Nu știa despre viață absolut nimic,
I s-au tot repetat fraze primordiale
Ca un leit-motiv
De parcă pantalonii de vară musai să aibă tiv:
,,Ia viața așa cum e”
,,Dă piept cu viața”
Iar ea încă nu avea sâni ca ai lui Marylin Monroe și nici prieteni pe Arthur Miller, John DiMagio sau Kennedy,
Cine să o sfătuiască
Sau să o crească?
Îngerul ei era și el prematur sau nu era defel
Nu stabiliseră încă un dialog,
El se gândea că nu are nevoi aproape deloc,
Ea se ruga dar în timp ce rostea rugăminți fierbinți
Gândul îi plutea aiurea,aiurea
Și nu-l mai găsea,
Nu știa absolut nimic despre viață
Și atunci a disecat-o crunt într-o dimineață
Și a hotărât
Că poate porni pe alt drum
Doar era femeie
Și putea purta orice tristețe sau bucurie
Putea să o împărtășească cu cineva sau cu toți
Putea ca nimeni să nu știe
De câte ori era pierdută în singurătate
Sau nici o privire nu era îndreptată asupra ei când țopăia exaltată,
Altminteri se purta atât de normal
Cu eleganța cu care era învățată,
Dar nimeni, absolut nimeni
Nu știe despre viață
Și toți au pornit atunci egali luând-o de mână pe ea într-o dimineață
Cea care nu știa nimic!