De iubire de început de vară

Eu știu că mama lui l-a născut pentru mine.
Dar mama lui nu se gândea la asta,
Mama lui își dorea ca atunci când a venit pe lume
Să fie sănătos ,să aibă noroc( de frumos era și este frumos).
Acum obligatoriu îi fac setul de analize uzuale
Și-l programez pentru la anul la RMN…
Când era copil făcea parte din UTC…
Acum face parte din mine
Cu tot cu miros,
Cu partea din dos,
Cu matricea din os,
Acum eu îl știu cel mai bine( sau poate nu știu) așa cum nici mama lui nu știa ce făcea când era copil
Sau ins juvenil,
Habar nu avea de masturbare
Sau Doamne ce mult te-ai înălțat
Cum ai crescut mare!
Eu știu că mama lui în durerile facerii mă striga pe mine,
Eu nesuflet fiind încă
Rătăcind minuscul în inima îngerului meu
Îmbolnăvindu-l atât de tare de stenoză
Încât auzind țipătul de mamă
Nu a mai respirat
Și pentru o secundă a închis ochii,s-a luminat și m-a creat
Din minusculul lui
Ca să-l iau de bărbat
Pe el întregul meu
Pentru toți anii
Ca să nu sufăr de nimic
Învățând mereu despre iubire,
Ca eu
Eu,să vindec,
Să oblojesc,
Să tămăduiesc ce e verde sau copt,nuanțând totul în roșu sau roz!

Coș cu cireșe primit în dar de la Monica Cvașa

De mai…mai

Astăzi mi-am smuls unghia
Să nu mai pot zgâria muchia umărului, carnea ta,
Mi-am prins limba în spinii ascuțiți ai trandafirilor albi
Și dinții i-am înfipt în încinsul asfalt,
Năucită sunt și mă prefac
În pământ,
În afânatul pământ pe care calc
Și tac.
O mie de silabe se răsfrâng în urmă și plâng
Pedepsită sunt să adorm în iubire
Ca și când,
Ca și când
Nu mi-ar ajunge,
Nu ți-ar ajunge
Inima mea,
Sufletul meu
Afrodisiacă tăcere
Pierdută în hău
Secunde efemere.
Astăzi mă transform în mimoză,râmă,tubercul de tuberoză,
Părul meu va crește și se va prelinge în tufe de iasomii de parcă ar ninge,
Sângele meu din artere și vene
Se va însămânța pe maci,pe araci în vreme,
Mi-am lăsat carnea așternut pentru vietățile pământului și scut,
Soarele mă-negrește în amiază,
Mintea plină de dor
Visează,dar
Îngerul meu nu mai cântă ca o mierlă
Uituc și mirat de faptul că tac,
De frumusețea ce o las în primăvară,
Nechează asemenea unui armăsar,
Îl strâng la pieptul meu, îi mângâi coama sălbatică
Și-i repet într-una
Fii bun și tu visează!
Visează mereu și mereu
Nu am să te dau nimănui
În vise eu sunt trează!

Fotografie realizată în 16.05.2022 Timișoara ( trandafir din grădina proprie)

Nu-ți spunem rămas bun Hazel

Am păstrat din anii tăi
Smocuri de păr
Subțiri
Mătase a porumbului
Cu miros de ghimbir
Frunzele de ceai ținute în borcanele de sticlă legate cu ațe subțiri mai păstrează subtil mirosul acesta cu mișcări timide,
Smocuri groase,cânepoase,
Fuior de dor,
Salteaua puțin roasă,
Ursul peticit,surd,adormit,
Memoria a reținut fețele celor pe care i-ai iubit,
Drumurile,
Muulte drumuri,
Dar care se sfârșeau mereu acasă,
Mi-am făcut și testamentul,pomenile,
Mi-am pregătit și ultimele cuvinte,
Iar tu îmi vei fi ca un dinte,
Ca ultimul dinte cu care voi molfăi nu știu ce,
Sper,împărtășania
Dacă în viață voi fi cuminte,
Vei rămâne pentru mine ca ultimul femur
Și voi crede în adâncul sufletului că ai plecat într-un sejur sau o vacanță binemeritată de lungă durată
Pentru că erai obosită,atât de obosită
De iubire
Muuuultă iubire,
Și vroiai să vezi și tu ce e în afara ei.
Voi veni și eu la un moment dat, poate voi știi acel moment
Acea zi,
Și vom lenevi împreună la soare
Ne vom încălzi,
Ne vom săruta pe ochi,pe burtă,pe picioare
Vom juca un altfel, etern joc
Tu vei fi stăpâna mea
Și eu voi învăța din nou, de data aceasta adevăratul sens al iubirii,
Voi știi să iubesc mai mult
Infinit de mult
Acel mult pentru care nu s-au scris și nu se vor scrie vocalele și consoanele!

Hazel 13.04.2009-08.04.2022

Poezie pentru prima mea fiică

Dragul meu copil
În toți acești ani
Ți-am repetat ca într-o secvență atât de multe cuvinte
Și cu rost și fără minte,
Te-am sărutat pe ochii tăi atât de senini,mereu mereu,
Te-am purtat în rugăciuni ca pe cea mai de preț icoană,
Eram îmbătată de frumusețea și blândețea firii tale
De parcă aș fi fumat o veșnicie marihuana,
Eram dependentă de mâinile tale, de liniștea ta albastră,suavă,
Mă închinam în fiecare dimineață și mulțumeam vieții că mi te-a adus,
Îi șopteam îngerului tău
Că ești mai presus de orice închipuire,
De orice dorință sau răzvrătire,
Ce mai puteam să cer
Unui cer?
Eu, mama ta
Tu,primul copil
Inima mea e împărțită în două iar tu și sora ta locuiți de-o veșnicie în ea,
Nu știu care este preferata ta stânga sau dreapta
Rămâne la mica înțelegere,
Inima mea e bisectă uneori
Poate și ea să fie asemenea timpului bisectă
Și acea zi în plus știu că e tot a ta fiind prima
Iar tu, în mărinimia ta o vei dărui surorii tale(pentru că tu ești bună, cea mai bună),
Inima mea în toți acești ani
A crescut odată cu tine,
Nu a îmbătrânit,
Nu s-a înlemnit
Și nu s-a osificat
E mare și e o mare de iubire
Recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dat
Draga mea,neprețuită,iubită,
Iubita mea fiică!

Ioana

Adevărurile de vineri

Despre adevărurile de vineri
Puține dintre noi știm sau recunoaștem
Unele ne dorim sau
Visăm Duminica de Paște
(A te abține și la o îmbrățișare pentru îmbrățișările divine)
Altele aleargă în Israel
Pentru seara de vineri,
Doar toate suntem o Rebeca, o Hagar,o Chetura, o Sara,o Estera sau o Miriam
Alte femei cerșesc pe maidan puține cuvinte bune de iubire sau pâine,
Unele pun la rodit semințe
Și-și găsesc alte trebuințe
Dar într-un final toate ne spunem e vineri,
E sfârșit de săptămână, e bine,
Alunecă mâna ta în mine,
Tremură fluturi,
Tremură inimi,
Tremură norii
Și ciulinii
Soarele-mi mângâie ochii și gura,
Promit nu am să întrec măsura,
Nu am să plec,
Nu am să-ți las
Cuvinte de bun rămas,
Voi tăia găina cea grasă
Voi face supa cu tăiței să te poftesc la masă,
Voi da merinde și apă blânzilor mei
Și mă voi face atât de frumoasă
În seara de vineri
Și ai să vrei
Și tu ai să vrei!

Miercuri de martie

E miercuri
E miercuri de martie
E miercuri înainte de Buna Vestire
Pot să spun și eu că primăvara se topește în simțire
E dezlegare la pește mai puțin mai puțin e și Duminica Mare
Inima mea postește
Inima mea poftește puțin vin
Și-ți spun ție iubire
Vin
Facă-se voia ta
Se aud mitraliere și mierle și urlet de mame
Văzându-le tremur și eu
Dar de fericire( nici un rău să nu atingă sufletul copilului meu
Mare
Copilului meu mic)
Uneori am senzația că nu știu nimic
Se coboară liniști
Se coboară îngeri
Se coboară plâns
Se coboară stele
Alerg printre ele
Și vă strig pe voi
Nu-mi luați primăvara
Nu-mi luați seara
Oameni triști și goi!
Nu vă pot plăti decât cu iubire
Nu vă pot minți
Nu vă pot privi
Nu vă pot lovi
Și nu pot muri
Nu am pentru cine!

Poezie de război

Știe că în primăvara aceasta nu are voie să tragă în mierle
Și ține arma ascunsă aproape de inima sa
Acolo poartă înăuntru iubire
Oare iubita lui a aflat că nu are voie să tragă în mierle nici în cuci în cintezoi sau grauri
El nu va purta lauri
Nici iubita lui nu va purta lauri
El se roagă într-una îngerului său
Oare îngerul lui se întâlnește cu îngerul iubitei lui
Acum în vreme de război
Plâng amândoi
El nu are voie să verse lacrimi e bărbat
De aceea poartă armă și nu are voie să tragă în mierle
Poate doar să tragă în alți bărbați cu îngeri și cu iubite!

Să fim primăvară

I-am propus să fim primăvară
Eu și el
Galben un ochi să port eu de păpădie
Când numai vreau să văd nimic să-i împrăștii puful
Să mă pierd într-un labirint să alerg să mă mint
Un ochi albastru ca văzduhul
Să poarte el
Doar el știe să urle ca un tunet
Să scapere scântei ca un fulger
Dar norii să mi-i trimită mie
Numai eu plâng în zile
Și aștern mai apoi curcubee în ploi
O inimă liliachie de brândușă cu cave portocalii aprinse am să-mi pun eu în piept
Sau mai bine lui
El e fragil lui i se înfundă coronarele
Eu voi avea de trăit mai mult
De aceea îmi voi așeza inima roșie de roză în cutia toracică sau mai bine în osul temporal
Și am să tac când vor sângera spinii și-i voi înfige să crească ca vița de vie pe arac să dea rod potop de belșug ca să vă aduc vin la fiecare masă de duminică
Pântec de lalele colorate voi avea
Toate culorile sunt cele mai de preț
Voi fi listată la bursa de valori
Pentru ce am purtat în pântec și am dat viață
Iar amândoi vom avea brațe de salcie curgătoare să vă putem cu prinde neliniștile patimile lacrimile cuvintele sau brațe de crini și măslini cu care vom purta pace și alin
În fiecare primăvară de acum înainte!

De vacanțe

Fotografii prinse cu magneți de frigider
Nu e bine pentru produsele și cașcavalul afumat din el ne urlă ei,
Le desprindem și le punem pe centrală
Cu cleme albastre sau lipici,cu migală
Nu e bine nici aici,
Ne crește factura
Influențează calitatea gazului și natura,
Le iau timid și le lipesc pe mine
Mă cuprinde o amețeală și o stare de bine
Când tu vrei să-mi săruți sânul stâng te împiedici de magnetul cu turnul din Pisa,
Și te îndoi și tu,
Îți înclini buza de jos,
Dar atingi magnetul cu sfinții de mozaic și de ipsos din Ravenna
Și devii curios,
Îmi desenezi moale cercuri de aur
Pe pântec, pe șold și pe os
Și mă acoperi cu o lungă și albastră ploaie
De artere și vene răsucite pe dos,
Descoperi și Roma, Tunis sau Barcelona
Și râzi zgomotos
Și-mi șoptești tandru în ureche
Că am fost,
Pe acolo am fost
Și-ți amintești mirosul meu din anii trecuți impregnat cu roșu de azalee,
Cu liliachiul profund de bougainvillea înflorită
Și pasul meu rătăcit și desculț
Străbătând agale cupola înaltă de stâncă ce străjuie moscheea,
Te împiedici de magnetul prins de degetul mare de la piciorul stâng cu măgărușul albastru cumpărat într-un sfârșit de toamnă pe pământ
Ai uitat?
Și atras de verile lungi cu săruturi de migdale și pepeni
Începi să mă piepteni,
Să-mi desprinzi amintiri
Secetoase cu miros de pietre, de mare, de zbor de egrete și pescăruși,
Mă descâlci pe-ndelete
Și aduci dintre toate în secundele de atunci
Soarele mare și roșu în apus
Și-mi șoptești moale și trist
S-au dus, toate s-au dus!
Uite nu mai avem pereți ca să punem magneți?
Nici trupul tău nu-i de ajuns!
Iar eu îți cuprind sufletul în palme și îi șoptesc înainte să adoarmă:Te iubesc!Ne rămân atâtea veri cu iubire, iubitule vom pleca din nou
Mâine!

Un colț cu magneți de prin lume 😍

Poezie pentru sărutul dat pe inimă

Unii spun că doar eu te iubesc,
Am stat fidelă în patul tău atâția ani
Unii spun că doar tu mă iubești,
Că m-ai protejat de intemperiile iernii
Ca pe o prețioasă imortelă
Că atât demult te-ai străduit să-mi ții trupul meu rupt în tinerețe
Erect și plin de frumusețe
Dăruindu-mi din vlaga ta de bărbat,
Unii mă văd pe mine înflorind mov sau galben în umbra ta,
Unii te văd pe tine atât de îndrăgostit de mine
Încât nu știu dacă eu am același număr la cămașă sau același număr la pulovărul de tricot
Pentru că mă văd purtându-ți puloverul în fiecare dimineață
Savurându-ți mirosul dulceag de transpirație
Amestecat cu izul parfumului meu,
Uneori parcă avem aceeași culoare a ochilor obosită sau mirată
Pomeții parcă nu sunt patru ci sunt doi
Pe aceeași față ridată,
Unii ne confundă în grabă când ne văd pe stradă
Dar noi alergăm doar cu două picioare în grabă,
Unii nu știu de fapt că avem o singură splină,
Un singur pat,
O singură viață,
Un singur dulap
În care ne stau aruncate hainele
Pentru că nu are nici o importanță
Cu ce suntem îmbrăcați
Când ne sărutăm
Apăsat, tulburați de îndrăgosteală
Pe inimă!