Mă iubesc

Mă iubesc cu bărbatul cu piele ridată de soare de vreo două decenii
Am încercat să-i pun puțină culoare iubirii
Să-i dau soarele din Tropicul Racului
Ca el bărbatul meu să nu se mai îndrepte mereu spre Polul Nord să-și înghețe sentimentele în calotă
Ori de câte ori i se înecau vuind în glotă
Amândoi devenind disfonici și ironici
În momentele de grație ale aurorei boreale
Străduindu-ne
Să ne arcuim, să ne unduim în mișcarea iubirii trupurile
Căutând mereu viața
Într-o lume a noastră mai mică , pitică
Dăruind o lume de cele mai multe ori uriașă, mai mare
Răsucind-o înspre Tropicul Capricornului
Încă două decenii, în vară, în soare,doar cu bărbatul meu , regăsind în visare ce am pierdut amândoi în timpul de dinainte de potop și încălzirea globală!

Marea Neagră ( fotografie realizată de Liliana Drăghia)

Poezie despre viață


La vârsta de 1 an
Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu.
La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare
În el
Nisipul ,mișel
Care- mi contura înălțarea mea
De rebelă,fidelă!
La 14 ani eram atât de îndrăgostită
Lumea mea onirică era desăvârșită în creație
Nisipul era adorație
Magie
Mister!
La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă
Nu mai știam
Dacă era albă
Sau împrumutase
Griul de cânepă al Saharei!
La 28 de ani îmi învățam
Copiii să alerge prin nisip
Erau mici
Și mă străduiam să-l cunoască
Cu ochii lor mari
Ca pe o mană cerească!
La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare
Să-i anihilez simțurile
Să sădesc în el o floare!
La 42 de ani
Priveam speriată cum dune albastre
Zideau în jurul meu
Castele sihastre
Care se prăbușeau
Și strigam îngrozită
Că printre ele,eu nu mă zăream !
La 49 de ani
Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului
Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul
Îmi exploram liniștea
Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați !
La 56 de ani uitați
Descopeream cu uimire și candoare
Că între-adevăr în nisip
Crescuse o floare!
La 63 încă mai adunam buruieni imaginare
Răsărite în jurul creației mele
Ca ciupercile după ploaie
Și făceam ordine în timp
Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină
Cu trandafiri și hortensii roz
Plină de lumină!
Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri
Să desenez mantre , să știu
Ca mai apoi , poate
La 84 sau 91 sau 98
Când totul e copt,
Că o să mă întorc ,
În burta mamei mele
Înotând în nisip
Mică câte un pic,
Adunând vise și stele
Și ploi peste deșertul vieții mele
Și zăpezi și nori
Și lună și soare
Făcând lumea aceasta mai mare!

Scoția (fotografie realizată de Lara Nuțu)

Copiilor noștri, copiilor din voi

Plini de vise sunt copiii noștri, de gânduri curate, în noapte.
Mari , micuți, timizi,deștepți, curioși,
Frumoși,
Ne arată lumea cu susul în jos, numai ei și cei care iubesc o pot vedea așa , răsturnată și mirată.
Pentru ei gravitația nu există,
Joaca lor e mixtă
Încărcată de umbre și culori,
Drumurile presărate cu flori
Cărți , avioane, mașinuțe,
Creioane, pompoane,
Stele argintii
Ochii lor râzând vii
Mâinile lor strânse veșnic în îmbrățișare,
Ei pun totul în mișcare!
Placa de întins părul și bretoane ondulate,
Sprâncene pensate,
Creme pentru acnee și epilatoare,
Gantere, vitamine,
Lumea lor e mare!
Iubiri făgăduite și promise
Jurăminte călcate și stinse,
Flăcări aprinse sunt zilele lor
Plâns pe obraji
În ceas de seară, cu dor!
IPhone-uri , tablete și gadgeturi,
Jocuri electronice , Barbie, și diete ținute cu luna,
Algebră, engleză , franceză și dans,
Nu mai respiră în lanuri și luncă,
Atât de puțin timp le-a rămas!
Dar ei sunt plini de vise
Și-n fiecare secundă învață
Să alerge desculți ,râzând cu tine mamă și tată,
Să împartă timpul în trei
Zi , noapte,zi
Noapte,zi ,noapte,
Să gândească liber și întreg
Să uite de alfabet
Să crească și să zboare în lume

Să iubească, să cunoască
Să nu mai adune sume,
Să zidească pentru ei un nou început
Fără norme ,
Pedepse
Și legi.
Priviți-i pe ei copiii voștri ca și cum voi ați fi copii,
Și voi ați crește în locul lor
Și ați vrea să fiți iubiți , să iubiți
Să uitați,
Visați ce vreți
Uitați ce sunteți!
Copiii noștri au lumea plină de vise
Priviți-i zi de zi cum visează cu ochii lor
Albaștri , verzi , negri , căprui
Cum gravitează în timpul lor șui!
Lumea lor a fost ,și este lumea noastră,
Cea mai fermecată din lumi,și a rămas ca o fereastră deschisă mereu în casă să primească minuni!

De azi

Când m-am născut
Se secera orzul,
Pe câmpie, se scuturau macii
Și ortacii se adunau prin vie.
Zmeura da să se coacă,
La biserică, copiii băteau în toacă
Iar mama sta și plângea,
Eram ultimul copil
Ce ieșea din ea!
Sora mea mare tăia găina
De parcă pe ea
Săraca căzuse vina,
Că mama plecase în grabă
Uitând de sfadă
De sfaturi și iubiri.
Iar, tata,pe gânduri era
Visa
Că-n noapte de luni spre marți
O fetiță mai avea
Plăpândă, firavă și neagră
Dar ea avea să-i fie cea mai dragă
Și când botezul mi l-a dat,
Părea că-i vreme de Ignat
Cu mese întinse și plăcinte,
Cu fețe albe, dragi și stinse,
Cu flori pe brațe și-n pridvor
Cu voioșie și cu dor
Și cu sfințita taină a cununiei.
Era senin, era frumos,
Era și cald, era și un rost,
Era și grabă și belșug,
În ziua când eu m-am născut
Era și somn, erau și griji,
Dar despre astea nu v-am scris
Că-n ceasul sfânt de miazăzi,
Am fost în casă patru copii.
Și mai târziu în miazănoapte,
Doi au plecat cât mai departe
Și doi au stat de-au privegheat
Părinții de i-am îngropat.
Când m-am născut
Se secera orzul,
Pe câmpie, se scuturau macii
Și ortacii se adunau în vie,
Iar eu sunt vie
Și vă aduc în dar, totul!

Undeva în țara mea, în lumea mea (05.2021)

Poezie despre vaca la înălțime

Vaci pe malul Begăi , zona Iosefin Timișoara


În lanul de lucernă,
Vaca păștea.
Numai ea, eterna
Mugea,
Lucerna înflorea,
Ca o stea liliachie,
Străvezie.
In ea Calea Lactee
Dansa, pustie.
Universul plin de vaci
Plutea
Și maci
Și raci
Împleteau nocturne
În lume,
Aruncate,
Adunate
În infinitul albastru,
Sihastru,
Al sufletului meu, mereu, în lanul de lucernă
Greierii coseau simfonii,
Vii,
Negrii și amari,
Călători printre nori,
Adunau tijele mov,
Tijele roz,
De lucernă.
Iar vaca, eterna
Mugea
Și eu și ea,
Știam că lumea mergea,
Tăcută, vuind,
Strigând și asurzind,
Mută,
Pe drumuri lungi,
Și întortocheate,
Alese și înfundate,
Căutând înțelesuri
Și taine și enigme,
Și nimeni nu se oprea să privească
Lucerna ce înflorea,
Liliachie ca o stea…

Austria, Tirol 2015( fotografie realizată de Lara Nuțu)

O altfel de poezie pentru o dumininică ploioasă de mai

Timpul sfârteca tăceri,
Asta s-a întâmplat ieri,
Azi,ceasul numără secunde
Ca sa plec, n-am unde…
La fereastră strigă rândunica neagră
Vara se-ntârzie,cu broboada albă,
Ca o văduvă bătrână,
Iar începe ploaia
Să se tânguie nebuna
Și să întoarcă foaia,
Zilei care va sa vină
Uimită și aproape
(Doar se termină în noapte, zbor și lună plină).
Și se apleacă în genunchi
Mărul verde din grădină
Și se duce timpul meu
Gol și fără vină.
Să încep o nouă zi,
Mă încumet a înțelege
Dimineața în zori de zi
Visele ți le-oi culege!
Și voi crede și voi ști
Ceasurile tale,
Când te apropii și când vii
Și îmi dai târcoale
Că doar anii de demult,
Vor desparte totul
Și în cei ce nu mai sunt
Vom sfârși noi jocul.
Și în timpul ce-a rămas și în vara ce-i aproape
Ți-e îți voi dărui
Toate
Toate…

Timișoara piața Traian

Poezie despre zâmbet

,,Tocmai am întâlnit un om pe stradă,zâmbind de dimineață”
Vă vine să credeți,de dimineață!Când eu abia îmi ridic fața
Din cearșaful alb și mototolit,
Sorbindu-mi cafeaua cu trup răgușit,
De strigăt în noaptea iubirii.
Încerc de atunci să mimez zâmbetul , să-l exersez cu stimă și respect, să îl visez,să-l fac cochet,
Să-l probez zi de zi ca pe cea mai de preț achiziție,
Să-l ascund de parcă ar fi obiect de prohibiție,
Și să-l listez la bursa de valori,
Iar mai târziu să îl pun în banca cu comori,
Din Mauritius, sau Seychelles
Republica Dominicană sau în cer!

Sacoșu Mare comuna Darova din județul Timiș, Banat, România(fotografie realizată de Costea Crina)

Botez

Tunisia Guvenatul Tozeur

Ți-aș spăla trupul în fiecare noapte cu apa ce gâlgâie în mine,
Uneori de bucurie cade zgomotoasă ca o cascadă minunându-se de tot ce zace în tine.
Alteori susură ca un izvor tămâiat, mirosind a lămâiță pe la subțiori,
Picură stropi de lumină în urechea ta să auzi cântul de grauri și nechezatul de cai dintr-o stea.
Te-aș imbăia la ceas de seară, te-aș scălda numai cu iubirea mea,
Aș seca pe urmă și aș fi o nouă Sahară nesfârșită în vară și zi.
Cămile, hamsari, armăsari și derviși rătăciți în vis,
Ar traversa pustiul din mine și-n zadar ar căuta oaza cu palmieri și curmali,
În toți acești ani am curs traversând lumea cu tine,
Te-am purtat peste tot, iar tu iubitul meu netot te-ai înecat!
Și acum numai am ce să scald , port oasele tale albe și lucitoare să le încolțesc în nisip și în mare, le încălzesc și le rotesc după soare, numărând cu pașii și gândul timpul rămas!

Poem despre anii trecuți


În dimineață
Zăresc o brunetă superbă
Cu mijloc de viespe
În jurul gâtului, îi stă atârnat de parcă l-ar fi furat
Un colier de argint
Cu ametist
O brunetă cu părul întins într-un vis.
Întorci și tu capul ușor,
Să nu observ
Că ești trecător,
Eu tund arbuștii și azalea
Și-ți șoptesc printre buruieni și fluturi
Că s-a dus timpul,
Ce frumoși eram, ce tineri eram ținându-te mână căutând vise printre florile de muscarii mov ca de amestiste.
Numai singura diferență este
Că eu nu am fost niciodată neagră la tâmple,
Părul meu și acum îmbracă coaja roșie a castanului
Sărutat de soare
Puținele fire albe de mătase a porumbului
Îmi încrețesc iubirea.
Trecătorule,
Te astept deseară iarăși în asfințit( nu e rost de dormit)
Să-mi vopsești părul negru chiar dacă e timp de postit, e primăvară, te aștept deseară!

Archibald Standish Hartrick( Woman looking out of the window) desen în cărbune 1905

Fericirea

Fericirea nu e departe, ea e ca un semn de carte, lăsat intenționat
Între paginile unui volum de poezie de pe raft, ca să-ți amintești atunci când vei șterge praful,
Că și tu ești …praf.
Fericirea să o ții cât mai aproape.
Să o porți zi de zi în poșetă dar, să nu o ascunzi printre multele carduri și șervețelele intime și nonalergene,
Poart-o într-un etui de mătase sau lipită de tușul de gene.
Fericirea e lângă mine astăzi, s-a așezat pe creanga de cireș înflorită,
Pocnită de soare.
Fericirea e ceea ce visez când mă strecor în brațele tale.
Fericirea e atunci când înalț zmee de hârtie colorate și le dau drumul să zboare pe-nserate,
În echinocțiul unei primăveri necarantinate.
Fericirea o ții strânsă în mâna întinsă să alinți pisica vecinului sau genunchii iubitului
Pe care ai vrea să stai tot timpul cocoțată( amintește-ți acest lucru atunci când îl refuzi când nu ai chef să faci dragoste din diverse și stupide motive) tu , răsfățat-o!
Fericirea se numește acasă , cuvânt ce face parte din familia casă,
Găsește tu sinonime sau pleonasme sau antonime pentru expresia:fericirea mă lasă!
Fericirea se află în respirația trupului ud de sudoare,
Sau în bătaia inimii tale atinsă de soare.
Și nu în cele din urmă fericirea e ultima închidere a ochilor nemaiînchiși în vis,
Plini de lumină și triști pentru : vă părăsesc, iubesc, plec, bun rămas, am uitat irisul ochilor mei încolțit în amintirea voastră despre mine.
Rămâneți cu bine!
Fiți fericiți!
Fericirea, om bun și frumos e în tine!