Poezie de echinocțiu de toamnă(știu că a fost în 22.10,orele 21 anul acesta 2021)

Am vrut să fiu femeie în viața aceasta
În toamna aceasta cu miros de castane încinse ca și buzele mele rostind iubirea
Propovăduind-o ca pe o litanie sau mai simplu ca pe o lihnită creatură obeză ce nu se mai satură niciodată
Am vrut să fiu femeie doar pentru a mai purta odată stivale
Infernale de piele maro cu ținte
Și fermoare
Sau pantofi roșii cu tocurile cui
Prin ploaie
Șiroaie curg șoaptele tale tremurate acum
Când te înghesui în mine
Argumentându-mi că ți-e frig
Că s-a scumpit gigacaloria
Și că ai închis doar pentru o oră caloriferul să facem puțină economie
O să ne încălzim știi tu cu …aia a săracului
Iar eu abandonându-mă în tine doar pentru zece sau maxim numai spun câte minute

Încerc să-ți transmit prin semne prin mișcarea ombilicată mirată și neschimbată a trupului meu
Că am plătit în avans
Că am poftă de sex de iubire de dans
Am vrut să fiu femeie doar în viața asta
În toamna asta
Cu miros de măști medicinale cu decizii halucinante și bizare cu o nouă vaccinare
Dar m-am hotărât să devin echinocțiu cu organe genitale egale sau casnică și pustnică în stele!

Guatiza-Teguise Lanzarote

Cine?

Cine m-ar prețui pe mine cea care în timp am purtat trei inimi șase ochi treizeci de degete de la mâini șase tălpi și atâtea iubiri în atătea zile cât au stat înghesuite în calendarele gregoriene sau iuliene acum când
Au înflorit copacii în galben roșu castaniu
Și sunt ca raciii și
Încet se despodobesc de cuvinte
Se aștern ca niște lumânări pe morminte
Cine ar prețui sau m-ar prețăluie pe mine cea care azi
Îmi vine s-o las baltă cu îngrijirea celor bolnavi de inimă rea
Și-mi vine să mă angajez la horticultură s-o iau pe arătură
Sau la spațiile verzi
Să adun frunzele căzute în grămezi
Cine? Sau cine va fi următorul ca mine?!

Curtea Bisericii Ortodoxe Sfântul Gheorghe Fabric Timișoara România

Melancolie de toamnă

Puține suflete mai sunt îndrăgostite în toamnă
Puține picioare cu cizme de gumă murdare mai sar în ochiurile de ploaie
Printate în zgura străzilor ( asfaltate demult de comuniști de oameni triști ce țineau strâns în ochi sudalme și sudoare speranță și candoare)
Puține palme mai țin castanele despletite de taine
Puține suflete mai iubesc timide
Și se țin în brațe sau fac sex în firide
De case de pe care cade tencuiala
Îngustă și bizară
Cu gust de cafea de cicoare moale și amară
Puțina sfială de a sta înghesuită în tine
Dispare încet ca un apus dintr-un gadget
Propus acum în valuri
Puținul tremur ce-l mai am
Din trupul tău
Pe trupul meu vlăguit și cuprins de sărutări neinstagramate
De mângâieri încete și nedownloadate
Puține suflete rămân acum în toamnă
Gripate virusate și cu toane
Și mai încearcă să rămână treze
Cu inimele prinse în zile
Și vorbele scrise în grile:
Adevărat sau fals
Sau varianta trei sau varianta patru cu mai multe răspunsuri sau să o lăsăm baltă și mergem la teatru au mai rămas puține scene neatinse nici de noi și nici de vreme sau te invit la dans acolo în pădure pe o margine de șanț…sau toamna asta cu miros de puțin divin ne dă șah mat din plin!

Gărâna România județul Caraș Severin ( fotografie realizată de Lara Nuțu octombrie 2021)

Casa mea


Ar încăpea casa mea într-o frunză
De ambrozie de salvie sau măr
I-aș întinde și încârlionța ferestrele prin al meu păr
Și ochii i-aș ține deschiși într-un vis
Ca tu trecătorule să-i citești și să-mi atingi inima
Tămâiată a nu știu câta oară
În vară și unsă cu mir într-un suspin și o bătaie de toamnă.
Ar încăpea casa mea într-o frunză bălaie
Și-ar cuprinde cartierul și strada orașul meu cu clădirile căzute și uitate de ploaie
În soare le-ar cuprinde și le-ar atinge cu dor și iubire
De frunze
De frunze.

Gărâna octombrie 2021( fotografie realizată de Lara Nuțu)

Sfârșit de vacanță

Cât de adânc în oceanul Antlantic
Cât de adânc
Mă pătrund în tine
În albastru și verde
Doamne cât de bine și amorțit și liniștit îngerul meu visează cocoțat pe valuri dansează
În timp ce eu mă scufund în calima să-mi ducă visul mai departe și inima
Îi fac cu mâinile mele semne
Îngerului
Semne cu mâinile mele crescute în nisip și în lavă
Dar cine să le vadă
El e atât de preocupat să consume rom alb gin și daquiri
Și algele și scoicile îmi sug sângele ca vampirii și nu-mi mai rămâne decât să îmi las sufletul meu de bun rămas în Oceanul Atlantic în hăul plin de mister la granița dintre umbre și cer!

Fuerteventura, Insulele Canare

Uneori

Uneori obosesc și eu
De puține ori obosesc
Și atunci mă vâr într-o cochilie
Sau într-o chilie de maici
Sau mă prefac într-un cerb
Purtându-mi frumusețea de zile în adâncul lumii
Până mă pierd,
Visez!
Cu sufletul visez
Și mă răsfir într-un nor călător
Plin de dor
Deasupra … tuturor!

Vulcanul Timanfaya Rezervația naturală Lanzarote Insulele Canare

Poem sfios și de jale


Vai vai

Inima mea
Va înceta

În bătaia sa
Când toamna va cădea
Din înalt
Curând
Și va rămâne
Pe pământ
Doar pene și vânt
Cuvânt peste cuvânt în cuvânt
Și un gând
Că ne vom revedea
Acum sunt stea
Și plâng și plânge și ea
Printre alte stele
Dar nici una dintre ele
Nu vor fi găuri negre
Doar inima mea
Va fi singură printre ele
Voi râde voi iubi voi privi voi priveghea pentru voi cu inima mea,

Până într-o zi când ne vom revedea căci veți fi și voi stele printre stele

Vai vai dar voi ve-ți mai sta pe pământ mult și de aceea un gând gândul meu singur rămas vi-l las și eu mă duc pe un drum fără popas până acas’

Drum bun!😥😥😥

Poezia a cincea de toamnă de duminică

Eu stau,
Cât de frumos stau în toamnă
Și aștept iubirea.
Am timp berechet
Și cafea neagră și grea
Bio,
Strecurată,
Cu lapte de migdale amare
S-o beau pe îndelete privind în suflete cochete.
Eu stau
Cât de cuminte stau în toamnă
Și aștept să mă iubești cu trudă
Nu trist spasmodic și pe fugă!
Eu stau frumos în toamnă
Și mă mir
Că n-ai venit , nici nu te știu,
Că m-ai lăsat uimită și întoarsă asemeni cănii de pe masă din care zațul se coboară încet mărunt și mov

Asemeni unei vieți spre seară,cu semne, litere și cifre împănate,ca să le văd să nu uit că ai plecat departe,iubire

Eu stau,cât de frumos eu stau în toamnă și aștept

Lipova , județul Arad , România

Poezia a patra de toamnă

Să-mi pui o întrebare tu,
O singură întrebare
În ziua în care vara se trece, moare,
Se jeluie copacul și-și flutură în lumină
Frunzele sale albe de ceață și a lui splină,
Mi se-ncovoaie-n spate
Mă apleacă, mă cocoașă,
Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă,
Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade
Iară pe zile septembrie se sloboade
Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași
Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire
Și parcă ascultându-i
Mai, mai că-mi vine,
Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri
Să mă preschimb în fluturi
Și în ambrozie amară,
Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!

România Baia de Arieș , Valea Ciorii, Muntele Simulești , fotografie realizată de Alina Buliga

Poezie de echinocțiu bizar

Câtă zăpăceală în acest echinocțiu
Câtă pălăvrăgeală smintită și aburită
Zace în ceainicul sec
Cu încrustații art deco
Cu sept
De petale de trandafiri ofiliți de pe
buzele tale
Curând îmi voi pune șalul ros de timp
Și voi fi ca o cioară văduvită și gonită
Pe când ea adevărată cioară goală de vară va plânge
Nu am timp s-o ascult
Sunt atât de preocupată
Ca și cum aș fi din nou fată
Să aranjez frunzele verzi și uscate de ceai
În moduri ombilicate
Scrise în tratate
Iar lacrimile îmi zac uitate
În ceașca albă de porțelan
Câte anotimpuri vor mai sta acolo tolănite în
Încercări de a ne continua viața
De a iubi în moduri cât mai profunde false sau adevărate ca și cum am fi ultimii aleși de Dumnezeu din nou ca și cum circumzia ar fi efectuată ecliptic curată

Cât echinocțiu uitat în seară

Strânge-mă în brațe toamnă bizară!

Sunt zăpăcită și vorbesc o nouă limbă de ciori !