Să trăiești într-o inimă
Ce poate fi mai minunat
Să înțelegi în clipele din urmă ale acestui august
Că ea te poartă insomniacă
Fiind o pasăre ce cuprinde nesfârșirea cerului
Roșul iubirii
Ce se revarsă atunci când tu
Îți deschizi larg fereastra
Să miroși dimineața
Și mâna îți tremură în timp ce îți torni cafeaua neagră în cană
De bucuria revederii cu tine
În singura noastră inimă.
Uneori avem nevoie de mult curaj în iubire
Uneori ne spunem ni se cuvine
Să ne îndrăgostim la ceasuri reci sau fierbinți
Să ne lăsăm pătrunși și goliți de minți
Să lăsăm frumosul vremii să ne învăluie treptat
Și…ca într-un exercițiu de yoga
Să scoatem și câte un oftat
Din adâncul plexului nostru solar
Să-ți mulțumesc ție că-mi ești dar
Că pot să te țin de mână adolescentin
Că mă asculți
Că mă aștepți când vin
Că ești cuminte și rea câteodată
Dar fără tine jumătatea mea ar fi moartă
Că ne privim cu aceeași ochi
Miopi și albaștri
Că semăn cu tine
Că semeni cu mine
Că știu că noi doi suntem bine
Atât de bine
Că ar pieri totul și s-ar surpa secunda
Dacă ai pleca
Dacă ai uita
Cât de mult te iubesc
Cât de dor mi-e de tine
Cât de mult mă iubești
Cât de dor ți-e de mine!
Când am crescut mare,mare, așa cum se cuvine,
Mi-am decupat sternul,
cu degetele răsfirate în rugăciune
Să vă holbați la inima mea,
O minune!
Decolorată de iubire,
Pulsând în ritmuri de zile și nopți,
Galopând în aridul gândurilor
Elegant,mai târziu haotic semănând a dinți de femeie,nu de fierăstrău,
puls ce nu va fi convertit niciodată!
Se va accelera mereu într-un flux și reflux asemănător mării,
Va primi aripi de înger
Și va zbura,
Va cânta,va dansa, se va autografia răzând
Și nici o clipă nu va plânge pentru timpul trecut!
August
Cu gust sărat de alge
Mi-a revărsat sufletul în mările și oceanele albastre
Să devin și eu perlă
Ultimul culegător din cei rămași cu plămâni de pește
Mă va culege și mă va pierde iar
Din dragoste și neatenție
Va privi cum mă depărtez
Și-și va număra mărunțișul în barcă
Rămânând flămând și însetat
Huiduit de nevastă și copii
Dar eu am să-i mulțumesc într-o zi
Dăruindu-i vise albe
Pe care să le coloreze cu zâmbetul lui de om bun.
Încă ne mai facem promisiuni pentru ziua aceea când cactușii înfloresc
Și noi nu suntem acolo să-i privim
Ne amăgim sau ne pierdem
Printre casele albite de soare
Cu bucătării în care acum se coc vinete
Se fierbe bulion
Și curți în care nimeni dar absolut nimeni
nu mai joacă șotron
Doar pisici ofilite cu mustăți blegite dorm
Iar nouă celor care încă mai iubim
Nu ne e somn
Și nici nu pregătim conserve pentru iarnă
Nu avem unde le depozita
Iar cămară e goală nevăruită
Las-o așa!
Mai bine te strecori lângă mine să te miros
Să te țin mică în brațe
Cuminte domoală
Să-ți pun scoici adunate din timpul trecut
La ureche să ascultăm marea
Mi-e dor să o aud
Cum coboară în apus
Și luna cum se uită de sus
Și vara…
E aici?
Sau s-a dus?
Ce putem lua cu noi
Când ne vom risipi
Când inimile noastre se vor opri
Oare vom mai iubi
Vom fi în sfârșit împăcați
Uitați
Renegați
Adulați
Scriși pe pomelnice cu sume mai mici
Sau mai mari depinde de inflația bisericilor ortodoxe sau alte culte bizare
Eu mi-am propus să-mi duc iubirile multe din zile și nopți să-mi las trupul uns cu ierburi de câmp
Uscat de vânt
Ars de soare
Mângâiat de mare
Pe degetul mic să-mi puneți un inel cu o floare
Înfășurată să fiu cu rochia de botez din Iordan
Desculță să mă lăsați să alerg pe maidan
Iar în brațe să țin oasele albe de câine bătrân cu suflet de înger prietenul meu bun
În rest las tot ce-am adunat pe pământ
Zâmbetul meu cuvinte rostite și scrise
Genele mele frumos și trainic clădite
Dar mai ales multe multe vise
Să mă tămâiați din când în când cu smirnă și să -mi culegeți rouă
Să mă strigați
Să mă înjurați
Să vă aud răzând
Să vă țineți de mâini să vă strângeți în brațe
Cam atât
Dar nu vă speriați
Nu am să plec curând!
Poezia e o umbrelă de soare deschisă
Pe care o uităm pe nisip seara, ghetele ude aruncate în colțul din baie
Până mâine,
Cafeaua sorbită adunată în gândurile dinainte de zi,
Poezia e floarea mov sau galben pe care mi-o culegi și o ții în mâini
Și eu răsfoiesc secundele multe sau puține până te voi putea ține în brațe,
Poezia e știi tu,sentimentul acela ciudat
În care te văd culcat lângă mine
Și eu te învelesc cu un zâmbet mirat,
Mirată că ești,
Că îmbătrânim împreună,
Poezia e?!
Spuneți voi ce e poezia
Ca eu și alții ca mine
Să o pot traduce în tot atâtea limbi vorbite și nevorbite,inventate și neinventate
Ca să putem să ne amintim
De noi și viețile noastre.
Mi-au mai rămas atâtea zile
În care pot răspunde fiecăruia!
După acel, după de după,
Ți-am promis că la fiecare țigară fumată mă voi gândi la tine.
Cred că am reușit să o fac câteva săptămâni,
Viața și-a reluat treptat și firesc
Mersul înainte,nu vrea să se întoarcă înapoi nicicum,oricât de mult am rugat-o!
Am pierdut-o și pe Hazel,definitiv și iremediabil.
Și ei i-am promis că o să-i scriu în fiecare zi
Dar iar n-am făcut-o
Pentru că sunt atât de multe de făcut,
Alergatul ăla la piață,supermarketuri,zugrăvit,jobul de zi cu zi,
Prânz,convorbiri,călcat grămezi de haine,examene,
Aerisit camere,concedii,
Alte înmormântări, nunți și botezuri,
Când să-i mai scriu?
De aceea te rog pe tine atunci când o vezi
Stând nemișcată cu urechile ciulite și ochii mari așteptându-mă să vin
Să o plimbi,
Dar fără lesă,eu o lăsam liberă să alerge
Și să o mai piepteni,
era să uit,să o mai tunzi de două ori pe an(așa cum ne tundeai pe toți, nu cred că ar fi o problemă pentru tine, tu te pricepeai să faci orice )
Promit că atunci când o să ajung acolo o să îți aduc o sticlă de whisky single malt Cardhu 18
Și o legătură de leuștean verde pentru ciorba de pește
Și sper că în rest ești bine,
Pentru că și eu sunt bine,
Doar atât,
Mi-e dor,ne este tuturor atât de dor de tine!
Și eu sunt bine!
Tu?
Promite-mi că ai să rămâi cu mine,
Să învățăm să preparăm margarite odată și odată ca lumea,
Am făcut provizii de sticle de tequila și triple sec,
Lămâile galbene și grase?
Ai să mă storci pe mine
Sau poate anul acesta mai dăm o fugă în Napoli sau Aegina
Să despuiem pomii de roade
Pe ascuns sau
în văzul tuturor
Să se întrebe toți de ce suntem atât de barbari,de needucați și neciopliți,
Poate facem și o baie în marea cu solzi de arginți
Și lăsăm slipurile în valuri
Să nu fim cuminți!!!
Sigur că pot fi bine
Dar tu să-mi promiți că ai să mă îngrijești și când voi fi mai senilă de atât
Și voi alerga desculță pe plajele unor mări doar de mine știute
Și le voi face cu mâna și voi trimite bezele
Oamenilor care te vor întreba
De ce mai stai cu mine
Și cum de m-ai putut suporta atât de mult.
Oamenii tineri nu ne acceptă
Pentru că nu avem tatuaje pe picior,
Nu suntem upgrade
Și nu avem șuvițe verzi sau albastre.
Dar ei uită,
Uită că piercingurile au fost ciobite,cioplite,pilite de noi,
Că urlam,urlam împotriva eleganței snoabe și a unor regimuri totalitariste
Pe ritmuri de Nina Hagen și Sex Pistols,
Că ne-am oprit temporar fertilizarea,
Doparea, chemarea,
Fumatul,
Drogatul,
Că am mers asemenea lor azi,pe bicicletă,
Că ne-am iubit în nopți ascultând jazz pe motoretă,
Că am fost mai vegani decât ei,
Mai beți și nonbeți,
Că am dormit în știuleți,
Că am lăsat din mâinile arse de soare
Vrăbiile sufletului nostru să zboare,
Că am alergat goi în ape adânci
Că am fost tineri și noi
De pe atunci,
Că am făcut călătorii în afara unui timp mult prea frumos mult, prea stupid,
Că am iubit și am exersat iubirii noncomformiste în pat,
Ne-am iubit femei cu femei,
Bărbați cu bărbați,
Că am avut , avem
Aceleași sentimente,aceleași priviri,regrete,întâlniri,
Că am ars,am zburat,am aflat
Că noi, ei,doar noi,doar ei
Putem să luăm iar și iar
Viața în privat,
Semnând,selfiînd,fâlfâind,caligrafiind sau acceptând
În tăcere,fiind manifest,afiș sau Street Art
Făcând din viață voluntariat.
Oamenii tineri de azi poartă în ei virgula noastră pentru mâine când vor îmbătrâni și sper ca viitorii oameni tineri care or să fie când ei vor îmbătrâni să nu pună punct…
Lazăr Elena 