Poezia a șaptea de toamnă

Acum s-a desfrunzit mărul
Am uitat de câte ori s-a desfrunzit sau a înfrunzit pentru mine
Anul acesta a a avut cel mai bogat rod
Și parcă o teamă o port
Că va fi ultimul an
Va înflori mereu în sufletul meu
Mereu îi voi căuta lumina aruncată de brațele lui pe pereții sufrageriei
Numai ei știu de câte ori m-am oprit să o mângâi ca pe o bucurie
Așa cum ne mângâiem inimile uneori! S-a desfrunzit și îngerii iernii îl vor împodobi greu cu pene albe
Se va mai rupe o creangă trosnind de ger
Eu să-i mai cer
Să rodească iar?!
Frumusețea lui va rămâne în mine așa cum te port și pe tine rămas în mine în anii dintâi când erai îndrăgostit
Eu să-ți mai cer să fii același
Nu aș mai avea bucuria amintirii despre mine cea plină de vlagă și fără de vergeturi slabă atunci cu grimasele burții lăsate în paragină și uitare acum
Se desfrunzește mărul!
Iarăși?
De câți ani iubito îl avem?

Casa Artelor interior Timișoara România(fotografie realizată în data de 05.11.2021 când a avut loc vernisajul expoziției Sabin Nicolae Dancu realizată cu sprijinul comunității Beta platformă euroregională de colaborare și dialog ) Vă invit s-o vizitați ☺️

Sunt îndrăgostită

Sunt îndrăgostită
La vârsta mea? (E o tâmpită!?)
Și eu declar cât pot de tare
Da, sunt îndrăgostită de toamna nevestită,
Caldă cu ploi de primăvară,
Cu galbenul din case crud de caisă,
Cu arbori dezveliți și fără de pudoare,
Cu foșnet scurt de frunze în suflet,
Cu struguri cruzi și cu gutui,
Cu coaptele ludăi dulci amărui,
Cu mersul meu anapoda pe străzi
Lăsându-i toamnei sufletul să mi-l culeagă
Să fie ghindă sau castană pe o creangă,
Să-l mângâie în noapte vântul ei,
Să-l ducă în inimi teleleu, în voi, în tot și nicăieri!

De toamnă sunt îndrăgostită, atât de îndrăgostită
Încât mi-aș da din suflet să rămână și să-mi doarmă
Pe brațe și pe pântec și pe ochi, să fie amorțite secundele în ceață, să vă încălzesc târziu în dimineață,
Să fiu eu somn de drumuri castanii
Și somn cu vise roșii printre vii, să întind cât pot din viața mea , noaptea de toamnă, ca o taină cu stele mici și plumburii, cu îngerii pictați în strană, pe cer cu chipuri de aramă, să fiu eu somn și voi în toamnă arbori vii, să îmbătrâniți plini de iubiri!

Timișoara România(anonim)🍂🍁❤️

(A se citi cuvântul vii ca fiind pluralul substantivului vie)

De octombrie

Trecerea noastră în toamnă
A venit ca o suflare,
O suflare într-o lumânare mică de ceară,
Pâlpâie zilele noastre totuși calde,
Vântul bate mai leneș
Copacii își sufulcă mânecile
Și dau din mână încet,
Discret și atât de cochet
Încât ți-ar fi teamă să le atingi trupurile costelive acum
Scrijelite de nervurile negre, galbene sau roșii
Ale frunzelor atârnate pe ei!
Trecerea noastră în toamnă seamănă cu mersul din bucătărie în dormitor
Unde ne întindem pe pledurile groase de lână
Și ne spunem:Noapte bună! Somn ușor!
Și tu în vis m-ai ține de mână
Ca pe o răsfățată ce îngână
Încă o dată
Un verb duios și ros de amintire
Cu susul în jos
Cu miros de măr copt
Asemenea trupului meu
Și deodată mi s-ar face poftă de ceai,
Și mi s-ar face sete de ceva dulce
Și pentru că nu am sau nu ai
Te-aș săruta mult, mult,mult
Ca și cum toamna sau visul s-ar duce!

Timișoara 22.10.2021Bienala de artă contemporană 1.10-7.11.2021 Art Enconunters ISHO Office fragment de tapițerie

Poezia a patra de toamnă

Să-mi pui o întrebare tu,
O singură întrebare
În ziua în care vara se trece, moare,
Se jeluie copacul și-și flutură în lumină
Frunzele sale albe de ceață și a lui splină,
Mi se-ncovoaie-n spate
Mă apleacă, mă cocoașă,
Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă,
Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade
Iară pe zile septembrie se sloboade
Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași
Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire
Și parcă ascultându-i
Mai, mai că-mi vine,
Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri
Să mă preschimb în fluturi
Și în ambrozie amară,
Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!

România Baia de Arieș , Valea Ciorii, Muntele Simulești , fotografie realizată de Alina Buliga

Poezia a doua de toamnă

Cât de mult te ascundeam în vară
Să te ardă soarele, să-ți fie bine,
Acum, mă simt năucită în toamna ce vine
Și caut străzi cu nume de destinații exotice și exclusiviste,
Cu aere desprinse din reviste,
Aruba, Argentina, Creta, Cuba.
Și știu că-ți tremură inima,
Știu că-ți tremură inima
Asemenea frunzei desprinsă de trupul copacului
Se tânguie el, că a rămas fără păsări
Fără cuiburi de păsări
Fără verdele aromat și roșul crud și înspumat al fructelor,
Cade doar un măr
Pârguit, stingher,
Tremură inima ta de dorința păcatului,
Mușcă cu patimă inima ta din inima mea
Fă-ți pomană și dă ce rămâne din vară săracului
Care așteaptă pe strada cu case înghesuite, ceruite, năpârlite de atâta viață
Renovate cu gust amar, cu alb murdar de var
Fără de culoare, fără de soare.
Cât de mult ne vom ascunde acum între zidurile lor crăpate
Când vine toamna cu zilele ciudate
Cât de mult mă voi ascunde în tine
Și nu voi mai tremura!

Bara , județul Timiș

Au înflorit salcâmii

Au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor,
Pe strada cu parfumul
Mi-au dăruit un nor
Ca să plutesc prin ploaie cu ei și cu un dor.
Au înflorit și crinii
Și -n somnul lor cel galben
Mi-au dăruit un vis
În care luna cântă
Și ține în așternut ,
Trompetele lor albe
De îngeri din trecut!
Au înflorit și teii
Și iasomia, blândă ,
Tăcută și mahmură
Ca după o beție lungă
În ziua cea trecută,
Și mă înconjoară în taină
Și-mi murmură cuvinte,
De spovedeală scumpă
Și-mi umple a mea minte!
Și le privesc pe toate
Și vă miros pe toți
Căci eu sunt grădinarul
Fructului necopt,
Și scutur floarea
Si retez vlăstarii
Când tânguie castanii
Și cresc buimaci arțarii.
Și ud cu lacrimi
Și mai stropesc cu soare
Pe strada veche a orașului cel mare
Și strig ca o dementă:
Au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor
Au rupt ciulinii și gândurile mele
Iar norul cel albastru
Lunatic călător,
L-au dus în altă lume,
L-au dus pe altă stradă,
În alt oras
Departe,
Și știi că îmi va fi dor
De altă primăvara,
De alt parfum și ploaie,
De alt salcâm și tei,
Și eu voi fi doar iarba
Nopților de ieri,
Iar,tu,tu vei fi de data asta grădinarul
Fructului necopt și verde,
Care nu mai aude
Și care nu mai vede
Că au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor
Ți-au dăruit iubire
Parfum
O lume
Și un nor…

Au înflorit castanii

Castanul de pe strada mea mi-a spus:,,Să îți înflorească sufletul , să-ți fie plin de bobocii iubirii”
Iar eu , firavă și neștiutoare am adormit,
Și a înflorit castanul!
El mi-a privit de dimineață din nou sufletul, treaz de data asta și iar mi-a spus: ,,Urcă-l și urcă-te cât mai sus, împodobește-te cu lumină”
Și m-am făcut surâs, dezgolit fără de vină!
Castanul m-a învelit cu albul și rozul soarelui
Și am pornit din nou hai-hui( de fiecare dată o tot iau din loc cu noroc sau fără noroc)prin cartiere inaugurând terase,berării, piețe și florării, anunțând festivalul de artă stradală sau de jazz, sau artă culinară
Invitându-mi prietenii beți ,beți de fericire,lăsându-ne reguli, mizerii și tristeți în urma altei vieți,să petreacă cu mine!
A înflorit castanul și îngerii noștri chicotesc de bucurie și-și pun dorințe,și suflă în lumânărele creând noi tendințe,în primăvară,în primăvara firavă de soare,
Strigându-ne să numai stăm închiși în case, să ne mutăm zilele afară, în ploaie!

Timișoara , cartierul Fabric

Parcă

Mi se strecoară în noapte albul dulceag de zăpadă a mărului stropit cu șoapte,
Privesc cerul lin acoperit de berze,
Parcă aud sufletul lor, parcă sufletul meu merse, pe cărări înapoi. În presă, apar articole diverse, lumea își plânge morții aruncați în gropi , goi,
Parcă dintr-o dată printre ei rămânem doar noi doi ținându-ne de mână în loc,
Parcă soarta ne lovește în moalele capului încă o dată, jucând același joc. Până și noi parcă, în pacea acestui timp cunoaștem mai puțin iubirea,
Chiar dacă nu purtăm războaie și furibunde zoaie,
Nu ne inundă grădina de flori, pe care mărul îmbrățișat de atâtea ori îi acoperă inima cu ninsori.
Mi se strecoară în zi
Albul lui ce iarăși va rodi,
Încă o dată și ne vom ține de mână.
Nu ne va opri nici o boală , nici o pandemie,
Mereu ne vom iubi ca și cum secunda acestui pământ să știe,că are nevoie numai și mereu de iubire!

Fotografie realizată de domnul profesor doctor Marian Gașpar(Bazoșu Nou , județul Timiș, România)

Dacă

Dacă m-ai striga
Ți-ar răspunde vântul din primăvara mea
Ce spulberă mugurii încolțiți pe palma ta.
Dacă mi-ai șopti la ureche
Poate aș veni într-o zi să locuiesc cu inima ta
Lăsată pe pragul casei mele la intrare.
Dacă nu ai știi numele meu
Aș silabisi vocală cu vocală,
Consoană cu consoană pănă aș construi un nou alfabet,
O nouă scriere mai domoală.
Dacă mi-ai face semne cu mâna
M-aș opri la intersecția zilei ce vine
Să-ți arăt culoarea roșie,galbenă și verde
Ce stăruie în mine.
Și dacă ai vrea să nu mă mai strigi, să nu mai șoptești, să nu mai știi numele meu, să nu îmi mai faci semne cu mâna,eu am să plec într-un balon și am să zbor
Monoton, monoton,
Să poposesc și să trăiesc pe un nor,
Nor călător, plin de dor,
Și am să uit timpul cel scurt,
Rezonanța bătută și apucată de streche în primăvara verde,
Culcată pe-o ureche fără de pereche,
Și o să mă prefac, într-un copac cu ramuri de iubire, să cresc doar în tine!

Tablou realizat deDana Fedeles