Etichetă / Poezii

de elenalazar28

,,Și-s grăbită, și-s grăbită”

Au venit în primăvară îngerii casei și m-au certat drastic cu țipete și de-alea de femei isterice de se lasă cu leșinat
Ce-i cu voi îngeri ce v-a apucat?
E dezastru!
Unde, cum?
Privește dezordine peste tot rufe murdare aspiratorul e mort? Ferestre nespălate și neîmpodobite covoare pătate prăfuite
Offf offf
Și ce dacă!
Eu sunt fericită
Pocnesc lalele de galben și alb
Zambilele roz și roșii de drag
Bondari și albine încă mai zboară
Iar berzele clăpăne în ceasul de seară
Și inima bate nebună de fată nemăritată și tunată
Buună!!!Buună!!!
De luat pe la spate…
Așa că dragii mei îngeri
Pur și simplu nu am timp!
Pentru prima dată
Mai bine mă întind pe iarba cea crudă
Citesc poeme de Pablo Neruda
Și visez și visez
Cine știe câte vise voi mai avea
Întindeți-vă și voi îngeri alături de mine
Visați!
Vi se cuvine!
Înainte să plecați.

Micul meu colț de rai
de elenalazar28

Dor

Încurc de cele mai multe ori,
Mirosul de august cu mirosul tău de la subțiori,
Cu mirosul meu de coapse încinse,
Înnegrite în trecut de soarele mării,
Atât de sărat, atât de albastră,
Parcă mă înfierbânt mai tare anul acesta,
Așteptând să-mi susure vara în urechi,
Să mă diezmierd,
În timp ce calc toate cămășile tale cu mâneci scurte( observ că doar una e de firmă, de fițe, marca Jack Wolfskin El Dorado)
Împăturindu-le apoi în valize,
Și mă apucă o poftă nebună
De a mă întinde pe tine, de a pătrunde în tine,
Dar nu pot, o amân pe altă vară,
Și mă apucă disperarea căutând slipul îngust de baie,
Cu miros de femeie și mare scăldată de ploaie,
Și-mi înmoi timpul rămas și mărunțișul pentru înghețate,
Verific disciplinat, încă o dată , de două, trei, cinci ori biletele de avion, pașapoarte,
Încurcând din nou
Mirosul de august,
Cu mirosul de flori,
Cu numărul de culori,
Al zilelor noastre
Ce par atât de departe!

Costinești, România(fotografie din arhiva proprie august 2000)
de elenalazar28

Poezie pentru frumos

Azi eu îmi pun o mască de iubire, de adevăr,
Sufletul meu cască a uimire, flutură spre cer,
Fotografiez mereu hărțile întipărite pe fețele voastre,
Sentimente atârnate în minte, pe ochi,zăbrelite și mate ca într-o fereastră ce așteaptă să fie închisă sau spartă.
Emoții stârnite de a zâmbi cât mai frumos, de a sta pironiți într-o ramă de lemn sau de os,
De ar rămâne trecerea a tot și toate ca o năframă legată la spate!( mama își acoperea capul mic și drag cu o astfel de năframă și mă alinta și-mi întorcea inima pe dos, de dor, de neputința de a mă ști neîntors).
Uneori vă pun eu mască, mască împletită din ceară de tei,encaustic vă aștern cu temei, să rămâneți încremeniți , să priviți înspre copacii miraculoși de înfrunziți, să priviți doar înspre ei.
Uneori, azi, acum , mâine, alaltăieri purtăm toți mască, dar vă surprind fotografiind un alt timp,timpul rămas acasă!

de elenalazar28

Poezie de duminică frumoasă de aprilie


Spovedania mea completă
S-a săvârșit la Roma
În ceasul ultim al zilei
Pioasă,devenisem dintr-o dată curioasă
Să beau cel mai bun latte machiato
Stând pe un caldarâm fierbinte în aprilie.
De -ar fi acesta ultimul păcat
Din lume
De-aș putea ține cana de cafea
În mâini , în fiecare dimineață
Rostind cu bucurie
Un Ave Maria,
Ascultând liturghia!
Într-una din duminici
Îmi voi spăla cana…

Roma, 2016,aprilie
de elenalazar28

A doua promisiune

Tu ești pâinea mea cea de toate zilele dospită și crescută în suflet,
Pricinile, le uit în ungherele atriilor,le depun pe coronare,
Sunt molii ce cresc și apoi zboară în soare.
Tu ești iertarea mea, și greșala mea, greșala primei tinereți,
Și celei de-a doua, și celei de-a treia,
Eu sunt vânătorul ce poartă tolba cu săgeți și ia urma animalului rănit în pădure, cu ochii închiși, purtând atâtea tristeți, culese și adunate din lume.
Ca un pendul trupul meu măsoară îmbrățișările și sărutările date în amiază,
Pendul ce vibrează la fiecare atingere a ta și mă transformă în ultima rotație de grație, în jurul pământului, în stea.
Fi-voi cu tine mereu, promit, chiar de va fi greu, foarte greu chiar și după ce calote de gheață
Se vor sparge în oceane, în așchii de timp, în milioane
De meduze și căluți, cu picioare albe și iuți.
Fi-voi iubirea ta,
Fi-voi mereu a ta,
Chiar de ar uita, să vorbească în alte limbi, veacurile!

Fragment dintr-un tablou realizat de N.M.Pal 1958
de elenalazar28

Poezie despre km.0


Toate orasele mari au km 0
Al nostru care ar fi?
Poate brațul stâng și omoplatul
Pântecul roditor în zi
Ochii, ,,gura ce din belșugul inimii grăiește”
Creierul care gândește,
Talpa bătută în cuie,
ADN luat de la mamă
Sau îngerul nostru ce cântă în strană
Și ne îmbracă în lumină.
Km 0 al meu știu sigur că e iubirea
Ea mă ridică
Ea mă face mică
Și mă modelează în scară
Pe care tu urci până la stele
Curios să afli dacă ele au km 0
Iar pe podeaua lor pavată cu mozaic, tu ești atăt de mic, stând în genunchi pe punctul lor fragil și,
Când acest punct de iubire se va roti, se va axa în rotația universală a sa,
eu voi fi bărbatul tău
Iar tu , femeia mea!

Aproape de km 0 al Parisului(Notre-Dame 2020)
de elenalazar28

Poezie despre picioare


Îmi privesc picioarele
Crescute în vreme
Bătătorite, cu răni și cu semne, pline
De kilometri bătuți, tociți prin lume.
Un du-te, vin-o
Încoace și încolo,
Autostrăzi tipărite pe hartă
Dar marcate cu artă,
Rupestră,
Precolumbiană,
Romantică,
Gotică
Și urbană.
Stopuri, opriri, semafoare doar în noapte,
Uneori rostite sau șoapte
La câte o poartă,
Centru de spa sau hazna
Sau rătăcită gară prinsă într-o stea.
Îmi privesc picioarele
Sunt nehotărâtă cu ce o să mă încalț?!
Parcă aș lăsa pe asfalt
Saboții albi de spital
Sau pe cei roșii de bal,
Pe cei ce mă strâng,
Pe cei peticiți (dar care au fost cei mai fericiți).
Îmi privesc picioarele
Și mi le scufund
Pe rând, în iubire fierbinte,
Poate or să învețe minte
Să se oprească, (în gând)!
Și-mi pun pantofii cu tocurile cui,(sunt cei mai noi și cei mai buni) și o iau azi,iarăși hai-hui prin viață în iarna albă de gheață, însoțită de pisica neagră!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

de elenalazar28

Poezie de iubire


Iubirea mea ce faci cu steaua polară?
Te ninge și picură îngerii leneși de iarnă, pe afară,
Pe streașină cade zăpada în inimi,
De frică se-nghesuie-n haremul din ele
Și bâjbâie clipa în ianuarie,
Și sunătoarea fierbe în ceainicul alb,
Și trupul meu te privește, e cald,
Și merele-s coapte, ludaia e coaptă, în noapte,
Și taina te așteaptă,
Zurlie mi-e graba și pofta nebună
De a aprinde steaua, cerul și luna împreună.
Foc de lumini, foc de astre să fac,
Să te țin în brațe, pe urmă să tac,
Să ascund lumina acoperindu-mă toată,
Să dorm cu tine iubindu-te în șoaptă!

de elenalazar28

Poezie de duminică

Se împrăștie iarna în noi cu repeziciune,
Iarna ce vine,cu nori,
Cu norii grei de zăpadă alunecă în mine.
Mi-aș înhăma zilele la sanie
Să tragă sufletul meu alb
Încărcat de iubire,
Să-l alerg printre stele,
Lăsând noi pași curcubeului din ele,
Pași mari și mov și roz de ninsoare,pași pe lumină,pe cuvinte și pe locuri,
Și aș pune și puțin roșu de sânge pe alocuri
Și verde de brazi
Ca să arzi de iubire în iarna ce vine,
Cu nori, norii grei de zăpadă
Ce alunecă în tine.

Fotografie realizată de Liliana Drăghia
de elenalazar28

Sunt Everest

Fotografie realizată de Călin Leucuța

Am fost plecată multe zile într-o țară
Țara bolnavilor de covid,
Țară cu soare arid,
Și cer fără stele,
Credeam că eu sunt singura stea printre stele,
În țara aceea, noi umblam rătăciți cu plămânii sufocați
Fără oxigen,
Cu plămâni pozitivi care gem,
Cu plămâni care cer
Care cer într-una și nu primesc răspuns,
Spuneam că uneori mi-e de ajuns,
Că e destul,
Dar în țara din care plecasem
Erau prietenii mei negativi,
Erau îngerii mei lăsați acasă,
În plâns și speranță,
Care-mi strigau: ,,Nu te lăsa, ești puternică, ai să treci și peste asta!”
Uneori ajungeau la mine frânturi de rugăciune, de bine,
Unele silabe rostite în gând, țipând ,
Promisiuni, amintiri, mesaje, convorbiri.
Parcă plămânul drept mă lăsa,
Iar cel stâng, mă privea cu inima mea
Și inima mea și a voastră negativă mereu se atrăgea,
Și secunda polarizată astfel, se făcu iar de oxigen,
Și azi numai gem,
Și azi trăiesc și iubesc
Și știu că sunt supraviețuitorul acestui pământ,
Că pot să mai strig,să râd și să cânt,
Că sunt Everest!!!