Poezie de început

Îmi place că acum nu avem în comun
Decât câinele nostru bun.
Care acum zace,
O plimbăm în brațe în camere,pe afară,
Geme și scârție ușor grav ca un sunet de chitară
Și mă umplu de emoție în tot corpul
Ca și cum m-ar invada încă o dată pojarul din copilărie,
Și-mi imaginez că așa mă vei purta și tu pe mine cea rămasă când cockerița noastră nu va mai fi
Mă vei purta pe brațe eu insomnatică,pustie
Chiar dacă nu mai avem nimic în comun!

Hazel

Cerere de tristețe

Știi că în fiecare secundă a vieții mele
Uneori anostă, searbădă
Uneori cu gust de cireașă neagră
Sau cu gust de izmă,
Dar de cele mai multe ori minunată
Te rog, de fiecare dată,
Dar te rog de fiecare dată
Că dacă e să se întâmple vreun rău tembel, mișel sau teleleu
Să mi-l dai mie
Dacă tu socoți că azi nu mai poți sau te-am supărat chiar de dimineață când m-am dat jos din pat
Sau vrei din nou să mă îndoi
Să nu uit că suntem mereu noi doi
Mă ceartă,rupe-mi mie mâna sau piciorul,
Dă-mi toate virozele din lumea asta
Mă disecă, mă implantează, mă stentează
Dă-mi boli de care nu s-au auzit
Doar mie
Știu că te rog
Știi că inima mea plină de iubire
Le poate duce pe toate
Are atâtea atrii și aorte
Cât pentru toți și toate,și că mă împac cu tot ce-mi dai, că sufletul mi-e plin de rai,nu mă alunga de acolo!

Hazel în prima zi de operație 11.11.2021

În patul meu

La mine în pat
E loc acum doar pentru tine
Și cockerița noastră bătrână
Cu blană moale de lână.
Înainte vreme, mai veneau și fetele mele,
Să-mi arate noile instantanee de pe instagram,
Noile pulovere sau sutiene.
Mai făceam și câte o analiză literară( la științele reale nu mă pricep)
În ceas ascuns apus de seară
Iar când erau mici, mici de tot
Săreau în pat și peste tot
Și mă strigau într-una de parcă mi-ar fi pierdut mirosul și urma.
Și într-un târziu la mine în pat eu am să zac,
Leneșă și vulgară,poate îmi voi aprinde și o țigară,
Și-mi voi întinde apreteala cearșafului alb,
Cu miros puternic de înălbitor
Gândindu-mă că poate am să mor,
Într-o zi,
La mine în pat!

Hazel, cockerița noastră

Poezie pentru berari și noi, băutorii de bere

Berarilor din orașul meu,
Stupari de orz, grâu și cartof , porumb și manioc,
Hameiul copt
În vasele de alamă
Voi care-l țeseți
Se destramă
În picurii de aur și de soi
Ai băuturii ce ne încântă
În zilele prelungi de vară
Papilele noastre de ceară
Și visele adunate în butoi.
Strigăm de încântare,petrecem cu prieteni,
Stăm tolăniți pe pietre și pe iarbă
Mai comandăm câte o halbă,
Căci Hammurabi suntem noi
Și râdem zgomotos și ne urăm
De toate, pentru toți neîncetat
Și închinăm în cinstea stuparilor berari,
Căci ei în toate verile din ani
Sunt cei mai mari,
Sunt cei mai tari!

Timișoara Cartierul Traian ( Hazel la o bere)

De iunie

Când e foarte cald
Când arde pământul și trandafirii se pleacă de îmbrățișări dogorâte,
Mă uit înspre tine
Cel ce nu mai stai lângă mine,
Să mă îngheți puțin cu privirile tale,
Ochii tăi, două cuburi de gheață pe care le arunc cu nonșalanță în paharul de gin de pe tejghea.
Când e foarte cald și transpirația îmi curge sub sânii lăsați de greutatea vremii,
Îmi ajunge să mi-i cuprinzi tu și să-i scalzi cu sărutări ,
Tu, cel de azi, care ai rămas totuși să instalezi aerul condiționat în dormitor ca trupul tău în noaptea fierbinte din iunie să-l aud descoperit, să-l văd gol.
Când e foarte cald,
Mă arcuiesc înspre mâine , văduvită sau nevăduvită să prind ca și cum aș fi un mascul sau o femelă de vulpe de pe punte ,
Puntea unui vas rusesc de pescuit plin cu butoaie de votcă, de blănuri pe care să-mi întind trupul lâncezit și opărit de atâtea călduri,ultima croazieră,
Să-mi criogenez sufletul cu multa iubire din el ,
Să-l salvez de potop,cu puțin noroc,
Iar atunci când va fi un alt rai , pe un alt plai,
Să-l aduc în lumină din nou…

Hazel la un pahar de gin în Piața Traian

Pentru Hazel

La Roma
Voi pleca într-o duminică din nou
Să ascult liturghia în biserica San Giovanni dei Fiorentini
Să pot culege spinii din sufletul meu
Împreuna cu pelerinii
Și câinii,
Noi să cântăm imnuri și să aducem slavă
Iar ei, câinii să vadă,
Stănd lungiți în amvon
Somnoroși și fericiți
Raiul care ar aștepta
Să fim îngropați împreună cu oasele lor
Înfășurați
În giulgiu de iarbă
Și frunze de toamnă.
Alergănd mereu în iertare și iubire
Printre îngerii noștri și ai lor!

Fotografie realizată de Lara Nuțu