Nu tremură frunza de movul deschis al înfloririi Nici de cutremure cu magnitudine joasă De ploaia mieroasă ce-mi învăluie măduva Ce-ți cuprinde carnea pe oase, Carnea movă deschisă cu miros de iarbă Cu gust de primăvară tânără, Caldă, Nu tremură lacrimi,nici cuvinte,nici unde, Apăsată rămâne talpa ta de antilopă pe pământuri, Amintire rămâne urma sărutului Dat ție, Soarele și-a făcut rotația, Grația,migrația Pentru noi doi Tremurăm în îmbrățișări cuprinși de albastru,goi Germină norii în stele,în inimi și ploi!
Braazi de vânzare, Din pădurea cea mare, Brazi împodobiți cu durere, cu tăcere,cu lacrimi, cu zâmbete,cu stele, Braazi pentru voi toți, bunici și nepoți, Mame și iubite,pisici și căței, Mulți braaaazi pentru ei Marfă de contrabandă Pe puțini lei! Vânzătorii de iarnă se întrec între ei Care au mai multe ghirlande de vorbe de dor, Beteală de sânge,și iubire și nori, Aleargă,se îmbrâncesc, se calcă în picioare Până în seară când își fac socoteală cu sârbătorile din urmă În care împodobeau brazii cu mere,cu nuci,cu covrigi, cu dulci colinzi și arginți…
Dar vânzătorii sunt triști,
Și plâng după ierni trecute Cu braaazi de iubire, Cu globuri albastre de cer, Și pene albe de îngeri Și frunze de meri,cu secunde pline, cu secunde senine și ar dori să se întoarcă la tine acele secunde pline, să le alungi supărarea,să le pui în casă,cu cinste și alai și frumuseții trecute prinos să îi dai!
Ivancu Diana Nicoleta (costumul Dianei este vechi de peste 90 de ani și aparține comunei Buteni județul Arad era purtat de fetele din corul căminului cultural, iar în prezent este purtat de către femeile corului bisericii ortodoxe)
Despre ploile de toamnă fiecare dintre noi avem o poveste O viroză O psihoză O dragoste Un tremurat Un oftat Un strănut O renunțare O provocare Dar pentru fiecare dintre noi toate acestea sunt un trecut Iar noi invitații la o înmormântare Poate a propiilor noastre ploi de toamnă Poate a unei iubiri trăite și rătăcite în alt pat La o altă masă Lângă o altă femeie sau alt bărbat Poate ceașca de ceai cu mult zahăr fierbinte uitată pe un dulap Poate vă las pe voi să-mi scrieți despre ploi Despre… Poate va veni din nou o altă toamnă cu un alt barometru cu o altă măsurătoare cu un alt septembrie octombrie sau noiembrie cu o altă vreme și o altă boală poate vom rămâne noi sau voi doi poate poate
Nieuwegein Olanda ( fotografie realizată de Andrada Pătruca)
Uneori obosesc și eu De puține ori obosesc Și atunci mă vâr într-o cochilie Sau într-o chilie de maici Sau mă prefac într-un cerb Purtându-mi frumusețea de zile în adâncul lumii Până mă pierd, Visez! Cu sufletul visez Și mă răsfir într-un nor călător Plin de dor Deasupra … tuturor!
La vârsta de 1 an Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu. La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare În el Nisipul ,mișel Care- mi contura înălțarea mea De rebelă,fidelă! La 14 ani eram atât de îndrăgostită Lumea mea onirică era desăvârșită în creație Nisipul era adorație Magie Mister! La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă Nu mai știam Dacă era albă Sau împrumutase Griul de cânepă al Saharei! La 28 de ani îmi învățam Copiii să alerge prin nisip Erau mici Și mă străduiam să-l cunoască Cu ochii lor mari Ca pe o mană cerească! La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare Să-i anihilez simțurile Să sădesc în el o floare! La 42 de ani Priveam speriată cum dune albastre Zideau în jurul meu Castele sihastre Care se prăbușeau Și strigam îngrozită Că printre ele,eu nu mă zăream ! La 49 de ani Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul Îmi exploram liniștea Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați ! La 56 de ani uitați Descopeream cu uimire și candoare Că între-adevăr în nisip Crescuse o floare! La 63 încă mai adunam buruieni imaginare Răsărite în jurul creației mele Ca ciupercile după ploaie Și făceam ordine în timp Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină Cu trandafiri și hortensii roz Plină de lumină! Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri Să desenez mantre , să știu Ca mai apoi , poate La 84 sau 91 sau 98 Când totul e copt, Că o să mă întorc , În burta mamei mele Înotând în nisip Mică câte un pic, Adunând vise și stele Și ploi peste deșertul vieții mele Și zăpezi și nori Și lună și soare Făcând lumea aceasta mai mare!
Au înflorit salcâmii Și-n nebunia lor, Pe strada cu parfumul Mi-au dăruit un nor Ca să plutesc prin ploaie cu ei și cu un dor. Au înflorit și crinii Și -n somnul lor cel galben Mi-au dăruit un vis În care luna cântă Și ține în așternut , Trompetele lor albe De îngeri din trecut! Au înflorit și teii Și iasomia, blândă , Tăcută și mahmură Ca după o beție lungă În ziua cea trecută, Și mă înconjoară în taină Și-mi murmură cuvinte, De spovedeală scumpă Și-mi umple a mea minte! Și le privesc pe toate Și vă miros pe toți Căci eu sunt grădinarul Fructului necopt, Și scutur floarea Si retez vlăstarii Când tânguie castanii Și cresc buimaci arțarii. Și ud cu lacrimi Și mai stropesc cu soare Pe strada veche a orașului cel mare Și strig ca o dementă: Au înflorit salcâmii Și-n nebunia lor Au rupt ciulinii și gândurile mele Iar norul cel albastru Lunatic călător, L-au dus în altă lume, L-au dus pe altă stradă, În alt oras Departe, Și știi că îmi va fi dor De altă primăvara, De alt parfum și ploaie, De alt salcâm și tei, Și eu voi fi doar iarba Nopților de ieri, Iar,tu,tu vei fi de data asta grădinarul Fructului necopt și verde, Care nu mai aude Și care nu mai vede Că au înflorit salcâmii Și-n nebunia lor Ți-au dăruit iubire Parfum O lume Și un nor…
Gàndește-te că în curând voi împlini 53 de ani Într-o zi cu soare călător cu nume de rai, Gândește-te că poate nu voi mai fi, Sau voi rătăci pe alte vieți sau planete cântând din nai . De aceea mă așez hotărâtă și fumez țigara pufâind și înjurând , Mirându-mă de prima clipă a ovulului fecundat și plăpând, savurând norișorii de fum ce se imprimă în pereți și plămân, plămânul meu stâng mare și nebun. Gândește-te că ar fi cazul să mă fac blondă, sau să-mi șuvitez părul și sufletul pe alocuri alb, Să-mi fac o rotondă drăguță în privat. Sau mă voi aplatiza în ultima celulă sau voi fi nou embrion, Pus în albastră capsulă și trimis în constelația Orion. Și-am să cresc în anii ce vin, cu un alt suflet naiv de copil, Și-or să-mi apară sâni de femeie , de piatră din care vei aprinde prima scânteie, Și trup ciufut în îmbrățișarea ta, și himenul rupt și supt cu parfum de acadea. Și am să vă iubesc din nou pe voi iubiții mei avuți ( în alte ore), și apoi în drumul de întoarcere înapoi , am să mă întind pe iarbă și desculț, Sufletul va alerga în linie dreaptă ,(iubindu-se pe sine de astă dată)în maratonul vieții , nemairatând linia de sosire , vopsită cu iubire, multă iubire!
,,Ești binevenit asemeni florilor din mai” Charles Macklin
Veniți de luați Lumină Lumină în tăcere, Lumină în întuneric, Că cel ce treaz nu este Și Cel care vegheaza El știe sau nu știe, A se ruga și cere, Când zgomotul de lacăt căzut în negrul hău , Când cheia ce deschide Și închide tot ce-i rău, Când lanțurile groase Se sfarmă în pumnii strânși, Când lumânarea arde și ochii ca de ceară Se plâng în veci nestinși, Când cuiele pe cruce se afundă adânc în carne Când Tu îl privești pe El, Și El supus adoarme, Când giulgiul înfășoară trupul firav și drag, Când rănile se surpă și de pe lemn îl trag, Când jalea mamei strigă și floarea se înfoaie, când nu e nor , nici stea , nici vânt și nu e ploaie, Când noi, cei muritori, cei plânși , și rătăciți, Cei fără de biserici Și în suflete închiși, Ne mai spălam pe față, ne tolănim în vis Și alergăm într-una cu zilele desculți Și știm că în noaptea asta, Când lumânarea arde Când rugăciunea noastră E dusă mai departe Când oua înroșite împodobesc cuibare, Noi ne plecăm spre Tine și spunem:Doamne, Tu care ai văzut și moarte și neființa, ,Tu care ai știut să ne împlinești dorința, Tu care ne-ai adus acuma Învierea Ascultă-ne și dă-ne noua mângâierea Căci suntem îmbrăcați în straie noi și albe, În brațe noi purtăm, mieii plăpânzi, micuții, Și cozonacii grași umpluți cu mirodenii Și ne plecăm spinarea în ceasurile denii Și mergem Pe cărare rostind în,ale vremii Smeriți cu bucurie și îmbrățișați cu vrere Slăvind cu bucurie A noastră Înviere!
Dacă m-ai striga Ți-ar răspunde vântul din primăvara mea Ce spulberă mugurii încolțiți pe palma ta. Dacă mi-ai șopti la ureche Poate aș veni într-o zi să locuiesc cu inima ta Lăsată pe pragul casei mele la intrare. Dacă nu ai știi numele meu Aș silabisi vocală cu vocală, Consoană cu consoană pănă aș construi un nou alfabet, O nouă scriere mai domoală. Dacă mi-ai face semne cu mâna M-aș opri la intersecția zilei ce vine Să-ți arăt culoarea roșie,galbenă și verde Ce stăruie în mine. Și dacă ai vrea să nu mă mai strigi, să nu mai șoptești, să nu mai știi numele meu, să nu îmi mai faci semne cu mâna,eu am să plec într-un balon și am să zbor Monoton, monoton, Să poposesc și să trăiesc pe un nor, Nor călător, plin de dor, Și am să uit timpul cel scurt, Rezonanța bătută și apucată de streche în primăvara verde, Culcată pe-o ureche fără de pereche, Și o să mă prefac, într-un copac cu ramuri de iubire, să cresc doar în tine!
Lazăr Elena 