Poezie copilărească

Știu că numai tu mă miroși ca pe o vară cu nopți lungi,acoperite de stele fierbinți în îmbrățișările mele
Cuvintele auzite uneori cad,
Ploi repezi,
Tunete de vocale,
Mă încalț cu sandale și port rochițe scurte
Galbene,roșii sângerii
Ca și cum apusurile
S-ar pătrunde în mine stinghere, hoațe și vii
Și trupul meu acoperit de sudoarea smintită din zi
Îți amintește de dogoarea
Coaptă din lanuri
Și-mi scrii,
Că ți-e dor dor de pâinea dospită și arsă în cuptor
Că mi-ai întins cearșaful de pânză
Și l-ai împodobit cu flori,
Maci ofiliți să zaci
Margarete turtite de albul fără bronz
De buzele mele dorite
În dimineți peste tot.
Știu că numai tu mă miroși ca pe o vară
Ce abia e la început
Și-mi trimiți mesaje cu gif-uri drăguțe mereu
Să nu te uit.

Lanzarote 04.2021(rochița mea galbenă)

O altfel de poezie de miercuri

În deșertăciune zilele se vor scurge,
De zidire,de prea zidire
Mă voi frânge,
Ca fluturele voi îmbrățișa orice atingere a ta
Și voi flutura și eu ca un fluture
Ca toți care vor fi singuri
Să înțeleagă că e cineva care le va acoperi întotdeauna neperechea,
Ca turtureaua voi gânguri
La începutul izvoarelor
Și voi purta în ciocul meu mic
Verdele
Eu sunt cea care te-am iubit în tăcere
M-am pocăit înaintea ta
Nimeni nu m-a mai iubit până atunci
Și tu ai vorbit în iubire
Ai strigat muult și prelung
Strigătul tău s-a prelins în vânt
A rămas acolo
Șoptit pentru îndelung timp
Și acum vântul mai poartă cuvintele
Sădind pământuri
Nu-mi rămâne decât să-mi adun în lacrimi verdele
Să pot uda pământurile acelea,
Vor încolți vocalele,
Vor răsări consoanele
Și de câte ori cineva se va ruga și va striga
Voi ști că m-ai iubit!

Flori de la Ioana,copilul meu mare

Promisiune de primăvară

Ne privim noi două,
Iarna se alungește se iuțește spre poli
Parcă mai rămâne puțină gheață în sufletul meu
Hibernând în ceață,
Se caută stingheră în cele patru colțuri
Și ia chip de himeră
Anorexică și bulbucată,
Umflată, efemeră
Pa iarnă, îi spun mestecând tutun,
Te du,
Mă apucă angina instabilă labilă,
Pa, te du
Azi a venit ea primăvara cu aere de Cannes pe maidan
Cu lujeri verzi de mătase,
Cu muguri pocniți de cravașe,
Cu albul imaculat al zilelor tot mai lungi,
Cu zbaterea temporară a păsărilor în lunci,
Dar parcă în ultimii ani mi-e și teamă s-o privesc
Are viruși,războaie,jocuri grotești
Și după prognoza stabilită și ploaie,parcă ar vrea să mai cresc,
Nu-i ajung brațele mele prelungi cu care apuc și strâng iubiri
Nu-i ajung nici cele zece porunci
Și mă strivește cu norii ei încolăciți care seamănă când îi țin în palmă cu trupuri albe de iubiți
Mi-a pus aripi de verde crud de păpădie să mă duc, dar eu nu mă duc
Mi-a făcut cuib de iarbă în care să clocească barza albă cele patru ouă,
Trei vă voi da vouă,
Și atunci,
Mă plouă cu foc cu albastru și roz
Cu focoase nucleare,angoase, și mult moloz
Cu rătăcirea în zbor a rândunelelor și a șirurilor de cocori
Și îmbătrânesc în primăveri pătrunsă de polenul narciselor galben, lacom,
Și se pare că visez din nou și din nou eu am să zbor!
Nu mor! Nu am să mor!

Să fim primăvară

I-am propus să fim primăvară
Eu și el
Galben un ochi să port eu de păpădie
Când numai vreau să văd nimic să-i împrăștii puful
Să mă pierd într-un labirint să alerg să mă mint
Un ochi albastru ca văzduhul
Să poarte el
Doar el știe să urle ca un tunet
Să scapere scântei ca un fulger
Dar norii să mi-i trimită mie
Numai eu plâng în zile
Și aștern mai apoi curcubee în ploi
O inimă liliachie de brândușă cu cave portocalii aprinse am să-mi pun eu în piept
Sau mai bine lui
El e fragil lui i se înfundă coronarele
Eu voi avea de trăit mai mult
De aceea îmi voi așeza inima roșie de roză în cutia toracică sau mai bine în osul temporal
Și am să tac când vor sângera spinii și-i voi înfige să crească ca vița de vie pe arac să dea rod potop de belșug ca să vă aduc vin la fiecare masă de duminică
Pântec de lalele colorate voi avea
Toate culorile sunt cele mai de preț
Voi fi listată la bursa de valori
Pentru ce am purtat în pântec și am dat viață
Iar amândoi vom avea brațe de salcie curgătoare să vă putem cu prinde neliniștile patimile lacrimile cuvintele sau brațe de crini și măslini cu care vom purta pace și alin
În fiecare primăvară de acum înainte!

Poveste pentru fetițe(pentru Sofia)

Sofia Maria Dronca

Fiecare zi de decembrie este o poveste
Cu Feți frumoși și cu crăiese,
Cu inorogi, și ursuleți,
Cu iezi cuminți și cucuieți,
Cu broaște mici, sticloase,verzi,
Cu oameni de zăpadă stând pe stradă,
Dirijând iarna ca toți s-o vadă,
Având bagheta magică în loc de mătură zburlită,și un cor de găște rătăcite,împodobite cu castane,și pene galbene de portocale,
Și artificii, și baloane
Pentru fetițele frumoase
Cu rochii albe de mătase.
Fiecare zi de decembrie este o poveste
Cu ,,azi a fost, dar tot mai este”
Rostită în ceasurile lungi, târzii
De noi, cei mari, pentru copii!

Ea este toamna mea

Ea este toamna mea
Cu bestiale culori
Desprinse din trupurile noastre
Atâta galben
Atâta fum
De parcă ne-am arde iubirile pe drum
De parcă nu ne-ar mai rămâne nimic
Mult mai târziu
Vom deveni candele

Mame

Post

Iubire

Sacrificiu

Solstițiu
Și alb
În înalt
Vom fi cer
Rugăciune
Iar pentru alții
Vom fi stea
Călătoare în inimi pe o mare de suflete
Stea de soare în toamna mea de acum!

Paris 23.11.2021 (fotografie realizată de Lara Nuțu)

Sunt îndrăgostită

Sunt îndrăgostită
La vârsta mea? (E o tâmpită!?)
Și eu declar cât pot de tare
Da, sunt îndrăgostită de toamna nevestită,
Caldă cu ploi de primăvară,
Cu galbenul din case crud de caisă,
Cu arbori dezveliți și fără de pudoare,
Cu foșnet scurt de frunze în suflet,
Cu struguri cruzi și cu gutui,
Cu coaptele ludăi dulci amărui,
Cu mersul meu anapoda pe străzi
Lăsându-i toamnei sufletul să mi-l culeagă
Să fie ghindă sau castană pe o creangă,
Să-l mângâie în noapte vântul ei,
Să-l ducă în inimi teleleu, în voi, în tot și nicăieri!

De toamnă sunt îndrăgostită, atât de îndrăgostită
Încât mi-aș da din suflet să rămână și să-mi doarmă
Pe brațe și pe pântec și pe ochi, să fie amorțite secundele în ceață, să vă încălzesc târziu în dimineață,
Să fiu eu somn de drumuri castanii
Și somn cu vise roșii printre vii, să întind cât pot din viața mea , noaptea de toamnă, ca o taină cu stele mici și plumburii, cu îngerii pictați în strană, pe cer cu chipuri de aramă, să fiu eu somn și voi în toamnă arbori vii, să îmbătrâniți plini de iubiri!

Timișoara România(anonim)🍂🍁❤️

(A se citi cuvântul vii ca fiind pluralul substantivului vie)

Sfârșit de octombrie cu rime

Se jeluie octombrie în final
Și parcă ar da în cinstea lui un bal
La care să ne invite pe noi toți
Catolici ortodocși fanarioți
Cu îngerii pe post de toboșari
Sau poate vreți să fie ospătari
Să ne servească în cupele înalte de cristal
Iubire liniște sau ceai
Să picotim să stăm înmărmuriți puțin în toamnă
Să o cinstim să o aplaudăm ca pe o doamnă

Și să privim cum noaptea se coboară
Duios molatic lin pe scară
Și-și pune cizmele cu gulerul de blană
Pufos și cu miros de slană
Pe întreg orașul meu
Cu case galbene de somn
Pe apele lui verzi albastre
Pe ponton
Pe bicicletele încețoșate ruginite
Pe vise și pe suflete lihnite ce vor iubire și nu dorm!

Timișoara România

De octombrie

Trecerea noastră în toamnă
A venit ca o suflare,
O suflare într-o lumânare mică de ceară,
Pâlpâie zilele noastre totuși calde,
Vântul bate mai leneș
Copacii își sufulcă mânecile
Și dau din mână încet,
Discret și atât de cochet
Încât ți-ar fi teamă să le atingi trupurile costelive acum
Scrijelite de nervurile negre, galbene sau roșii
Ale frunzelor atârnate pe ei!
Trecerea noastră în toamnă seamănă cu mersul din bucătărie în dormitor
Unde ne întindem pe pledurile groase de lână
Și ne spunem:Noapte bună! Somn ușor!
Și tu în vis m-ai ține de mână
Ca pe o răsfățată ce îngână
Încă o dată
Un verb duios și ros de amintire
Cu susul în jos
Cu miros de măr copt
Asemenea trupului meu
Și deodată mi s-ar face poftă de ceai,
Și mi s-ar face sete de ceva dulce
Și pentru că nu am sau nu ai
Te-aș săruta mult, mult,mult
Ca și cum toamna sau visul s-ar duce!

Timișoara 22.10.2021Bienala de artă contemporană 1.10-7.11.2021 Art Enconunters ISHO Office fragment de tapițerie

Cine?

Cine m-ar prețui pe mine cea care în timp am purtat trei inimi șase ochi treizeci de degete de la mâini șase tălpi și atâtea iubiri în atătea zile cât au stat înghesuite în calendarele gregoriene sau iuliene acum când
Au înflorit copacii în galben roșu castaniu
Și sunt ca raciii și
Încet se despodobesc de cuvinte
Se aștern ca niște lumânări pe morminte
Cine ar prețui sau m-ar prețăluie pe mine cea care azi
Îmi vine s-o las baltă cu îngrijirea celor bolnavi de inimă rea
Și-mi vine să mă angajez la horticultură s-o iau pe arătură
Sau la spațiile verzi
Să adun frunzele căzute în grămezi
Cine? Sau cine va fi următorul ca mine?!

Curtea Bisericii Ortodoxe Sfântul Gheorghe Fabric Timișoara România