Urare de ziua mea

Când eram mică și învățam cele zece porunci
Mi-era teamă de cea de-a opta …poruncă:Să nu furi
Să nu …dar eu,furam frumusețea cerului
Cu stele,cu ploi albastre și grele
Care-mi înfrigurau șira spinării încovoiată și roasă de rahitism,
Furam această frumusețe în vis
Ca să mă pot cuibări pricăjită și mică
În brațele mamei.
Și acum fur încă,cerul,
Misterul,
Dezleg șoaptele creierului meu,puberul
Cu o nonșalanță specifică vârstei mele de doamnă trecută,avută și avută,
Numai îngerul meu știe adevărul
Pentru că de fiecare dată când mă strecor mică și înfrigurată
În bratele tale,
Îl rog să nu spună,
Iar el mă întreabă pieptănându-și penele în grabă:
-Pe bune? Cât o să mai ții secret?
Cine-l ascultă?
Eu adorm
Și-n somn
Vă spun
Că nu regret, absolut deloc nu regret,
Încă mă joc și de aceea
Nu îmbătrânesc
Repetând cu o străduință umilă cele zece porunci ca într-un joc,
Dar sar peste opt
Și poate am noroc, să iubesc,
Ani peste o sută opt!😜😂

Franța 02.05.2022(fotografie realizată de Iacobuți Gabriel)

Duminici

Nu mai spun nimic
Nu mai strig
Nu mai ridic din sprâncene
Nu mai rezolv probleme
Nu e treaba mea
Nu e lumea mea
Și ce minunat liniștea se așterne
Și mă vâr în pat
Te iau în brațe ascunzându-mă și visez
Picuri de rouă
Plutesc pe diminețile mele
Somnabula de mine
Doarme în sfârșit când nu mai strig
Nu mai spun nimic
Și nu mai rezolv probleme.
Doar aștept să se facă liniște
Pentru a putea ierta
Greșelile părinților
Mei ai tăi ai noștri ai celorlalți
Oamenii nu mai au nevoie de oameni
În duminici se sfințesc cuvintele neauzite de îngeri!

Napoli Galleria Umberto I

De mai…mai

Astăzi mi-am smuls unghia
Să nu mai pot zgâria muchia umărului, carnea ta,
Mi-am prins limba în spinii ascuțiți ai trandafirilor albi
Și dinții i-am înfipt în încinsul asfalt,
Năucită sunt și mă prefac
În pământ,
În afânatul pământ pe care calc
Și tac.
O mie de silabe se răsfrâng în urmă și plâng
Pedepsită sunt să adorm în iubire
Ca și când,
Ca și când
Nu mi-ar ajunge,
Nu ți-ar ajunge
Inima mea,
Sufletul meu
Afrodisiacă tăcere
Pierdută în hău
Secunde efemere.
Astăzi mă transform în mimoză,râmă,tubercul de tuberoză,
Părul meu va crește și se va prelinge în tufe de iasomii de parcă ar ninge,
Sângele meu din artere și vene
Se va însămânța pe maci,pe araci în vreme,
Mi-am lăsat carnea așternut pentru vietățile pământului și scut,
Soarele mă-negrește în amiază,
Mintea plină de dor
Visează,dar
Îngerul meu nu mai cântă ca o mierlă
Uituc și mirat de faptul că tac,
De frumusețea ce o las în primăvară,
Nechează asemenea unui armăsar,
Îl strâng la pieptul meu, îi mângâi coama sălbatică
Și-i repet într-una
Fii bun și tu visează!
Visează mereu și mereu
Nu am să te dau nimănui
În vise eu sunt trează!

Fotografie realizată în 16.05.2022 Timișoara ( trandafir din grădina proprie)

Întrebare

Pentru că mă îndrăgostesc atât de repede de apusuri,
Pentru că doresc să le văd accentuată starea în surâsuri,
Pentru că văd linia spatelui tău ușor curbată
Luând din culoarea unui nor ploaia toată,
Pentru că încerc și mă mir de faptul că am încercat,
Pentru că numai știu dacă sau nu te-am rugat,
Pentru că acum nu mă mai ajută nici vestirea oricărui înger
Care trâmbițează ziua în amiază,
Pentru că am spus e mult mult prea mult,
Pentru că m-am reîndrăgostit de un cuvânt nescris șoptit pitit în creier
De o metaforă cuprinsă în noaptea pierdută pe lună
Singur sau singură tu
În care lătrau sute de câini nu la oameni ci la fapte,
Pentru că vreau să rămân să rămâi,
Pentru că în final am învățat să cer
Apusurilor și steaua cea mare și albă de pe cer
Chiar dacă ele curg mereu cu aceeași nonșalanță purtându-ne și pe noi în visare
Amintindu-ne că suntem uitare
Se spune se pune
Nu știu!

Fragment de tablou din colecția proprie( autor necunoscut)

De Miracol

Îngerul meu însetat
Azi veșnic însetat cu sufletul alb curat de
Floare de măr
Îngerul meu flămând
Azi atât de flămând
De iubire de cuvinte de gând
Eu ți-am pregătit pâine dospită cu untdelemn
Pâine frământată cu roșu de sânge
Roșu de iubire
De-am rămas mirată
Bună Vestire
Maică Preacurată
Bucurie mare ție ți se arată
Bucurie mare mie mi se arată
Bucurie mare nouă ni se arată
Astăzi
Îngeri cu icoane
Îngeri cu lumini
Îngeri mă înconjoară
Însetați flămânzi
Eu le dau și sare
Lacrimile mele
Alb sidef mărgele
Eu le dau din suflet picuri alb de nuferi
Eu le dau din carnea trupului meu alb
Alb de lapte cald
Eu le dau din palme pironite în ceruri
Alb de ploi și stele
Să le stâmpăr foamea
Să le stâmpăr setea
să-mi pună podoabe de pene de semne
Albe eterne!

Copilului meu

Îngerii mei s-au pierdut în graba mare în acea zi de februarie cu mult somn și soare
Pentru că atunci când ai venit tu
S-au speriat atât de tare și dintr-o dată
Au căzut,
S-au lovit,
Gurile lor au amuțit și ascultau plânsul tău înserat
Îngerul tău de data asta
A vorbit,
A strigat tare,
Silabele lui semănau cu sunete de trompetă
Duioase
Vârâte în urechea mea internă
Și au rămas acolo
Și s-au făcut o singură silabă eternă.
Pe urmă în timp învățând din nou iubirea a doua oară,
Îngerii mei s-au ridicat din nou cu îngerul tău
Și au învățat să fâlfâie și să scuture aripile
Peste nemărginire,
Eram eu și tu,
Tu și eu, eu, tu și celălalt copil al meu mare, tu și noi.
Copilul meu în timp mi-ai adus atâția îngeri în casă,
Încât uneori duminica numai aveam loc să îi așez la masă,
Îi orânduiam pe unde puteam,
Începeam să-i număr,
Dar erau tot mai mulți cu fiecare an,
Creșteau alături de tine
Și nici nu mă mai miram
Erau ca într-o simfonie
Și cântau într-una
Vară, iarnă
Doar de bucurie,îmi învățau din nou oasele să meargă, gura să postească
Ochii să-mi adoarmă în cele din urmă uimiți
De frumusețea pe care mi-ai dăruit-o și o dărui mereu!
Iar acum că ai crescut frumos și mare
Mi-a rămas timp suficient de privit!

Lara

De tristețe

Astăzi îngerul tău a rămas șomer
Numai lucrează pentru tine
Era trist și ieri și alaltăieri,
L-am văzut, știa că nu-ți este bine
A vorbit cu Maimarele nostru
El îți știa rostul,
Atât de multe a-ți povestit
A-ți stat la taclale ca între prieteni i-ai spus cât de mult ai iubit, ți-a spus cât de mult te-a iubit,
Cât de mult vei iubi
Și acolo în rai
Dar ție ți-este oprit să mai stai aici cu el,
Ți s-au terminat penele,
Eu de durere ți-am sfârtecat aripile
Eu
Ți-am luat mantaua albă de nea
Să-l înfășor,
Ți-am smuls inima,
Căci îmi va fi dor
Și le-am transmis și celor de la Forțele de muncă din rai
Că dacă tu nu ai mai avut zile să-i dai
Nu vei primi nici indemnizație de șomaj
L-ai luat azi,
Mi l-ai luat azi,
Nu vei primi nici pensie de boală,
Nici lacrimi, și nici o sudalmă,
De strigat nu îl voi mai striga decât pe el,
Nu voi rosti rugăciuni de nici un fel
Dar ca să te iert,fiind liber acum și dezlegat să-ți faci de cap,promite-mi că mereu vei purta
Dragostea mea,
Dragostea mea!

O altfel de poezie de Bobotează și Sf. Ioan Botezătorul

De azi suntem Meta
Unii din noi pleacă la Mecca
Sufletului lor,
Unii dintre noi se spală în Iordan
Amintindu-și botezul,
Important este ce vor învăța despre iubire
Vor lua hapuri de nemurire?
Eu împachetez omuleții de zăpadă și renii de pluș
Parcă ieri erau plecați la petrecerea nupțială a pinguinilor imperiali la Polul Sud,
Fundele cu care i-am legat de balustradă miroseau a alb,
A zăpadă,
Erau pătate și de sângele focăi leopard(Amintindu-mi să numai fiu monogamă căutând în fiecare an dragostea ta)
Parcă de Bobotează era ger,
Eram în anii trecuți mai trează
Cu sufletul hingher
Alergând să anihilez păcatele lumii cu o doză de sminteală
Cerșind puțină apă sfințită în inima lor goală,
Mult mai târziu am învățat că bucuriile simple,mărunte,
Ca vârâtul în pat cu o carte în mână alături de tine mângâindu-ți firele aspre și puține,
Promițându-mi că o să tac,
Că o să fac piftia mai puțin sărată,
Că voi pleca din nou în Israel
Să-mi duc sufletul să alerge în sensul în care curge azi el,
Că-mi voi pune în loc de atrii și valve și cave și pulmonare aripi întinse care or să zboare,
Că-mi voi numi din nou dacă voi mai naște primul copil
În amintirea celui ucis de Irod,
Că-mi voi schimba mersul și capul nerod,
Și-am să mă întorc în pustiu să culeg penele lăsate ca urme
De voi
Despuiați de gânduri urâte și goi!
De azi suntem Meta
Parcă ar muri și planeta
În pelerinaje,
În promisiuni și miraje,s-o salvăm, să ne salvăm,
Miracolul zace în noi!

Pinguin realizat de Monica Richards (din colecția proprie)

De 13 Decembrie

Mamă mă ninge în decembrie
Și pe tine te întoarce timpul
La frumosul de atunci
Când a fost,
Mamă,tu știi că de fiecare dată mă întorc mereu acasă la tine,la,
Rotația din pântecele tău minunat când mi-era cald și mi-era bine,
Și ninge și cu fiecare ninsoare mai măruntă, mai multă,am crescut mare
Cuminte ,
Uită-te la mine,
Sunt tot mai frumoasă,
E ca și cum decembrie mi-ar împrumuta din semne e ca și cum aș lua din vreme
Din zilele tale tale
Pesemne,
Atunci când m-ai adus în lumină îngerii și-au pus pe frunte cunună de stele, au scrijelit în inimă
Și tu le-ai zâmbit
M-ai închinat înspre ele,
M-ai închinat în iubire
Senină,
M-ai nins,și de atunci tot ninge în decembrie!

Munteanu Irina și Nicolae

Poveste despre brazi

Braazi de vânzare,
Din pădurea cea mare,
Brazi împodobiți cu durere, cu tăcere,cu lacrimi, cu zâmbete,cu stele,
Braazi pentru voi toți, bunici și nepoți,
Mame și iubite,pisici și căței,
Mulți braaaazi pentru ei
Marfă de contrabandă
Pe puțini lei!
Vânzătorii de iarnă se întrec între ei
Care au mai multe ghirlande de vorbe de dor,
Beteală de sânge,și iubire și nori,
Aleargă,se îmbrâncesc, se calcă în picioare
Până în seară când își fac socoteală cu sârbătorile din urmă
În care împodobeau brazii cu mere,cu nuci,cu covrigi, cu dulci colinzi și arginți…

Dar vânzătorii sunt triști,


Și plâng după ierni trecute
Cu braaazi de iubire,
Cu globuri albastre de cer,
Și pene albe de îngeri
Și frunze de meri,cu secunde pline, cu secunde senine și ar dori să se întoarcă la tine acele secunde pline, să le alungi supărarea,să le pui în casă,cu cinste și alai și frumuseții trecute prinos să îi dai!

Ivancu Diana Nicoleta (costumul Dianei este vechi de peste 90 de ani și aparține comunei Buteni județul Arad era purtat de fetele din corul căminului cultural, iar în prezent este purtat de către femeile corului bisericii ortodoxe)