TU

Luxor septembrie 2022

În prima zi Tu ai creat pământul și cerurile,
Eu am descoperit întrebările
Nedeslușite unele dintre ele au rămas și acum,
Le-am pus într-un colț al memoriei,
Le-am spus rămas bun.
În a doua zi ai zis să fie lumină,
Lumină fără de care nu am fi cunoscut roșul trupurilor, rozul iubirii, verdele pădurii, galbenul câmpiei, albastrul mării
Lumină pe care ar trebui să o avem fiecare în inimi.
Eu încă mă mai încurc în umbre.
Pe urmă ai făurit ziua să ne privim și noaptea să ne mirosim,
Eu am deschis și închis ochii în viață visând
În toate anotimpurile pe care mi le-ai dat
Înmulțindu-mă în iubire,
Dar m-ai făcut conform matricei Tale,
Deci Tu ești singur și îndurerat
Chiar dacă ,,toate au fost bune”
Undeva ai greșit sau ai uitat?(dar Tu ești fără greșeală)
Duminicile îți promit că te voi ține în brațe
Ca pe un copil și-ți voi scărmăna memoria
Să-ți aduni gândurile în diminețile dăruite de Tine iar Tu,
Sper că-mi vei risipi ceața de toamnă și tulburarea
Care au încolțit în mine încercându-mă în răbdare,
Se scutură iarba!
Aproape se scutură floarea!

Doi

Uneori avem nevoie de mult curaj în iubire
Uneori ne spunem ni se cuvine
Să ne îndrăgostim la ceasuri reci sau fierbinți
Să ne lăsăm pătrunși și goliți de minți
Să lăsăm frumosul vremii să ne învăluie treptat
Și…ca într-un exercițiu de yoga
Să scoatem și câte un oftat
Din adâncul plexului nostru solar
Să-ți mulțumesc ție că-mi ești dar
Că pot să te țin de mână adolescentin
Că mă asculți
Că mă aștepți când vin
Că ești cuminte și rea câteodată
Dar fără tine jumătatea mea ar fi moartă
Că ne privim cu aceeași ochi
Miopi și albaștri
Că semăn cu tine
Că semeni cu mine
Că știu că noi doi suntem bine
Atât de bine
Că ar pieri totul și s-ar surpa secunda
Dacă ai pleca
Dacă ai uita
Cât de mult te iubesc
Cât de dor mi-e de tine
Cât de mult mă iubești
Cât de dor ți-e de mine!

Încă

Încă ne mai facem promisiuni pentru ziua aceea când cactușii înfloresc
Și noi nu suntem acolo să-i privim
Ne amăgim sau ne pierdem
Printre casele albite de soare
Cu bucătării în care acum se coc vinete
Se fierbe bulion
Și curți în care nimeni dar absolut nimeni
nu mai joacă șotron
Doar pisici ofilite cu mustăți blegite dorm
Iar nouă celor care încă mai iubim
Nu ne e somn
Și nici nu pregătim conserve pentru iarnă
Nu avem unde le depozita
Iar cămară e goală nevăruită
Las-o așa!
Mai bine te strecori lângă mine să te miros
Să te țin mică în brațe
Cuminte domoală
Să-ți pun scoici adunate din timpul trecut
La ureche să ascultăm marea
Mi-e dor să o aud
Cum coboară în apus
Și luna cum se uită de sus
Și vara…
E aici?
Sau s-a dus?

Manți pisica pe care o alerga Hazel

De vară

M-am pierdut în vară,
Am alergat atât de mult în zilele ei lungi
De teama că nu o să mai ajungi și tu lângă mine
Să guști din carnea mea
Pârguită ca o piersică
Atârnată pe o creangă pocnită de arșiță.
Cine mai știe în care timp a fost inventată vara?
Cine mai își aduce aminte în care secundă mama și tatăl meu m-au născut,
Calculând îmi dau seama că totuși era o zi de vară
Când trupurile lor s-au auzit strigând,
Sunt pline piețele de fructe roșii și galbene de import de mure,caise și piersici
De flori împăiate și lavandă uscată,
Femei se iubesc,bărbați se iubesc în noapte târziu
Și eu parcă așteptând să știu
Ce să știu ?
Mă văd cum mă mai nasc încă o dată
Oprindu-mă lângă tine
Vară să-ți fiu!

Barcelona 2022

Unii dintre noi

Unii dintre noi nu trezesc iubirea
O lasă să doarmă adânc,
Atât de adânc,
Încât cheamă preotul pentru împărtășanie
Își spun:asta a fost,
Sau îngaimă sfios
Pe curând!
Eu le strig, îi dojenesc aspru sau moale
Ce folos?
E întors totul cu susul în jos,
Se varsă prinosul din prinos,
Se golesc măruntaiele
Ca și cum am jupui păsări de vii,
Cresc tensiunile arteriale
Ca și cum ar izbucni
Epidemii, de boli cardiace
Cu ritmuri agonice,zglobii,
Ies din mame copii și învață să urce în timp,
Respiră cu plămânii fixați în vârfuri de munți verzi și curați,
Ținând inimi în mâini
Care se prefac în vulcani ce erup și apoi tac,
Vulcani,din care în loc de lavă curg iubiri
Pe alte drumuri,
Inversând circulația mică cu cea mare,
Sprijinându-și arterele,venele și capilarele pe cer asemeni lui Atlas, rostogolind în alt timp iubirea și ce a mai rămas
Mă întrebi: ce a mai rămas?!
Un măr roșu și gras îți răspund
Cu care mă vei ispiti într-o zi
Să pot păcătui
Iubindu-te
Și apoi să pot muri…

Citește în continuare →

Aș purta

Sunt vară acum,
Mă îmbrac mai tot timpul ciudată
În rochii ușoare de in
Și în picioare doar șlapii de plajă,
Havaianas,
Ooo, de atâția ani îi port!
În fiecare vară mă întorc și cutreier
Pe dunele fierbinți,aurii
Ca și cum ei ar ști
Iubirile mele purtate
Pe ici,pe colo,
Turbate,nemascate,târzii,timpurii,
Uneori le las urme de praf
Și curioasă îi pun lângă pat
Poate, peste noapte se va transforma praful de pe tălpi
În praf stelar
Și m-ar purta și mai departe,
Și nu aș obosi
Aș porni în noapte sau zi,
Spre alte locuri, spre alte țărmuri bogate și vii
Dar odată și odată mă vor părăsi
S-ar rupe, s-ar toci curelușele sau un pește înfometat i-ar ciupi, smulgând din călcăi sau degetul mic
Sau i-aș rătăci într-o cameră de hotel cu nume sonor
Sau poate vreun nor i-ar purta
M-ar purta,
Cine poate ști?

Șlapii mei Havaianas 🥰

O mare perfectă

Nu mi-am ales o persoană perfectă care să mă iubească
În vara aceasta,
Nici în alte veri,
Nici o vară,nu este perfectă,
Nici alte seri,
Dar pot înota într-o mare perfectă
Cu valuri și culori scăldate într-o mie de nori,
Cu nisipuri fine, albe sau negre
Pe care să așez urme și semne
Ale trecerii mele
Devreme
Și pietre și scoici,
Alge și arici,
Meduze albe, pitice,
Pitite de frici
În ierburi ciudate, albastre și verzi,
Mă fac,te faci că nu le știu, că nu le vezi,
Nici o iubire nu e perfectă în timp,
Nici un trup nu e perfect în timp
Și nicicând nu am putea să fim perfecți în ceea ce spunem sau facem,
Dar totuși putem să zacem
Pe malul mării perfecte
Măcar puțin,
Să privim,
Să tânjim
Să dorim,
Să…im!

Paros Marea Egee (fotografie realizată de Liana Pleșa)

Amintiri de vară

,,Launmomentdat în parc”
Am țipat
Așa ca o hienă
Lovită de migrenă
Care a uitat să-și ieie tadorul
Și o chinuie dorul
Printre castanii loviți de furtunile din verile trecute,
Hortensiile plantate de mult și acum ponosite,
Doar câteva tije înflorite mai păstrează albul imaculat al dimineții de vară,
Pufoșenii de câini tineri și bătrâni aleargă dorind atât de mult să cuprindă din viață
Și ei hiene mai mici, cu zâmbet pe fețe cu sclipici
Mă înec într-o înghițitură de bere artizanală
Visând la tine,
Sufletul meu se îneacă și el pe acorduri de rock, disco, funny, reggae,pop,
E un amalgam cu nuanțe de bleu,orange, roz și lila,
Parcă mi-aș spune pa,
Dar e atât de frumos
Și mă-ntind pe jos
Pe iarba strivită de pantofi și șlapi,
Teniși,adidași
Mărimi cuprinse între 20 și 45
Și știu că mă atingi
Și știu că te ating
,,Launmomentdat în parc!”

Timișoara Parcul Poporului 10.06.2022 (Launmomentdat în parc)

De duminică caniculară

Azi e o duminică caniculară
Cum se cuvine de altfel unei duminici de vară,
Cireșele roșii cad toropite pe pământul uscat
Lung într-o grimasă hilară sau ciudată ca un căscat.
Dimineața mă strecor ostenită de nesomn
În dreapta neșifonată a așternutului tău,
Trupul meu se lipește de trupul tău
Și transpirația-mi curge moale pe gât,
Mă întind cu gura larg deschisă ca și cum aș fi vrut să te înghit,
Mi-e și cald,mi-e și frig
Și-ți cuprind visul țesut în minte de demult
Tic tac pendula se mișcă și pișcă
Încă o dată timpul,
Liturghia se săvârșește în biserici,
Mă ascund în sufletul tău rușinată
Sunt goală și ascult rugăciunea de început, cu pocăință, cu sfială.
Ai știut sau nu ai știut că lipsesc încă odată de la împărtășanie, mirată căutând ceva mult mai mult?
Ceva ce nu pot rosti decât în deșertul pustiu, dogorât aiurit de soarele de vară Ca și cum ultimii demoni ascultând iubirea mea și chinuiți în pudoare
Coboară în adânc,
Căutări nesfârșite, dorinți nefăgăduite nimănui,
Doar ție am cutezanța de a-ți rosti păcate
Și se termină și seara în vecernii
Și spovedania mea știu că de-abia acum începe!

Floare realizată de Carla Georgiana Pătruca04.06.2022)