Când eram mică și învățam cele zece porunci
Mi-era teamă de cea de-a opta …poruncă:Să nu furi
Să nu …dar eu,furam frumusețea cerului
Cu stele,cu ploi albastre și grele
Care-mi înfrigurau șira spinării încovoiată și roasă de rahitism,
Furam această frumusețe în vis
Ca să mă pot cuibări pricăjită și mică
În brațele mamei.
Și acum fur încă,cerul,
Misterul,
Dezleg șoaptele creierului meu,puberul
Cu o nonșalanță specifică vârstei mele de doamnă trecută,avută și avută,
Numai îngerul meu știe adevărul
Pentru că de fiecare dată când mă strecor mică și înfrigurată
În bratele tale,
Îl rog să nu spună,
Iar el mă întreabă pieptănându-și penele în grabă:
-Pe bune? Cât o să mai ții secret?
Cine-l ascultă?
Eu adorm
Și-n somn
Vă spun
Că nu regret, absolut deloc nu regret,
Încă mă joc și de aceea
Nu îmbătrânesc
Repetând cu o străduință umilă cele zece porunci ca într-un joc,
Dar sar peste opt
Și poate am noroc, să iubesc,
Ani peste o sută opt!😜😂