Vară hăbăucă ce te sfârșești cu ploi
Acum în ceas de toamnă
Ai ars iubiri în noi
Te-aș tămâia cu vorbele-mi ascunse în sufletul meu mare,și,
Te-aș purta o vreme pe piscuri verzi , pe soare,
Te-aș arunca în mări și ape curgătoare,
Să pot mai stoarce puțină căldură și zăduf
Te-aș săruta pe ochii tăi albaștri să nu-i uit,
Dar tu ca o nălucă mi te îmbraci cu vânt, cu nori și cu vâltori,
Îți iei cizmele grele de ploaie și umbrele și pelerine negre cu mâneci fără stele,
Măcar de-ai mai zâmbi, sau de m-ai strânge în brațe,
Să nu mă închid în casă , să stau ca pe găoace,
Să scot din saramură, din șpais și din dulapuri,
Toamna galbenă și grasă, cu zgomot și alai,
Cu a ei bețivi notorii,artiști și nași și fini și doamnele firave, amanți,nebuni străini ce aleargă prin ciulinii îmbătrâniți de vreme, nedumiriți, căutând doar semne de va fi lungă toamna, bogată sau săracă, de-mi mai mărit o fată sau de mă duc odată!