Într-un poem

Într-un poem de sămbătă seara ianuarie a anului…pe insta
Lena Chelari spune de Dumnezeu că așează boxele în colț pregătește scena pe care se dezlănțuie fiara
Eu țin morțiș să o contrazic
Dumnezeu e cel care stinge lumina la sfârșitul spectacolului nu înainte de a aranja scaunele încâlzite de atâtea fese teșite sau lucrate bestial la sală
Nici un fâs de data asta nu a fost
Dumnezeu pornește aspiratorul și adună gume de mestecat albe și mentolate bilețele cu urme de ruj aruncate pe care nu scrie nimic
Trebuie eu să-i amintesc că acum se trimit mesaje vocale mesaje pe whatsapp pe Threads pe Snapchat
O întreagă listație de bursă
Dar atât de valoroasă
Cea a sentimentelor și emoțiilor noastre
Iar El încă nu ține pasul cu noi, ce trist ne-ar fi fost un bun prieten
Prietenul care închide sala unde fiara a avut spectacol seara.

Cărturești Timișoara 16,02.2024

Cer

Cer iertare celor două mâini ale mele că trebuie să trudească atât de mult într-o lume plină de străini
Să facă ordine mereu într-o lume plină de amintiri ieșite mereu la suprafață dar ele nu vor să mă asculte!
Dar pe ce limbă să le vorbesc să le arăt că timpul nu pune limită oceanului de sentimente
Cum să le opresc
Să le așez în poala rochiei mele albastre cu margarete
Așa cum pe vremuri o făceau babele așezate pe bancă în fața caselor duminica și le priveau pe fete
Pe cele tinere
Să fie sigure
Că într-o zi se vor mărita și ele vor avea doar un singur copil ca să nu se risipească averea vor face supă de găină cu tăieței de casă două trei avorturi și se vor așeza la masă după liturghie ca și cum ele nu ar avea nici un păcat de mărturisit
De aceea cer iertare că nu am știut să fac toate acestea cum nici acum nu știu să-mi țin mâinile în trupul și inima mea!