Trecut

Trecut 34 de ani
Trecut plâns jale
Au rămas oasele tale în picioare
Lucind ca un felinar în noapte
Doar mâna mea cu degetele încleștate de stofa pantalonilor tăi să nu mă pierd în mulțime mică fiind și urmărindu-te asemeni unei fetițe
Poate stinge lumina plăpândă a felinarului!

Tablou care face parte din expoziția permanentă a terminalului aeroportului Traian Vuia Timișoara

TU

Luxor septembrie 2022

În prima zi Tu ai creat pământul și cerurile,
Eu am descoperit întrebările
Nedeslușite unele dintre ele au rămas și acum,
Le-am pus într-un colț al memoriei,
Le-am spus rămas bun.
În a doua zi ai zis să fie lumină,
Lumină fără de care nu am fi cunoscut roșul trupurilor, rozul iubirii, verdele pădurii, galbenul câmpiei, albastrul mării
Lumină pe care ar trebui să o avem fiecare în inimi.
Eu încă mă mai încurc în umbre.
Pe urmă ai făurit ziua să ne privim și noaptea să ne mirosim,
Eu am deschis și închis ochii în viață visând
În toate anotimpurile pe care mi le-ai dat
Înmulțindu-mă în iubire,
Dar m-ai făcut conform matricei Tale,
Deci Tu ești singur și îndurerat
Chiar dacă ,,toate au fost bune”
Undeva ai greșit sau ai uitat?(dar Tu ești fără greșeală)
Duminicile îți promit că te voi ține în brațe
Ca pe un copil și-ți voi scărmăna memoria
Să-ți aduni gândurile în diminețile dăruite de Tine iar Tu,
Sper că-mi vei risipi ceața de toamnă și tulburarea
Care au încolțit în mine încercându-mă în răbdare,
Se scutură iarba!
Aproape se scutură floarea!

Uită

Uit numele meu tatuat
Pe urechea ta cea bleagă și aproape astupată de ceară
Cu zumzetul prezent al tinusului macabru și tandru
Uit că cineva mă mai poate striga
Când eu mă scufund în marea cea roșie
Ca și carnea mea
Nimeni nu mai știe acum cum mă cheamă
Doar soarele mă mângâie pe spinare
Și se colorează într-un indigo
Pe papirusuri și pe pietre
Ca un început!

Hurghada Egipt 04.09.2022

Septembrie

Noaptea de septembrie ne-nvăluie ciudată
Ca o plapumă de mătase brodată dintre acelea pe care la un moment dat
Le-am avut toți în casă
Și apoi ne-au fost furate,
Puține stele se-ncumetă să apară pe dunga neagră a cerului cu miros de vacanță și înghețată de fistic,
Va fi toamna lungă,caldă,hăbăucă în toropeala secundei
Sau năucă,
Vor bate nucii și se vor scutura
În ploaia grea,în poala mea?
Mă îndrăgostesc mereu de tine
Într-un septembrie ce vine,
Mă tot lipesc de gura ta
Și palmele mi se înmoaie de mângâieri cu gust de paie
În dimineți când te iubesc,
Când trupul meu se apleacă și se-ntinde,iar,tălpile strivesc doar îngeri
Și vânturi îmi suflă între coapse
Când tu de pârg și rod te scuturi
Și se albesc în ceață fluturi
Și timpul încremenește în mine
Iubindu-ne agonic,moale
Într-un septembrie ce vine
Cu crize dese și nebune
de toamne lungi și calde,
Și ploi subțiri și nesfârșite
În inimi arse de iubire!

Biserica sârbească din Traian Timișoara

O inimă

Să trăiești într-o inimă
Ce poate fi mai minunat
Să înțelegi în clipele din urmă ale acestui august
Că ea te poartă insomniacă
Fiind o pasăre ce cuprinde nesfârșirea cerului
Roșul iubirii
Ce se revarsă atunci când tu
Îți deschizi larg fereastra
Să miroși dimineața
Și mâna îți tremură în timp ce îți torni cafeaua neagră în cană
De bucuria revederii cu tine
În singura noastră inimă.

Oskar Szuhanek ( detaliu de tablou )

Doi

Uneori avem nevoie de mult curaj în iubire
Uneori ne spunem ni se cuvine
Să ne îndrăgostim la ceasuri reci sau fierbinți
Să ne lăsăm pătrunși și goliți de minți
Să lăsăm frumosul vremii să ne învăluie treptat
Și…ca într-un exercițiu de yoga
Să scoatem și câte un oftat
Din adâncul plexului nostru solar
Să-ți mulțumesc ție că-mi ești dar
Că pot să te țin de mână adolescentin
Că mă asculți
Că mă aștepți când vin
Că ești cuminte și rea câteodată
Dar fără tine jumătatea mea ar fi moartă
Că ne privim cu aceeași ochi
Miopi și albaștri
Că semăn cu tine
Că semeni cu mine
Că știu că noi doi suntem bine
Atât de bine
Că ar pieri totul și s-ar surpa secunda
Dacă ai pleca
Dacă ai uita
Cât de mult te iubesc
Cât de dor mi-e de tine
Cât de mult mă iubești
Cât de dor ți-e de mine!

Inima mea

Când am crescut mare,mare, așa cum se cuvine,
Mi-am decupat sternul,
cu degetele răsfirate în rugăciune
Să vă holbați la inima mea,
O minune!
Decolorată de iubire,
Pulsând în ritmuri de zile și nopți,
Galopând în aridul gândurilor
Elegant,mai târziu haotic semănând a dinți de femeie,nu de fierăstrău,
puls ce nu va fi convertit niciodată!
Se va accelera mereu într-un flux și reflux asemănător mării,
Va primi aripi de înger
Și va zbura,
Va cânta,va dansa, se va autografia răzând
Și nici o clipă nu va plânge pentru timpul trecut!

August

August
Cu gust sărat de alge
Mi-a revărsat sufletul în mările și oceanele albastre
Să devin și eu perlă
Ultimul culegător din cei rămași cu plămâni de pește
Mă va culege și mă va pierde iar
Din dragoste și neatenție
Va privi cum mă depărtez
Și-și va număra mărunțișul în barcă
Rămânând flămând și însetat
Huiduit de nevastă și copii
Dar eu am să-i mulțumesc într-o zi
Dăruindu-i vise albe
Pe care să le coloreze cu zâmbetul lui de om bun.

Teguise Lanzarote octombrie 2022

Încă

Încă ne mai facem promisiuni pentru ziua aceea când cactușii înfloresc
Și noi nu suntem acolo să-i privim
Ne amăgim sau ne pierdem
Printre casele albite de soare
Cu bucătării în care acum se coc vinete
Se fierbe bulion
Și curți în care nimeni dar absolut nimeni
nu mai joacă șotron
Doar pisici ofilite cu mustăți blegite dorm
Iar nouă celor care încă mai iubim
Nu ne e somn
Și nici nu pregătim conserve pentru iarnă
Nu avem unde le depozita
Iar cămară e goală nevăruită
Las-o așa!
Mai bine te strecori lângă mine să te miros
Să te țin mică în brațe
Cuminte domoală
Să-ți pun scoici adunate din timpul trecut
La ureche să ascultăm marea
Mi-e dor să o aud
Cum coboară în apus
Și luna cum se uită de sus
Și vara…
E aici?
Sau s-a dus?

Manți pisica pe care o alerga Hazel