Ca ploaia mă lipesc de tine.
Nu-i așa că sunt mai frumoasă când mă port cu norii negrii prin casă,
Când te lipești de spinarea mea udă
Și brațele-mi fulgeră
Și ochii îmi tună?
Mă privești ciudat și mirat
Că soarele cald nu s-a arătat,
În suflet,pe buze te picur într-una,
Ca toamna te scutur
Și plouă…și plouă și luna.
Ne poartă în brațe noiembrie, ne plimbă cu el,
Ne iubim tragic de parcă am edita epopeea lui Ghilgameș de ieri.
Ca ploaia mă lipesc toată de tine.
Te iubesc!
Mă iubești!
Ne plouă noiembrie cu îngerii pământești,
Galbeni, rotunzi,
Mă ascund,
Mă ascunzi,nu mă vezi?
Eu știu frumusețea din toți, o păzesc, n-o s-o pierd,nu mă pierzi și plouă mereu cu ochii mei albaștri și verzi!
