acum ziua în noiembrie
E pâclă
E rece
Ba uneori e și cald
(Mai închidem caloriferul economie)
E ceață cu semne ireale
Bizare
Și trupul meu e umflat și articulațiile mă dor de umezeală
Îmi cere el îngerul perne și dună
Și-i spun că nu le mai am
Că penelor lui i-am pus cutumă
Și le-am împrăștiat pe drum
Dar îi promit că am să-l țin la mine în brațe
Și capul lui plecat de smerenie am să-l pun
Pe umeri
Pe inimi
Pe viață
Și am să-i cânt duios și am să-l legăn ușor ca pe un prețios odor
Că atâta iubirea zace în mine
Încât atunci când el va pleca
Îmi va rămâne puf și pene albe în amintire încât pot face și o saltea pe care în sfârșit mă pot întinde și eu să mă pot odihni pe ea!

Lanzarote Insulele Canare Miramar del Mar Arancia

Poezia a șaptea de toamnă

Acum s-a desfrunzit mărul
Am uitat de câte ori s-a desfrunzit sau a înfrunzit pentru mine
Anul acesta a a avut cel mai bogat rod
Și parcă o teamă o port
Că va fi ultimul an
Va înflori mereu în sufletul meu
Mereu îi voi căuta lumina aruncată de brațele lui pe pereții sufrageriei
Numai ei știu de câte ori m-am oprit să o mângâi ca pe o bucurie
Așa cum ne mângâiem inimile uneori! S-a desfrunzit și îngerii iernii îl vor împodobi greu cu pene albe
Se va mai rupe o creangă trosnind de ger
Eu să-i mai cer
Să rodească iar?!
Frumusețea lui va rămâne în mine așa cum te port și pe tine rămas în mine în anii dintâi când erai îndrăgostit
Eu să-ți mai cer să fii același
Nu aș mai avea bucuria amintirii despre mine cea plină de vlagă și fără de vergeturi slabă atunci cu grimasele burții lăsate în paragină și uitare acum
Se desfrunzește mărul!
Iarăși?
De câți ani iubito îl avem?

Casa Artelor interior Timișoara România(fotografie realizată în data de 05.11.2021 când a avut loc vernisajul expoziției Sabin Nicolae Dancu realizată cu sprijinul comunității Beta platformă euroregională de colaborare și dialog ) Vă invit s-o vizitați ☺️

Sunt îndrăgostită

Sunt îndrăgostită
La vârsta mea? (E o tâmpită!?)
Și eu declar cât pot de tare
Da, sunt îndrăgostită de toamna nevestită,
Caldă cu ploi de primăvară,
Cu galbenul din case crud de caisă,
Cu arbori dezveliți și fără de pudoare,
Cu foșnet scurt de frunze în suflet,
Cu struguri cruzi și cu gutui,
Cu coaptele ludăi dulci amărui,
Cu mersul meu anapoda pe străzi
Lăsându-i toamnei sufletul să mi-l culeagă
Să fie ghindă sau castană pe o creangă,
Să-l mângâie în noapte vântul ei,
Să-l ducă în inimi teleleu, în voi, în tot și nicăieri!

De toamnă sunt îndrăgostită, atât de îndrăgostită
Încât mi-aș da din suflet să rămână și să-mi doarmă
Pe brațe și pe pântec și pe ochi, să fie amorțite secundele în ceață, să vă încălzesc târziu în dimineață,
Să fiu eu somn de drumuri castanii
Și somn cu vise roșii printre vii, să întind cât pot din viața mea , noaptea de toamnă, ca o taină cu stele mici și plumburii, cu îngerii pictați în strană, pe cer cu chipuri de aramă, să fiu eu somn și voi în toamnă arbori vii, să îmbătrâniți plini de iubiri!

Timișoara România(anonim)🍂🍁❤️

(A se citi cuvântul vii ca fiind pluralul substantivului vie)

Sfârșit de octombrie cu rime

Se jeluie octombrie în final
Și parcă ar da în cinstea lui un bal
La care să ne invite pe noi toți
Catolici ortodocși fanarioți
Cu îngerii pe post de toboșari
Sau poate vreți să fie ospătari
Să ne servească în cupele înalte de cristal
Iubire liniște sau ceai
Să picotim să stăm înmărmuriți puțin în toamnă
Să o cinstim să o aplaudăm ca pe o doamnă

Și să privim cum noaptea se coboară
Duios molatic lin pe scară
Și-și pune cizmele cu gulerul de blană
Pufos și cu miros de slană
Pe întreg orașul meu
Cu case galbene de somn
Pe apele lui verzi albastre
Pe ponton
Pe bicicletele încețoșate ruginite
Pe vise și pe suflete lihnite ce vor iubire și nu dorm!

Timișoara România

Poezia a patra de toamnă

Să-mi pui o întrebare tu,
O singură întrebare
În ziua în care vara se trece, moare,
Se jeluie copacul și-și flutură în lumină
Frunzele sale albe de ceață și a lui splină,
Mi se-ncovoaie-n spate
Mă apleacă, mă cocoașă,
Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă,
Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade
Iară pe zile septembrie se sloboade
Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași
Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire
Și parcă ascultându-i
Mai, mai că-mi vine,
Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri
Să mă preschimb în fluturi
Și în ambrozie amară,
Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!

România Baia de Arieș , Valea Ciorii, Muntele Simulești , fotografie realizată de Alina Buliga

Poezie de demuuult…


Mântuiește-mă azi m-a necăjit iubirea
M-a lăsat fără apă fără întrebări
M-a uitat pe caldarâmul străzii pe care alergasem ieri
M-a lăsat pustiită și zdrobită
Oasele mă dor de neputință și zbor
Ochii mei verzi tresar în bătaia îngerului la amiază el îngerul
Nu-mi spune nimic.
El îngerul nu mă privește
Uimită mă lasă și mă rănește lumina lui
Mântuiește-mă căci azi am învățat să cad
Azi am învățat…

România, județul Arad ,Radna