Poezie de demuuult…


Mântuiește-mă azi m-a necăjit iubirea
M-a lăsat fără apă fără întrebări
M-a uitat pe caldarâmul străzii pe care alergasem ieri
M-a lăsat pustiită și zdrobită
Oasele mă dor de neputință și zbor
Ochii mei verzi tresar în bătaia îngerului la amiază el îngerul
Nu-mi spune nimic.
El îngerul nu mă privește
Uimită mă lasă și mă rănește lumina lui
Mântuiește-mă căci azi am învățat să cad
Azi am învățat…

România, județul Arad ,Radna

Ramona

Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!

Prima poezie de toamnă

O, Doamne
Parcă eram cu iubirea în brațe în vară, strângând-o atât de tare
Să nu mi se strecoare
Ca o hoață în soare
Și azi m-am trezit
În dimineață
Într-o nouă toamnă.
Ar trebui să mă încalț
Să dau o tură la piață,
La piața de îngeri,
Unul din ei sigur plânge
Și stă înghesuit printre mesele ticsite de roade
Și socoate
Câte mere,
Câte pere,
Câte prune și alune
Îmi voi pune în sacoșă…
Poate voi strecura și o brioșă
Pentru omul iubit de acasă
Și un morcov cu tiv de mătase,
Pentru omul de zăpadă
Ce-l port peste tot
Ca un netot mereu îndrăgostit de iubire,îndrăgostit și de prima zi de toamnă și poate spre târziu când păsările călătoare se duc în pustiu, îl va convinge pe îngerul care plânge că toamna totuși nu doare, atât de mult!

De duminică


Tulbure e ceasul dimineții,
Învăluită în ceața din august
Duminica pironită
Îmi spune
Că îngerul meu
Picotește
În altar, așteptând
Ca lumina blândă
Să mă spele pe ochi,pe suflet,
Mă trezește !
Îngerul meu de liturghie
Unde e haina cumpărată în Iordan?
Sau iarăși, a nu știu câta oară
Mă pregătesc în van?
Dormi tu mai departe
Căci eu ,visătoare
Mă duc din nou la mare
Acolo voi aprinde dune și ciulini, pescărușii plini,nimfe și căile lactee în stele albicioase ca spuma din valuri,în auriile maree.
Duminică dimineața ,
Atunci altarele înfloresc,când eu îmi adorm îngerul și uit să vorbesc, când îi spăl lui tălpile și picioarele negre de nisipul ud,când doar cu iubire mă miruiesc, în ea mă înec, mă scufund!

Italia, Matera , Biserica în grotă( fotografie realizată de Lara Nuțu20.08.2021)

Reverie

Îngerul meu fuge
În depărtări
Înoată în mări
Mai suie un munte
Cuminte
E îngerul meu
Stă plin de el
Într-un ungher al casei
Atârnat pe perete
Printre tablourile cumpărate la licitații
Și fotografii colorate din vacanțe
Și nu mă lasă să-l vopsesc în alb
Așa cum se cade să le steie îngerilor
Îmi spune de fiecare dată
Când înmoi trafaletul
În ploi
În var
Că n-am habar
Că pe lume îngerii
Împrumută culorile locurilor în care noi am fost
Și nu vede de ce ar avea rost
Să renovez casa
De fiecare dată
Când mă întorc de unde am fost plecată
Pereții mei nu au voie sa fie decojiți de lumină!

Sat Râu de Mori , județul Hunedoara, România

Constantinii

Tatăl meu se numea Constantin.
Nu știu dacă acolo în rai îngerii îl mai strigă Constantin sau poate i-au pus o poreclă drăguță și desuetă?!
Sau poate vocalele și consoanele numelui s-au metamorfozat în fluturi și petale de maci și bujori
Plutind în cerul din rai în curcubeu și în nori.
Uneori îl mai strig doar pentru mine,
Uneori parcă îmi vine să-l caut în ceilalți Constantini din lume.
Uneori îi strig și pe ei, mai șoptit, cu dor și o dragoste nespusă la ureche, pe care apoi o strecor în suflet, pe-ndelete și le las în cele din urmă inimii să alunece în surâs,
Un surâs pe care-l trimit acolo sus
Să poată heruvimii să joace scrabble sau spânzurătoarea
Și Sfântului Petru să nu-i mai iese numărătoarea,
Măcar să-i lase,dacă nu știe a socoti pe Constantini,să fie vii!

Familia Lazăr(tatăl meu este primul din stânga imaginii , părinții Lixandra și Nicolae, frații și surorile, amintire din 1949 de Rusalii)

Elene

Noi, unele dintre noi, multe dintre noi, purtăm vertical acest nume,

Noi, unele dintre noi îl răsfirăm prin lume asemenea petalelor de trandafiri bătute de vânt

Asemenea, unui gând rătăcit în substratul minții de unde îl scoatem la lumină cât mai curând.

Noi, unele dintre noi întindem cât mai protocolar mâna ușor rătăcită și poticnită de atâta școală și înțelepciune și plictisită, cu degetele moi și ticsite de bănuială și bunăstare și spunem apăsat: ,,Sunt Elena”

Noi, unele dintre noi râdem desfătate cu gura până la urechi sau deschisă pe jumătate ca luna din noapte, cu capul dat pe spate, prezentându-ne: „Hei, mă cheamă Elena”

Ei, ceilalți care ne cunosc sau nu ne cunosc, accentuează sau rimează silabisează sau articulează prezența noastră și deodată îmi vine să strig, că nu mai contează, că prima silabă vibrează în E-ul nostru și-l ridic la rangul de zeu, ateu sau înger teleleu, pentru că el înseamnă:

E…viață

E… bucurie

E… speranță

E… dorință

E… armonie

E… lumină

E… nebunie

E… acalmie

E… frumusețe

E… iubire

Uneori glacială și rece sau alteori ca un vulcan activ de tip Bandai-San.

Eu mă prezint: Elena

Și sunt a ta, și a nimănui

Și sunt a ta, și sunt a ei și sunt a lui!

Despre îngeri

,,Azi am fost la piața de îngeri,
Era închis”.
Mă uitam în sufletul tău, era trist!
Te-am luat de mână ca pe unul pierdut de vedere, pierdut de ochi și te-am dus la piața de flori,
Să-ți aleg maci roșii să ți-i pun pe brațul stâng, să te înfășor, să te ferească de deochi.
Nu eram decât noi, noi doi și-o florăreasă bătrână cu dinții albi de lapte de stână.
Tu simțeai mirosul de azalee și trandafiri pocniți , eu mă uitam după ceilalți care nu erau , și-i știam atât de grăbiți , să planifice concediile plătite în avans de anul trecut, să-și amâne programările la fitness și dans, și numai au astfel timp și soare să vină în piața de flori să cumpere culoare să o pună în viața lor.Dar mâine dragul meu după rapel sau altă vaccinare, sau imunizare îți promit că vom merge din nou la piața de îngeri,
Poate peste noapte unul din ei se trezește și numai plânge!

Fotografie realizată de Diana ( cartier Fabric -Timișoara)

Proiectul „Timisoara ascunsă”este un proiect personal, de explorare urbană.El s-a născut din pasiune pentru patrimoniul cultural timișorean. Doresc ca prin această inițiativă să arăt Timișoara așa cum o știu eu: frumoasă, misterioasă, bogată.( adresa de instagram a Dianei este :Diana/Timisoara ascunsa)

Poezia numărul 5 din Săptămâna Mare


Vinere neagră
Vinere răstignită pe cruce,
Oameni de bună credință ,
Apostoli în biruință,
Petru cu jalnica trădare,
Veronica cu năframa cea mare,
Stropi de sânge și viață căzuți
La picioarele mamei, desculț,
Lacrimi ce nu mai spală ,
Milostivenie
Și Înger cu aripi întinse ce plânge
Și strigă:
,, Tată,facă-se Voia Ta , îndată !
Mironosițe grăbite , îndurerate și pripite
Să spele , să ungă cu ulei prea sfințit și în urnă
Tămâie să aprindă , să ardă ,
Și smirna cea caldă să cuprindă , trupul rănit , adânc pironit,
Străpuns în Vinerea mare.
Vinere neagră
Cale a crucii rămasă , zidită în piatră
Cruce grea și arsă,
Porți închise , mulțime nebună ce adună cunună de spini,
Durerea mamei , răpusă , ce strigă:,, Isuse rămâi !”
Vinere mare
Vinere a Judecății
Vinere plânsă a eternității
Vinere ce Sf. Paști ne promiți!
Nu plângeți dragii mei , veți fi toti iubiți!
Căci EL Dumnezeu
Vă va da prin mine , Fiul lui, Viața sa !
Iar , Tu , Marie, alt Fiu vei avea!!!
Iertare, căință, putere, și zile,
Lumină în stele și curcubee, și slavă
În tot și în toate , iubire,rod și sănătate!

Vinerea mare e a mea și a voastră
E a ta , e a lui , e a ei.
Noi vom fi patimi și miei.
Vinere Neagră
Vinere Sfântă
Scrisă în inimi ca o poruncă!

Desen realizat de Eunice Hasan 12 ani

Poezia numărul 4 din Săptămâna Mare

Azi coboară luna smerită să-i spălăm picioarele,
Lovită cu verdele crud de urzică,
Se face mică, și tot mai mică și clopotele cad în asurzire cu șoapte lungi postite de iubire,
Și mâinile aprind cât anul lumânarea și bat încet, sfios și dulce seara,de se aude, toaca, în inimi roșii,
Și îngerul bate toaca cu mine ca să o bați și tu prieten sau străine,
Și te poftesc apoi la cină și la masă,
Dar tu să vii doar cu iubire în casă,
Să nu-mi întorci sărutul cu sărut, și nici arginții cu împrumut,
Ci sufletul să mi-l asculți cum bate toaca în apus,să se înalțe cât mai sus!

Grădina Ghetsimani Israel 2019