Of
și numai rozul mă prinde cu moftul lui primăvăratic
Și inima mi-o întinde ca pe o pânză de in
Și o bate și o scutură de praf și gânduri
De zi și noapte
Și stelele se ascund în ea, în pânza lungă ce este inima mea
Dar a ta inimă în ce culori oare se prinde
Sau poate doar culoarea nu o știe
Sau poate doar culoarea nu o vede
Din cauza păpădiilor coapte de soare
Și a verdelui ce nu se stinge
De nu s-ar stinge niciodată
Și stelele nici ele nu s-ar stinge.
Și tu ce mai faci?
Acasă ninge și murdar și imaculat
Coloana mea vertebrală se apleacă într-o grimasă mortală
Antinflamatoare ceaiuri poțiuni și loțiuni creme
Doar așa mai simt mâna ta aspră și înfometată
Înghițând lacomă celulele suferinde ale trupului meu
Îngeri îndurerați tac
Dau neputincioși din aripi
Și caută speriați sticla de clor sau Vanish roz pentru pete
S-au murdărit de fum și de liniște
În iarna asta care parcă nu mai are sfârșit
În iarna aceasta în care noi doi încă se pare nu ne-am iubit
Ce să fac îngerul meu?
Am scăpat de gripă și…totuși parcă nu sunt bine!
Tu să știi că ești bine eu însă tare amarnic m-am mai îmbolnăvit
E epidemie aici printre îngeri
De-ar pocni primăvara în sufletele noastre
De-ar înflori ierburi cu stropi de venice roz și miros de bomboane
Cu aere de femeie ciufută cu toane
Așa cum sunt eu acum
În prima zi Tu ai creat pământul și cerurile,
Eu am descoperit întrebările
Nedeslușite unele dintre ele au rămas și acum,
Le-am pus într-un colț al memoriei,
Le-am spus rămas bun.
În a doua zi ai zis să fie lumină,
Lumină fără de care nu am fi cunoscut roșul trupurilor, rozul iubirii, verdele pădurii, galbenul câmpiei, albastrul mării
Lumină pe care ar trebui să o avem fiecare în inimi.
Eu încă mă mai încurc în umbre.
Pe urmă ai făurit ziua să ne privim și noaptea să ne mirosim,
Eu am deschis și închis ochii în viață visând
În toate anotimpurile pe care mi le-ai dat
Înmulțindu-mă în iubire,
Dar m-ai făcut conform matricei Tale,
Deci Tu ești singur și îndurerat
Chiar dacă ,,toate au fost bune”
Undeva ai greșit sau ai uitat?(dar Tu ești fără greșeală)
Duminicile îți promit că te voi ține în brațe
Ca pe un copil și-ți voi scărmăna memoria
Să-ți aduni gândurile în diminețile dăruite de Tine iar Tu,
Sper că-mi vei risipi ceața de toamnă și tulburarea
Care au încolțit în mine încercându-mă în răbdare,
Se scutură iarba!
Aproape se scutură floarea!
Oamenii uneori nu știu ce să facă în luna iunie,
Se termină școli,cicluri de viață fragile,ostile,
Domnișoarele își încârlionțează părul seboreic pentru prima dată,
Poartă sandale cu tocuri mai puțin permise
Și fumează tot pentru prima dată în văzul tuturor(unele)
Emoții pentru unii,
O lună neobișnuit de caldă pentru alții.
Eu încerc noi rețete, fac pentru prima dată dulceață de trandafiri Damask și mă nasc și te naști,
Mă miri și mă mir de unde atâta cutezanță și pornire în mine,
Orașul îmi pare anost, fără rost de când ne-a murit cockerița,
Mă învârt pe străzi,
Mă descos în suflet
Și încerc să-mi amintesc cum era odată în luna iunie de parcă m-ar putea ajuta cu ceva această aducere de aminte…
Și totuși mă strădui să mă înalț
Lăsând pe pământ silabe,
În vânt,
Pentru ca odată și odată
Să pot cutreiera prin lanuri de maci sau printre bujorii și crinii și asperulele roz.
Viața,viața,parafrazând, e totuși în iunie roz
Nu-i așa Edith?
Ninge în fiecare iarnă
În Apuseni,
La Tihuța
În Alpi
În,
În inima mea,
Ninge cu cuvinte rostite
Cu zâmbete,cu
Cuvinte cu glasuri supuse,
Rostite și negre de abanos.
În ninsori ne strecurăm noi oameni
Cu susul în jos,
Nu ni se mai văd decât picioarele încălțate cu galoși,
Roși de vreme,
Roși de șoareci
Roz,ninge roz!
Lazăr Elena 