O altfel de poezie de miercuri

În deșertăciune zilele se vor scurge,
De zidire,de prea zidire
Mă voi frânge,
Ca fluturele voi îmbrățișa orice atingere a ta
Și voi flutura și eu ca un fluture
Ca toți care vor fi singuri
Să înțeleagă că e cineva care le va acoperi întotdeauna neperechea,
Ca turtureaua voi gânguri
La începutul izvoarelor
Și voi purta în ciocul meu mic
Verdele
Eu sunt cea care te-am iubit în tăcere
M-am pocăit înaintea ta
Nimeni nu m-a mai iubit până atunci
Și tu ai vorbit în iubire
Ai strigat muult și prelung
Strigătul tău s-a prelins în vânt
A rămas acolo
Șoptit pentru îndelung timp
Și acum vântul mai poartă cuvintele
Sădind pământuri
Nu-mi rămâne decât să-mi adun în lacrimi verdele
Să pot uda pământurile acelea,
Vor încolți vocalele,
Vor răsări consoanele
Și de câte ori cineva se va ruga și va striga
Voi ști că m-ai iubit!

Flori de la Ioana,copilul meu mare

Copilului meu

Îngerii mei s-au pierdut în graba mare în acea zi de februarie cu mult somn și soare
Pentru că atunci când ai venit tu
S-au speriat atât de tare și dintr-o dată
Au căzut,
S-au lovit,
Gurile lor au amuțit și ascultau plânsul tău înserat
Îngerul tău de data asta
A vorbit,
A strigat tare,
Silabele lui semănau cu sunete de trompetă
Duioase
Vârâte în urechea mea internă
Și au rămas acolo
Și s-au făcut o singură silabă eternă.
Pe urmă în timp învățând din nou iubirea a doua oară,
Îngerii mei s-au ridicat din nou cu îngerul tău
Și au învățat să fâlfâie și să scuture aripile
Peste nemărginire,
Eram eu și tu,
Tu și eu, eu, tu și celălalt copil al meu mare, tu și noi.
Copilul meu în timp mi-ai adus atâția îngeri în casă,
Încât uneori duminica numai aveam loc să îi așez la masă,
Îi orânduiam pe unde puteam,
Începeam să-i număr,
Dar erau tot mai mulți cu fiecare an,
Creșteau alături de tine
Și nici nu mă mai miram
Erau ca într-o simfonie
Și cântau într-una
Vară, iarnă
Doar de bucurie,îmi învățau din nou oasele să meargă, gura să postească
Ochii să-mi adoarmă în cele din urmă uimiți
De frumusețea pe care mi-ai dăruit-o și o dărui mereu!
Iar acum că ai crescut frumos și mare
Mi-a rămas timp suficient de privit!

Lara

Februarie de dragoste

Nu-mi pasă că vine februarie
E un alt februarie cu gust mai mult sau mai puțin de ninsoare,
Cu gulere de spumă, fum mătase,
Pe hornurile ascunse printre case și dresurile întinse lung pe sfoară
Nu-mi pasă,
Nici dacă ar fi o altă lună bisectă, arsă, fără lună
Fără comete,galaxii în devenire,
Mute,asurzitoare sau ciufute
Un februarie cu Valentines day,
Cu Dragobete,
Fără ei,
Un februarie care are o vagă amintire, despre nașterea copilului meu pentru unii
Dar pentru mine mereu prezentă,in aceeași zi de parcă s-ar repeta în fiecare an această naștere prematură
Poate că contracțiile numai au aceeași amploare ca atunci,
Aceeași regularitate,
Poate că acum voi avea doar o contracție când o voi strânge pe ea în brațe,
Poate că acum mă voi minuna muuult mai muult decât atunci,
Poate facerea de prunci
În februarie pentru unii are o altă conotație,
Nu îmi pasă că vine primăvara anul acesta fără viruși sau cu viruși și mutații de viruși,
Fără zambile,fără narcise,
Fără piste
De biciclete suficiente în orașul meu,
Nu îmi pasă pentru că m-a lovit în moalele capului atât de puternic dragostea
Încât mă gândesc doar la ea cu o teamă că poate nu voi mai putea respira,
Sufocată de tot aerul care are doar molecule de dragoste în februarie!

Fragment de litografie ( colecție proprie)

Și doar pe tine te am în inima mea(poezie de iubire pentru femeia din viața ta pe care nu o cunosc, dar știu că vă iubiți muult)

Niciodată nu am știut ce nr. porți la pantofi
Și totuși îți cumpăr pantofi pe care îi porți,
Nu știu nici ce grupă sanguină ai,
Dar oricum eu sunt donatorul tău universal,
Nu înțeleg nici de ce nu mă mai ții uneori de mânâ
Și totuși atingerea ta aspră
Îmi rămàne pe trup,
Și parcă acum în iarnă mi-e mai mult dor de tine și trebuie să împodobim bradul dar eu nu mă pot dezlipi de sufletul tău,
Oricum avem ornamentele de Crăciun de anul trecut,
E cazul și să pregătesc o altă friptură de rață
Poate se ieftinesc portocalele sau mandarinele,
Poate ne vindem merele la piață,
Și totuși știu că vom îmbătrâni împreună
Și ar fi cazul să notez date esențiale despre tine
Și tu despre mine
Pentru ziua de mâine,
Apropo cred că am să te cadorisesc cu un vis,
Depinde de inflație sau de programul meu liber,
Și totuși parcă nu este timp în existența mea decât să te iubesc,
Să te iubesc,
Și toți știu despre această iubire cu tine,și o văd în fiecare zi cu aceeași privire senină!

Fotografie realizată de Călin Leucuța

Poveste pentru fetițe(pentru Sofia)

Sofia Maria Dronca

Fiecare zi de decembrie este o poveste
Cu Feți frumoși și cu crăiese,
Cu inorogi, și ursuleți,
Cu iezi cuminți și cucuieți,
Cu broaște mici, sticloase,verzi,
Cu oameni de zăpadă stând pe stradă,
Dirijând iarna ca toți s-o vadă,
Având bagheta magică în loc de mătură zburlită,și un cor de găște rătăcite,împodobite cu castane,și pene galbene de portocale,
Și artificii, și baloane
Pentru fetițele frumoase
Cu rochii albe de mătase.
Fiecare zi de decembrie este o poveste
Cu ,,azi a fost, dar tot mai este”
Rostită în ceasurile lungi, târzii
De noi, cei mari, pentru copii!

De 13 Decembrie

Mamă mă ninge în decembrie
Și pe tine te întoarce timpul
La frumosul de atunci
Când a fost,
Mamă,tu știi că de fiecare dată mă întorc mereu acasă la tine,la,
Rotația din pântecele tău minunat când mi-era cald și mi-era bine,
Și ninge și cu fiecare ninsoare mai măruntă, mai multă,am crescut mare
Cuminte ,
Uită-te la mine,
Sunt tot mai frumoasă,
E ca și cum decembrie mi-ar împrumuta din semne e ca și cum aș lua din vreme
Din zilele tale tale
Pesemne,
Atunci când m-ai adus în lumină îngerii și-au pus pe frunte cunună de stele, au scrijelit în inimă
Și tu le-ai zâmbit
M-ai închinat înspre ele,
M-ai închinat în iubire
Senină,
M-ai nins,și de atunci tot ninge în decembrie!

Munteanu Irina și Nicolae

Poezie de ,,bine”

Sunt bine.
Le poftesc în binele meu
Pe bufnițele albe și pe căprioare,
Pe reni,
Pe iepuri,
Și pe vulpi,
Și-n loc de vânătoare
Am să fac un târg,
De Crăciun,
O să vă dăruim,și nu o să fim negustori
Zile minunate și magice de sărbători,
Vise împletite cu stele ninse în trupul lor
Și vise împlinite,
Și sărutări pe inimi, tuturor,
Să fie pentru toți și pentru toate
Belșug de bunăstare,bunătate,
Și Steaua Nordului să vă răsară
Din zori de zi și până-n seară
Să fiți tot tineri, veseli și zglobii,cu suflete naive de copii,
Să vă purtați mereu cu cinste și cu fală,
Să fiți feriți de necazuri și boală,
Să nu vă doară trupul, să nu vă rănească nimic ce-i rău din lumea aceasta pământească,
Să se sloboade raiul peste voi,
Să vă iubiți, să fiți mereu un ,,doi”
Să nu vă lăcrimeze ochii de tristeți,
Să vă treziți mereu în calde dimineți,
Să stiți a vă ierta și a prețui
Minuni,să fiți minuni albastre , vii!

Mihai Nicoleta-Loredana

Poezie despre mame

Maria suntem noi toate mamele din lume,
Parcă inimile noastre poartă același nume
Bucuria nașterii,
Bucuria aducerii în lumea aceasta
A speranței,
A iertării,
A strângerilor de mână ca-ntr-o cunună
Nedezlegată,magică, curată,
A supunerii în bunătate,
A încrederii că poți că se poate
Dar mai ales,
A iubirii.
Clătinavă-se-vor arborii
Își vor pleca capetele,
Își vor frânge rădăcinile
Munții vor amuții în tremure
Peste pustii,
Dar iubirea,
Iubirea mereu va fi,
Mamele nu vor pieri
Și inimile lor vor purta numele
Maria!

Lenu Indru într-o combinație de costum popular cu piese tradiționale din Banat, Maramureș și Ucraina

Ramona

Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!