Ce voi…?

Mi-am pus un cd cu muzică clasică,
Mă așteaptă mormane de haine de călcat,
Mi-ar place măcar o secundă să stau înfofolită într-un halat șifonat
Dar mă urnesc și-ncerc să-mi termin treaba de femeie de casă, de mamă
Dar e atât de dureros să o fac
Prietena mea cea mai bună nu mai ascultă Mozart cu mine,
E învăluită în frigul de afară,
Plămânii mei au miros de țigară,
La Teatrul Național se joacă Oscar și tanti roz,
Ce frumos!
Ce folos că îmi așez stiva de haine călcate, apretate,curate,dezinfectate în șifonier
Când viața mi-a fost întoarsă pe dos
Ieri, azi,
Mâine ce a fost
La anul ce voi mai pierde?
Ce voi căștiga sau mă grăbesc sau poate e prea devreme
Sau poate tot Mozart voi asculta?

Teatrul Național Timișoara ( fotografie realizată de Lara Nuțu 30.01.2023)

Mi-e tot timpul dor

Privesc la acoperișuri de case
Știu că dincolo de ele
Se aștern tăceri
Line sau foșnitoare de mătase,
E un cer atât de senin uneori
Ca și cum nu s-ar întâmpla nimic,
Îngerii presupun se bronzează în amiază
Sau își fac siesta sau
Visează?
Și atunci ne simțim pierduți,nevăzuți,
Îi strigăm,
Dar strigătul nostru se pierde într-un nor ivit de nicăieri,
Ceilalți îngeri plecați dintre noi
Nu ne pot răspunde,
Întind pleduri pe șezlonguri,
Prepară Devil’s Blood Cherry
Sau adună mizerii din etern,
E o plajă atât de întinsă acolo sus,
Imensă,încât te-ai putea plimba și afunda în nisipul ei
Ani fără număr
Și-mi închipui că și eu pot pleca
Într-o secundă pe acolo…
Îngerul meu oricum doarme acum
Și nu mă veghează,
Dar mi-e teamă de drum
Și oricât sufletul meu de dorul tău oftează
O să mă mai aștepți
Până voi veni la tine!
Între timp îmi aprind țigara și fac rotocoale în aerul cald, de fum
Nu fi îngrijorată că fumez mult mi-am făcut acum o lună radiografia,
Am plămânul drept bun, bun,
Celălalt ți l-aș fi donat ție ca să poți să mai stai cu mine,
Dar nu există negoț și nici tehnici de abordare
A transplantului de organe între prieteni cuvântători și necuvântătoare!

Piața Traian Timișoara

De iubire în acest octombrie

Mă îndrăgostesc
Și acum când mă îndrăgostesc aș împărți aerul pe care-l respiri în plămânii tăi cu tot universul
Te iubesc
Și acum când te iubesc
Îți zăvoresc aerul pe care-l respiri în plămânii tăi să numai ajungă nimeni la el
Îl ozonez îl colorez cu albastru de mare
Cu verde de pădure virgină
Caut neobosită studii de medicină
Să pot îmbunătăți calitatea aerului pe care-l deții și-l dețin
Pentru a-ți prelungi viața
Nu mă mai iubești
Și acum când nu mă mai iubești
Am nevoie de ECMO
Mai mult ca oricând
Mă voi stinge pe pământ
Curând
Fără iubirea ta
Și mă voi spulbera în toamnă ca frunza în vânt!

De început de mai

Gàndește-te că în curând voi împlini 53 de ani
Într-o zi cu soare călător cu nume de rai,
Gândește-te că poate nu voi mai fi,
Sau voi rătăci pe alte vieți sau planete cântând din nai .
De aceea mă așez hotărâtă și fumez țigara pufâind și înjurând ,
Mirându-mă de prima clipă a ovulului fecundat și plăpând, savurând norișorii de fum ce se imprimă în pereți și plămân, plămânul meu stâng mare și nebun.
Gândește-te că ar fi cazul să mă fac blondă, sau să-mi șuvitez părul și sufletul pe alocuri alb,
Să-mi fac o rotondă drăguță în privat.
Sau mă voi aplatiza în ultima celulă sau voi fi nou embrion,
Pus în albastră capsulă și trimis în constelația Orion.
Și-am să cresc în anii ce vin, cu un alt suflet naiv de copil,
Și-or să-mi apară sâni de femeie , de piatră din care vei aprinde prima scânteie,
Și trup ciufut în îmbrățișarea ta, și himenul rupt și supt cu parfum de acadea.
Și am să vă iubesc din nou pe voi iubiții mei avuți ( în alte ore), și apoi în drumul de întoarcere înapoi , am să mă întind pe iarbă și desculț,
Sufletul va alerga în linie dreaptă ,(iubindu-se pe sine de astă dată)în maratonul vieții , nemairatând linia de sosire , vopsită cu iubire, multă iubire!

,,Ești binevenit asemeni florilor din mai” Charles Macklin