Dezmăritat mi-este sufletul Căci te-ai despărțit de mine vară A câta oară te-am iertat Căci ai fugit din al meu pat Și-mi tremură trupul în vânt Și trupul mi se agață în galbenul din lume Zburatic somnoros și fără nume Și-am să rămân în urma ta vară chiar cheală De soare flori și mare Am să-mi pictez chelia cu tonuri de ocru de oranj De maroniu cu tușe pe obraji Gen vintage Fată de oraș Am să-mi îndrept privirea înspre cer S-o învăluie septembrie în mister Și o să mă alinte de acum norii grei și suri Și o să îmbrac doar dresuri moi de lână Cu câte un ochi de ceață sau de brumă Și o să am iubiți chiar nouă Când zilele vor fi mai gri și plouă Căci ce să fac în toamna care vine Decât să mă iubesc cu tine decât să mă iubesc cu voi plouați ciufuți sau triști și goi
Veniți în toamnă să iubiți vin-o în toamnă să iubești și tu !
În bătaia sa Când toamna va cădea Din înalt Curând Și va rămâne Pe pământ Doar pene și vânt Cuvânt peste cuvânt în cuvânt Și un gând Că ne vom revedea Acum sunt stea Și plâng și plânge și ea Printre alte stele Dar nici una dintre ele Nu vor fi găuri negre Doar inima mea Va fi singură printre ele Voi râde voi iubi voi privi voi priveghea pentru voi cu inima mea,
Până într-o zi când ne vom revedea căci veți fi și voi stele printre stele
Vai vai dar voi ve-ți mai sta pe pământ mult și de aceea un gând gândul meu singur rămas vi-l las și eu mă duc pe un drum fără popas până acas’
Eu stau, Cât de frumos stau în toamnă Și aștept iubirea. Am timp berechet Și cafea neagră și grea Bio, Strecurată, Cu lapte de migdale amare S-o beau pe îndelete privind în suflete cochete. Eu stau Cât de cuminte stau în toamnă Și aștept să mă iubești cu trudă Nu trist spasmodic și pe fugă! Eu stau frumos în toamnă Și mă mir Că n-ai venit , nici nu te știu, Că m-ai lăsat uimită și întoarsă asemeni cănii de pe masă din care zațul se coboară încet mărunt și mov
Asemeni unei vieți spre seară,cu semne, litere și cifre împănate,ca să le văd să nu uit că ai plecat departe,iubire
Să-mi pui o întrebare tu, O singură întrebare În ziua în care vara se trece, moare, Se jeluie copacul și-și flutură în lumină Frunzele sale albe de ceață și a lui splină, Mi se-ncovoaie-n spate Mă apleacă, mă cocoașă, Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă, Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade Iară pe zile septembrie se sloboade Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire Și parcă ascultându-i Mai, mai că-mi vine, Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri Să mă preschimb în fluturi Și în ambrozie amară, Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!
România Baia de Arieș , Valea Ciorii, Muntele Simulești , fotografie realizată de Alina Buliga
Câtă zăpăceală în acest echinocțiu Câtă pălăvrăgeală smintită și aburită Zace în ceainicul sec Cu încrustații art deco Cu sept De petale de trandafiri ofiliți de pe buzele tale Curând îmi voi pune șalul ros de timp Și voi fi ca o cioară văduvită și gonită Pe când ea adevărată cioară goală de vară va plânge Nu am timp s-o ascult Sunt atât de preocupată Ca și cum aș fi din nou fată Să aranjez frunzele verzi și uscate de ceai În moduri ombilicate Scrise în tratate Iar lacrimile îmi zac uitate În ceașca albă de porțelan Câte anotimpuri vor mai sta acolo tolănite în Încercări de a ne continua viața De a iubi în moduri cât mai profunde false sau adevărate ca și cum am fi ultimii aleși de Dumnezeu din nou ca și cum circumzia ar fi efectuată ecliptic curată
Mântuiește-mă azi m-a necăjit iubirea M-a lăsat fără apă fără întrebări M-a uitat pe caldarâmul străzii pe care alergasem ieri M-a lăsat pustiită și zdrobită Oasele mă dor de neputință și zbor Ochii mei verzi tresar în bătaia îngerului la amiază el îngerul Nu-mi spune nimic. El îngerul nu mă privește Uimită mă lasă și mă rănește lumina lui Mântuiește-mă căci azi am învățat să cad Azi am învățat…
Tatăl meu avea vorbe puține Moi Uneori clandestine De aceea îi căutam în buzunarele burdicului kaki Unde găseam Rime în portofelul gri Bomboane de mătase cu arome de absint O filă rătăcită cuie și arginți Cu care ar fi vrut să vândă de putea mereu și întotdeauna Viața sa!
Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri Să-l plouă pe stradă, Să-l plouă cu meri, Să-i cânte vântul roșiatic și lung, Să-l mângâie luna Când se prelinge în umbre pe pământ Să-l pun la vedere, Mirați să se întoarcă copiii Să întrebe de unde e el, Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu Că a venit doar cu mine, În suflet mi-a stat Și i-a fost atât de bine Încât de iarna trecută a noptat A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu Și a plâns că n-o poate atinge, Dar i-am povestit eu Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin, Să-i arăt cum se stinge frunza, Și ciorile cum ne vin, Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin Cu mine ,cu el omul de zăpadă Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!
În prima imagine am deosebita onoare să v-o prezint pe artista Ramona Maria Ciuca.Anul acesta Ramona a expus la Galeria EKKA MOOR , Madrid , Spania, la Cluj în cadrul expoziției Primăvară cu Parfum de femeie, la Veneția în cadrul expoziției ROMANIAN ARTIST IN ITALY iar în momentul de față la Biblioteca Națională a României !În cea de-a doua imagine vă prezint tabloul realizat de Ramona, Omul de zăpadă(omul de zăpadă al meu și al Ramonei😌)Am scris poezia ,,Oameni de zăpadă” publicată anul trecut pe acest blog ,iar Ramona a pictat pur și simplu în maniera ei caracteristică și desăvârșită cuvintele. Mulțumesc Ramona!🤗
Eu nu am decât zâmbet Indiferent cât de tare m-ar bate vântul în viață Eu nu am decât zâmbet Și dansez și zâmbesc Și uneori parcă aș vrea să mă opresc Dar fiecare secundă a timpului meu scurs până acum Vă arată bucuria de a trăi Chiar dacă uneori Stau Și îmi întind degetele plăpânde și pale În părul meu blond cenușiu cu mirosuri de paie Și le răsucesc le răsucesc Și zâmbesc Pentru că eu nu am decât zâmbet!
Lazăr Elena 