TU

Luxor septembrie 2022

În prima zi Tu ai creat pământul și cerurile,
Eu am descoperit întrebările
Nedeslușite unele dintre ele au rămas și acum,
Le-am pus într-un colț al memoriei,
Le-am spus rămas bun.
În a doua zi ai zis să fie lumină,
Lumină fără de care nu am fi cunoscut roșul trupurilor, rozul iubirii, verdele pădurii, galbenul câmpiei, albastrul mării
Lumină pe care ar trebui să o avem fiecare în inimi.
Eu încă mă mai încurc în umbre.
Pe urmă ai făurit ziua să ne privim și noaptea să ne mirosim,
Eu am deschis și închis ochii în viață visând
În toate anotimpurile pe care mi le-ai dat
Înmulțindu-mă în iubire,
Dar m-ai făcut conform matricei Tale,
Deci Tu ești singur și îndurerat
Chiar dacă ,,toate au fost bune”
Undeva ai greșit sau ai uitat?(dar Tu ești fără greșeală)
Duminicile îți promit că te voi ține în brațe
Ca pe un copil și-ți voi scărmăna memoria
Să-ți aduni gândurile în diminețile dăruite de Tine iar Tu,
Sper că-mi vei risipi ceața de toamnă și tulburarea
Care au încolțit în mine încercându-mă în răbdare,
Se scutură iarba!
Aproape se scutură floarea!

Septembrie

Noaptea de septembrie ne-nvăluie ciudată
Ca o plapumă de mătase brodată dintre acelea pe care la un moment dat
Le-am avut toți în casă
Și apoi ne-au fost furate,
Puține stele se-ncumetă să apară pe dunga neagră a cerului cu miros de vacanță și înghețată de fistic,
Va fi toamna lungă,caldă,hăbăucă în toropeala secundei
Sau năucă,
Vor bate nucii și se vor scutura
În ploaia grea,în poala mea?
Mă îndrăgostesc mereu de tine
Într-un septembrie ce vine,
Mă tot lipesc de gura ta
Și palmele mi se înmoaie de mângâieri cu gust de paie
În dimineți când te iubesc,
Când trupul meu se apleacă și se-ntinde,iar,tălpile strivesc doar îngeri
Și vânturi îmi suflă între coapse
Când tu de pârg și rod te scuturi
Și se albesc în ceață fluturi
Și timpul încremenește în mine
Iubindu-ne agonic,moale
Într-un septembrie ce vine
Cu crize dese și nebune
de toamne lungi și calde,
Și ploi subțiri și nesfârșite
În inimi arse de iubire!

Biserica sârbească din Traian Timișoara

De vacanțe

Fotografii prinse cu magneți de frigider
Nu e bine pentru produsele și cașcavalul afumat din el ne urlă ei,
Le desprindem și le punem pe centrală
Cu cleme albastre sau lipici,cu migală
Nu e bine nici aici,
Ne crește factura
Influențează calitatea gazului și natura,
Le iau timid și le lipesc pe mine
Mă cuprinde o amețeală și o stare de bine
Când tu vrei să-mi săruți sânul stâng te împiedici de magnetul cu turnul din Pisa,
Și te îndoi și tu,
Îți înclini buza de jos,
Dar atingi magnetul cu sfinții de mozaic și de ipsos din Ravenna
Și devii curios,
Îmi desenezi moale cercuri de aur
Pe pântec, pe șold și pe os
Și mă acoperi cu o lungă și albastră ploaie
De artere și vene răsucite pe dos,
Descoperi și Roma, Tunis sau Barcelona
Și râzi zgomotos
Și-mi șoptești tandru în ureche
Că am fost,
Pe acolo am fost
Și-ți amintești mirosul meu din anii trecuți impregnat cu roșu de azalee,
Cu liliachiul profund de bougainvillea înflorită
Și pasul meu rătăcit și desculț
Străbătând agale cupola înaltă de stâncă ce străjuie moscheea,
Te împiedici de magnetul prins de degetul mare de la piciorul stâng cu măgărușul albastru cumpărat într-un sfârșit de toamnă pe pământ
Ai uitat?
Și atras de verile lungi cu săruturi de migdale și pepeni
Începi să mă piepteni,
Să-mi desprinzi amintiri
Secetoase cu miros de pietre, de mare, de zbor de egrete și pescăruși,
Mă descâlci pe-ndelete
Și aduci dintre toate în secundele de atunci
Soarele mare și roșu în apus
Și-mi șoptești moale și trist
S-au dus, toate s-au dus!
Uite nu mai avem pereți ca să punem magneți?
Nici trupul tău nu-i de ajuns!
Iar eu îți cuprind sufletul în palme și îi șoptesc înainte să adoarmă:Te iubesc!Ne rămân atâtea veri cu iubire, iubitule vom pleca din nou
Mâine!

Un colț cu magneți de prin lume 😍

Sortilegiu

Cu gură de lup
Te sărut
Cu buze de lupoaică
Te îmbrățișez
Cu mirosul meu de jivină străină
Te adulmec în noapte
Cu mersul meu rătăcit în pădure
Te urmăresc
Să nu te fure
Alte iubiri
Cu ochii mei negri și suri
Te văd oriunde te-ai ascunde în iarnă
Și asemenea animalului sălbatic
Am să mă pierd
Într-o lume departe
Când ai pleca iubire!

Timișoara Expoziția Nicolae Sabin Dancu (realizată de Beta)

Poezie despre ploi

Despre ploile de toamnă fiecare dintre noi avem o poveste
O viroză
O psihoză
O dragoste
Un tremurat
Un oftat
Un strănut
O renunțare
O provocare
Dar pentru fiecare dintre noi toate acestea sunt un trecut
Iar noi invitații la o înmormântare
Poate a propiilor noastre ploi de toamnă
Poate a unei iubiri trăite și rătăcite în alt pat
La o altă masă
Lângă o altă femeie sau alt bărbat
Poate ceașca de ceai cu mult zahăr fierbinte uitată pe un dulap
Poate vă las pe voi să-mi scrieți despre ploi
Despre…
Poate va veni din nou o altă toamnă cu un alt barometru cu o altă măsurătoare cu un alt septembrie octombrie sau noiembrie cu o altă vreme și o altă boală poate vom rămâne noi sau voi doi poate poate

Nieuwegein Olanda ( fotografie realizată de Andrada Pătruca)

Ea este toamna mea

Ea este toamna mea
Cu bestiale culori
Desprinse din trupurile noastre
Atâta galben
Atâta fum
De parcă ne-am arde iubirile pe drum
De parcă nu ne-ar mai rămâne nimic
Mult mai târziu
Vom deveni candele

Mame

Post

Iubire

Sacrificiu

Solstițiu
Și alb
În înalt
Vom fi cer
Rugăciune
Iar pentru alții
Vom fi stea
Călătoare în inimi pe o mare de suflete
Stea de soare în toamna mea de acum!

Paris 23.11.2021 (fotografie realizată de Lara Nuțu)

Se apropie iarna

Ne vântură toamne pandemice
Demult nu a mai vorbit vântul cu asemenea gânduri
Peste pământuri
Se apropie încă o iarnă pandemică
A doua la număr pentru unii dintre noi nu e nici o diferență
Aceeași vestă de lână
Același palton
Același cozonac cu rahat cumpărat de la Profi
Auchan sau Lidl sau Kaufland
Pentru alții un …mare
Tot ce se termină în ,,at”
Unii dintre noi ne împărțim în vaccinați cu o doză două trei sau nevaccinați
Alții au murit
Sau alții sunt deja ratați
Dar observ
Că în trend au rămas aceeași brazi
Tăiați la ghiveci naturali despuiați bogați artificiali și răzleți
Dar inima noastră îi va împodobi
Doar ea îi va face să pară vii de data aceasta în iarnă ea verde asemenea brazilor va fi!

Cartierul meu Traian Timișoara se pregătește de sărbătoare

Acum

Acum am o anumită vârstă decentă
Pentru a putea să mă avânt în lume
Acum nu îmi mai este rușine cu petele stinghere și mahmure negre de pe obrazul meu drept
Acum chiar îmi pot permite să numai merg drept
Câtă o șchiopăteală desculță prin ploaie
Sau printre frunzele mucegăite de toamnă
Sau un mers echilibristic pe sfoară
Mă poate distinge dintre altele mai tinere
Dar mai am mult de învățat pentru a vă da voie să-mi spune-ți sau să mă strigați:
Hei doamnă L.E
Eeeeehe
Întârzie groparii
Împart colivă și colaci
Și beau în draci
Și se vor pensiona cu dureri cronice de spate
Bolnavi de adenom de prostate
Până mă voi întâlni cu ei
Acum deocamdată doresc încă să-mi mai plimb câinele adorat
Să fac mătănii și gingășii de femeie prin pat
Să citesc poezie și nonficțiune
Să fac marmeladă de mure și prune
Să merg la petreceri on-line
Prezentări de modă și expoziții cu un crai
Să învârt pahare de prosecco mionetto în mâini
Și să vă uit să nu vă uit până am
Să adorm năucă în fum acum când în sfârșit am o vârstă decentă și nu e secretă!

Fragment de tablou din cadrul vernisajului ,,gestuar” al artistei Nora Blaj ce are loc la Galeria Calpe din Timișoara România

Îngerului meu din noiembrie

Îngerului meu i s-a făcut somn
E scurtă acum ziua în noiembrie
E pâclă
E rece
Ba uneori e și cald
(Mai închidem caloriferul economie)
E ceață cu semne ireale
Bizare
Și trupul meu e umflat și articulațiile mă dor de umezeală
Îmi cere el îngerul perne și dună
Și-i spun că nu le mai am
Că penelor lui i-am pus cutumă
Și le-am împrăștiat pe drum
Dar îi promit că am să-l țin la mine în brațe
Și capul lui plecat de smerenie am să-l pun
Pe umeri
Pe inimi
Pe viață
Și am să-i cânt duios și am să-l legăn ușor ca pe un prețios odor
Că atâta iubirea zace în mine
Încât atunci când el va pleca
Îmi va rămâne puf și pene albe în amintire încât pot face și o saltea pe care în sfârșit mă pot întinde și eu să mă pot odihni pe ea!

Lanzarote Insulele Canare Miramar del Mar Arancia

De Vineri de noiembrie

Nu e ușor nici să pleci
Nici să rămâi
Toamna mea
Te atârn în cui
(Să nu mă spui)!
Și n-ai să plângi
Când am să-ți bat piroane lungi
Pe brațe lungi și pe copaci,
Pe frunte am să-ți pun coroane galbene de araci
Tu ai să taci,
Și o să mă mângâi cu vânturi calzi
Cu vânturi reci
Cu ploi mărunte scurte seci
Cu burnițe de lacrimi multe
Ca să-mi ajungă să nu uite
Inima mea
Că o învelești,
Cu zile palide și cu povești
Șoptite rar sau mai prelung
Sorbind un ceai,
Mergând la vernisaje și prin librării
Cu pași bătuți în frunze și pustii
Și umezind din când în când secundele
Cu vinul blând,
Cu un proseco sau cu mere , cu îmbrățișări molatice pe perne vârându-mă în tine toată,uimită și tot timpul beată!

Nu e ușor, nici să pleci , nici să rămâi , de aceea rogu-te mai stai puțin!

Valea lui Liman , România(fotografie realizată de Adina Nonea)