Pot să mă prefac că e doar toamnă E ca într-un joc Te bagi? Regulile sunt atât de simple: Trebuie doar să-ți pui bască cu cozoroc gri să se asorteze cu bocancii galbeni de piele și mantoul maro sau bej cu glugă în eventualitatea că plouă În rest poți să trișezi…adică să fii melancolic îndrăgostit amant părăsit poți să râzi printre copacii despovărați de rod sau să plângi luându-ți o mină de nerod Poți să-ți rozi unghiile de plictiseală sau mare scofală te poți îmbăta cu vin fiert sau cu rom Poți să faci și pauze să dormi Dar să nu devii alt anotimp În timp Acum ai voie să fii doar toamnă Eu doar mă prefac!
O părticică din teiul din fața casei( teiul lui Doly)
Ca ploaia mă lipesc de tine. Nu-i așa că sunt mai frumoasă când mă port cu norii negrii prin casă, Când te lipești de spinarea mea udă Și brațele-mi fulgeră Și ochii îmi tună? Mă privești ciudat și mirat Că soarele cald nu s-a arătat, În suflet,pe buze te picur într-una, Ca toamna te scutur Și plouă…și plouă și luna. Ne poartă în brațe noiembrie, ne plimbă cu el, Ne iubim tragic de parcă am edita epopeea lui Ghilgameș de ieri. Ca ploaia mă lipesc toată de tine. Te iubesc! Mă iubești! Ne plouă noiembrie cu îngerii pământești, Galbeni, rotunzi, Mă ascund, Mă ascunzi,nu mă vezi? Eu știu frumusețea din toți, o păzesc, n-o s-o pierd,nu mă pierzi și plouă mereu cu ochii mei albaștri și verzi!
Să poți să aduni laolaltă toate toamnele furișate în viața ta Cu ploile lor mărunte asemenea ridurilor de pe obraji Cu gust bogat de tristețe De tot ce ai trăit și ai uitat Uneori se nasc alte toamne Așa cum naști un copil Strigi de durere și teamă De a nu-l vedea nefericit și debil Te uiți cum în contracția copacilor de a se desprinde de frunze și rod Se scurge caldă placenta Și cordonul ombilical, Totuși ți-le porți Ca o creangă prinsă în trunchi Ca un pământ pe care se așează ploaia măruntă și trează Și lacrima neagră de colb, Se nasc alte toamne în tine Și le vezi calde și pline De viață și frumos Și ai vrea ca frigul ce vine Să fie un frig netăios cu soare de vară tropicală să te ungă pe inimi și os…
În prima zi Tu ai creat pământul și cerurile, Eu am descoperit întrebările Nedeslușite unele dintre ele au rămas și acum, Le-am pus într-un colț al memoriei, Le-am spus rămas bun. În a doua zi ai zis să fie lumină, Lumină fără de care nu am fi cunoscut roșul trupurilor, rozul iubirii, verdele pădurii, galbenul câmpiei, albastrul mării Lumină pe care ar trebui să o avem fiecare în inimi. Eu încă mă mai încurc în umbre. Pe urmă ai făurit ziua să ne privim și noaptea să ne mirosim, Eu am deschis și închis ochii în viață visând În toate anotimpurile pe care mi le-ai dat Înmulțindu-mă în iubire, Dar m-ai făcut conform matricei Tale, Deci Tu ești singur și îndurerat Chiar dacă ,,toate au fost bune” Undeva ai greșit sau ai uitat?(dar Tu ești fără greșeală) Duminicile îți promit că te voi ține în brațe Ca pe un copil și-ți voi scărmăna memoria Să-ți aduni gândurile în diminețile dăruite de Tine iar Tu, Sper că-mi vei risipi ceața de toamnă și tulburarea Care au încolțit în mine încercându-mă în răbdare, Se scutură iarba! Aproape se scutură floarea!
Am fost tânără odată Ai fost și tu tânăr odată Pe vremuri am fost fată nemăritată Nemăritată cu acte sau fără acte sau măritată viața s-a petrecut în alte și alte activități emoții și cuvinte Însă am stat atât de puțin în casa copilăriei mele M-au trimis devreme de acasă Să nu cumva să cunosc mai multe despre jocuri și spații familiare Nu am avut bunici care să îmi facă poftele Nici rochii cu sclipici Dar am avut vară cu miros de iarbă verde sau uscată Cu seri neimaginabil de minunate Au rămas agățate în mine multe mirosuri Mirosul de căpșuni coapte De înghețată De struguri dulci și galbeni ca o ceapă Mirosul înălțării mele nespus de dureroasă Și nu priveam această înălțare în oglindă Dar realizez acum când privesc la fetele mele Că am fost fericită că n-am avut acnee Eram uscată prea uscată Aveam nevoie de iubire Iar când te-am cunoscut Și ai început în vară Să mă privești cu ochi de îndrăgostit M-am făcut mică Și m-am făcut frumoasă Crezi că mai poți să mă iubești Pentru măcar încă un deceniu? Sau să mă micșorez și mai mult până am să mă nasc prin fisiune binară și înmugurire? Poți să mă privești din nou cu iubire E iarăși vară!
Știu că numai tu mă miroși ca pe o vară cu nopți lungi,acoperite de stele fierbinți în îmbrățișările mele Cuvintele auzite uneori cad, Ploi repezi, Tunete de vocale, Mă încalț cu sandale și port rochițe scurte Galbene,roșii sângerii Ca și cum apusurile S-ar pătrunde în mine stinghere, hoațe și vii Și trupul meu acoperit de sudoarea smintită din zi Îți amintește de dogoarea Coaptă din lanuri Și-mi scrii, Că ți-e dor dor de pâinea dospită și arsă în cuptor Că mi-ai întins cearșaful de pânză Și l-ai împodobit cu flori, Maci ofiliți să zaci Margarete turtite de albul fără bronz De buzele mele dorite În dimineți peste tot. Știu că numai tu mă miroși ca pe o vară Ce abia e la început Și-mi trimiți mesaje cu gif-uri drăguțe mereu Să nu te uit.
În deșertăciune zilele se vor scurge, De zidire,de prea zidire Mă voi frânge, Ca fluturele voi îmbrățișa orice atingere a ta Și voi flutura și eu ca un fluture Ca toți care vor fi singuri Să înțeleagă că e cineva care le va acoperi întotdeauna neperechea, Ca turtureaua voi gânguri La începutul izvoarelor Și voi purta în ciocul meu mic Verdele Eu sunt cea care te-am iubit în tăcere M-am pocăit înaintea ta Nimeni nu m-a mai iubit până atunci Și tu ai vorbit în iubire Ai strigat muult și prelung Strigătul tău s-a prelins în vânt A rămas acolo Șoptit pentru îndelung timp Și acum vântul mai poartă cuvintele Sădind pământuri Nu-mi rămâne decât să-mi adun în lacrimi verdele Să pot uda pământurile acelea, Vor încolți vocalele, Vor răsări consoanele Și de câte ori cineva se va ruga și va striga Voi ști că m-ai iubit!
Ne privim noi două, Iarna se alungește se iuțește spre poli Parcă mai rămâne puțină gheață în sufletul meu Hibernând în ceață, Se caută stingheră în cele patru colțuri Și ia chip de himeră Anorexică și bulbucată, Umflată, efemeră Pa iarnă, îi spun mestecând tutun, Te du, Mă apucă angina instabilă labilă, Pa, te du Azi a venit ea primăvara cu aere de Cannes pe maidan Cu lujeri verzi de mătase, Cu muguri pocniți de cravașe, Cu albul imaculat al zilelor tot mai lungi, Cu zbaterea temporară a păsărilor în lunci, Dar parcă în ultimii ani mi-e și teamă s-o privesc Are viruși,războaie,jocuri grotești Și după prognoza stabilită și ploaie,parcă ar vrea să mai cresc, Nu-i ajung brațele mele prelungi cu care apuc și strâng iubiri Nu-i ajung nici cele zece porunci Și mă strivește cu norii ei încolăciți care seamănă când îi țin în palmă cu trupuri albe de iubiți Mi-a pus aripi de verde crud de păpădie să mă duc, dar eu nu mă duc Mi-a făcut cuib de iarbă în care să clocească barza albă cele patru ouă, Trei vă voi da vouă, Și atunci, Mă plouă cu foc cu albastru și roz Cu focoase nucleare,angoase, și mult moloz Cu rătăcirea în zbor a rândunelelor și a șirurilor de cocori Și îmbătrânesc în primăveri pătrunsă de polenul narciselor galben, lacom, Și se pare că visez din nou și din nou eu am să zbor! Nu mor! Nu am să mor!
I-am propus să fim primăvară Eu și el Galben un ochi să port eu de păpădie Când numai vreau să văd nimic să-i împrăștii puful Să mă pierd într-un labirint să alerg să mă mint Un ochi albastru ca văzduhul Să poarte el Doar el știe să urle ca un tunet Să scapere scântei ca un fulger Dar norii să mi-i trimită mie Numai eu plâng în zile Și aștern mai apoi curcubee în ploi O inimă liliachie de brândușă cu cave portocalii aprinse am să-mi pun eu în piept Sau mai bine lui El e fragil lui i se înfundă coronarele Eu voi avea de trăit mai mult De aceea îmi voi așeza inima roșie de roză în cutia toracică sau mai bine în osul temporal Și am să tac când vor sângera spinii și-i voi înfige să crească ca vița de vie pe arac să dea rod potop de belșug ca să vă aduc vin la fiecare masă de duminică Pântec de lalele colorate voi avea Toate culorile sunt cele mai de preț Voi fi listată la bursa de valori Pentru ce am purtat în pântec și am dat viață Iar amândoi vom avea brațe de salcie curgătoare să vă putem cu prinde neliniștile patimile lacrimile cuvintele sau brațe de crini și măslini cu care vom purta pace și alin În fiecare primăvară de acum înainte!
Fiecare zi de decembrie este o poveste Cu Feți frumoși și cu crăiese, Cu inorogi, și ursuleți, Cu iezi cuminți și cucuieți, Cu broaște mici, sticloase,verzi, Cu oameni de zăpadă stând pe stradă, Dirijând iarna ca toți s-o vadă, Având bagheta magică în loc de mătură zburlită,și un cor de găște rătăcite,împodobite cu castane,și pene galbene de portocale, Și artificii, și baloane Pentru fetițele frumoase Cu rochii albe de mătase. Fiecare zi de decembrie este o poveste Cu ,,azi a fost, dar tot mai este” Rostită în ceasurile lungi, târzii De noi, cei mari, pentru copii!
Lazăr Elena 