Aș pleca

Uneori trebuie să plec
Să măsor timpul în alte lumi
Ca și cum nu mi-ar fi de ajuns lumea mea imaginară
Cei peste 100 de metri pătrați ai casei ,grădina cu trandafirii vărgați.
Știu că uneori le-aș muta într-o altă țară
Ca pașii să-mi bată pietrișul mării
Lăsându-mă să mă înnegrească vântul serii,
Aș mânca doar alge și caracațițe prinse dimineața în plase,
Melci de nisip cu trup de mătase,
Fructe cu nume ciudate crescute în iarnă
Și mi-aș arde trupul cu smirnă și-n taină
Aș putea colinda neobosită,năucă în vreme
(Doar m-am născut pe drum pesemne)
Sufletului meu nu i-ar ajunge niciodată îmbrățișările furate,fumate,sărutările alunecoase pe buze,pe umeri, pe spate,
Dar într-o zi,
M-aș opri,
M-aș opri,
Încovoiat trupul meu ar dormi,
Ar dormi,
Și dacă-n somn voi umbla ca și-n viață
Voi ajunge departe,
Voi fi dimineață
Pescar de midii moluște și scoici
Cu ale căror schelete ai să te joci
Și culmea nu știu deloc să înot
Dar m-aș scufunda în valuri cât mai mult
Să pot culege din toate iubire
Albastru și verde
Și soare-n privire,
Aș fi pescărușul sau pasărea de după potop
Care v-ar aduce firul de iarbă,speranță și un pic de noroc!

Tablou din colecția proprie ( Parga Grecia 2011)

De Înviere

Într-o duminică am realizat că trăiesc
Din nou,
Iar,
She’s gonna live forever
Au murmurat pământurile îmbrăcate cu o nouă culoare
Cea a cojilor de ceapă în care fierbem ouăle de Paști,
Mirifică culoare,
Mirifică zi,
Eu mirifică într-o viață
Sperând că mă voi regăsi cu toți ai mei plecați înviați,vii,neuitați,
Stând la masă sau pe iarba proaspăt cosită a raiului,
Eu ascultând nesfârșirea secundelor așteptării
Ei mirându-se de faptul că nu am luat nimic cu mine în afara iubirii,
Clopote,narcise bătute de vânt,
Gând,
Stai la rând pentru împărtășanie!
Te-ai spovedit?
Nu,n-am reușit nici de data asta
Chiar dacă am postit,
Dar mai ales în Duminica de Paști
Nu vă uit,nu vă las,
Să uitați că eu sunt aici pentru voi
Și voi să fiți aici pentru mine,
Să lăudăm lumina ce curge din mine din tine!
De aceea sunt atât de aproape de neamurile mele și zâmbesc
În ziua de Înviere,
Îi adun pe toți laolaltă în casă să-mi laude drobul de miel,ouăle vopsite în tonuri de miere,supa de vițel
Și repetând ca într-o cântare, mătanie adusă din cer:
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
În viața noastră de azi și de ieri.

Penelopez, Gargalianoi (mulțumesc Cati pentru fotografie)

Ochii tăi

Uneori cred că am deschis ochii ca să văd ochi,
Pupila ascunsă ferită de deochi,
Ochii mei verzi care cresc
Câte o secundă din fiecare timp o surprind
Ochii mei verzi,
Ochii mei vă arată,
Această minune unică
Doar odată,
Ochii mei plâng, ochii mei râd,
Ochii mei strigă,
Ochii mei verzi aud
Cum se ridică firul de iarbă , vulturul alb,
Barza ce-și scaldă lungul grumaz,
Căderea pe scenă a unui actor
Cuprins de teama de a nu fi monoton,
Repetând în ritmuri de jazz,
În ritmuri de noapte,
De soare,în ochii mei verzi
Tu nu îi știi
Sau poate nu-i vezi
Cum râd,cum plâng, cum strigă și cer
Frumusețea secundei
Adusă din cer.
Alb negru,culoare de vânt,
Culoare,emoție strânsă în pumnii ce țin puținul pământ,
Trupuri istovite care aleargă în ape
Ca și cum potopul din nou
Ne-ar strivi,
Cuvântul ce rămâne blocat în laringe
Când tu îmi spui mereu nu,
Ochii mei se închid uneori a uimire
Verzind uimirea rămasă în voi,
Ochii mei strigă căutând iubirea
Fiind un strigăt verde de Munch
Cu neoane forforescente ce ticăie în noapte
Zorindu-mă să dorm,să visez,
Să pot imprima pe hârtii ceruite
Ce vreți,ce știți,
Dar eu fotografiez!mișcarea ochilor voștri
Ce strânge artera cea dreaptă
S-o aveți pentru mâine și ieri, să rămână în viață s-o aveți să nu o uitați niciodată!

Petru și Hazel

….

Nu sunt sofisticată în iubire
Vreau puțin,
Puțin din mine în tine,
Puțin din tine în mine,
Dar puținul acela să fie viu
Să nu devină neoplasm
Și nici criză de astm,
Nici melanom,
Nici guturai,
Să fie tot ce am și tot ce ai,
Mai bine metastază capricioasă
De dragoste plăpândă
Tumultuoasă,
Dar s-o găsesc mereu la noi în casă,
Să o sărut de noapte bună,
S-o țin și să te țină și de mână,
Să-i spăl șosetele și bluzele de iarnă
Cu soare cald de primăvară
Și să mă macine mărunt cum macini grâul într-o moară,
Să fiu eu pâinea care o rupi
Și o înmoi în vinul dulce,
Duminica și să mă pui pe cruce,
Să crezi mereu că voi veni la tine
Și te voi iubi mai mult și bine!

De Bucurie

Să plouă în suflete și-n case,
Să plouă salcii galbene de dor
Și flori albastre de mătase,
Să plouă ca în ziua ce te așteaptă
Când tu plecat-ai dintre noi,
Cu bucurie,cu alai,cu cântec,
Te-au petrecut,te-au însoțit,
Ți-au stat atâtea inimi pironite ca un ghimpe
Privindu-te în răsărit,
Să plouă neîncetat o săptămână
Și tot nu ar fi de ajuns
Să spele lacrimile care curg într-una
De parcă toată,toată lumea ar fi plâns,
Mă iartă că nu te-am ținut de mână,
Că n-am știut cunună să împletesc,
Că nu ți-am fost nici Iuda ce te vinde,
Că nu am fost atuncea mir sau vasul ce se umple,
Că nu știu nici măcar o rugăciune
Să o rostesc când plouă neîncetat,
Că ard de împăcare și iubire
Pentru ploaia ce azi m-a bucurat,
Am fost acolo și privit-am locuri,
Pe unde tu ai plâns și ai călcat,
Și-n urmă ne-ai lăsat speranța
Că va ploua,
Că n-ai uitat,
Că-n ramuri crude îngemănate,
Ce le purtăm și le sfințim,
Vom fi toți laolaltă,să ne iertăm,să ne iubim,
Căci tu te-ai stins demult,odată,
Că tu te-ai stins și de trei ori,
Că ploaia poate să mă plouă,
Căci eu luându-te în suflet
Nu am să mor,
Nu am să mor!

Fotografie realizată de Raluca Munteanu

Întrebare

Pentru că mă îndrăgostesc atât de repede de apusuri,
Pentru că doresc să le văd accentuată starea în surâsuri,
Pentru că văd linia spatelui tău ușor curbată
Luând din culoarea unui nor ploaia toată,
Pentru că încerc și mă mir de faptul că am încercat,
Pentru că numai știu dacă sau nu te-am rugat,
Pentru că acum nu mă mai ajută nici vestirea oricărui înger
Care trâmbițează ziua în amiază,
Pentru că am spus e mult mult prea mult,
Pentru că m-am reîndrăgostit de un cuvânt nescris șoptit pitit în creier
De o metaforă cuprinsă în noaptea pierdută pe lună
Singur sau singură tu
În care lătrau sute de câini nu la oameni ci la fapte,
Pentru că vreau să rămân să rămâi,
Pentru că în final am învățat să cer
Apusurilor și steaua cea mare și albă de pe cer
Chiar dacă ele curg mereu cu aceeași nonșalanță purtându-ne și pe noi în visare
Amintindu-ne că suntem uitare
Se spune se pune
Nu știu!

Fragment de tablou din colecția proprie( autor necunoscut)

Te iubim

Știu că ai obosit
Și te doare nenorocitul de picior legat cu sârme reci și strașnic de puternice
Ca să poți să alergi,
Știu că plămânii tăi se inundă de ploi,
Că sunt ca cei doi poli
Fără vară,
Că în curând vei pleca într-o țară,pe care nu o voi cunoaște eu,acum,
Dar în ziua aceea nescrisă încă de mine
În care voi fi acoperită de alte urme îndrăznețe de câini bătrâni
Te voi lua cu mine,
Să ne jucăm nebune, nostalgice,amnezice de lume,
Până atunci,
Fiecare din noi vom păstra frumusețea dragostei tale incomensurabile
De neatins,
Dorul nestins,
Mirosul tău de soare și iarbă,
Răsuflarea ta caldă,
Atingerile tale de vis,
Te iubim
Te iubim
Cum n-am crezut că vom iubi vreodată
Te iubim și-ți mulțumim
Pentru tot ce ne dai,
Pentru tot ce ne-ai dat
Și nu ai așteptat ca tu să primești vreodată!

,,Viețile câinilor sunt prea scurte.Acest lucru, este, de fapt, singurul lor defect”(Agnes Turbunll)

Nu-ți spunem rămas bun Hazel

Am păstrat din anii tăi
Smocuri de păr
Subțiri
Mătase a porumbului
Cu miros de ghimbir
Frunzele de ceai ținute în borcanele de sticlă legate cu ațe subțiri mai păstrează subtil mirosul acesta cu mișcări timide,
Smocuri groase,cânepoase,
Fuior de dor,
Salteaua puțin roasă,
Ursul peticit,surd,adormit,
Memoria a reținut fețele celor pe care i-ai iubit,
Drumurile,
Muulte drumuri,
Dar care se sfârșeau mereu acasă,
Mi-am făcut și testamentul,pomenile,
Mi-am pregătit și ultimele cuvinte,
Iar tu îmi vei fi ca un dinte,
Ca ultimul dinte cu care voi molfăi nu știu ce,
Sper,împărtășania
Dacă în viață voi fi cuminte,
Vei rămâne pentru mine ca ultimul femur
Și voi crede în adâncul sufletului că ai plecat într-un sejur sau o vacanță binemeritată de lungă durată
Pentru că erai obosită,atât de obosită
De iubire
Muuuultă iubire,
Și vroiai să vezi și tu ce e în afara ei.
Voi veni și eu la un moment dat, poate voi știi acel moment
Acea zi,
Și vom lenevi împreună la soare
Ne vom încălzi,
Ne vom săruta pe ochi,pe burtă,pe picioare
Vom juca un altfel, etern joc
Tu vei fi stăpâna mea
Și eu voi învăța din nou, de data aceasta adevăratul sens al iubirii,
Voi știi să iubesc mai mult
Infinit de mult
Acel mult pentru care nu s-au scris și nu se vor scrie vocalele și consoanele!

Hazel 13.04.2009-08.04.2022

Poezie de vineri

Nu tremură frunza de movul deschis al înfloririi
Nici de cutremure cu magnitudine joasă
De ploaia mieroasă ce-mi învăluie măduva
Ce-ți cuprinde carnea pe oase,
Carnea movă deschisă cu miros de iarbă
Cu gust de primăvară tânără,
Caldă,
Nu tremură lacrimi,nici cuvinte,nici unde,
Apăsată rămâne talpa ta de antilopă pe pământuri,
Amintire rămâne urma sărutului
Dat ție,
Soarele și-a făcut rotația,
Grația,migrația
Pentru noi doi
Tremurăm în îmbrățișări cuprinși de albastru,goi
Germină norii în stele,în inimi și ploi!

Fotografie realizată de Alexandra Dănescu

Poezie pentru prima mea fiică

Dragul meu copil
În toți acești ani
Ți-am repetat ca într-o secvență atât de multe cuvinte
Și cu rost și fără minte,
Te-am sărutat pe ochii tăi atât de senini,mereu mereu,
Te-am purtat în rugăciuni ca pe cea mai de preț icoană,
Eram îmbătată de frumusețea și blândețea firii tale
De parcă aș fi fumat o veșnicie marihuana,
Eram dependentă de mâinile tale, de liniștea ta albastră,suavă,
Mă închinam în fiecare dimineață și mulțumeam vieții că mi te-a adus,
Îi șopteam îngerului tău
Că ești mai presus de orice închipuire,
De orice dorință sau răzvrătire,
Ce mai puteam să cer
Unui cer?
Eu, mama ta
Tu,primul copil
Inima mea e împărțită în două iar tu și sora ta locuiți de-o veșnicie în ea,
Nu știu care este preferata ta stânga sau dreapta
Rămâne la mica înțelegere,
Inima mea e bisectă uneori
Poate și ea să fie asemenea timpului bisectă
Și acea zi în plus știu că e tot a ta fiind prima
Iar tu, în mărinimia ta o vei dărui surorii tale(pentru că tu ești bună, cea mai bună),
Inima mea în toți acești ani
A crescut odată cu tine,
Nu a îmbătrânit,
Nu s-a înlemnit
Și nu s-a osificat
E mare și e o mare de iubire
Recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dat
Draga mea,neprețuită,iubită,
Iubita mea fiică!

Ioana